Viitorul Vestului se joacă în Israel. Și în Alaska

Occidentul s-a împărțit în două. Spre marea sa pagubă.

SUA susțin un Israel care se clatină sub povara diviziunilor sale interne, alimentate și amplificate de șantajele teroriste și de ajutorul dat de stânga antisemită din Europa criminalilor în masă palestinieni din Gaza. Iar Europa sprijină o Ucraină amenințată nu doar de mașinăria de război de uzură a Rusiei, ci și de iluziile despre Putin pe care și le face America lui Trump.

Observatorul atent al celor două războaie împotriva Vestului și democrațiilor liberale (din lumea cărora fac parte și Ucraina, și statul evreu) are toate motivele să se ia cu mâinile de cap și să strige tuturor, disperat: ”băgați-vă mințile în cap!”

Israelienilor n-am a le da sfaturi. Le recomand să asculte cu atenție și să-și asume concluziile ce se impun din cuvintele de o luciditate exemplară ale tatălui ostaticului Eitan Mor. Potrivit lui Zvika Mor, operațiunea„Gideon’s Chariots” (Carele lui Gideon) a eșuat, pentru că n-a dus la repatrierea ostaticilor și debarcarea teroriștilor Hamas. Ar fi deci absurd ca eșecul să continue prin noi demersuri militare care să perpetueze ce s-a făcut și până acum. ”Războiul”, a reliefat Zvika, ”nu e despre ostatici. E nevoie de el chiar dacă nu am avea ostatici în Gaza. Trebuie să ne asumăm riscuri, altfel nu-i vom vedea vreodată pe toți ostaticii aici. Israelul nu se poate preda (teroriștilor) Hamas, căci ne-ar masacra”.

Afirmațiile lui Zvika Mor sunt de un mare bun simț. Durerea cumplită nu l-a orbit. Tatăl lui Eitan are, fără îndoială, dreptate. Și ceea ce spune corespunde perfect nu doar intereselor existențiale ale statului evreu, ci și celor, cruciale, ale Europei și democrațiilor liberale. Câte mai sunt. Câte n-au îngenuncheat încă în fața islamismului și antisemitismului nazist, înviat de extrema stângă și pus la lucru în decizii guvernamentale vest-europene catastrofale, precum a Franței de a recompensa terorismul Hamas de la 7 octombrie prin recunoașterea unui stat palestinian, ori a Germaniei, de a-l răsplăti prin instituirea unui boicot militar parțial, anti-israelian, în răspăr cu principiile creștin-democrației, cu declarațiile solemne, post-Holocaust, ale Germaniei post-naziste, precum și cu interesele de securitate germane.

Nu încape nicio îndoială că aceste decizii sunt în mare măsură și expresia schimbărilor demografice majore din vestul Europei, a influxului necontrolat de islamiști și musulmani virulent antisemiți, ce refuză să se integreze.

Dar sunt și consecința unui antisemitism autohton, de sorginte creștină sau post-creștină, iluministă, marxistă și nazistă. Care a determinat segmente ample de populație progresistă să adopte o anti-etică găunoasă, victimologică.

Susținerea ”sărmanilor” palestinieni s-a considerat chipurile ”bună”. Ceea ce i-a prefăcut pe israelieni în prezumtivii ”răi” ai conflictului din Orientul Apropiat și a permis stângii să răstoarne în acest proces și raporturile dintre făptașii reali (părinții și bunicii proprii, naziști, sau fasciști) ai Holocaustului și victimele lor (evreii). Crimele teroriștilor antisioniști s-au văzut părelnic justificate, de vreme ce erau comise împotriva presupușilor ”făptași” israelieni, în timp ce prezumtiva răutate malefică a colonialiștilor și capitaliștilor evrei ”justifica”, post-festum, exterminarea înaintașilor lor de către Hitler și complicii lui.

Iată cum se explică faptul că, alimentată și de o presă de stânga antisemită, o majoritate a populației germane crede, apud sondajul Forsa, că ar fi bună recompensarea terorismului de la 7 octombrie 2023, prin ”recunoașterea unui stat palestinian”.Iar unul din 10 nemți, urmașii asasinilor cruciați, ai ucigașilor din pogromurile inspirate de legenda ”omorului ritual”, urmașii germanilor și austriecilor însetați de sânge evreiesc de la Rintfleisch, la promotorii persecuțiilor anti-husite, și de la antisemiții luterani la hitleriști, consideră că evreii n-ar avea dreptul la un stat propriu.

Nu doar Dumnezeu și Biblia, ci și dreptul internațional îi contrazic. La fel, îi contrazic interesele Vestului, ale cărui valori de libertate sunt aliniate celor ale statului evreu, iar nu celor liberticide ale totalitarismului islamist, comunist și nazist.

Aceste valori, care cer esențialmente respectarea dreptului internațional, încălcate sistematic și permanent de teroriștii islamiști, dar și de Putin, sunt în joc și în Ucraina.

Orbit de gândirea sa mercantilă și de argumentări izolaționiste ale dreptei extreme americane, Trump înclină uneori să ignore sau să uite ce-ar însemna noi concesii făcute Kremlinului.

Or, în acest context, analiza președintelui Ucrainei, Zelenski, e perfect fiabilă și indiscutabil corectă din perspectiva istoriei conflictului ruso-ucrainean. Care este și una a cedărilor occidentale. A împăciuitorismului care, testat de Putin mai întâi la București, în 2008, când Bush și Merkel au barat calea Ucrainei, Georgiei și Moldovei în NATO, a determinat Kremlinul să ordone atacarea gruzinilor. A urmat, după cum se știe, atacarea ucrainenilor și raptul Crimeii, continuat, datorită impunității, a nepedepsirii, de către Vest, a tuturor acestor crime, de atacarea Donbassului, a regiunilor Donețk și Lugansk, iar apoi a sud-estului Ucrainei.

Frica de lovitura economică extrem de grea pe care SUA ar aplica-o Rusiei prin introducerea de sancțiuni secundare l-a determinat pe Putin să tragă frâna de mână.

Kremlinul caută, în consecință, să-l mai prostească o dată pe Trump. Ideea e ca Rusia să se prefacă a-i accepta revendicările și de a aștepta apoi, până la accesul la putere, la Casa Albă, a unui alt președinte american, reluarea ofensivei anti-ucrainene de pe poziții mai bune, după concesii teritoriale ucrainene și recunoașteri internaționale ale cuceririlor rusești de până acum. Care ar legitima, ulterior, noi agresiuni rusești și noi restrângeri ale libertății în estul Europei.

Iată de ce avertismentele europene, în această privință, sunt juste și necesare. E clar nevoie nu atât de o încetare a focului în orice condiții, cât, mai ales de o pace justă, însoțită de o arhitectură de securitate credibilă. Orice altceva ar stimula noi tentative imperialiste  de insolentă răsturnare a ordinii mondiale și, deci, noi războaie tot mai sângeroase.

Or, europenii și-au șubrezit fatal propria poziție în fața Rusiei. Pentru că puterile vest-europene au contribuit, cu deciziile antisemite și pro-teroriste ale unora din guvernele lor, la dezbinarea unității Vestului, prin disocierea Europei de Israel și de America lui Trump. Gafele și monumentalele nefăcute vest-europene în raport cu islamismul înlesnesc mult inadecvările americane în fața Rusiei și a conflictului din Ucraina, inadecvări trumpiste alimentând iluzia că s-ar putea nu doar vorbi cu Putin, ci și încheia cu el înțelegeri autentice, durabile și credibile. Căci nu se poate.

Dar tot continuându-se pe drumul actual va pierde toată lumea: și Ucraina, și Israelul, și Europa și, finalmente, Statele Unite. Care, dacă nu se dumiresc din timp, se vor vedea la un moment dat nevoite să scoată castanele tuturor din foc cu viețile propriilor soldați.