Războiul din Ucraina și cvadriga unor păcate mai vechi plasează Germania pe drumul instabilității

Încotro o ia politic și economic Germania, care și-a prescris anticipate, la 23 februarie? Dar, Europa, în siajul ei?

Deși lipsit de săptămâni în șir de o majoritate guvernamentală, cancelarul Scholz s-a supus abia la 16 decembrie moțiunii de cenzură care deschide drumul Germaniei spre anticipate.

În superbia lui, amintind de a lui Klaus Iohannis, Scholz ar fi vrut să domnească multă vreme fără majoritate guvernamentală. Pentru că are motive să știe că e extrem de impopular. Și nu întâmplător.

Economia germană e în recesiune, iar numărul falimentelor germane a crescut la un nivel fără precedent, în ultimii 10 ani. Statisticile oficiale au înregistrat anul acesta, în Germania, cele mai multe insolvențe de firme din 2015 încoace. Sunt 22.400, mai multe chiar decât în pandemie, când guvernul a încercat să amortizeze urmările economice ale aberantului lockdown cu subvenții. Pernicioase rău și ele. Și au crescut enormși falimentele individuale.

Din nou, deloc întâmplător. Stânga guvernamentală ecologistă și social-democrată a lucrat la reinventarea țării, continentului și lumii, obligând cea mai performantă economie europeană să treacă printr-o mortală transformare și restructurare ecologistă. Revoluția ecologist-progresistă și woke demarată de Germania în ultimii ani a scumpit exorbitant energia și a determinat și varii alte măsuri și schimbări care au sfârșit prin a pune pe butuci, între altele, industria de automobile, coloana vertebrală a industriei europene. Până și bastioane aparent inexpugnabile ca Volkswagen au căzut victimă hotărârilor progresiste luate parcă în delir de ideologii stângii.

Ce asociații trezește această revoluție?

Amintește fatal de ”Marele Salt Înainte”, prescris de Mao economiei chineze în 1958, când marele cârmaci a ordonat o vânătoare la scară națională împotriva ”dăunătorilor”, în rândul cărora imbecilul dictator comunist plaseze și vrăbiile. Doar la Beijing, au fost exterminate atunci, în doar trei zile, aproape o jumătate de milion de rândunele. Rezultatul dementelor demersuri chineze, care au distrus agricultura imperiului de mijloc, fusese o foamete pe scară largă, care a ucis după estimări sobre vreo 45 de milioane de oameni prefăcuți în schelete, după ce fuseseră condamnați de ”geniul” lui Mao.

Câte victime va mai face în Germania salvarea lumii pe baza poruncilor ”genialei” Greta Thunberg? Nu se știe încă. Așa cum nu se știe câte ar fi provocat eventuala transpunere a colectivismului  ”economiei distributive” predicat de delirantul propovăduitor pseudo-mesianic Călin Georgescu, dacă românii s-ar fi auto-pedepsit alegând această invenție a regimului ceaușist, trimis cu aprobarea Securității ”în misiune”, în anii 80.

Dar și alegerile germane bat la ușă. Ce va urma bunului plac al cancelarului și dogmelor stângii, clar recuzate de majoritatea covârșitoare a germanilor?

Ce va ieși din anticipate? Ce partid se va impune la acest scrutin? Și cu cine se va alia?

Numele viitorului cancelar e probabil să fie Friedrich Merz, liderul CDU, un partid care ar putea lua o treime din voturi. Ceea ce n-ar fi o nenorocire, dacă creștin-democrații ar avea cu cine să facă o coaliție guvernamentală cât de cât normală la cap.

Una care să repună economia pe linia de plutire, să oprească imigrația debordantă și să continue ajutorarea Ucrainei cotropite de rușii lui Putin.

Or, numai cu liberalii ar putea Merz să facă toate acestea. Din nefericire, FDP s-a erodat rău în alianța lui guvernamentală contra naturii cu extrema stângă germană.

În plus, liberalii sunt demonizați cât cuprinde în progresista și ecologista presă de inspirație maoistă. Așa că e foarte posibil să nu treacă de baremul de 5% și să nu ajungă în Bundestag. Și mai probabil este, dacă trece de barem, să nu dețină suficiente mandate ca să poată să formeze un guvern cu CDU.

Celelalte alternative teoretice sunt, din unghiul intereselor și valorilor europene de-a dreptul vomitive. CDU exclude o alianță cu AFD. Face rău, teoretic, pentru că o exclude, deși pare clar că poporul german, sătul până peste cap să suporte o imigrație incontrolabilă și incompatibilă cu tradițiile europene, o vrea. Dar practic e bine, de vreme ce acest partid populist de dreapta este în parte extremist și o formațiune putinistă, care își face campanie pe ideea, aberantă din unghiul securității europene, de a se opri ajutoarele pentru Ucraina.

Ceea ce ar oferi, vai, dictaturii asasinului în masă rus, Vladimir Putin, victoria pe tavă și o proximă platformă de atacare a altor foste state sovietice sau comuniste, de la Moldova la România și de la țările baltice la Polonia, mai ales dacă NATO se prăbușește sub povara divergențelor axiologice tot mai accentuate dintre diferitele state membre.

Nu mai puțin toxică ar fi coaliția creștin-democrată cu național-comuniștii putiniști de la BSW, o disidență rusofilă de mare succes a partidului neo-comunist, ”Die Linke”. Sau alianța ”mure”, mult râvnită de Rusia lui Putin, cu participarea CDU, a BSW și a SPD.

Nu poate Germania mai mult? Asemănări istorice, germano-române

Nu poate mai bine Germania? Și dacă nu, de ce nu? Se vorbește mult, chiar inflaționar, despre valori ”europene”. Dar cum sunt ele, dacă sunt analizate din perspectiva Germaniei?

De când se știu, germanii au avut mari probleme în a se adapta la modernitate și la democrație veritabilă.

Prima ”democrație” a apărut din pix, după Primul Război Mondial, în ultimele două luni ale lui 1918, când generalul Ludendorff și acoliții împăratului au încercat să scape povara răspunderii și vinovăției pentru pierderea războiului, împingând în față relativ tânărul și pe-atunci încă foarte popularul partid social-democrat.

La prima ocazie, nemții au făcut vânt democrației Republicii de la Weimar. Care le-a adus prosperitatea între 1924 și 1929. Or, sub imperiul crizei economice au ales, din 1930, să se dea pe mâna unor dictaturi prezidențiale, iar în 1933 au optat pentru un Reichstag toxic, cu național-socialiștii lui Hitler în postura celui mai puternic partid.

Propulsarea unui fals ”mesia” antisemit la cârma Reichului (urmat în România de guvernanții Goga și Cuza, de dictatura regală, precum și de generalul Antonescu care a proclamat statul național-legionar) a distrus în doar 9 săptămâni ce mai rămăsese din democrația germană. Și în România, tranziția la dictatura pro-germană avea să iște un rapid declin.

Fascismul, o tentativă ratată de adaptare la modernitate, avea să mutileze îngrozitor aproape întregul continent, care a devenit pradă și celei mai atroce crime în masă din istorie: cea industrială, comisă asupra poporului evreu și a religiei situate la baza civilizației europene.

Azi, inadecvarea la democrație pare similară. Doar atracția lui Hitler a fost înlocuită de a lui Putin. Iar în România, a ”căpitanului” și a lui Antonescu cu figuri gen Șoșoacă, Georgescu, Simion, umflate cu pompa propagandei ruse și a dezinformărilor și manipulărilor fasciste și comuniste, executate vreme de un veac.  

Sursa relelor: cvadriga extremistă. Și viitorul Bundestag

Numitorul comun al tuturor acestor fenomene sunt colectivismul, naționalismul și antisemitismul. Precum și o foarte precară așezare în raport cu religia creștină.

Ce va face oare din alegerile germane cvadriga colectivismului socialist, progresismului, naționalismului, antisemitismului și anticreștinismului, a proastei așezări a unei părți importante din electorat în raport cu religiile civilizației iudeo-creștine?

Cvadriga cu pricina n-aduce decât rele. Riscă să dubleze mandatele AFD și să propulseze pentru prima dată extrema stângă xenofob-putinistă în Bundestag, răpindu-le creștin-democraților șansele reale de formare a unui guvern în stare să scoată țara din criză. Fiindcă o alianță cu social-democrații ar lăsa Germania fără necesarele reforme de piață.

Nu degeaba a subliniat Merz luni, în Bundestag, că Scholz ”nu merită încredere, de vreme ce n-a fost în stare nici măcar să-și prezerve alianța guvernamentală, iar bilanțul său economic e egal cu una dintre cele mai ample crize economice din epoca postbelică. În replică, Scholz propune să facă noi datorii și să crească taxele. E semnificativ că, în discursul său, Scholz a omis fie și să menționeze competitivitatea economiei germane”.

Nici alianța CDU cu ecologiștii n-ar fi mai de soi. Căci ar împiedica țara să ia măsuri eficiente de oprire a imigrației debordante, care, din pricina islamiștilor, amenință acut valorile occidentale. Iată halul în care ideologii de extremă stânga au adus Germania și Europa.

Pe scurt, Germania, primus inter pares în Europa, pare a se îndrepta spre timpuri instabile, sau mai rău, marcate de manipularea putinistă, extremistă, de dreapta și de stânga, potrivit căreia situația economică a Germaniei s-ar datora, chipurile, războiului din Ucraina și asistenței germane acordate țării cotropite de armata lui Putin. Nimic mai puțin adevărat.

Realitatea e la antipod. Deși în cifre absolute Germania se situează după SUA la cantitatea asistenței, alte state (ca Estonia, Danemarca și Lituania, ca Olanda, Polonia și Letonia) au acordat net mai mult ajutor Kievului, raportat la mărimea, venitul și forța lor economică, decât Germania. Le merge, totuși, net mai bine decât Republicii Federale. Pentru că n-au fost conduse de stânga și de un cancelar mai sensibil la pretențiile dușmanilor, decât la nevoile țării sale.