Se apropie marele război, în Golf? Schimbarea de macaz în Iran

Funia se apropie de par, la Teheran.

Căci următoarea rundă a confruntărilor militare americano-iraniene e iminentă. Și de această dată sunt semne și indicii multiple că va fi una decisivă și va implica, de partea SUA, nu doar Israelul, ci și țările arabe din Golf, dacă nu și state europene.

Președintele Trump a întors iar foaia

În chestiunea Strâmtorii? Desigur. Dar, nu numai. Iar acum pare cu adevărat hotărât. Prea l-au provocat acțiunile și amenințările cu moartea proferate și la adresa lui de mulahi.

Dar schimbarea de macaz militară și economică în Strâmtoarea Ormuz a debutat nu din pricina lor, ci după atacuri repetate ale Gărzilor Revoluționare asupra libertății de circulație și a unor petroliere ale statelor vecine. A început prinreluarea, după un ultimatum american neonorat, a blocadei porturilor iraniene de către marina și aviația Statelor Unite.

Președintele american, Trump, a subliniat că sunt afectate doar navele iraniene, toate celelalte vase fiind libere să circule și să traverseze Strâmtoarea Ormuz. Dar, pentru garantarea securității lor, SUA ar urma să perceapă taxe de 20% pe marfa transportată.

Peste ocean s-a calculat că o atare măsură ar putea vărsa în visteria americană 200 de miliarde de $ anual. Dar, criticat de mulți, Trump s-a răzgândit rapid.

Întrucât islamiștii iranieni ridicaseră pretenții de control al navigației în Strâmtoare și stăruiseră până la capăt asupra cravașei taxărilor mafiote de protecție impuse de Teheran circulației maritime, în răspăr cu dreptul internațional fixat de ”Convenția ONU asupra dreptului mării”, care-i stipulează libertatea, SUA trecuseră la contralovitură. America nu se mai mulțumise să conteste piraților iranieni ”dreptul” impunerii de taxe mafiote de protecție (și luarea în posesie particulară a Strâmtorii) ci le preluase privilegiul arogat abuziv și îl impusese în folos propriu, semnalizând că SUA au puterea de a prelua politica de extorcare a mullahilor și de a profita financiar de pe urma ei.

Dar, ca de obicei, în scrut timp a curs telefoanele și a început răzgândirea, marea problenă a unui Trump zis TACO, ”Trump always chickens out”: președintele nu pierde niciun prilej de a-și retracta pozițiilor, cedând în fața obiecțiilor.

Supralicitarea iraniană le-ar putea fi ayatolahilor fatală

Dar în chestiune nu e doar TACO. Sau plătitul islamiștilor cu aceeași monedă de către niște americani vexați de incapacitatea lor de a-i readuce la rațiune pe noii lideri de la Teheran. Iranul ayatolahilor a început să fie perceput nu doar în lumea arabă, ci chiar și în cea extremistă, islamistă, sunită, a Frăției Musulmane, drept un inamic prea periculos ca să poată fi tolerat.

Ca atare, sătule de tirania iraniană, și mai furioase decât oricând de bombardamentele IRGC asupra lor, țările din Golf au dat SUA lumină verde pentru atacarea islamiștilor iranieni. A dat-o și Qatarul, un bastion al Frăției Musulmane, inamic intim al Emiratelor Arabe și, parțial al Arabiei Saudite.

În weekend, un mesaj anti-iranian unic, unificat, fusese transmis de către țările arabe din Golf Statelor Unite. Qatarul blocase anterior aceste mesaj, semnalizând, prin transmisia lui, că emirul a aprobat intervenția militară a SUA. Ceea ce pare a indica o schimbare epocală și istorică, mai degrabă decât să semnalizeze una vremelnică și regională. Iar țările din regiune participă activ la atacarea de obiective iraniene. Semn că, în timp ce Israelul nu e implicat decât indirect, logistic și informațional, arabii dau semne să se fi integrat într-un front comun, anti-persan.

Nici SUA nu pot accepta, dacă vor să-și regăsească măreția cerută de MAGA, să se confiște lumii proprietatea asupra Strâmtorii Ormuz și să li se bombardeze cu impunitate bazele aeriene și terestre din regiune, omorându-li-se militarii.

La drept vorbind, nici NATO și nici europenii nu-și pot permite o pasivitate care le-a scos din jocurile strategice actuale, deși conflictul americano-arabo-iranian, care privește și alianța Iranului cu Rusia și China, le afectează direct interesele economice, politice și comerciale.

Semnele unei conflagrații de amploare

Că se apropie un mare și decisiv război, care ar putea fi anunțat oficial de Donald Trump în discursul său de joi, adresat națiunii, și s-ar putea încheia, în fine, așa cum reclamă logica și bunul simț, printr-o debarcare a teroriștilor tiraniei teocratice iraniene, de vreme ce nu se poate negocia rațional cu ei, reiese și din alte indicii.

De pildă din potențialul de mare conflict americano-israelian iscat de omisiunea SUA de a-și face lecțiile logistice. Washingtonul a semnalizat că nu are de gând să țină cont de limitele aeroportului Ben Gurion și ale capacității israeliene de a procesa zboruri la și de la acest aeroport central de importanță capitală. America a insistat să-și înghețe menținerea avioanelor de realimentare la aeroportul Ben Gurion, periclitând cu această decizie 50.000 de bilete de pasageri la zboruri, ce riscă să fie anulate. Or, peste cisternele aeriene deja prezente și înghețate la fața locului, au mai aterizat, recent, la aeroportul Ben Gurion, alte patru avioane americane de realimentare. Potrivit postului israelian Khan, 34 de avioane de realimentare sunt pe aerodromul de lângă Tel Aviv.

De ce să fie nevoie de atât de multe dacă nu se apropie un război de mari proporții?

Erori evitabile

E un număr uriaș, care indică iminente operațiuni ariene de mare amploare și de lungă durată. Sigur, e de neînțeles de ce responsabilii celor două părți nu și-au făcut temele de casă, de ce n-au ținut cont de actualele probleme de trafic aerian și de transport și de ce nu le-au inclus în calculele lor logistice din timp, înainte să devină potențial presant de conflict bilateral.

Pentagonul consideră probabil că poate scuipa cu boltă pe nevoia de normalitate și circulație liberă a cetățenilor israelieni, despe care crede, trufaș, că au a tăcea și a-i mulțumi, întrucât armata SUA contribuie și la securitatea lor, câtă vreme aviația americană se confruntă cu Gărzile Revoluționare Islamice. La fel de evident, autoritățile din Washington au uitat că e vremea vacanței, iar guvernul Netanyahu e în plină campanie electorală.

Și că, pentru un caz de conflict militar regional sau global, e clar nevoie de încă un aeroport funcțional nu departe de centrul statului evreu. Și de banii necesari construcției lui cât mai rapide. Disprețul față de nevoile de securitate israeliene s-a manifestat și în cererile lui Trump, alimentate de nevoia de a le face pe plac aliaților arabi, adresate recent premierului Netanyahu, de a retrage trupele israeliene din zonele de securitate din Liban și Siria. Prostie mai mare e greu de imaginat.

Dincolo de toate astea, e foarte bine că SUA au declarat rușinosul MoU mort și copt

Fusese, din capul locului, un memorandum născut mort, care n-ar fi trebuit încheiat niciodată, de vreme ce le-a întărit speranțele și le-a oferit bani și timp principalilor inamici ai Vestului, torpilând pe glob pax americana și proiecția de forță disuasivă a Pentagonului.

Aruncarea pretinsei ”înțelegeri” cu mulahii, un text oricum prea vag, la coșul de gunoi al istoriei nu e mai puțin benefică, deși reimpunerea circulației libere în Strâmtoare și, mai ales, debarcarea regimului Gărzilor Revoluționare Islamice riscă să dureze și să coste mult.

În plus, liderul Americii va trebui să găsească argumente pentru a-și explica decizia de a risca revenirea, eventuală, la un război de proporții și chiar de mai lungă durată.

Aceste argumente există, sunt convingătoare, dar trebuie articulate persuasiv în condițiile în care întreaga propagandă extremistă a stângii și dreptei demonizează ceea ce s-a numit peste ocean ”for ever wars”, în speță prezumtive războaie interminabile.

Or, nu războaiele interminabile sunt problema Statelor Unite, ci declinul lor materializat în sinucigașa incapacitate a Americii de a le mai câștiga și de a evita, din oboseală și frivolitate, inepția încheierii lor premature.

Contraargumente

În reacție, extrema stângă care domină copios mediile și rețelele sociale și le ține pumnii revoluționarilor islamici, piraților și teroriștilor mulahilor, își va relua vituperările anti-trumpiste și pretențiile moralizatoare la adresa administrației.

Căreia, cu susținerea extremei drepte, întărite de amenințările islamiștilor de la Teheran cu închiderea, de către interpușii teroriști Houthi, din Yemen, a Strâmtorii Bab el-Mandeb, i se va cere, imperativ, să nu aplice măsuri pe care le-a condamnat anterior la iranieni, să nu contribuie la ridicarea prețului țițeiului și să nu cumva să riște vieți de americani. I se va reproșa lui Trump că îi lipsește inteligența strategică, că ar fi ”imoral”, că n-ar fi mizat destul pe diplomație.

Toate astea sunt aberații, menite să pună piedici detestatei Americi și să-l salveze pe principalul inamic regional al Israelului. Realitatea e simplă și a formulat-o repetat nu doar acest blog, ci, mai nou, și ziarul olandez De Telegraaf, din Amsterdam: a negocia cu IRGC e un demers complet absurd, ”lipsit de orice urmă de speranță”.

Condiții și necesități

Da, costurile războiului vor fi mari. Armatorii vor încerca să evite riscurile traversării Strâmtorii, asigurările vor percepe prime exorbitante, energia și mărfurile, nu în ultimul rând cipurile taiwaneze, care necesită investiții energetice substanțiale, se vor scumpi.

Dar confruntarea cu Iranul islamist e vitală, dacă lumea liberă vrea să supraviețuiască.

De această dată însă trebuie făcut tot ce s-a omis, din greșeala lui Trump, în confruntările precedente. E nevoie nu doar de ocuparea insulei Kharg și de confiscarea de petroliere iraniene, ci și de mobilizarea și înarmarea kurzilor și a opoziției interne. Poate și de ”boots on the ground”. Și de sprijinul NATO, sau, măcar, al unora din puterile Alianței. În orice caz, nu de presiuni americane asupra Israelului este nevoie. Ci de un efort comun, integrat, pe termen lung și de succes.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați să ne susțineți printr-o donație.