Un exemplu practic de revizionism istoric: Gorbaciov și bilanțul său

Există un sâmbure dur al tuturor totalitarismelor și extremismelor? Evident. E revizionismul. A reînceput albirea putinistă a blazonului lui Gorbaciov.

Pe modelul spălării cu Dero și varii detergenți de lux ai Securității anilor 80, se freacă de zor la imaginea postsovietică a ultimului lider al URSS.

Mai ales tristul său bilanț privind agresiunea antiucraineană sub Putin și crimele pe care le-a comis în Georgia, Moldova și țările baltice e uitat, machiat, cosmetizat, falsificat, când nu e trecut sub tăcere. E mistificat, escamotat savant, ascuns cu grijă sub straturi multiple și groase de noi mituri in statu nascendi.

Lacrimi și crocodili

Deloc de mirare că în Germania s-a coborât drapelul în bernă în memoria ultimului șef de stat și de partid comunist sovietic. Unul care n-a comis crime de proporțiile predecesorilor și actualului său urmaș de la Kremlin. Dar care nici nevinovat n-a fost.

Nemții consideră că i-ar datora lui Gorbaciov reunificarea. În realitate, nu i-o datorează doar lui ori atât lui, sau unor Bush senior, Maggie Thatcher, Mitterand, cât președintelui american Ronald Reagan și luptătorilor pentru libertate polonezi ai Solidarității. Precum și papei Ioan Paul al doilea, care se detașează net de predecesorii și de succesorii săi de la Vatican.

Împreună, Reagan, Papa și disidenții anticomuniști au galvanizat lumea, au convins America să se apere împotriva infiltrării și amenințării sovietice, precum și Kremlinul, că o reformă a sclerozatului sistem comunist era inevitabilă și trebuia grabnic demarată, cu atât mai mult cu cât imperiul sovietic își extinsese intolerabil de mult liniile de comunicație și, ca atare, era pe punctul de a imploda.

Că reforma va duce la dezagregarea sistemului, cum e inevitabil când e totalitar, Gorbaciov n-a știut, pentru că n-a înțeles nici esența comunismului (incapabil să supraviețuiască altfel decât prin minciună), și nici natura ruscismului.

Ultimul lider de partid și de stat sovietic a devenit deci, supremă pedeapsă a lui Dumnezeu pentru comunism și pentru un materialist istoric și dialectic ca Gorbaciov, care credea cu sfințenie nu în miracolul revelației și în Decalog, ci în determinism marxist, scula involuntară a unui determinism istoric crud, tenace, inflexibil, nemilos.

Varsă totuși, în aceste zile, mulți oceane de lacrimi amare, impresionați de moartea nonagenarului Gorbaciov și de diferența dintre el și genocidarul Putin, cu atât mai mult cu cât verdictul istoric forjat în ultimele trei decenii a fost riguros și sistematic falsificat în favoarea lui.

Românii au uitat, bunăoară de propriii crocodili și de ceea ce le amintește Sabina Fati în Presshub. Și anume, ”ce voia Gorbaciov de la România”. Să-i interzică alianța cu Vestul. Iată conținutul tratatului semnat cu el de Ion Iliescu: ”…Pe 15 februarie 1991, în vreme ce oficialii români făceau vizite la Moscova și cârpeau țesătura cu sovieticii, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia semnau Declarația de la Vișegrad. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și Bulgaria au urmat exemplul României și au semnat, la rândul lor, noi tratate cu Moscova, dar fără clauze similare, care să le interzică alianțe cu Vestul. Parlamentul României nu ratifică, însă, tratatul, dar nici nu mută azimutul țării spre altă direcție,” notează Sabina Fati.

Ce i se scornește lui Gorbi

Lui Gorbi i s-au inventat, pe lângă marele său merit, (real) de a fi înțeles că nu-i mai ajută comunismului represiunea cu tancuri, fapte mai bune decât a făcut. Și i s-au șters, concomitent, cu pixul, multiple pete de sânge de pe mâini. De pildă cele strânse de palmele sale de șef de stat și de partid sovietic în ianuarie 1991, în Lituania.

E bine să li se amintească realitatea acestor oameni (și Berlinului, care, o dată în pus, falsificând pios istoria, promovează scindarea Europei) E bine să li se reamintească faptul că rescrierea istoriei, oricât de cucernică ar fi intenția ei, provoacă mari nenorociri. Fiindcă extremismul și ideologiile totalitare mai ales din revizionism istoric trăiesc. Iar drumul către iadul totalitar e pavat cu bunele intenții ale revizioniștilor istorici.

Nu e deloc de mirare că aceștia, mereu neobosiți, acționează în serviciului viitorului totalitarism chiar acum, sub ochii noștri, cot la cot cu preopinenții care, incapabili să-l apere pe Putin direct, ca să nu se discrediteze definitiv, le reproșează o imaginară ”tiranie” moralistă celor care nu se sfiesc să-i spună crimei crimă, iar criminalului genocidar de la Kremlin, criminal genocidar de la Kremlin.

În favoarea celui din urmă intelectualii rinocerizați putinist îi găsesc ori îi inventează un balet relativist, o sumedenie de nuante, de circumstanțe atenuante, de scuze false și de prilejuri de spălare a păcatelor pe bază, între altele, de argumente de autoritate și de dadarisme, adică whataboutisme, clasice ”argumente” logic falacioase.

Nu altfel s-a văzut și continuă să fie tratat, fără a fi la fel de vinovat ca Putin, predecesorul său sovietic, de la Kremlin. Care, e adevărat, are meritul de a fi pus capăt, împreună cu americanii, războiului rece. Mai nou, asociații lui îi inventează lui Gorbaciov, ca revizionistul de serviciu, Pavel Palajcenko, fostul său tălmaci, merite imaginare, transformându-l din făptaș în victimă a unui presupus revizionism istoric antigorbaciovist.

Palajcenko fabulează de pildă, nu doar despre presupusa ”demantelare a totalitarismului”, de către Gorbaciov, pe care ultimul lider sovietic l-a transformat în fapt într-unul soft, lăsându-l fără voie pe Elțîn să-i pună capăt realiter, ci și, flagrant mincinos, despre prezumtiva lui opoziție la agresiunea lui Putin în Ucraina. ”Gorbaciov a murit șocat și înnebunit de conflictul din Ucraina”, a spus el, textual, agenției Reuters.

Adevărul este altul. Adevărul este că Gorbaciov a salutat anexarea Crimeei și a declarat chiar, hidos, infam, ignobil și în răspăr cu dreptul internațional, că el, Mihail Sergheevici, ar fi ”acționat în peninsulă la fel ca Putin”. (Care o infiltrase cu ”omuleții săi verzi”). Despre ce vorbim aici?

Proba aberației și valențele revizionismului

Despre curat revizionism istoric. Fiindcă dacă ar fi vrut să protesteze împotriva faptelor lui Putin, Gorbi ar fi avut multiple ocazii. Le-a ratat rând pe rând. Le-a irosit consecvent și sistematic, una după alta.

Nu trebuie de pildă uitat că, pe când trupele Rusiei erau masate agresiv, fără motiv defensiv, de luni de zile, la granițele Ucrainei, deși America și Vestul îl implorau pe Putin să se așeze la masa negocierilor, excluseseră, de facto, aderarea Ucrainei la NATO și se căciuleau, plecându-e adânc în fața tiranului de la Kremlin, Gorbaciov nu era supărat pe succesorul său.

În schimb, în decembrie 2021, Gorbaciov declara, aiuritor, că America ar fi devenit ”arogantă și trufașă”. America încă democrată a lui Biden, care se ruga umil, din genunchi, de Rusia dictatorului era chipurile ”arogantă și trufașă”, nu dictatura postcomunist-nazistă a kaghebistului Putin!

Iată modelul pe care, de vreme ce faptele nu se pot schimba, se spală imaginea faptelor multor lideri și multor organizații criminale din istorie. Între altele și, nu întâmplător, și pe a Securității. De ce?

Pentru că cine stăpânește memoria și istoriografia (schimbând în voie, dacă nu trecutul, mai importanta lui percepție) controlează prezentul și determină viitorul politic al celor manipulați.

Din asemenea manevre se naște ceea ce Nietzsche numea, invidiindu-l pe apostolul Pavel pentru dibăcia lui extraordinară în acest domeniu, ”die Umwertung alle Werte”, în speță ceea ce s-ar putea traduce prin revizuirea, reevaluarea, răsturnarea tuturor valorilor.

Iar ceea ce s-a făcut o dată se poate lesne repeta. Și în interesul dobândirii puterii, se și repetă, neobosit.

Pe falși prooroci (inclusiv din categoria relativiștilor și nuanțatorilor profesioniști dintre rinocerizați, pricepuți în rebranduirea limbajului, astfel încât cuvinte ori expresii precum claritatea morală să se prefacă subit în contrariul lor) ca și pe răsturnări istorice și axiologice spectaculoase se bazează toate mișcările de masă. Și orice totalitarism.