Negocieri cu teroriștii? Kfir Bibas și prețul eliberării lui

Bebelușul Kfir Bibas a împlinit joi un an de viață în captivitate. L-au răpit teroriștii islamiști, împreună cu familia lui, la 7 octombrie 2023. Ce n-am da să fie liber?

E greu de imaginat soartă mai cruntă decât a acestui prunc, a fratelui său Ariel, a părinților lor captivi. E lesne de înțeles și de împărtășit dorința familiei sale, a altor familii de ostatici, ca oficialii de la Ierusalim să negocieze un acord cu teroriștii și să-i aducă înapoi pe cei dragi lor, indiferent de prețul cerut de răpitorii lor.

Dar ”cu teroriștii nu se negociază”, reliefa cândva înțeleptul cancelar german Helmut Schmidt.

Respectarea scrupuloasă a acestui principiu de către Schmidt, în ciuda prețului politic piperat reclamat de acest respect, i-a oferit Germaniei șansa înfrângerii terorismului de extremă stânga.

În anii 70 și 80, sângerosul terorism roșu fusese un dușman cu atât mai redutabil al democrației germane, cu cât beneficia de asasini cruzi și bine instruiți, era aliat cu terorismul arab și palestinian de tip OEP, fiind susținut de KGB, de STASI, de Securitate și de alte poliții politice și servicii secrete ale regimurilor comuniste.

Ce-i determină pe israelieni să negocieze cu teroriștii

Mânat de un etos care pune un preț scump, ba chiar neobișnuit de mare pe sanctitatea vieții umane și unul prea ieftin pe etica răspunderii, Israelul a ales să ignore acest principiu. Ca atare, statul evreu tot negociază cu teroriștii și cu patronii sau finanțatorii lor, în speranța pioasă a eliberării de ostatici.

Or, deținuții cu mâinile pătate de sânge, puși în libertate pentru izbăvirea nevinovaților capturați, răpiți și transformați de extremiști în monedă de schimb pentru scoaterea teroriștilor din închisori, vor comite în mod cert noi crime.

Etica religioasă reclamă facerea de bine indiferent de urmările posibile, dar incerte, ale acestor fapte. Care sunt literalmente lăsate în plata și la cheremul Domnului.

E bine? E rău? E prea mult? Prețul răscumpărării de captivi

Dar, după cum just relevă, în Israel Hayom, Nadav Shragai, experiența și datele existente ne învață că e cert că teroriștilor, cărora li se dă drumul în schimbul punerii în libertate a unor ostatici, se întorc la terorism. Fapt sigur, nu posibil, după cum reiese de bilanțul teroriștilor. De pildă al celor eliberați în acordul Jibril, din 1985, care au alimentat prima intifada și uciderea a peste 150 de israelieni.

Apoi din al celor scoși din temnițe în anii 90, făptași ai crimelor celei de-a doua intifade, soldate cu aproape 1200 de israelieni asasinați din motive religioase și politice. După cum relevă Shragai, zeci de vieți nevinovate luate au constituit și prețul acordului Tanenbaum. Cât despre faptele celor 1100 de teroriști evacuați din penitenciarele israeliene pentru repatrierea soldatului Gilad Shalit, s-a scris mult despre ale unuia dintre ei: Yahia Sinwar, șeful militar al Hamas.

Sinwar a coordonat atacurile de la 7 octombrie 2023, în care au fost omorâți peste 1200 de oameni și răpiți alți peste 239, din care marea majoritate civili.

Mai puțin se știe că teroriștii eliberați în schimbul lui Shalit nimiciseră peste o sută de vieți israeliene cu ani înainte de baia de sânge fără egal de la 7 octombrie, sursa altor măceluri pe câmpurile de luptă antiteroriste din sudul și nordul statului evreu.

Ce învățăm din istoria punerii în libertate a teroriștilor

Acest bilanț e univoc. Recomandarea lui morală este clară. Cu teroriștii nu se negociază. Ei nu se pun în libertate decât în disprețul vieților nevinovate de civili care vor urma să fie secerate în schimbul salvării ostaticilor aflați, din neglijența sau incompetența serviciilor de securitate, în captivitatea teroriștilor.

În plus, acorduri absurde precum cel prin care un soldat israelian a fost răscumpărat în schimbul eliberării unei oștiri întregi de 1100 de criminali politici palestinieni denotă un hybris fatal al aparatului securitar. Exprimă trufie și supraaprecierea propriilor posibilități din partea unor lideri și servicii secrete care au aerul de a spune că au ele ac de cojocul teroriștilor eliberați, dacă vor reîncepe să comită crime.

Uite că, uneori, n-au. Iar ei cu siguranță le vor reîncepe. Și nu doar ei. Pentru că acordurile cu teroriștii le ridică asasinilor prestigiul și îi răsplătesc, stimulându-i pe toți camarazii lor și toate mișcările și regimurile extremiste să le imite fărădelegile în speranța sporirii puterii, influenței și autorității lor.

Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie vorbit și sondată eventualitatea eliberării ostaticilor în schimbul altor concesii, cu urmări mai puțin dezastruoase decât eliberarea de teroriști. Sigur este, pe de altă parte, că un stat care vrea să evite să fie șantajabil până la a-și risca supraviețuirea, e obligat să-i combată cu arma în mână pe teroriștii hotărâți să-l lichideze, până la nimicirea lor integrală.