Ce se ascunde îndărătul diatribei lansate la 5 mai de șeful mercenarilor Wagner la adresa conducerii Rusiei și a comandamentului ei militar? Ce înseamnă anunțul retragerii combatanților săi din Bahmut la 10 mai? Ce semnificații are pentru Rusia lui Putin? Dar pentru Ucraina?
Șeful mercenarilor Wagner, Prigojin, a lansat diatribe, invective și insulte de o virulență fără precedent la adresa establishmentului militar rusesc. Prigojin i-a atacat direct pe ministrul de război, Șoigu, și pe comandantul militar al invaziei, generalul colonel Gherasimov, acuzându-i de ceea ce mercenarul-șef a numit acoperirea doar în proporție de 30% (sau chiar de numai 10%) a necesarului de muniție al militarilor săi, ”uciși pe câmpul de luptă de cinci ori mai mult” decât în condiții normale, din pricina penuriei generate de ”trădarea” mai-marilor armatei ruse.
Sensul diatribei lui Prigojin și miturile ostașilor înfrânți
Prigojin a mai anunțat că unitățile sale de mercenari se vor retrage la 10 mai din oraș, astfel încât să-și poată ”linge rănile”, pricinuite de lipsa muniției, care, potrivit lui, le-ar ”condamna”. Ca și cum nu propria lui incompetență și incapacitatea combatanților săi ar fi de vină pentru fuga mercenarilor de la Bahmut, șeful Wagner aplică regula potrivit căreia ”atacul este cea mai bună apărare”. Și oare ce atac mai eficient se poate lansa, dacă nu cel al acuzei de trădare împotriva altor ”făptași”?
Nu există mare și decisivă înfrângere într-un război, care să nu fie însoțită de autojustificări, de recriminări, de acuze de trădare, de un mit al ”cauzei pierdute”. Cu cât e mai amplă (și neașteptată) victoria inamicului, cu atât mai intensă e activitatea mitologică de ”explicare” a ei, prin atribuirea vinei pentru catastrofă zeilor, trădătorilor, unei conspirații, oricui, dar nu și militarilor învinși.
Hera și Atena, mai degrabă decât grecii lui Ulise și Ahile i-ar fi bătut pe apărătorii asediați ai Troiei, dovedindu-se mai puternice decât Apollon, Afrodita și Poseidon, sugerează epopeile antice.
După victoria yankeilor aboliționiști asupra sudiștilor în războiul de secesiune american, calamitatea deznodământului nefast, pentru sclavagiști, al acestui conflict civil, a fost pus de învinși pe spinarea avantajului numeric și în resurse al nordiștilor. După catastrofa pierderii primului război mondial, nemții au inventat legenda ”pumnalului înfipt în spatele” unei Germanii chipurile invincibile, de către ”evrei”, mit din plin vehiculat și exploatat de Hitler, cel imitat mai nou de Putin.
Semnificațiile victoriei ucrainene de la Bahmut
Marele, simbolicul și istoricul triumf militar al Ucrainei la Bahmut (dacă mercenarii se retrag, iar militarii ucraineni recuceresc orașul) s-a născut precum copilul mesianic al proorocului Isaia, (9, 6-7) după gestația unei mame care aduce pe lume odată cu propriul prunc, salvarea.
Proxima retragere a mercenarilor din Bahmut după nouă luni de lupte ar reprezenta o biruință istorică nu doar pentru Ucraina, ci, mai ales, pentru Președintele ei, Zelenski. Care a rezistat repetatelor și stăruitoarelor cereri americane de repliere și revendicărilor propriilor militari, de abandonare a localității. Clarvăzător, perspicace, fin psiholog și sociolog, perfect conștient de impactul uriaș al unei înfrângeri, Zelenski a interzis evacuarea forțelor ucrainene din Bahmut și a inspirat conducerea armatei sale să sfideze uriașele pierderi proprii și să rămână pe poziții.
La 80 de ani de la bătălia pentru Stalingrad, adjudecată de ruși, care au întors atunci soarta celui de-al Doilea Război Mondial, deschizându-și drumul spre Berlin, mercenarii Wagner încasează astfel prima lor înfrângere majoră, deși afirmă a fi cucerit 80 la sută din noul Stalingrad. Or, ei n-au reușit să-l captureze complet. And ”it ain’t over til it’s over”. Meciul se termină abia după ce a fluierat arbitrul. Iar o bătălie nu se încheie decât prin capitularea inamicului. După verdictul arbitrului divin.
Întrucât însă Bahmutul n-a fost cucerit integral, grație insistențelor lui Zelenski de a fi apărat, ca oraș simbolic și psihologic prea important ca să se permită cucerirea lui de către ruși, mercenarii pleacă din el, ca nemții și aliații lor de la Stalingrad: cu coada între picioare.
Între realitate și propagandă: Prigojin dezvrăjit
Au fost bătuți, doborâți și puși pe fugă rușinos. Spre a-și masca înfrângerea, prima de când își face de cap împotriva unor inamici înarmați cu macete, lănci și arcuri, sau Kalașnikoave, slabi, dezorganizați și demoralizați în Africa, Prigojin și-a lansat diatriba la adresa establishmentului militar rusesc. Ca să se disculpe, șeful mercenarilor i-a atacat, înjurat, insultat și blestemat direct pe ministrul de război, Șoigu, și pe comandantul militar al invaziei în Ucraina, generalul colonel Gherasimov, acuzându-i pe amândoi, nominal, de ”moartea militarilor săi”, uciși cu zile pe câmpul de luptă din pricina unei aprovizionări deficitare și a prezumtivei lipse de muniție.
Dar n-are Prigojin dreptate? Nu e lipsa de muniția acuzată reală? Nu e clamată ea de luni de zile? Are. Și este. Dar carențele n-au căzut din cer. Nici Prigojin n-a aterizat de pe Marte.
Nu-și cunoștea Prigojin compatrioții? Pe conducătorii ministerului de război? Pe șeful statului major al armatei, Gherasimov? Pe liderul rus Putin, căruia i-a fost ”bucătarul”? Nu cunoaștea el cleptocrația din care a făcut parte el însuși, ca fost infractor cu ani de pușcărie în spate? Nu-și știa, nu-și adula el până peste cap tiranul și regimul său totalitar, pe care l-a ajutat propagandistic substanțial, oferindu-i fabrica de trolli din Petersburg, înainte de a da frâu liber poftei sale de putere și de bogății nemăsurate, devenind șeful mercenarilor Wagner? Ba da.
Prigojin l-a iubit la nebunie pe dictator. Aproape la fel de-ndrăgostit a fost el de Putin, pe cât și-a adorat propria glorie, în slujba căreia n-a avut probleme să-și sacrifice 90% din forța combatantă ademenită și recrutată pentru grupul Wagner din închisorile, temnițele., ocnele și coloniile penitenciare ale Gulagului rusesc. Și aruncată apoi, în chip de carne de tun, în ofensive demente.
Dincolo de faptul că și Ucraina suferă de o penurie similară, Prigojin, care are mari ambiții politice și ar vrea să-l înlocuiască pe Putin urgent, ar fi trebuit, dacă ar fi fost un lider politic și un comandant competent, să-și planifice adecvat campania militară și să-și amorseze ofensiva de la Bahmut abia după ce își va fi asigurat de la un cap la altul aprovizionarea și logistica. Căci nu începi, dacă ești priceput, o bătălie, nepregătit și fără să știi cum și cu ce anume s-o duci la bun sfârșit.
Violența limbajului său la adresa liderilor politici și militari ai Rusiei, o afurisenie care-l vizează personal pe Vladimir Putin, deși, precaut, Prigojin a omis să-l numească în clar, e o tentativă străvezie de mimare a unei inexistente vigori și de cosmetizare și escamotare a propriei înfrângeri, cuplată cu încercarea de a reclama un viitor loc în conducerea politică și militară a Federației, după debarcarea liderului înfrânt de Kiev.
Îngenuncherea Rusiei lui Putin și fricile americane
Dacă Prigojin n-a pus la cale o șmecherie de amploare – și nu e probabil să fi pus – retragerea mercenarilor lui din Bahmut ar fi un fapt militar crucial și un punct de cotitură istoric. Dar retragerea lui de la Bahmut nu ar fi doar zdrobirea lui Prigojin. Nu e doar dezvrăijrea lui și a mercenarilor săi, ci și sfărâmarea subalternilor tiranului și a mitului de lider omnipotent și infailibil al dictatorului, mit după fisurarea căruia nu mai funcționează, teoretic, niciun regim totalitar. Așa ne învață Hannah Arendt în Originile Totalitarismului.
Iată de ce, așa cum sugeram între altele în decembrie trecut, proxima victorie a Ucrainei la Bahmut, dacă o izbândă durabilă va fi acest triumf, promite să aibă pentru ucraineni, în actualul război, rezultatul psihologic al bătăliei – mai scurte, dar nu mai puțin violente de la Stalingrad – ca și pentru armata roșie în fața naziștilor, în cea de-a doua conflagrație mondială.
De acum încolo, degringolada armatei ruse, mergând mână în mână cu prăbușirea statului putinist și a dictaturii liderului totalitar, are toate șansele să se accelereze notabil.
Și pentru că e probabil ca tensiunile interne din rândul trupelor invadatoare să fie fost cunoscute de mai-marii ruși înaintea tuturor celorlalți, nu e exclus ca probabila înscenare a atacului cu drone de la Kremlin să fi avut un caracter preventiv. E probabil să fi vrut să distragă atenția de la epocala înfrângere militară a Moscovei și să reorienteze narativul războiului în sensul dorit de propaganda rusă, către un nou mit al pumnalului înfipt în spate de ”evrei”. Spatele fiind al Kremlinului, iar ”evreii” de azi, Zelenski și americanii lui Biden, Blinken, Milley și Lloyd Austin, precum și celelalte state ale NATO.
În consecință, purtătorii de cuvânt ai Moscovei se dau de ceasul morții, ca, în pofida dezmințirilor lui Zelenski și ale administrației din Washington, să încerce să acrediteze ideea că autorii recentului ”atac” prezumtiv ”cu drone asupra Kremlinului”, o imaginară ”tentativă de asasinare a lui Putin”, sunt ”definitiv SUA”. Și că ar fi ”ridicol” ca Washingtonul și Kievul să-și nege vinovăția.
Întru dezamorsarea narativului rusesc, potrivit căruia Moscova s-ar război nu atât cu Ucraina, cât cu SUA și NATO, administrația din Washington a declarat joi seara că America nu ar ”încuraja ori facilita atacuri ucrainene dincolo de granițele Ucrainei”.
Căci și americanii se străduiesc din răsputeri (și irațional, pentru că analiștii lucizi știu că de orice intensificări de conflict, cu sau fără motiv, se ocupă mereu, unilateral, Rusia lui Putin), ca nu cumva să ”escaladeze” războiul.
Or, interesul Ucrainei și al americanilor, ca și al ordinii mondiale, care presupune pedepsirea agresorului și implică restabilirea dreptului internațional, se găsește tocmai la antipod. El rezidă clar într-o victorie (cât mai rapidă) a ucrainenilor asupra trupelor ruse. Ceea ce ar implica, evident, o notabilă escaladare a conflictului, în stare să provoace prăbușirea grabnică forțelor armate ale lui Putin. De care însă, spre paguba întregii lumi libere, americanii se feresc parcă, vai, ca de foc.