Confruntarea cu răul global și refuzul de a învăța din istorie

E curioasă imbecilitatea multora, de a insista să nu învețe din istorie. Căci istoria e baza civilizației noastre, cel puțin de când D-zeu a hotărât să intervină în ea, în postură de izbăvitor, scoțând din robia egipteană poporul evreu.

E adevărat că s-au înmulțit rău dușmanii acestei istorii și civilizații, revoluționarii, care vor s-o nimicească și să-i pună în loc una ”mai bună”. Însăși nemăsurata creștere a numărului inamicilor lor ține de refuzul de a învăța. E mai simplu să arunci cărțile pe foc, pentru ”c-a venit vacanța cu trenul din Franța”. Unde duce trenul cu pricina? La marxism, nazism, comunism, islamism și multe variante intermediare. Între ele e și postmodernismul, ieșit, cum îi zice numele, din modernitate. Pretenția modernității, ca și mândria civilizației occidentale, rezidă în distincția conferită lor de capacitatea de a învăța. Or, de când s-a ridicat falsul zeu al modernității, numai dezastre a pricinuit, repetând inutil toate catastrofele care au năpădit Vestul în siajul necesarei emancipări renascentiste, reformiste și iluministe de sub tutela Inchiziției.

Pare că degeaba își învață deci, de bine, contemporanii, noul șef al diplomației britanice. David Cameron a ținut să facă un excurs istoric și să compare situația din Europa de azi, în reacție la invazia Rusiei lui Putin în Ucraina, cu aceea din Europa anilor 30, când a avut loc ascensiunea nazistă și consolidarea puterii lui Hitler dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Ministrul de externe britanic, fost premier al Regatului Unit, a avertizat împotriva unei politici de împăciuitorism față de Putin de felul celei pentru care au optat, spre nefericirea contemporanilor lor europeni, predecesorii săi, Chamberlain și lordul Halifax. Cameron vorbește și tot el aude. El și cu mine și poate și cu tine, cititorule, fie și doar pentru că la Deutsche Welle, în publicații românești, ca și pe acest blog, ți-am împuiat capul timp de ani zile și, mai ales, de la invazia lui Putin în Crimeea, cu aceeași comparație și cu același avertisment, dedus din istorie.  

Dar în patria Renașterii, ziarul italian La Stampa dădea joi măsura întregului său ”geniu” politic și istoric, avertizând în sens contrar. Tematizând loviturile aeriene anglo-americane menite să le bage milițiilor șiite Houthi mințile în cap, ca teroriștii și pirații înarmați și finanțați de Iran să înceteze să mai terorizeze navigația și comerțul în Marea Roșie, La Stampa se făcea luntre și punte să ceară Americii și Marii Britanii să se căciulească. În fața cui? A teroriștilor islamiști și a patronilor lor.

La Stampa cere în speță Statelor Unite și Europei să oblige Israelul să accepte un armistițiu în Gaza (și implicit, fără ca ziarul italian s-o spună în clar, victoria Hamas) pentru ca să se ”evite accelerarea unei escaladări”. Și pentru a se contracara ”întărirea mult propagatului narativ al Iranului, Rusiei și Chinei, că Vestul e dușmanul întregii lumi”.

Atâta poate La Stampa. Atât a învățat, spre rușinea sa, acest ziar italian din istorie. Ca Occidentul să ”combată” regimurile totalitare și imperialiste și agresiunea teroristă, cedându-le. Punându-se în fața lor în genunchi. Lingându-le tălpile. Umilindu-se. Dându-le câștig de cauză. Lăsându-le să-i extermine pe evrei, că după aia mai vedem noi, italienii, cum ne descurcăm. Și noi, europenii. Mai întâi să hrănim balaurul cu fecioarele cerute, ca să scăpăm noi de datoria de a le apăra. Ca și cum balaurul astfel hrănit s-ar sătura. Ca și cum nu i s-ar deschide pofta și mai rău. Ca și cum astfel alimentat, monstrul totalitar și terorist, islamist și putinist nu s-a întări.

Există însă alternativă? Din fericire mai există și europeni cu scaun la cap. Bineînțeles. Ziarul danez Jyllands-Posten cerea Vestului o ”reacție violentă” la pirateriile și terorismul milițiilor Houthi, un actor semi-statal în Yemen, înarmat (de Iran) cu drone și rachete balistice, ”pentru ca să li se dea o replică fără echivoc, o ripostă eliminând orice dubiu” celor care încearcă, intolerabil, să pună pe butuci circulația navală. Iar ziarul din Århus cerea guvernului danez participarea la misiunea internațională condusă de marina americană cu scopul restabilirii libertății navigației în Marea Roșie.

Iată un răspuns demn și inteligent, articulat de mintea unui editorialist dus cu folos la școala istoriei, care a înțeles că tiranii agresori și teroriștii lor nu cunosc decât un singur grai și nu înțeleg decât limbajul forței.

Dar acești europeni cu simțul istoriei, instinctul demnității și bun simț sunt tot, vai, tot mai puțini. Din ce în ce mai pline sunt metropolele europene de antisemiți care cer răsplătirea terorismului, islamismului și celor mai variate mișcări revoluționare, prin izolarea, demonizarea, boicotarea și pedepsirea statului evreu. A cărui carte de temelie, Biblia, a învățat umanitatea să se despartă de tiraniile antice ale miturilor și zeilor impuși de ele și să-și asume libertatea istoriei.

Și a eticii Decalogului. Vechi de mii de ani, acest text rămâne valabil în condițiile în care doctrinele moderne și postmoderne ai ultimilor trei sute de ani au dat, in corpore, chix. De la Iluminism și Revoluția franceză încoace, aceste doctrine s-au definit in corpore prin divorțul lor mai mult sau mai puțin explicit de etica profetică și de textul Sfintei Scripturi, spre a impune fie universalism, fie particularism naționalist, rasist, proletar, național-comunist și islamist, fie individualism decerebrat. Toate au condus spre catastrofa terorii (iacobine și bolșevice) spre băi de sânge și depopulare prin demografii negative, spre războaie mondiale și cataclismul Holocaustului.

Dovada vie că acest text nu și-a pierdut validitatea, e proba de realism din discursul rostit la Davos de urmașul contemporan al lui Moise. Președintele Israelului, Isaac Herzog, a ripostat diplomatic, dar clar, la înmulțirea cererilor inepte, inclusiv americane, ca statul evreu să admită edificarea rapidă a unui stat palestinian. Arătând poza bebelușului Kfir care a împlinit în aceeași zi un an în captivitatea Hamas, el a spus: „Nici un israelian care e în toate mințile nu e pregătit să se gândească acum la…soluția corectă a acordurilor de pace. Toți vor să știe că nu vor mai fi atacați la fel din nord, sud sau est” și masacrați (…)”Israelul și-a pierdut încrederea în procesele de pace pentru că vede terorismul glorificat de vecinii noștri”,a mai explicat șeful statului evreu, potrivit căruia „războiul nu e doar între Israel și Hamas, (…) lumea având a se înfrunta direct cu imperiul răului” (iranian).

Dar cine-l aude pe Herzog? Sau pe Cameron? Și ce-ar însemna să învățăm din istorie?

Ca social-democrații germani să nu reacționeze antidemocratic la căderea lor în insignifianță, din cauza politicilor lor neghioabe, cerând interdicția AFD. Fiindcă democrația nu se are bine cu interdicțiile. Dimpotrivă. A le revendica, a cere boicotul, cenzura, scoaterile în afara legii în loc de a-ți ameliora politica, e a demonstra mentalitatea totalitară împotriva căreia avertizezi, arătându-te, ca social-democrat, amator de inchiziție, nu de societate liberală și deschisă în numele căreia chemi la interzicerea unui partid cu un număr dublu de susținători decât al SPD.

Cât o să repetăm funestele căderi în păcat? Cât o să mai refuzăm să învățăm din istorie? Până la moarte, dacă e să dăm crezare cruntului verdict al lui Hegel (1), potrivit căruia, ”experiența și istoria ne învață că popoarele și guvernele nu învață niciodată nimic din istorie și nu acționează vreodată după lecțiile ei”. În acest caz ne vom merita pe deplin dispariția.

Ce mă uimește la sentența lui Hegel? Placiditatea fatalistă cu care cugetarea filosofului german pare să fi acceptat imbecilitatea guvernelor și popoarelor incapabile, potrivit lui, să învețe din istorie.

–––

1. Hegel: ”Was die Erfahrung aber und die Geschichte lehren, ist dieses, daß Völker und Regierungen niemals etwas aus der Geschichte gelernt und nach Lehren, die aus derselben zu ziehen gewesen wären, gehandelt haben”. (Din ”Vorlesungen über die Philosophie der Weltgeschichte”.)