Ne aflăm în pragul unei extinderi a conflictului militar ruso-ucrainean? Diverse indicii pledează în favoarea acestei ipoteze. Nu doar la Moscova. Spre intrarea unor terți în război nu exercită presiuni doar Rusia.
În disperarea lui, un Putin tot mai izolat, inclusiv în rândul ciracilor săi din fosta URSS, care-și ocupă fotoliile prezidențiale parțial ca urmare a susținerii forțelor armate ruse, încearcă, prin atragerea altora în război, să iasă din capcana în care s-a vârât, atacând o Ucraină prea tare pentru el.
Problema principală a lui Putin e că, deși Rusia a mâncat bătaie, militar, și e în pericol să mănânce în continuare, cu efecte dezastruoase pentru întinderea teritoriului pe care-l ocupă în Ucraina, dictatorul nu poate renunța la război fără să fie în pericol de a fi debarcat și asasinat.
Manevra lui Putin
Ca această alternativă să nu se materializeze, liderul de la Kremlin varsă sânge cât cuprinde, doar doar va scăpa de inevitabil. Și încearcă să-și procure aliați. Ceea ce e tot mai greu. Mai întâi, pentru că dictatorul ia bătaie și nimeni nu vrea să fie de partea perdantului. În al doilea rând, pentru că aliații săi naturali din Asia Centrală și fosta URSS se tem mai mult de victoria eventuală a Rusiei (care le-ar anula orice urmă de independență) decât de izbânda democrației prin intermediul unei biruințe militare ucrainene.
Ce-i rămâne lui Putin, în aceste condiții, ca să-i convingă pe ruși să aibă răbdare cu el, pentru că încă mai poate obține victoria?
Prada pentru el cea mai simplă, în sensul prostirii rușilor, e Belarus, unde Putin are deja peste 12 mii de militari și în care dictatorul, Lukașenko, un ins urât de poporul său bielorus după ce i-a furat alegerile și a uzurpat fotoliul prezidențial, n-a putut fi salvat de revolta națiunii lui indignate și de iminenta lui debarcare și executare, decât de serviciile secrete și de trupa Kremlinului.
Cu toate acestea, șiretul Lukașenko, marcat de tipica viclenie a liderului cu experiență, dar și de lașitatea caracteristică a satrapului, s-a ferit ca de foc să intre într-o confruntare militară directă cu o armată ucraineană cu atât mai redutabilă, din unghiul său, cu cât nici stăpânul și suzeranul său de la Moscova n-a putut trece de ea.
În acest context a survenit summitul CSTO, care, sub impactul slăbirii militare incontestabile a Rusiei, a îngropat practic, cu mâna liderului armean Pașinian, ultimul rest de URSS. Pare, potrivit unor observatori că aici s-ar fi hotărît Putin să forțeze mâna lui Lukașenko. Surse din interiorul conducerii ruse afirmaseră, potrivit Institutului Robert Lansing pentru amenințări globale și studii ale democrației, reluat de Ukrinform, că la Kremlin s-ar fi luat decizia unei schimbări bruște a macazului privind Belarus, în chestiunea atragerii rușilor albi în războiul contra Ucrainei.
Cu tunurile pe regimul din Minsk
Decizia, s-a mai afirmat, ar fi survenit după revenirea lui Putin de la naufragiul său la summitul CSTO. Putin ar fi hotărît atunci să pună în acțiune serviciul său secret militar, GRU, cu o tentativă de asasinat vizându-l pe ”Lukașenko sau imitația ei”, (o încercare de asasinat a altcuiva din anturajul său), care să-i transmită un mesaj de înfricoșare și intimidare dictatorului din Minsk.
N-au trecut mult de la primele ore ale zilei, când institutul american își exprima predicția, până azi la ora patru și jumătate după amiaza, când a murit brusc, fără preaviz și, aparent, fără boli prealabile, ministrul de externe al Belarus, Vladimir Makei. La doar 64 de ani.
Thinktankul american explicase că s-ar urmări înglobarea Belarus în Rusia ca entitate separată a unei noi URSS, pe pretextul dejucării unor ”amenințări din partea Ucrainei”. Aceste fapte ar merge în mână în mână cu un narativ propagandistic, potrivit căruia ”americanii l-ar fi înlăturat” pe demnitarul din Minsk. Iată că doar numele celui care a murit e inedit.
E normal deci să se presupună că a avut loc uciderea ministrului de externe din Minsk de către serviciile secrete ruse, ca demers de intimidare a lui Alexander Lukașanko, aliat al lui Putin care, spre supărarea Moscovei, a refuzat până acum să intre în războiul de agresiune contra Ucrainei.
Ceața războiului
Ceea ce nu înseamnă că partea adversă n-ar fi putut avea la rândul ei interesul de a arăta cu degetul spre Rusia, încercând să-l determine pe satrapul Moscovei din Minsk să devină independent, iar forțele loiale dictatorului din Belarus, să dea afară din țară trupele Moscovei.
Că așa e în ceea ce anglo-saxonii numesc ”the fog of war” se știe de mult. Atâta doar, că ucrainenii nu obișnuiesc să omoare, ca Rusia, cetățeni străini în acțiuni de ”Nacht und Nebel”, cum i-a zis Hitler decretului său de exterminare a luptătorilor din rezistență emis la 7 decembrie 1941. Și, cu atât mai puțin, diplomați. Asta e o specialitate a NKVD și KGB, din care s-au întrupat FSB și GRU.
Țările baltice și Polonia au simțit pe pielea lor (ca și bucovinenii și basarabenii) ce-a însemnat colaborarea dintre Hitler și Stalin. Știu și ce-i în stare aparatul represiv kaghebist al Rusiei, din care a răsărit Putin. Motiv pentru care depun eforturi ample și exercită presiuni puternice să se sporească ajutorul european și american pentru Ucraina agresată de un regim Putin neonazist.
“Sprijinul nostru pentru Ucraina trebuie să continue şi va continua până la victoria lor şi a noastră“, a scris pe Twitter, după reuniunea cu omologii ei ucrainean și polonez, şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte. Propoziția ei e ambiguă și poate fi interpretată astfel încât să se genereze impresia că Lituania și Polonia, două state NATO, se consideră, ca și Ucraina, în război cu Rusia.
Or, Rusia chiar este în război cu NATO, deși nu într-unul fierbinte, ci doar într-unul hibrid. Dar cu fiecare zi care trece, sporește și disperarea dictatorului de la Kremlin, care se manifestă în operațiuni tot mai criminale și mai inumane. Crește, simultan, și probabilitatea ca acest război hibrid să se transforme rapid într-o conflagrație militară în toată regula. Cu, sau – mai ales – fără voia NATO.