Calimera s-a schimbat. Ce se întâmplă în Iran? Ce fac islamiștii? Câștigă?

Putem lămuri lucrurile în termeni cât mai clari și simpli? Căci văd multă confuzie în spațiul public american și european despre islam și islamism, despre război, despre motivele și deznodământul său probabil. Deloc de mirare că domnește confuzia, dată fiind masiva și sistematica dezinformare și propagandă produse de intelectualii publici de extremă stânga, urmașii nedemni și mult mai proști ai lui Chomsky. Și dată fiind smintirea provocată de antisemitismul colportat deopotrivă de stânga neomarxistă și postmodernistă, și de influencerii extremei drepte izolaționiste, antiamericane.

Am observat că, din cauza corectitudinii politice, mulți preopinenți se jenează să spună lucrurilor pe nume în materie de islam și islamism. Nu toți cei ce spun în acest domeniu aiureli sunt ignoranți. Și nu toți se feresc pentru că au fost spălați pe creier de intectualii publici, de presă, de cenzura woke. Sunt destui care o fac pentru că se tem. Se tem să nu jignească o religie și, mai ales, pe credincioșii ei.

Ceea ce e perfect onorabil. Căci există nu puțini musulmani moderați. Din păcate, se împuținează pe zi ce trece.

Pentru că alintul și cocoloșirea teroriștilor islamiști (ai Iranului, ai Hamas, ai Jihadului Islamic, ai Houthi și Hezbollah) de către impotenta stângă apuseană, mesmerizată de alianța comuniștilor cu integriștii (ilustrată de la France Insoumise ori de Democrații Socialiști ai lui Zohran Mamdani) îi stimulează pe extremiști. Îi întăresc, slăbindu-i pe musulmanii dornici să coexiste cu evreii și cu creștinii în state de drept și democratice. Sau măcar moderate.

Cu ce fenomen ne confruntăm? Ce trebuie să înțelegem clar?

Am văzut cetățeni perfect stimabili care împărțeau chestiunea defectuos, pe căprării, astfel încât distingeau, politic corect, dar contrafactual, între islam, islamism și islamismul extremist.

Or, aceste părelnice distincții sunt inoperante. Am explicat repetat că islamul ortodox însuși este politic. Și reprezintă în sine o concepție care nu distinge între sfera religioasă și cea politică. Așa cum nu recunoaște egalitatea în fața legii a bărbatului și femeii, ori a musulmanilor dreptcredincioși pe de o parte, și a evreilor, creștinilor sau credincioșilor altor religii pe de alta.

Islamul e prin definiție cuceritor, Cere supunere. Iar islamismul e forma lui radicală, activistă, militantă. E forma extremistă a acestui islam ortodox, o ideologie totalitară care încearcă să impună peste tot legea islamică, șaria, supunând nu doar universul musulman, ci și restul lumii.

Nu există un islamism moderat, motiv pentru care termenul de ”islamism extremist” sau ”radical” e un moft. Un vax. În schimb, islamismul e o fabrică de terorism. Și-anume, de terorism islamist.

Acesta a fost, dincolo de petrol, și principalul produs de export iranian în ultima jumătate de veac: terorismul islamist regional și global. Șiit, da, dar și sunit. Căci, promovat și de Frăția Musulmană, islamismul s-a văzut preluat rapid, încă din ultima treime a veacului trecut, de unele țări și entități sunite, ca Sudanul și Afganistanul. Ori Gaza. Iar apoi Yemenul. Și de când există Erdogan, de Turcia post-kemalistă, reislamizată. În alianță cu această Frăție și cu state arabe moderate, speriate la culme de terorismul iranian, mullahii s-au menținut în Iran la butoane. Iar islamiștii iranieni se țin cu dinții de putere. Și se vor mai țină încă, o vreme. Nu se știe cât.

Depinde în mare măsură de hotărârea și inteligența, ca și de patriotismul poporului de peste ocean. Căruia stânga îi cere imperativ să fie nu doar anti-trumpist, ci și antiamerican. Depinde, desigur, și de reziliența israeliană. De care însă n-avem motive să ne îndoim.

În ce speră mulahii? În varianta persană a bradului de Crăciun

La piciorul căruia să se afle două cadouri. Primul, să fi rămas ei în picioare când se vor termina bombardările americano-israeliene, iar poporul care-i detestă să fi fost intimidat eficient și să tacă mormântal. Și, pentru ca să se ajungă aici, nădăjduiesc în al doilea cadou. Ca NATO și europenii să continue să enerveze SUA, țările arabe din jur să fie intimidate ca Omanul, la culme, iar Gărzile Revoluționare să-și păstreze controlul asupra Strâmtorii Ormuz.

Li s-ar interzice astfel altor actori statali și comerciali să exporte și să importe țițeiul și gazele din statele Golfului Persic prin Strâmtoare, sporind astfel masiv prețul energiei fosile, astfel încât victoria să se contureze prin îngenuncherea inamicului. Și a Vestului. Care să se fărâmițeze se vrea la Teheran,

Americanii ar urma, prin urmare, să se supere rău pe Donald Trump. Ar urma să uite de propria istorie și de războiul declarat Statelor Unite și lumii libere, de către ayatolahi, sub Khomeini, acum aproape 50 de ani. Și ar urma să aleagă masiv extrema stângă islamistă și pro-teroristă în alegerile pentru Congresul Statelor Unite din noiembrie.

Ce nu vor să știe și să recunoască mulahii?

Ce nu admit susținătorii lor din propaganda apuseană care tot împing narativul presupusei ”nechibzuințe” americane și al ”victoriei” iraniene asupra coaliției americano-israeliene?

În primul rând că, din punct de vedere militar, mullahii au fost degradați și reduși implacabil, iar această mărunțire și zdrobire într-un proces de uzură va continua neabătut.

Căci israelienii controlează copios spațiul aerian iranian și, împreună cu americanii, nu s-au mulțumit să-i decapiteze în mai multe rânduri pe mullahi. Le-au distrus virtual și întreaga apărare antiaeriană, marina, mare parte din instalațiile nucleare, fabricile de rachete balistice, lansatoare de rachete. Și au ucis mii de teroriști din Gărzile Revoluționare și Basij.

Pe care-i trădează înșiși iranienii, transmițând prin rețele de socializare, în măsura în care au acces la internet, sau prin orice alte mijloace, informații în timp real despre locul în care se găsesc teroriștii Basij și căpeteniile lor din Gărzile Revoluționare, precum și liderii politici.

Încât mullahii sunt zdrobiți metodic și sunt vânați fără milă, cum reliefa recent, la o conferință de presă, Pete Hegseth, șeful Pentagonului, detaliind că SUA împart apele mării cu mullahii, celor din urmă fiindu-le rezervat fundul apei.

Unde zac acum dacă am numărat corect, cel puțin 130 de nave de război iraniene, corvete, 11 submarine, vedete rapide dotate cu rachete, floarea și mândria marinei militare islamiste.

Înseamnă toate acestea că islamiștii iranieni au și pierdut?

Defel. Nu încă. Gărzile Revoluționare încă mai exportă petrol în China. Încă mai au arsenale ascunse și rachete de tras. Încă mai dispun probabil de uraniu îmbogățit la nivel militar, de facilități adânc îngropate în munți. Încă mai controlează întreaga economie iraniană. Încă sunt la butoanele unei ideologii de tipul cultul morții legionar. E foarte greu să te desprinzi din ghiarele unei asemenea credințe fanatice care le furnizează credincioșilor un părelnic sens și căldura de nesubstituit a focului de tabără. Dar sunt extrem de puțini credincioși fanatici. Și totul, totul în jurul lor se prăbușește.

Vecinii arabi, odinioară aliați musulmani, s-au întors clar și fără echivoc împotriva Teheranului. Inflația a luat liftul și s-a transformat într-o hiperinflație nemaivăzută de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Poliția internă e în bătaia avioanelor israeliene. Iar poporul iranian le ghidează, forțând aparatul represiv iranian să se descentralizeze și să opereze local și haotic, cu părți din el dispuse tot mai mult să trădeze și să elimine, cu ajutorul bombelor IDF, facțiuni rivale.

Iată de ce, oricât de mare le-ar fi frica multor iranieni din aparat și din afara lui: sfârșitul acestui regim intolerabil pentru lumea liberă se apropie inexorabil, în ciuda proorocirilor Casandrelor neomarxiste, antisemite și antiamericane, contemporane. După colapsul inevitabil al acesti regim se vor trezi mulți să vrea să-i ”ajute” pe americani și pe israelieni. Dar calimera se va fi schimbat. Și va fi tardiv.