Alegerile și bezna democrației. Ce rămâne după campania cea mai toxică din istoria SUA?

”Democracy dies in darkness”. Democrația se prăbușește în bezna (minții). A minciunilor politicianiste. A propagandei. Și a revizionismului istoric, falsificându-ne trecutul.

De pildă, când se pretinde despre lideri conservatori că ar fi ”Hitler” și sunt descriși, fără probe, ca un ”rău malign”, demni de a fi demonizați, deci, în opinia unora, uciși, deși se știe că în mandatul lor n-au declanșat războaie, n-au creat lagăre de concentrare, n-au exterminat decât teroriști și dușmani genocidari și antisemiți ai democrațiilor liberale.

”Democracy dies in darkness”

Acest motto ușor pompos, dar nu lipsit de o doză de adevăr, o vorbă modificată de Bob Woodward după ce fusese articulată de judecătorul Damon J. Keith, care subliniase că ”democrația moare în spatele ușilor închise”, tronează pe frontispiciul cotidianului Washington Post. O publicație cândva respectabilă.

Tempi passati. Zilele trecute, patronul publicației, din Washington, Jeff Bezos s-a văzut nevoit să tragă frâna de mână și să-i interzică ziarului său susținerea Kamalei Harris.. Fierbinte dorită de mulți jurnaliști. Și de 250.000 de abonați care au protestat și și-au anulat subscripțiile. E Bezos ”bezna” de care vorbeam?

Sau poate e lumina care va salva democrația? Cum moare cea din urmă, cu adevărat? Ne învăța Orwell, în ”1984”. Sucombă tratamentului la care e supusă la ”Ministerului Adevărului” unui stat totalitar:

La Ministerul Adevărului

Winston e angajatul acestui minister. Potrivit lui, se schimbă, ”se distruge ori se falsifică (periodic) fiecare dosar, se rescrie fiecare carte, se alterează fiecare tablou” (sau film, sau fotografie) ”se dărâmă ori se rebotează fiecare statuie, stradă sau clădire și se modifică fiecare informație, un proces care continuă non stop. Istoria a fost oprită”.

Dar de ce? Pentru că, după cum ne explică Winston, reluat de un exeget, a ”controla narativele și istoria prezentată de ele e prezerva poziția de autoritate a celor puternici. Care se pretind infailibili”.

Dar se poate așa ceva în America de astăzi? Hai să vedem. După ce președintele Biden insultase în final de campanie o jumătate din poporul american, calificându-i pe alegătorii lui Trump drept ”gunoi”, oficiul de presă al Casei Albe a încălcat legea și regulamentele statului american, editând, politic convenabil, transcripția stenografilor. Care reținuseră corect, că președintele a spus: ”singurul gunoi pe care-l văd plutind sunt sprijinitorii lui (Trump)”.

Ulterior, realizând ce-a făcut președintele cu această insultă la adresa zecilor de milioane de alegători americani ai liderului republican, în speță o greșeală politică potențial extrem de costisitoare pentru campania electorală democrată, Casa Albă a întors-o ca la Ploiești.

Cuvântului ”sprijinitori” i s-a adăugat din cer senin un prezumtiv ”apostrof”, care a modificat cazul cuvântului, devenit brusc un genitiv, astfel încât să se poată pretinde aiureala potrivit căreia Biden nu s-ar fi referit decât la unul din suporterii lui Trump.  Cel care articulase o glumă xenofobă la adresa portoricanilor la o întrunire electorală republicană.

Or, legea nu permite editări de transcripții, care sunt documente istorice. Sau revizionism. Stenografii, funcționarii publici, au protestat ferm. Degeaba. Ce-i pasă extremei stângi dindărătul Kamalei Harris dacă e vorba de putere? Și de pretenția că dregătorii democrați în cap cu președintele ar fi in corpore ca papa de la Roma, infailibili? Întru susținerea acestei și altor ficțiuni se practică, iată, la Washington, revizionismul istoric cel mai brutal. Și ilegal.  

A fi un pericol maxim la adresa democrației

E lesne, deci, de rezumat ce rămâne înainte de orice de pe urma campaniei electorale americane: sentimentul că, peste ocean, democrația e în maxim pericol. Dar e îndreptățit?

Nu va fi totul perfect în cea mai bună dintre lumi, dacă Trump pierde alegerile? Așa sugerează propaganda Kamalei Harris. Și candidata democrată însăși pretinde neobosit că ar apăra democrația de Donald Trump.

Iar presa pe care ne-am obișnuit s-o consumăm, gen Washington Post, New York Times, CNN, ABC, CBS și NBC, le ține isonul. Sau, cum cred republicanii și aproape jumătate dintre democrați, ca și aproape toți independenții, pun și umărul la agitprop.

M-am alarmat. De partea cui e dreptatea?

A Kamalei? A presei progresiste? De ce nu? Poate au dreptate ziarele și posturile de stânga și extremă stânga, deși au greșit repetat, când l-au condamnat și afurisit, ani la rând, pe Trump, pe bază de prezumții false, cum a fost acuza  imaginarei complicități a republicanului cu Putin și ideea că ar fi câștigat alegerile de conivență cu el, deși Robert Mueller n-a putut-o dovedi nici după ani de asidue investigații? Dar poate că procurorul special s-a înșelat?

Poate că Trump chiar e un pericol la adresa democrației, deși a predat pașnic puterea, în 2021, în ciuda răzmeriței unora dintre suporterii lui de la 6 ianuarie, inși asmuțiți de el, pe care n-a vrut sau n-a știut să-i strunească decât tardiv? Dar care e temeiul democrației, dacă tot ne interesează ce-o amenință? Nu puterea poporului? Nu libertatea de exprimare? Nu libertatea presei, care, să ne înțelegem, e libertatea alegătorilor de a fi corect informați, ca să poată alege în cunoștință de cauză.

Intră în scenă presa

Publicistul american Larry O’Connor a ținut recent să evidențieze extrem de scăzuta încredere a americanilor în presa (clasică), de vreme ce, potrivit unui actual sondaj Gallup, doar 31% îi mai conferă o reală credibilitate. Iar mulți s-au dezis irevocabil de mass-media tradițională și progresistă, conferind crescând succes podcast-urilor de dreapta. Și tot el a rezumat câteva dintre nefăcutele cele mai strigătoare la cer a acestei prese mainstream. 

Între cele mai sfruntate minciuni ale presei s-a numărat falsul ”fact check” al lui Trump (în dezbaterea cu Harris) pe bază de  false informații ale ”FBI”, afirmând că numărul crimelor din Statele Unite n-ar fi sporit în timpul administrației Biden-Harris într-un anumit răstimp. FBI și-a corectat și ajustat ulterior falsificata statistică și s-a constatat că Trump avusese dreptate, iar moderatorii de la ABC mințiseră, încercând să-l prezinte pe republican drept mincinos: delictele penale comise în SUA în răstimpul discutat erau cu cca 5% procente mai multe decât susținuseră jurnaliștii-propagandiști ai ABC, (iar nu cu două mai puține). 

La fel, statistica joburilor fusese cosmetizată cu aproape un milion de locuri de muncă pasămite ”create”. Le inventaseră funcționari publici plastografi sau incompetenți, pentru ca bilanțul economic al administrației Biden-Harris să arate mirific, iar șomajul să pară minuscul și lamentabil. Presa le-a preluat gogoșile, dându-le drept ”reale” și ”probe” ale presupusei ”competențe” a administrației Biden-Harris.

Poate și mai strigătoare la cer s-au dovedit nefăcutele CBS

Postul extremist și antisemit (de vreme ce l-a blamat public pe un jurnalist pentru că pusese întrebări firești unui autor antisemit scriind despre Israel fără să menționeze nici Hamas, nici Hezbollah, nici terorismul) a editat și falsificat interviul acordat de candidata la președinția SUA, nu pretendenta unui post de fată în casă. Iar apoi, când republicanii, consternați, au constatat abaterea dezinformatoare de la cea mai elementară etică jurnalistică a CBS, postul de propagandă al grupului de interese extremist de stânga din jurul Partidului ”Democrat” a mai produs o nefăcută. A refuzat să dea publicității înregistrarea originară, autentică, nu cea prelucrată ca să cosmetizeze salata de cuvinte livrată de habarnismul Kamalei Harris.

Anterior, aceeași presă americană și internațională (care lucrează febril și în România) a ajutat-o pe Harris să perpetueze ficțiunea unui Biden ”perfect lucid”, ”atent”, ”focusat”, ”sagace”, ”superinteligent”, ”extraordinar de deștept”, ”cu o memorie fotografică”, ”e mai bine decât a fost vreodată”, ”are mici probleme la mers, dar și Roosevelt avea” (care era paralitic din copilărie fiind silit să folosească un scaun rulant). Biden care, sub ochii mapamondului și ai inamicilor SUA, se bâlbâia și se împleticea uitând de el, uneori, la fiecare pas, mai era prezentat ca ”dotat cu o imensă experiență și înțelepciune”, astfel încât a-i pune acuitatea minții la îndoială, ca Wall Street Journal, care a prezentat mărturii de senilitate din preajma președintelui și din Congres, ar fi ”dezinformare rusească”.

Kamala Harris a mințit poporul american timp de ani, proptind dezinformarea despre starea sănătății președintelui. Care ar fi trebuit debarcat de mult. Dar presa o acoperă. Și îi acoperă și acum atitudinea duplicitară care ar distruge sportul feminin, în numele ”democrației” și al drepturilor transgenderilor, în contra drepturilor sportivelor. Și fățărnicia mesajelor ei diametral opuse, promițându-le una islamiștilor arabi din Michigan, în speță o atitudine extrem de dură față de Israel. Și cu totul alta evreilor, din Pennsylvania, cărora aceeași prietena Iranului, Kamala Harris, le promite în schimbul votului ”susținerea” drepturilor Israelului de a se ”apăra” de terorismul palestinian. Minciuni, minciuni, minciuni. În orice domenii. De la subiectul avorturilor (acceptate de Trump) la tema educației și drepturilor părinților. De la ecologie la dreptul la fracturare. De la libera exprimare ancorată în constituție la inflație, imigrare, drepturile femeilor, China și Iran.

Iar presa o protejează. Quo vadis America?

Apoi, Biden a gafat monumental în dezbaterea cu Trump. Senilitatea lui n-a mai putut fi ascunsă și înfrângerea inexorabilă a dementului președinte a devenit clară grupului de interese creat, aparent, de Barack Obama la Washington, grup care pare să cârmească actuala oligarhie politică (și culturală) din capitala Americii.

Biden a fost, prin urmare, urgent debarcat și înlocuit, complet nedemocratic, (dar din nou, în numele democrației) cu o Kamala Harris lipsită de orice confirmare la urne sau de validare prin însușiri proprii de comandant suprem și printr-un bilanț politic prezentabil. Astfel încât, cu ajutorul unei prese transformate în goarnă de agitprop și în motor de ocultat realitatea, candidata Harris a fost construită, mai întâi ca expresie a ”exuberanței și bucuriei”, apoi a fost ascunsă săptămâni în șir de public, iar în final, reinventată în chip de mașină de ofensat și demonizat adversarul politic.

E posibil ca ziarele de stânga și de extremă stânga să u știe ce fac, să nu mai creadă în democrația liberală sau să considere că ”scopul” ar ”scuza mijloacele”. Or, doar în tiranii le ”scuză”. În democrații, niciodată.

A reușit machierea realității, în presa tradițională, de stânga, astfel încât o majoritate a americanilor să ridice artificial creatul personaj al vidului interior, al incompetenței și minciunii în fotoliul prezidențial? Vom intra de acum încolo în 1984, în lumea falsificării transcripțiilor stenografilor și analelor istorice, descrisă genial de George Orwell?

Nu știe încă, poate, decât Biden cel ”perfect lucid”. Care, în campania electorală din 2020, afirma involuntar că ”am pus pe picioare cea mai amplă și incluzivă organizație de fraudat alegerile din istoria politică a Statelor Unite”¹ . Da, democrația (nu doar ordinea mondială aruncată în aer de Rusia și de complicii ei) se află în maxim pericol. Dar nu neapărat din motivele pe care crede că le știe o jumătate din America.

---

1. ”We have put together I think the most extensive and inclusive voter fraud organization in the history of American politics.” (Joe Biden) ↩︎