A-ți ”pierde capul” la propriu și la figurat. Sau: cum se va câștiga războiul din Iran?

Ca multe alte conflicte militare, războiul din Iran se va tranșa nu doar cu gloanțe, drone și rachete, ci, în special, cu capul. Sau mai precis: cu capetele cetățenilor popoarelor implicate. Și se va pierde cu mintea precedând-o pe cea de pe urmă ale unor lideri, inclusiv europeni.

Până una alta, și-a pierdut capul căpetenia serviciilor secrete iraniene, un ex-intim al fostului lider suprem, Ali Khamenei. Spionul și torționarul suprem a fost suprimat de IDF.

Cine-l înlocuiește? Și cine conduce la Teheran, după cea de-a doua decapitare, de către israelieni, a regimului islamist?

Mutări și permutări la cârma Iranului

Cchiar așa: cine conduce în prezent Iranul mullahilor? Teoretic, la butoane ar fi Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider suprem, Ali. De facto, potrivit experților israelieni, au trecut la timonă comandanți radicali ai Gărzilor Revoluționare.

Care speră să câștige războiul pierdut militar, mizând pe oboseala de război și lipsa de reziliență și rezistență a poporului american, pe o slăbiciune mentală, stimulată prin dezinformare.

Cu ajutorul ei ar urma să se producă demoralizarea Statelor Unite și, posibil, a Israelului și statelor arabe vecine, făcându-se uitat faptul că aviația israeliană a avut nevoie de numai o dimineață pentru prima decapitare a Iranului mollahilor. Iar apoi, de doar două săptămâni și jumătate ca să vină de hac garniturii secunde a teocrației islamiste, iraniene în frunte cu Ali Larijani.

Odată cu el au pornit în drumul spre rația lor de orez etern și de ”72 de fecioare” și șeful trupei securiste interne, Basij, Soleimani și Esmaeil Khatib, ministrul serviciilor de informații ale mullahilor și Gărzilor lor Revoluționare, Islamice.

Alte ținte teroriste vor urma, neîndoielnic, să fie de asemenea distruse, în curând.

Pentru că Israelul deține, după cum se vede, informații fiabile despre locurile în care se ascund și despre deplasările mai-marilor islamiști iranieni. De altfel, iranienii au dat informații pentru localizarea și eliminarea șefului de facto al Iranului, Ali Larijani.”Asasinarea lui…a fost posibilă datorită unor informații valoroase pe care serviciile secrete israeliene le-au primit de la locuitorii Teheranului în ultimele 24 de ore”, a declarat un oficial israelian pentru Iran International News.

Dar ce alte ținte de la conducerea iraniană ar fi de căutat și de distrus?

Aflăm dintr-o analiză publicată de ziarul american de dreapta, New York Post. Care citează experți israelieni. Potrivit lui Yigal Carmon, președinte al Middle East Media Research Institute din Israel, radicalii din fruntea IRGC vor alege alți extremiști după chipul și asemănarea celor mai duri dintre durii Gărzii Revoluționare. Inși, care să nu intre în competiție cu extrema, ci să coopereze cu ea.

Între aleșii lor, unul din favoriții demersului înlocuirii fratelui său Ali este Sadiq Larijani. Iar rivalul său principal e șeful Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf.

Ar fi de mirare ca acești doi inși să mai aibă multe zile, dacă au ghinionul de a ajunge la timonă.

Bancul politic, realitatea și cum o cosmetizează regimul

Cum ar spune un banc vechi: agenția oficială de știri iraniană pune în vedere SUA că Iranul ar dispune de cantități nelimitate de…lideri. Altă glumă relevă că Mossadul caută să recruteze spioni în Iran. Un candidat se arată gata să bată palma, dar întreabă, precaut, în ce condiții ar urma el să-și deruleze activitatea de spionaj. În schimbul sumei de 100.000 de dolari, îi răspunde ofițerul israelian.

La care preopinentul, remarcă, dezolat, că nu e din păcate sigur că poate strânge suma cu pricina într-o singură săptămână.

Ambele glume conțin o doză amplă de realitate. Prima reflectează propaganda unui regim care se vede umilit și redus la necesitatea de a-și înlocui conducerea la fiecare câteva zile și încearcă disperat să contracareze impresia adecvată realității, că este pe dric.

Cea de-a doua exprimă ura mortală cu care se confruntă regimul în rândul propriului popor schingiuit, înfometat, însetat și decimat.

”Nu se minte niciodată așa de mult ca după vânătoare, înaintea alegerilor și în timpul războiului”, afirma Clemenceau. Minciuna, aș amenda eu zicala sa, nu se rezumă la a însoți războiul. Ci e războiul însuși. Iar cel psihologic joacă în actualul conflict o partitură cheie.

Propaganda iraniană încearcă să acrediteze o presupusă rezistență și stabilitate a osaturii islamiste. Potrivit sfidătoarei luări de poziție a ministrului de externe, Araghchi, ”uciderea de dregători individuali nu” ar ”afecta structura”, sistemul, sau regimul politic fiind ”de nezdruncinat”. Așa că ”Iranul nu solicită o încetare a focului”, ci vrea o reglementare ”permanentă” care să excludă noi atacuri ale SUA și Israelului.

Araghchi minte cât cuprinde. El a afirmat că Iranul n-ar fi tras în civili din țările vecine și a justificat atacurile asupra bazelor americane din statele vecine prin afirmația că forțele iraniene nu pot răspunde agresiunii în acest ”război al Americii” prin atacarea SUA, așa că ar fi silite să tragă în instalațiile americane din regiune. Araghchi a admis, ce-i drept, ”pagubele colaterale” provocate de islamiștii iranieni și a anunțat interdicția circulației ”inamicilor noștri” în Strâmtoarea Ormuz, dar s-a și trădat. Dilpmatul șef a arătat involuntar că, în ciuda falsei fermități semnalate, își dorește de fapt negocieri și medieri, numind China comunistă ca posibil stat ”mediator”.

Or, nu te gândești la mediatori și nici nu-i evoci pe unii posibili, câtă vreme speri și ai motive să crezi realmente că poți să-ți înfrângi dușmanul.

Din ale războiului psihologic

În plus, dacă succesivele decapitări ar lăsa rece sistemul și conducerea lui, cum a insistat să pretindă Araghchi la Al Jazeera, șeful diplomației iraniene n-ar fi simțit nevoia să insiste asupra pretinsei lor reziliențe. Încât realitatea e la polul opus. Și n-are cum fi altundeva, pentru că niciun sistem nu poate fi la adăpost și nezdruncinat din temelii, când i se elimină repetat și lesnicios elita conducătoare.

Araghchi a rezervat însă minciuna supremă pentru intoxicarea poporului american.

Pentru uzul propagandei extremei drepte din SUA și a celei antisioniste, de extremă stânga, din Europa și America, Araghchi a declarat că acest război ar fi ”al Israelului”, un conflict menit să servească interesele statului evreu și ale celor care cred în ”Israel first”. Iar nu în America first.

Rezultă din afirmațiile sale că Araghchi și mai ales șefii lui speră ca poporul american să se lase atât de smintit de antisemitism, încât MAGA să silească administrația Trump să pună capăt actualului conflict militar, perceput ca ”războiul Israelului”, astfel încât criminalii de la Teheran să revină liniștiți la treabă și să obțină victoria, definită ca simpla lor supraviețuire.

Speranțele lor nu sunt complet lipsite de temei. Agitpropul extremist, antisemit și american, alimentat la turații maxime de mașinăriile dezinformatoare ale Iranului, Rusiei și Chinei, dar și de influenceri din SUA, răspândește intens și în Europa cele mai demente și contradictorii teorii, toate menite să-i demoralizeze pe evrei și pe occidentali. La una din ele a reacționat miercuri președintele SUA.”Către toți nebunii: amintiți-vă că Iranul era considerat de toți sponsorul numărul 1 al terorismului”, a notat Donald Trump în rețeaua sa socială, Truth Social.

Uite cine va învinge: va triumfa cine nu-și pierde capul. Și își păstrează intactă voința de-a lupta

Bizar, în context, e că intelectualii publici de extremă stânga, precum și influencerii de extremă dreapta, care critică în prezent tot mai strident administrația Trump pentru declanșarea operațiunii Epic Fury, nu realizează, sau se prefac că nu observă marele paradox. Și anume că declanșarea cu pricina e criticată ba pe ideea că Iranul n-ar fi constituit un pericol, ba pe prezumția că pericolul ar fi fost prea mare și ar fi fost neglijat și subestimat. Aceste pretenții se exclud mutual.

În acest război (în care islamiștii n-au ce arme contrapune realmente alianței americano-israeliene) și în cel din Ucraina (în care Rusia e tot mai epuizată, în ciuda creșterii prețului petrolului) vor învinge taberele care vor demonta eficient dezinformările inamicilor, întărind reziliența și voința de victorie ale propriilor popoare.

Care au sarcina de a înțelege că în joc e mai mult decât prețul petrolului. Și prețul rachetelor.

Cum în Iran poporul s-a disociat definitiv de regim, islamiștii nu pot învinge decât dacă transformă națiunea americană, cu ajutorul extremiștilor, într-una antiamericană. Într-un neam degenerat, pentru care propria conducere să fie un dușman mai aprig decât vrăjmașul real. Și dacă-i conving și pe europeni să-și piardă capul și alianța cu SUA pe veci, să renunțe definitiv la NATO și democrație și să adere la islamism, aliatul obiectiv al extremelor stângă și dreaptă.

În ce-i privește pe israelieni, n-avem a ne îndoi de luciditatea și voința lor de victorie. Dar sub impactul agitpropului marxist și islamist din Partidul Democrat, din presă și din universitățile de peste ocean, nu e clar unde se va plasa, în cele din urmă, poporul american.