Cât mai valorează reforma promisă de cuplul Nicușor Dan-Ilie Bolojan , cât timp barosanii de la CCR, de la Tarom și din mai toate agențiile își oferă nemaipomenite ”prime de pensionare”, indemnizații exorbitante și ridicări de lefuri record, în timp ce poporului i se cere să strângă dureros cureaua?
De ce se mai miră unii și alții că AUR a ajuns la peste 40%, iar partidele cică democratice (în fapt corupt-birocratice, ca PSD) se topesc sub ochii noștri?
Să ne îndreptăm ochii spre Vest?
OK. Să-i îndreptăm. Oare cât mai face acordul Schengen după ce polonezii i-au imitat pe nemți și-au introdus și ei controale la frontiera comună? Zero barat?
Clasa politică euroatlantică se vede silită să culeagă, în aceste zile, furtuna ivită din vântul semănat de ea însăși, la inițiativa extremei stângi, sub administrațiile Obama și Merkel (sub masca unei fals centrism). Iar cea românească recoltează fructele mâniei, cultivate cu sârg de Ion Iliescu, de fesenismul, postsecurismul, postcomunismul și pesedismul său nesimțit.
Deschiderea granițelor europene luate cu asalt, mai ales din 2015, de mase de imigranți musulmani, în ciuda neintegrării valurilor imigraționiste anterioare, (demonstrată, între altele, de atentatul de acum fix 20 de ani, de la Londra) ,reluarea demersului frontierei anulate în America lui Biden, revoluțiile woke și George Floyd, introducerea cenzurii în Vest și anemia occidentală în fața agresiunilor militare ale Rusiei și Iranului sunt decontate acum.
Iar simptomele sunt deconcertante. Din România și până în SUA, centrul politic se topește. Partidele de centru dispar, prefăcându-se în asociații electorale populiste sau extremiste. La New York se pregătește să câștige primăria un antisemit socialist sau comunist cu înclinații pro-teroriste și o virulentă ură pe stilul de viață american.
Magnatul Elon Musk scuipă cu boltă pe nevoia stabilității americane și anunță crearea unui nou partid care ar putea fura voturile ambelor formațiuni politice tradiționale ale Statelor Unite, destabilizând și cea mai rămas nezdruncinat din anglosfera, dată peste cap, în Marea Britanie, nu atât de Reform UK, cât de corupția din Partidul conservator și de extremismul socialist, woke, antisemit, anti-occidental și pro-terorist care a acaparat Partidul Laburist.
Iar la Bruxelles, Ursula von der Leyen e contestată pe bună dreptate, căci prea și-a permis ea de multe ori o crasă netransparență în afaceri de milioane și miliarde, puțind rău și de la mare distanță a corupție la nivel înalt, pe care însă madam Kövesi nu se vede în stare s-o ancheteze eficient.
Dar nu de partidele de centru din Parlamentul European (PE) e contestată șefa Comisiei Europene, așa cum ar trebui, ci de extrema dreaptă românească. A cărei figură de proră, Călin Georgescu, e dat în fine, în fine! în judecată, deși ar fi trebuit tradus în justiție de mult, de vreme ce a fost prins cu multe luni în urmă cu matrapazlâcuri și se știa, parțial de ani de zile, că nu se dă în lături să cocheteze cu Rusia lui Putin și cu ispita unei lovituri de stat, ba și cu ideile de asasinat politic ale modelelor sale, Codreanu, Sima, Antonescu et eiusdem farinae.
Din nou, în România: de ce nu se disociază AUR de Călin Georgescu?
Dar SIE, din care a făcut probabil parte C.G., l-a suportat, ajutat și acoperit. Altfel cum se poate explica ascensiunea unui ins nu doar crapulos și trădător, ci și, deși viclean, foarte prost?
Călin Georgescu a fost acuzat, în fine, de propagandă legionară și de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, recte de fi ”aderat și sprijinit,” conform procuraturii, ”organizația Mișcarea 41 pentru România”, fondată de doljeanul ”Marian Motocu. Care, în ticăloșia și neghiobia lui, a încercat să ia legătură cu colonelul Evgheni Ignatiev, atașatul militar, între timp expulzat, al ambasadei Rusiei, din București. Iar Motocu a fost și el tradus în justiție pentru propagandă legionară și antisemită în rețelele de socializare. Potrivit procurorilor, cu gruparea pe care urma s-o înființeze, Călin Georgescu proiecta să dea o lovitură de stat și să preia puterea. Ziare.com afirma că C.G. ”avea planuri scrise pentru asasinarea judecătorilor și politicienilor”.
E oare nevoie ca magistrații să confirme aceste acuzații cât se poate de grave și de verosimile, ca acoliții lui politici din partidele populiste și extremiste de dreapta românești să se disocieze instantaneu și explicit de Călin Georgescu, dacă nu vor să fie considerați trădători?
Simplul fapt că liderii unor partide-marionetă putiniste, malodorante, extremiste, își permit să amâne această disociere absolut necesară, într-un climat politic normal, de inși gata să vândă țara unei puteri străine, ostile României, e de o tristă elocvență în privința amplorii smintelii care i-a cuprins pe mulți alegători.
Sastisiți de partidele de la putere și revoltați de autoservirea în care PSD și gruparea Iohannis-PNL au transformat România, tot mulți cetățeni români trec cu arme și bagaje la populiști.
Fructele mâniei sunt otrăvite. Aduc la putere extremele și seamănă moarte
Nimic nu se poate compara cu amploarea dezastrului pe care și-l generează elitele politice cu mâna lor. De pildă când refuză să deconteze dezastrul iscat la guvernare. Când provoacă supărarea, iritarea și furia întregii națiuni din pricina corupției celor cu pâinea și cuțitul. De parcă poporul n-ar fi strigat la alegeri din răsputeri un singur, mare cuvânt, o singură mare revendicare: ”schimbare”!
Refuză în prezent decontul propriei guvernări și PSD, și gruparea Iohannis din PNL. Sau SPD, în Germania. Dar și Partidul Democrat, de peste ocean. Care pare că n-are de oferit electoratului său decât fructe ale mâniei: experimente comuniste, amestecate cu islamism, antisemitism, antiliberalism și antiamericanism, ca Zohran Mamdani, câștigătorul alegerilor preliminre din Partidul Democrat de la New York. Se va mira oare partidul lui Obama, dacă, nereușind să împiedice scensiunea unor Arturo Ui în genul lui Mamdani, va pierde multe scrutine de acum încolo, ori le va câștiga doar cu prețul unor noi catastrofe?
Ce va spune apoi? Ca după cataclismul stalinist și maoist, ori ceaușist? După toate, stânga a susținut fără jenă demența, potrivit căreia socialismul și comunismul n-ar fi fost ”bine aplicate” și ar trebui transpuse din nou.
La care zic eu: să ne ferească Dumnezeu.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.