Punct de cotitură occidentală în raporturile cu Rusia?

La Moscova, se scot flăcări pe nări. Se arde, se fierbe, se fumegă și se spumegă. Sancțiunile americane ar fi, potrivit Kremlinului ”extrem de contraproductive”.

Efectele sancțiunilor lui Trump

Da, sunt contraproductive în foarte mare măsură pentru mașinăria de război a Rusiei. Care e alimentată de exportul rusesc al tițeiului și gazelor Rosneft și Lukoil, sancționate de SUA. Giganții petroliferi și subsidiarele lor au fost trecuți pe lista neagră de Casa Albă, ca măsură punitivă pentru refuzul dictatorului de a veni la masa negocierilor și de a accepta armistițiul.

De noile sancțiuni ale SUA se speriase predecesorul lui Trump. Biden refuzase, să le adopte, ca să nu-l supere prea tare pe Putin și să nu lovească în ”partenerii” Americii, care mai importă țiței rusesc. Iată că, de dragul prezumtivei păci, oscilantul și ciclotimicul Trump (imaginarul lider ”belicos” și ”spion” al Kremlinului) se apucă de treabă. Și iată că lovește realmente, din greu, în interesele Rusiei. Iar consecințele măsurilor lui nu-i vor lăsa neafectați pe lideri de felul lui Viktor Orban. Și nici pe aliații europeni ai Americii. Și ai Ucrainei.

Europenii au a se întreba (și ar trebui întrebați de americani) de ce Uniunea Europeană ”n-a putut” până acum impune propriilor state membre să renunțe la petrolul rusesc, cu care Putin își finanțează mașinăria de război și agresiunea barbară și criminală din Ucraina.

Noi demersuri punitive, europene. Și reacția Rusiei la cele americane

Deloc de mirare că și UE a pus de al 19-lea pachet de sancțiuni. Care și ele, de această dată, încep să doară. Mai ales dacă pedepsirea Kremlinului nu se oprește la importul de gaz lichefiat și includerea pe lista sancțiunilor a patru companii chineze și a unor bănci din Belarus și Kazahstan, care ajută Rusia să fenteze măsurile punitive apusene, ori la interzicerea serviciilor cu criptomonede pentru ruși. Eficient promite să fie posibilul recurs la fondurile înghțate ale Rusiei. E vorba de sume uriașe, care ar putea fi utilizate pentru despăgubirea și reconstrucția Ucrainei și finanțarea eforturilor ei militare, dacă se ajunge la o  împărțire echitabilă a riscurilor acestui demers, aflate acum pe spinarea anemică a Belgiei.

Pudelul lui Putin, Medvedev, căruia i se atribuie de regulă rolul ”polițistului rău, în combinația cu partitura ”dulăului bun”, atribuită invariabil lui Putin, clocotea mai nou, din nou, după adoptarea de sancțiuni veritabile, americane. Sancțiuni care, pentru prima dată în cei aproape patru ani de război în Ucraina, lovesc dur în exporturile de petrol și gaze și în visteria Rusiei. Din care se finanțează efortul militar al Moscovei.

În reacție, ex-președintele Rusiei înșira listă noilor plesnituri americane aplicate Rusiei sub Trump, indignând-se pe Telegram că ”Statele Unite au anulat summitul de la Budapesta, au adoptat noi sancțiuni și ce va mai urma? Rachete Tomahawk?”

Medvedev cerea eliberarea de ”iluzii” și recunoașterea faptului că ”SUA sunt inamicul nostru, iar guralivul ”pacificator” a dezgropat pe deplin securea războiului, chiar dacă nu luptă încă, activ, de partea bandei lui Bandera din Kiev iar acesta e războiul lui, nu al lui Biden. Sigur, va spune că n-a putut altfel, că-l presează Congresul, dar aceasta nu schimbă faptul că a declarat război Rusiei, Trump aliniindu-se complet la nebuna Europă”.

Credincios până la capăt rolului său jalnic de pudel-polițist ”rău”, Medvedev încheia cu tipica atitudine a securistului frustrat care amenință. Sluga lui Putin lansa amenințări contondente la adresa Kievului, ”jubilând” că Rusia nu ar mai avea nevoie să țină seama de ”negocieri inutile”, ci ar putea, în fine, să obțină decizia ”pe câmpul de luptă, iar nu dindărătul biroului”.

Opțiunile președintelui Rusiei

Dar, la biroul lui, Putin se va fi luat cu mâinile de cap și-și smulge și restul puțin și firav al părul din cap restant. Dictatorul are și motive să plângă în batistă. Pentru că Putin știe că a încasat o lovitură cumplită, de vreme ce economia rusă nu mai are mult, oricum, înainte de a ajunge pe dric. Iar banii prăpădiți încep să doară, semnalizând Kremlinului că, de acum încolo, Vestul chiar începe să se unească și să-i perceapă amenzi usturătoare pentru agresiune, în loc să tot încerce să-l împăciuiască preventiv, ca până acum.

Pe de altă parte, reacția lui Medvedev demonstrează că dictatorul încearcă să extragă din sancțiunile apusene maximum de beneficiu propagandistic, spre a explica de ce ”glorioasa” armată a lui Putin nu e în stare să câștige mai repede războiul, în ciuda sprijinului chinezesc, iranian, nord-coreean și cubanez: pentru că Rusia ar fi, chipurile, în război cu NATO.  

Mai periculoasă pentru Moscova decât sancțiunile e însăși reunificarea Occidentului. Și revigorarea lui, dacă se produce și nu e floarea izolată care nu face primăvara. Iată de ce partida istericilor credincioși ai religiei anti-Trump, care insistă în continuare să torpileze zilnic sau periodic această unitate, nu face un serviciu Ucrainei, ci idioților utili ai lui Putin.

Înseamnă toate acestea că Rusia se va răzgândi și va reinjecta rațiune în procesele decizionale privind războiul din Ucraina? E cotitura apuseană actuală decisivă?

Nevoia de metanoia

Pe moment, Rusia n-are cum să se răzgândească, fiindcă deciziile sunt adoptate exclusiv de către Putin. Care nu poate opri războiul din Ucraina pentru simplul motiv că revenirea militarilor acasă îl expune riscului unei revoluții de felul celei din 1917.

În plus, Putin crede că se poate juca în continuare cu Vestul, date fiind voltele neîncetate ale lui Trump, pe care dictatorul și ciracii săi îl duc, periodic, cu zăhărelul, alimentându-i iluziile. Și date fiind ciclurile electorale din statele democratice occidentale, care ar putea aduce la cârmă putiniști și sparge, astfel, unitatea oricum fragilă și casabilă a Occidentului.

Contracararea acestei speranțe presupune o nouă antantă axiologică a Vestului, care să mute raporturile cu Rusia din sfera manevrelor pe termen scurt și să reașeze politica externă a puterilor occidentale pe șina principiilor etice și a programelor pe termen lung. Dar în acest scop ar fi nevoie nu doar de o înnoire spirituală, ci de căință reală, de remușcări veritabile și de o metanoie, bazată pe hotărârea de a lăsa în urmă păcatele trecutului.