Unde suntem după 120 de ani? Afacerea Dreyfus azi

Mă uit în jur și mă frec la ochi. Duminică s-au împlinit 120 de ani de la exonerarea unui ofițer francez de religie israelită inculpat, judecat și condamnat pe nedrept pentru o pretinsă ”trădare”. La peste un veac de-atunci, realizez că, în Europa, răul nu s-a terminat. Dimpotrivă, a luat amploare.

Lucrurile n-au încetat să se deterioreze, în ciuda unor aparențe înșelătoare și a fondării și consolidării statului evreu. Doar că, între timp, Europa nu mai este unica scenă a piesei. Răul a rămas ancorat în România, a cuprins Orientul Apropiat și, nu în ultimul rând, America.

Mai grav. Afacerea Dreyfus, încheiată duminică, provizoriu, cu un act public reparator al instalării unei statui în onoarea sa la sediul permanent al Curții de Casație din Paris care l-a reabilitat pe căpitan, e departe de a fi fost un delict cu rezultat ireversibil. Sau lipsit de o bază care să determine fărădelegea să continue. Sau ale cărui consecințe istorice s-au epuizat.

E o infracțiune continuată, bazată pe ură antisemită, împotriva acelorași victime: evreii.  Nici făptașii nu sunt, în forul lor interior, alții. Tot antisemiți se numesc. Tot intriganți sunt.

Temeiul crimei a fost preluat de naziști, care au transformat în ”biblie” fițuica inspiratoare a condamnării ca spion a inocentului căpitan Alfred Dreyfus, după plastografii și false mărturii și expertize, respectiv în urma unor judecăți nedrepte și procese strâmbe. Pe evreul Dreyfus l-au trimis, ca pedeapsă pentru un act de spionaj comis de altul, un creștin exonerat aiurea de aceiași judecători falși, pe Insula Diavolului, în exil. Apoi, victima a fost grațiată înainte de a fi, într-un târziu, reabilitată.

Dar ura alimentând minciuna a rămas tare. La fel, o trădare atribuită fals, în 1894, unui ofițer de mare onoare, s-a autonomizat și a devenit felul de a fi al elitelor franceze și apusene. Care, la 120 de ani de atunci, își trădează sistematic, în slujba unor feluriți diavoli nihiliști, inamici ai Vestului și ai democrațiilor liberale, țările, obârșia, civilizația occidentală, lumea liberă, iudeo-creștină.

Ce le inspiră ura?

Aceeași legendă, pusă în circulație, în epoca anti-dreyfusarzilor, de invenția serviciilor secrete țariste, intitulată ”Protocoalele Înțelepților Sionului”.

Ura a sporit sub naziști, al căror Führer nu devora nicio lectură cu mai mare plăcere decât ”Protocoalele Înțelepților Sionului”.

Contrafacerea rusească, plagiată după un text despre Napoleon al III-lea, devenise baza doctrinei lui rudimentare, care, în esență, încerca să substituie poporul ales, cu rasa ”nordică” sau ”ariană” și cu etnia germană, spre a le facilita accesul la ”conducerea lumii”. Pe care dictatorul național-socialist credea, în temeiul lecturilor sale fanteziste și conspiraționiste, că ”evreii” ar aspira, chipurile, s-o preia.

Din Rusia în Europa. De aici în lumea comunistă. Și de acolo în lumea arabă și în Vest

Elica Le Bon a preluat în bună parte istoriografia detaliată de istoricul britanic Robert Wistrich în ”Hitler’s Apocalypse: Jews and the Nazi Legacy“, precum și informațiile excepționale, de insider, ale generalului de Securitate Pacepa și ale altor ofițeri ai NKVD/KGB, și a detaliat cum cariera toxică și asasină a ”Protocoalelor” a continuat sub sovietici. Antisionismul și antisemitismul au redebutat în forță, sub Stalin, dar sub Brejnev au fost reexportate masiv, prin ”măsuri active”, în lumea arabă, unde rușii au creat nu doar OEP și pe liderul său, Arafat, un egiptean, ci însuși așa-zisul ”popor palestinian”.

Măsurile de infiltrare, dezinformare, propagandă și manipulare politică au intoxicat, din anii 60, și mediul academic american. Au fost întărite masiv atât de agitpropul finanțat de petrodolari, după debusolarea de către comuniști a țărilor arabe și musulmane, cât și de succesivele alunecări spre stânga a titularilor de catedre, sub influența propriei studențimi.

În acest proces, catalizat de doctrina islamistă a Frăției Musulmane, din care face parte Hamas, s-au distilat teoriile ”critice” neomarxiste și postmoderniste, chipurile ”anti-colonialiste”, în fapt identitar-rasiste, anti-albe, anti-creștine, anticapitalist-antioccidentale, pro-musulmane și pro-teroriste.

În ele, ”evreul” imaginar al antisemitului a devenit ”sionist” și și-a reluat rolul de țap ispășitor, ca și cel, justificativ de ură și răzbunare, de pretins ”făptaș”. Ca în Protocoale, ”evreul” colectiv din imaginarul extremei stângi ar vrea chipurile, ca ”sionist” ,să conducă lumea. Nu orice lume, ci lumea întâi, desigur. Și nu (doar) prin ședințe secrete, ci, mai ales, prin statul evreu. Care, ca esență a Vestului, a civilizației iudeo-creștine, ca entitate ”colonialistă”, care ar practica pasămite ”apartheidul” și ”genocidul”, și ar fi ”infiltrat” elita și administrațiile americane, se cere, cât mai grabnic distrus. De către cine?

De presupusa ”rezistență”. De cea ”palestiniană”. Sau ”islamică”. De ”socialism”. În fapt, de palestinianism, în cooperare cu regimurile condiționate de imigrație debordantă, din națiuni îndoctrinate și de antisemitismul islamic, și de naziști, și de sovietici, luând cu asalt țări care au transformat impulsurile anti-occidentale în pretinse ”valori europene” sau ”apusene”. Iar dragostea de terorism și tiranie, s-a metamorfozat într-un fals, într-un imaginar ”anticolonialism”.

Așa au ajuns să se răstoarne realitățile

Așa au ajuns să se justifice, după un veac și jumătate, pasămite ”umanist” și ”progresist” (prin raționalizări și proiecții) pogromurile moderne, iscate de sentimente antisemite. De aici agresiunea exterminatoare împotriva poporului indigen în țara care ar urma să fie epurată etnic și predată coloniștilor arabi, palestinieni, cu ajutorul izolării și boicotării Israelului de către Vest.

Progresiștii n-au progresat, iată, prea mult, de la pogromurile țariste din anii 80 ai secolului al XIX-lea, de la cel din 1903, de la Chișinău, (45 de morți și aproape 100 de răniți grav) sau de la Odesa, din 1905. Și nici de la nazism. Făptașii din toate timpurile se redeau oameni buni. Care fac ce trebuie, ucigând. Urmașii lor au aterizat fie în dughinism, o sinteză de fascism și bolșevism, fie în nihilism deconstructivist și comunism, ori islamofascism.

În fapt, extrema stângă, care s-a lăudat și legitimat până acum ca ”anti-nazistă”, face mai nou corp comun cu extrema dreaptă izolaționistă de peste ocean, precum și cu islamo-fascismul.

Nu e nicio diferență esențială între hitleristul stalinist Nick Fuentes, ori extremiștii MAGA izolaționiști, antiamericani și antisemiți din latura radicală a Partidului Republican, ca Tucker Carlson, Megyn Kelly, și alții, pe de o parte, și extremiștii de stânga ori islamiștii de tip Hasan Piker,  Cenk Uygur, Ana Kasparian pe de alta.

Potcoava se unește cu greta Thunberg și Francesca Albanese pe de o parte, și conspiraționiste precum Candace Owens, pentru care doamna Macron e ”bărbat”, pe de alta.  

Și unii și alții au celebrat ditirambic și euforic, împreună cu teroriștii și genocidarii islamiști, iranieni, moartea unui senator american, republican, ca Lindsey Graham, un ferm conservator și apărător al SUA, al valorilor și puterii americane, al libertății, al economiei de piață, al Israelului și al Ucrainei.

Ce face antisemitismul care unește aceste facțiuni de extremă stânga și dreapta atât de atrăgător?

E rentabil. Furnizează bani, cariere, simpatii, followeri, ascensiuni politice și dregătorii de neobținut pentru niște minți mediocre, doldora de ură, care au învățat să profite de pe urma urii lor de sine, livrând maselor debusolate de elite corupte o teorie simplă. Una care ”explică” pe ”înțelesul” oricui orice eșecuri și frustrări. Și orice prezent supărător și incomprehensibil, de neînțeles fără ”ajutor antisemit”. În plus, ”justifică” părelnic, postfestum, crimele înaintașilor și toate propriile căderi morale.

Că ”evreul” nu e de vină chiar pentru orice și mereu? Nu le dă multora prin cap. Bariera nu e doar invidia și pofta de sentimentul fie și fals de a ”pătrunde” orice și, mai ales, presupuse ”secrete” adânci ca ale ”protocoalelor”. E și foamea de compensare a propriilor complexe de inferioritate, a propriilor neajunsuri morale ca și pofta de nelibertate, al cărei avantaj rezidă în scutirea de responsabilități. Și e setea de sânge. Care, ca să dea impresia că poate fi astâmpărată, reclamă căderea în barbarie.

În realitate, această sete de sânge nu se poate ostoi, chiar dacă e justificată și acoperită pudic de pretențiile ”științifice” și de ”progres” ale teoriilor ”post-coloniale”, predate la universitățile de elită occidentale. Nu e mai puțin sinistră, azi, decât cea din timpul masacrelor cruciadelor. Nu e mai puțin ciumată decât când se manifesta în exterminările de evrei din timpul ”Morții negre”. Și nu e mai puțin odioasă decât pogromurile țariste ori exterminările antonesciene și naziste. Din contră. Oroarea e mai înfiorătoare, căci s-a presupus că omul ar fi evoluat.

Iată de ce antisemitismul nu se limitează niciodată, până la urmă, la evrei. Căderea în barbarie ajunge să-i omoare, în final, și pe cei mai buni fii ai unui popor, ale cărui elite sucombă ispitei urii.

I-au căzut victimă, în Pădurea Snagov, un strălucit sociolog și economist ca Virgil Madgearu. Sau la marginea pădurii Strejnic, un istoric cu mari păcate, dar și cu mari merite, ca Nicolae Iorga. Iar în închisoarea Jilava, alături de alte 63 de personalități românești de prim rang, un ministru al justiției, un autentic patriot, un erou al neamului, ca Victor Iamandi.

În 2023, studenții la universități de Ivy League celebrau, de la 8 octombrie, masacrul, violurile, torturile și răpirile în masă comise de jihadiști la 7 octombrie.

Iată unde suntem, după 120 de ani. În faza recidivei căderii în barbaria antidreyfusardă. Fantoma ei bântuie Europa anticreștină și Vestul deconstructivist, marxist și anti-iudeo-creștin, ori antisemit și antiamerican, ale extremelor stângă și dreapta. Și lumea islamistă.

Dar intelectualii publici tac, falsifică problemele democrațiilor, iar influencerii ignoră nedreptatea și pericolul. Sau mint.  

Dacă v-a plăcut acest articol sau considerați necesar să aflați adevărul, puteți să ne ajutați printr-o donație.