Există zile și nopți faste. Zile, în care ni se pare că de undeva de sus ni se semnalizează că, dincolo de luna care-și ia lumina de la soare, există și ceva ce seamănă a justiție imanentă. Precum și izbăviri amintind de cea a evreilor din robia egipteană. Sau cea inaugurată de victoria maccabeilor asupra tiraniei siriene.
Luna decembrie e plină de ele. La 1 decembrie avea loc Marea Unire. La capătul epocii interbelice, România se trezea, tot la 1 decembrie, în prima ei zi din istoria unui deceniu fără căpetenii legionare. Fără asasinul și toxicul ei ”căpitan”.
La 7 decembrie 2024 cădea mai nou, la Damasc, prima statuie a dictatorului criminal în masă. Știm cum arătau închisorile debarcatului satrap al lui Putin, Assad. Dădeau pe din afară de oameni schingiuiți. Știm cum arătau copiii sirieni pe care Assad, cel refugiat la aliatul și prietenul său Putin, i-a gazat, omorându-i în teribile chinuri. Nu știm unde sunt rămășițele pământești ale multor mii de oameni făcuți să dispară de regimul său de teroriști și asasini în masă, susținuți de Rusia. Cea căreia adulatorul român al lui Putin (un ”patriot” și un ”lider”, pesemne, precum Zelea Codreanu) îi ridică imnuri precum ”căpitanului”, lăudând ”înțelepciunea rusească”.
E o lună cum nu se poate mai prielnică și binecuvântată, cea în care sirienii și omenirea scapă de peste o jumătate de veac de barbară tiranie a dinastiei Assad. Și n-ar putea fi cum e dacă nu i-ar pune la pământ pe falșii ”mesia”.
La 11 decembrie 1941, Hitler și Mussolini declarau război Statelor Unite, semnându-și sfârșitul. La 15 decembrie, după alți 20 de ani, era condamnat la moarte, în Israel, Adolf Eichman, omul care gestionase deportarea spre fabricile naziste ale morții și exterminarea industrială a milioane de evrei.
La finele altor două decenii, România, ucisă lent prin frig, frică și foame, trecea în aceeași zi de 15 decembrie prin ultima ei zi de ceaușism necontestat. A doua zi izbucnea Revoluția.
Ca să cadă Ceaușescu fusese nevoie de alți pași parcurși, în parte, în această lună minunată. La 8 decembrie 1987, Ronald Reagan cădea de acord cu Mihail Gorbaciov să semneze INF, acordul pe arme nucleare cu rază medie de acțiune care avea să pregătească finalul războiului rece. Antanta ruso-americană le răpea dictaturilor comuniste pure și dure, precum cea din România, din Berlinul răsăritean, din Bulgaria și Cehoslovacia orice argument în favoarea supraviețuirii tiranilor asasini cu ajutor sovietic.
Tot în decembrie, dar în 1942, bătălia de la Stalingrad se apropia de finalul ei inexorabil. Livrările masive de armament american și eroismul apărătorilor orașului, cuplate cu imbecilitatea refuzului de la 18 decembrie al lui Hitler, aliatul lui Antonescu, de a permite nemților, italienilor și românilor să spargă încercuirea, puneau capac ofensivei naziste și asediului orașului dintre Volga și Don. Era sigilată astfel prima mare înfrângere a trupelor hitleriste, cele întărite de dictatorul României, sceleratul care-și trimisese soldații la moarte și prizonierat în ciuda rapturilor teritoriale girate de aliatul legionarilor, Hitler, ce smulseseră întinse ținuturi românești din trupul țării.
La 23 decembrie, soarta armatei lui Paulus, la Stalingrad, era sigilată. La fel, cea a războiului.
Ca lucrurile să nu fie prea simple, decembrie e și luna unor catastrofe istorice. La 20 decembrie 1917 se înființa Ceka, poliția politică a regimului bolșevic. Această trupă de torționari și asasini avea să devină NKVD, KGB și, mai nou, FSB, un serviciu secret criminal în masă, niciodată tras la răspundere după cum merită, motiv pentru care un fost șef al KGB pe nume Putin a declanșat agresiunea împotriva Ucrainei și totodată, un război mondial hibrid.
Din cauza acestui război, CCR avea să se considere obligată să pună capăt alegerilor prezidențiale românești. Tot în decembrie. La 6 ale lunii. Posibil, o decizie benefică.
Și tot la 20 decembrie (1963) a început în Germania primul proces al făptașilor de la Auschwitz. Avea să se încheie, doi ani mai târziu, cu sentințe net prea îngăduitoare, motiv pentru care mulți antisemiți cu impulsuri genocidare s-au simțit încurajați și stimulați: Nu puțini posthitleriști aveau să treacă la extrema stângă a spectrului politic și aveau să-și transfere ura asupra Israelului, statul sionist devenind ”evreul națiunilor”, numai bun de prigonit, demonizat, delegitimat și izolat chiar și în pofida lumii libere, în detrimentul evident al democrațiilor liberale și al intereselor occidentale vitale.
Căci așa e ura antisemită. Sinucigașă.
În fine, la 25 decembrie 1961, la 5 zile după condamnarea la moarte, la Ierusalim, a lui Eichmann, începea la Roma Consiliul Vatican II.
Conciliul își reașeza pe temelii mai sănătoase raporturile credinței creștine cu alte religii, între care, mai cu seamă, cu religia-mamă. Și cu Biblia, căreia, teologic, i se confirma centralitatea în raport cu credința.
În Nostra aetate, Biserica Romano-Catolică sărea peste propria ei umbră. Renunța la pretenția posesiei adevărului absolut, relativiza dogma potrivit căreia ”extra ecclesiam nulla salus”, că n-ar exista salvare decât în interiorul bisericii, recunoștea existența adevărului și sacrului în alte religii și confirma perpetuitatea elecțiunii evreilor, pe a căror relație cu Dumnezeu se întemeiază și iudaismul, și creștinismul.
În aceeași zi de 25 decembrie, prima zi de Crăciun, Ceaușescu și soția lui plăteau cu viața, în 1989, pentru interminabilul șir de crime comise de ei și de comunism împotriva poporului român. Trecuseră doar trei zile după ridicarea bucureștenilor, în siajul Revoluției de la Timișoara. Sângele tinerilor eroi și martiri ai Revoluției nu cursese de pomană. Dar avea să mai curgă, vai, din pricina celor care aveau s-o confiște și s-o trădeze, din ianuarie 1990.
Și tot la 25 decembrie, în 1991, demisiona în fine ultimul lider sovietic: Gorbaciov. URSS și mare parte din imperiul comunist se dezintegrau.
Există, categoric, și zile faste. Când apar temeiuri să ne imaginăm că lucrează, totuși, între noi, justiția divină. Și că Dumnezeu, care se interesează în mod vădit de noi și de istoria noastră, nu rabdă ”ad infinitum” corupția, prostia, josnicia, delirul, nedreptatea, samavolnicia, ticăloșia și crima. Și cu atât mai puțin disperarea victimelor.
De ce și Crăciunul se celebrează în decembrie? De ce e decembrie o lună fastă încă din epoca Maccabeilor și a retârnosirii Templului de la Ierusalim, pe care-l pângărise dictatorul siriac, un nebun cu pretenții de zeu și de ”mesia”?
Poate pentru că e luna solstițiului de iarnă. Se presimte renașterea luminii risipitoare de tenebre.