OnlyFans și cântecele de sirenă ale unei lumi smintite

Trecând pe lângă regatul sirenelor, Ulise le aude. Legat prevăzător de catargul corabiei sale, cu marinari ce-și astupaseră, precauți, urechile, Ulise le aude, ademenindu-l irezistibil. ”Vino, Ulise, oprește-ți nava și alătură-te nouă”.

Cine poate rezista seducției? Cine înțelege căile morții. Și ale nihilismului politic.

Ascultă bine, îmi vine să le strig tinerilor prostiți de frații Tate, clienților OnlyFans, femeilor care profită de ei: nu te cretiniza! Lasă răul! Nu te prostitua! Viața ta are un sens! Nu te mai răni! Și stai departe de OnlyFans! Stai departe de cortegiul de rele pe care le aduce nebunia unei părți a lumii izolate în singurătate și învățate, în lipsă de noimă, cu prostituarea, cu prăbușirea, cu radicalizarea extremistă și teroristă, ca substitut de sens.  

100 de orgasme?

100 de schingiuri ale trupului și sufletului silit la ”plăceri” sexuale cumplit de deprimante, pentru satisfacerea altor mutilați ai unei societăți căzute, în parte, în demență, decăzute în epicureism și nebunie furioasă?

Ce e să te culci, ca tânără femeie, pe OnlyFans, cu peste 100 de bărbați într-o zi, pentru ca, la finele acestui supliciu sexual executat pentru bani, record și faimă, să te îngrețoșezi până la moarte de tine însăți, să te închipui robot, în timp ce ultimii clienți îți folosesc trupul înjosit ca să scape de singurătate, umplând, fie și cu oroare, propriul lor vid existențial?

100 de orgasme? Sau o tortură specială, repetată de o sută de ori. Ce e ca, la finalul chinurilor, să izbucnești, necontrolat, în plâns, zguduită de o experiență sinistră? Ce te-a făcut să te-njosești? Ce demoni te-au apucat și posedat, îmbiindu-te să tentezi până ce te dezintegrezi în dezgust?

”Trupul meu, alegerea mea”, țipă feministele demonstrând pentru dreptul la avort.

Li se zice fetelor, viclean: de ce să fii fraieră și stai pe un salariu de 1000 de euroi când poți face averi din a te dezbrăca? De mizilicul pe care-și vând sufletul neprețuit nu li se zice nimic. Nici băieților care, dependenți de ele, se gândesc la sinucidere, sau se bagă slugi la Legiune, pentru că devastatul lor creier îi face să se creadă, fals, abandonați.

Valul de sminteală, demență și nebunie care a irumpt în viața politică a românilor, odată cu ascensiunea lui Kremlin Delirescu, e genul de rău care nu vine niciodată singur.

E, în fapt, o reacție neagră la alt rău malefic, generat de distrugerea progresistă, axiologică, a conexiunilor vieții familiale și comunitare, a disoluției tradiției și valorilor ei, de o educație smintitoare, nu doar deficitară, care lasă miliarde de oameni solitari, pradă unor speranțe absurde și unor pofte insațiabile, jertfe sigure ale depresiei și dorului sinuciderii.

În New York Post, tânăra Karol Marcowitz, autoarea unui bestseller despre ”Tinerețea furată”, crede, oripilată, dar și mișcată, enervată și îngrețoșată până la vomă de acest episod de nebunie, că ”maratonul sexual” al colegei ei de generație, Lily Phillips, pe OnlyFans, terminată în lacrimi devenite ”virale”, indică ”disperata singurătate a bărbaților”.

Așa e. Lumea în care liderii neo-totalitari, woke, maoiști, legionari, neo-naziști, islamiști își fac de cap e o lume atomizată. În care indivizii sunt singuri, prade ușoare ale seducerilor, inși ce se lasă rapid atomizați, anulați, masificați.

Dar singurătatea le apasă teribil și pe ele

Părerea ei, pe care ar trebui s-o împărtășească orice om cu scaun la cap și informații despre cumplita solitudine a unei majorități a tinerilor bărbați din lumea apuseană, rămași burlaci până după vârsta de 30 de ani, nu ține cont de groaznica singurătate a ei, cea împinsă înainte, spre dezastru, de feminism și de aberații postmoderne.

Rădăcina smintelii tuturor? Rezidă într-un etos drăcesc, cerând oamenilor, ba nu, femeilor, căci bărbații, ”toxici” fiind, sunt disprețuiți de feminismul radical și considerați nu protectori, tați, frați, bunici și nepoți, ci deșeu și cantitate neglijabilă, să nu-și vadă decât de egoismul, de ”plăcerile”, de ”sentimentele lor”.

Cine-i încurajează pe bărbați să se arunce la gunoi, ca ”nuli” și ”fără” vreo valoare reală, spre deosebire de femei sau de oamenii cu sex incert? Aceiași îi consideră pe inșii abuzați pe OnlyFans în culpă. Ei, cei peste 100 de bărbați ar fi vinovați de caznele pe care și le-a prescris Philipps culcându-se cu ei.

Ele? A se slăbi. Substituirea victimei

În această lume răsturnată, în care victimele sunt ”făptașii”, iar criminalii și teroriștii, pasămite, ”victime”, femeii, pentru care feminismul s-a luptat să i se admită dreptul să decidă singură și în deplină solitudine cu privire la viața sau moartea fătului din trupul ei decident de avort, nu i se găsește nicio pată. Pe ea n-o apasă niciun păcat. Nici cel mai mic. ”Ticăloșii” sunt, chiar și aici, unde ea profită, încasează banii și își bate joc de ei, se știe bine: ”ei”.

Ele nu sunt niciodată vinovate de nimic. Doar victime. Niciodată făptașe.

La fel e, din perspectiva stângii, ucigașul anticapitalist Luigi Mangione (care și-a ”depășit” însingurarea printr-un ocean de adeziuni progresiste, colectiviștii elogiindu-l pentru asasinarea tatălui unor copii rămași orfani).

De ce l-a asasinat în plină stradă copilul de bani gata Mangione pe acest bărbat muncitor și familist? Victima lui fusese șeful Caselor de Asigurare de Sănătate. În calitatea lui de ”capitalist” și-ar fi ”meritat” pe deplin, din perspectiva psihozei în masă iscate de extrema stângă, soarta și moartea violentă. În acest delir, Mangione, asasinul, a devenit un presupus ”erou”.

Ne aflăm aici în anticamera nihilismului, a distructivității totale a ”Demonilor” dostoievskieni. Suntem în buza prăpastiei, la marginea hăului în care extremismul încearcă să împingă civilizația care și-a declarat, prin Nietzsche, nu doar Dumnezeul ”mort”, ci și etica iudeo-creștină, bazată pe poruncile Lui.

Aflu de la Karol Marcowitz cum se înjosesc bărbații, înnebuniți de singurătate, pentru câteva clipe de conversație cu niște târfe de pe OnlyFans, care le vând minute de discuție mai cu seamă ”celibatarilor involuntari”, în contra unor sume de-a dreptul exorbitante.

Mi se face, sincer, rău, de lejeritatea cu care unii se lasă călcați în picioare, abuzați, deposedați de ultimul rest de demnitate.

Ceva din toate acestea îmi amintește de progresiva deșertificare a Africii. Îmi vine să strig din rărunchi, astfel încât zgomotul vocii mele să spargă tavanul, pereții, zidurile caselor și cerul orașelor și să ajungă până dincolo de stele: ascultă bine: nu te mai prostitua! Viața ta are sens! Nu ești singur! Nu te mai răni! Stai departe de sfaturile demente ale unui Andrew Tate! Care nu pare puternic decât pentru că tu ești slab, în ochii tăi! Stai departe de OnlyFans și de pornografie! Stai departe de cântecele de sirenă care, ca pe Ulise, te ademenesc și te îndeamnă să te distrugi. De momeala care te împinge să nimicești și lumea, după ce ți-ai tocat creierul.

Bine, dar cum?

Înțelegând că nu ești singur și izolat. Că puterea lor e slăbiciunea ta. Că te poți întări spunând răului malefic: ”nu”. Că are nevoie uriașă de tine o femeie, un bărbat, copiii unei civilizații care-și amintește, care știe că-și datorează existența Dumnezeului evreilor. Credinței în El. Și rațiunii grecilor. Autorilor mitului lui Odiseu.

Leagă-te de catarg! Astupă-ți urechile și leagă-te la ochi! Înțelege că, a te alătura gloatei și masei, supunându-te unui imbecil delirant care-ți promite salvarea pentru că el ar fi ”mesia”, în speranța de a te izbăvi el de singurătate, suferință, lipsă de sens și depresie, nu e doar a trăda această civilizație. Ci e a purcede pe drumul spre infern.

Amintește-ți de tinerii care și-au dat viața în 1989 pentru ca și tu să fii liber. E timpul să pricepi că noima vieții tale ar putea fi ca, trăind, să ajuți cât mai energic să punem pe picioare nu doar persoana ta demolată, ci și lumea răsturnată, scăpând-o de osânda de a sta, moral, în cap. Și de a se lăsa din nou încătușată. S-ar salva prin tine, cel iertat de condamnarea la singurătate. Prin noi toți, liberii, dezînsingurații.