Derapaje antisemite în Camera Deputaților din Parlamentul României

Legea anti-antisemită a fost adoptată ieri a doua oară în Camera Deputaților, după ce fusese retrimisă în Parlament de Nicușor Dan și după un scandal monstru, iscat miercuri de o capcană întinsă reprezentantului evreilor români, Silviu Vexler, inițiatorul legii.

Un deputat independent ajuns în forul legislativ pe lista AUR i-a transmis un mesaj antisemit sub forma unei hârtii cu fotografiile unor personalități culturale românești cu opere puternic umbrite de antisemitism și xenofobie. După ce Vexler a îndepărtat hârtia, deputatul provocator a insistat, a luat hârtia și i-a repus-o în mână deputatului evreu care, vizibil enervat, a rupt-o.

Ulterior, Vexler a cerut scuze pentru gestul său, care nu reclama să-și pună cenușă în cap, în măsura în care el n-a rupt atât portretele unor personalități culturale, cât mesajul antisemit, xenofob, anti-european, anti-occidental care se transmitea prin intermediul plasării lor alături, în contextul dat. Context toxic, lipsit de diferențierile necesare, cât timp între personalitățile exhibate se găsea poza lui Nicolae Iorga, o celebră victimă a legionarilor adulați de o parte din deputații AUR, POT și SOS de la extrema colectivist-naționalistă a spectrului politic.

Nu e clar de ce a simțit Vexler nevoia de a cere iertare, de vreme ce partea antisemită a muncii lor intelectuale, scoasă în evidență de deputatul provocator, care a jignit poporul român, identificându-l cu acest segment al extremismului iudeofob, a stimulat ura asasină manifestată în Holocaustul românesc. De ce se aflau pozele lor pe pagina ruptă de Vexler? A rezumat excelent răspunsul Sergiu Grünberg (Vezi nota 1).

Scuze ar trebui în schimb să-și ceară președintele României, Nicușor Dan, care a încurajat derapajul antisemit de ieri, retrimițând legea în Parlament, în ciuda validării ei de către CCR.

Nu întâmplător, spre rușinea lui, președintele României a fost invocat încă din debutul dezbaterii de revizioniștii istorici și de extremiștii antisemiți ca alibi, reluându-i-se, ca pseudo-justificare, pseudo-argumentele, spre a se susține, fals, că legea ar fi una a cenzurii și, chipurile, a suprimării unei părți a culturii române.

O intervenție hilară a produs deputatul AUR, Mihail Neamțu, care, între încercări de inflamare a atmosferei și de instigare, a recomandat trufaș deputaților români citirea istoriei, dar a arătat că habar nu are de ea, întrucât, așa cum i-a atras atenția excelentul Botond Csoma, de la UDMR, a plasat genocidul armenilor ”sub Atatürk”, o probă de crasă ignoranță.

Rar ajung dezbaterile din Parlamentul României în atenția internațională. Dar norma anti-antisemită zisă ”legea Vexler”, readoptată cu o clară majoritate de voturi și scandalul însoțitor din Camera Deputaților ar putea face valuri mari. Și nu tocmai favorabile unei țări care mai are încă de cărat, în spinare, povara crimelor în masă comise în numele românismului ”pur”, în timpul Războiului Mondial, de lideri neaveniți, încurajați de o parte a moștenirii culturale.

Nu e clar de ce președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de la PSD, care ar fi trebuit să fie la fața locului, la adoptarea unei legi atât de importante pentru imaginea României, a absentat din Parlament. Și nici de ce n-au existat în plenul Camerei chestorii, capabili să răspundă Nataliei Intotero, de la PSD, persoana care a condus ședința și, în lipsa lor, n-a fost în stare să asigure derularea ei în condiții optime și pune capăt derapajului înainte ca Vexler și, prin el, comunitatea evreiască din România, (ergo și imaginea țării) – să se confrunte cu insulte. Cu jigniri și calomnii într-o atmosferă de stadion, iar nu de Parlament european.

Sunt adeptul dezbaterilor libere. Nu sunt defel partizanul cenzurii. Antisemitismul, care nu e niciodată, în fond, despre evrei reali, ci mai ales despre antisemiți, ai căror ”vrăjmași” israeliți sunt întotdeauna o fantezie pură, nu se poate combate eficient cât timp nu sunt posibile discuțiile libere și avansatul de contrapăreri, inclusiv jignitoare pentru victimele pogromurilor, masacrelor și Holocaustului. Nici legile germane pedepsind penal negaționismul Holocaustului n-au fost, vai, suficiente spre a frâna explozia de ură anti-evreiască iscată de terorismul islamist și de cauționarea lui de către extrema stângă, iar mai nou, de către extrema dreaptă în frunte cu figuri de proră gen Tucker Carlson.

Sau Nick Fuentes, simpatizantul fervent al unor Hitler și Stalin. Nu știu numărul exact al celor pe care influencerii antisemiți (de stânga, de dreapta și islamiști) i-au contaminat.

Dar într-o țară în care antisemitismul, o boală infecțioasă la cap, e în creștere vădită, iar habarnismul istoric și revizionismul cel mai abject sunt extrem de extinse și condiționează viitoarea reșută totalitară, o atare lege are, cu siguranță, utilitatea ei, dacă se dorește să se împiedice realunecarea României în capcana unor ideologii criminale.

____

Note (1) Sergiu Grünberg, pe Facebook:

”Foaia pe care oamenii de la AUR i-au dat-o lui Vexler nu era o colecție de poze ale personalităților românești, ci mai degrabă o cronologie a antisemitismului românesc.

Vasile Alecsandri, suspectat că ar fi avut un bunic evreu, a încercat să scape de acest stigmat publicând prima piesă de teatru antisemită din România.

Spiru Haret, unul dintre fondatorii învățământului românesc, a interzis implicarea evreilor în procesul educațional, deși avea la dispoziție un număr mult prea mic de profesori.

Ioan Slavici a fost un antisemit feroce și, în egală măsură, antimaghiar. În scrierea sa Haben și Sol, despre chestiunea ovreiască, cere ca evreii să fie aruncați în Dunăre.

Mihail Kogălniceanu a fost un antisemit declarat, încercând prin toate mijloacele să împiedice acordarea cetățeniei evreilor, în pofida recomandărilortratatelor internaționale.

Mihail Eminescu are o singură poezie antisemită – Doina –, dar o colecție impresionantă de articole ostile evreilor, publicate în Timpul, ziarul de bază al conservatorilor. Evident, a fost influențat de tendințele conservatoare ale epocii, în care evreii erau văzuți drept agenți ai schimbării și vestitori ai capitalismului, într-o țară unde tradițiile și pământul erau considerate sacre.

Nicolae Iorga a fost un istoric genial, dar și un adversar constant al evreilor în mare parte din scrierile sale. A culminat cu celebrul discurs de la Academie, în care i-a acuzat pe Hohenzollerni că ar fi evrei. Spre sfârșitul vieții și-a moderat pozițiile, iar atunci când legionarii l-au asasinat au spus despre el că ”se jidovise”.

Paulescu a fost un antisemit abject, autor al unei cărți cu accente naziste despre fizicul evreilor.

În cele din urmă, Octavian Goga a fost autorul legilor antisemite care au dus la numeroase drame și pierderi de vieți omenești.

Prin urmare, mesajul lui Simion era acesta: avem tradiții, avem înaintași „glorioși”, antisemiți de marcă, iar nicio lege nu va putea șterge acest lucru din ADN-ul românilor.

De ce s-a enervat Vexler? Bănuiesc pentru că a primit doar lista scurtă, din care lipseau iluștri precum Emil Cioran, Constantin Noica, Radu Gyr sau Horia Vintilă.”