Teroarea bombelor și rachetelor rusești care, lansate de militarii criminali ai Moscovei la ordinul unui regim scelerat, au ucis și azi cel puțin 13 oameni, rănind zeci, arată cât de importante sunt scuturile antirachetă.
Mai arată că Ucraina nu le are și că țările care dispun de ele dar nu le-au furnizat până acum poartă o parte din răspundere pentru sângele nevinovat vărsat și au, prin urmare, a se simți vinovate.
E bine că Germania a promis Ucrainei sistemul anti-rachetă Iris-T. E păcat că nu l-a expediat la Kiev mai din timp. Și mai regretabil este că alte țări libere, occidentale, care posedă astfel de arme defensive moderne au omis să le împartă cu armata țării care apără libertatea și Occidentul, în fața tăvălugului terorist, totalitar și genocidar al Rusiei lui Putin.
Scurtături spre pace? Nu există, în absența curajului
Dar chiar dacă aceste arme defensive apusene se găseau de mult în arsenalul Ucrainei, unde ar fi fost normal să se afle, furnizarea lor din Vest n-ar fi fost de-ajuns. Ceea ce se cere spus și repetat până se înțelege, în fine, și în cele mai obtuze cancelarii occidentale, e că nu există altă cale de a se încheia un conflict tot mai barbar și mai periculos și pentru Apus, decât făcându-se în fine ceea ce, din inepție, lașitate, sau alte motive obscure, s-a omis, în mod vinovat, să se facă până acum.
Nu, situația nu s-a schimbat de când, la începutul acestui război, am remarcat nu doar că obiectivele lui Putin sunt genocidare, ci și că, din motive politice interne, dictatorul nu va putea opri războiul său de agresiune (pe care nu are cum să-l câștige militar) decât după ce va fi fost debarcat.
Pentru că a se admite învins, ar echivala (nu doar în capul său) cu a accepta să fie dat jos, judecat și condamnat în justiție, sau împușcat. Ca să se oprească înaintea unui cataclism, tiranul va trebui forțat să-și retragă trupele. Dar cine să-l forțeze, oare? Cine poate. Cine are mijloacele necesare.
Reintră în scenă Vestul
Dacă forțele ucrainene nu mai fac față acestei misiuni, lumea euro-atlantică va trebui să intervină. Occidentul e, de asemenea, în imposibilitatea de a-și permite să-l lase pe dictator să iasă triumfător din această încleștare, cât timp Apusul ține la refacerea distrusei ordini mondiale și la un glob pământesc al conviețuirii civilizate pe bază de norme, legi și tratate, iar nu de forță brută.
Or, politicile occidentale gândite la Washington, din păcate, tocmai asumarea unei atari pasivități au semnalizat. Ca și cum Vestul ar putea trăi și cu o Ucraină îngenuncheată, de vreme ce SUA au făgăduit ca, orice s-ar întâmpla, să nu trimită trupe americane în apărarea Ucrainei.
Or, lucrurile s-au schimbat în răstimpul ultimului an. Ceea ce a părut posibil, atunci, nu mai e de mult admisibil după cele petrecute pe câmpul de luptă și în orașele genocidului comis de ruși.
Degeaba se bocește trecutul. E nevoie de o reorientare spre viitor
Demarată de Putin din prea plinul trufiei sale de lider de mare putere, care s-a dovedit, militar, mică, de duzină și criminală, așa cum cleptocrația rusă e și economic, această confruntare trebuie să se încheie nu în coadă de pește, ci cu un deznodământ clar. Ca să se descurajeze pe viitor alte aventuri belicoase similare. Și alte tentative de genocid.
Ca atare, Vestul trebuie să se pregătească încă de pe acum să obțină acest deznodământ tranșant, indiferent de performanțele militare ucrainene.
Primul pas obligatoriu e să se obișnuiască, în fine, cu ideea că lumea de dinainte de 24 februarie 2022 e dusă și apusă, iar de la groapă nu se mai întoarce. Apoi, să înțeleagă că moartea ordinii globale e și consecința greșelilor occidentale, comise în ordinea insuficientei descurajări a Rusiei, ca și a cedării în fața ispitei izolaționiste, manifestate, catastrofal, în retragerea din Afganistan.
Cheia renașterii unei lumi bazate pe ordine
Da, vechea ordine se poate resuscita. Dar nu prin revizionismul istoric reclamat de securiști, sau de turnători și putiniști ca Andrei Marga. Nici în temeiul reinterpretării termenului de suveranitate și integritate teritorială, astfel încât să însemne mușchiul tiranului cu arsenal nuclear, căruia să i se facă pe voie. Și nici prin perpetuarea politicii occidentale a struțului, de odinioară. Căci ea l-a stimulat pe Putin să-și declanșeze aventura militară și va lansa – dacă mai continuă – tot mereu același semnal încurajator pentru orice despot, dictator și lider totalitar. Ci prin fermitate, solidaritate și semnalizarea unei voințe de fier. Voința, la nevoie, de a lupta.
Practic, toate acestea implică propensiunea administrației din Washington de a ieși din încremenirea ei, de a se mișca, în fine, și de a-și revoca promisiunile inepte făcute Kremlinului.
Toate astea presupun, de asemenea, să se renunțe la inutila menajare a Moscovei și, deci, să se includă urgent Ucraina în NATO și UE.
Mai înseamnă ca SUA să atragă atenția Rusiei că, dacă-și perpetuează bombardamentele teroriste asupra infrastructurii civile, ucrainene, s-ar putea confrunta, la rigoare, cu trupe anglo-americane și europene în Ucraina. Și că, dacă Putin nu se liniștește și nu-și retrage trupele din toate teritoriile ucrainene ocupate din 2014 încoace, revocând urgent și anexarea lor, s-ar putea vedea silit să lupte chiar în Rusia împotriva acestor forțe, alături de trupele ucrainene.
Ar înțelege Putin acest limbaj? Dar complicii săi din conducerea Rusiei putiniste? Ba bine că nu. Mafia kaghebisto-teroristă și totalitară de la cârma Rusiei pricepe și găvărește, după cum s-a reliefat pe drept, un singur limbaj. Pe cel al forței. A venit timpul ca America și Vestul să reînvețe să-l vorbească.