Când problema nu sunt doar ei. Versiuni de ”oameni noi”: suveraniștii, teroriștii…

Ce mesaj transmit succesul politic al ”suveraniștilor” și cel militar al teroriștilor islamiști?

”Omul nou” nu e o invenție. Nu e o utopie comunistă, legionară, nazistă. O dovedește așa-zisul ”suveranist”. Și islamistul. Omul nou chiar există. E prost, e rău, e fanatic. E atomizat, depeizat, apoi fanatizat (ca să scape de pacostea reprezentată de el însuși) și masificat.

Prosperitatea și munca în Vest nu-l ameliorează neapărat, cum acreditează unii inginerii sociali și politicienii ”progresiști” și ”realiști” de azi, ci îl poate înrăutăți serios, uneori. Cum se vede din insistența lui de a vota o schimbare seculegionară.

Ajustări antropologice

În mod vădit, Rousseau a avut deopotrivă dreptate, și s-a și înșelat. A considerat că omul poate fi schimbat prin inginerie socială și a avut dreptate. A crezut că, de la natura sa, omul ar fi bun și doar societatea l-ar corupe. S-a înșelat amarnic.

Or, omul nu e de la natura lui nici bun nici rău. E și una, și alta, în genere. Mai e după cum a fost crescut, iubit sau nu. Și e, de asemenea, după cum a fost învățat, educat, cultural impregnat, pe creier spălat și pe termen lung programat. Caz în care nu e sigur că poate fi, eventual, reprogramat.

Psihologia și antropologia nu mai sunt de mult facultative în politologie și antiterorism. Dacă ne dedăm luxului de a neglija cunoștințele psihologice și sociologice în tentativa de a apăra democrația, vom da greș sistematic.

Ce lecție politică au de învățat Israelul și America după succesul rachetei teroriștilor și piraților Houthi care au străpuns scutul israeliano-american antirachetă, proiectilul expediat din Yemen explodând pe aeroportul Ben Gurion?

Dar România? Ce să înțeleagă suflarea democrată din ascensiunea extremismului antieuropean, putinist și seculegionar, în ciuda prosperității fără precedent a electoratului român ?

Lecția terorismului islamist

Lucrurile nu s-au modificat esențial de la 9/11, oricât s-a muncit, în Vest, timp de un sfert de veac, la acreditarea iluziei progresului, de către progresiști care au propovăduit neobosit ignorarea tentativelor de genocid și cocoloșirea islamului.

Cabinetul israelian a hotărât să treacă peste veto-ul american și să riposteze, în Yemen, atacului piraților yemeniți. E bine. Dar nu e nici pe departe destul. Descurajarea ar reclama distrugerea sistematică a acestei grupări și a altora, similare. Cu organizații ca Hamas nu se poate coexista mai mult decât cu Al Qaida ori ”statul islamic”. Căci ideologia lor cere anihilări de țări și de popoare.

Or, spre paguba lor, poporul american și elita lui politică nu și-au schimbat esențial perspectivele externe. În ciuda revoluției Maga, America rămâne obosită de războaie, pe care în ultimele decenii  arătat că, din rațiuni eminamente interne, nu din incapacitate militară, nu mai este capabilă să le câștige. Problema nu s-a ameliorat cu timpul, ci s-a agravat. După aproape un veac de antiamericanism militant într-un Occident îndoctrinat masiv de marxism să se deteste pe sine, să-și urască ființa, libertatea, prosperitatea și valorile religioase, nu e deloc de mirare că mulți americani sunt foarte refractari la misiunea superputerii de a fi jandarm mondial.

Ceea ce nu realizează nici mulți americani, nici școala prevalentă, așa-zis realistă, de politologie e că SUA nu se pot deroba, ca superputere, de ingrata misiune de a fi polițistul lumii, fără să-și riște nu doar măreția, ci existența. Pentru că se confruntă cu dușmani existențiali implacabili și satanici, a căror rațiune de a fi reclamă moartea Americii, numite de regimul iranian: ”Marele Satan”. Și a Isaelului, zis de același: ”Micul Satan”. Cu asemenea regimuri și mișcări, democrațiile liberale nu pot coexista în veci. În încleștarea cu extremismul, o tabără sau alta va capitula cândva, în mod necesar.

Această luptă, americanii n-o vor putea evita pentru că Trump vrea pace, iar extremiștii izolaționiști de la marginile Partidului Republican cred, înarmați cu doctrina Monroe, că SUA s-ar putea retrage îndărătul granițelor și sferelor lor de influență. În fapt, mizeria confruntând actualmente lumea liberă și toate democrațiile liberale, care sunt in corpore pe fugă, în retragere și în curs de demontare, e tocmai consecința retractilismului american.

Ar fi fost nevoie de mai multă, de mult mai multă implicare a SUA în treburile lumii, nu de mai puțină, cum au decretat la unison, din rațiuni de așa-zis ”realism” politic extern, administrațiile Obama, Biden și Trump.

Atâta doar că alianța americano-israeliană va avea nevoie de ajutoare mai multe și mai competente care să-l susțină pe șeriful global.

Pentru că lumea chiar este un sat. Războaiele contemporane nu se mai derulează ca pe vremuri. Conflagrațiile au încetat de mult să fie de tip clasic. Multe conflicte nu mai depind în lumea globalizată de geografie, de spații, teritorii și de granițe. Pentru că e vorba de războaie informaționale, psihologice, hibride, nu doar clasic ”fierbinți”.

La 4 mai, teroriștii yemeniți Houthi, aflați la peste 2200 de kilometri de Ierusalim, au demonstrat că pot fi net mai periculoși decât colegii lor islamiști, tot șiiți, de la o aruncătură de băț, din Liban. Ori jihadiștii suniți ai Hamas din tunelurile lor din Gaza, dindărătul scuturilor vii din spitale, școli și moschei. Interesele americane pot fi luate la ochi nu doar în Orientul Apropiat, prin agresiuni împotriva trupelor și navelor SUA din regiune, ori prin atacarea Israelului, principalul  lor aliat. Ci și prin piraterii. Punându-se pe butuci, de pildă, comerțul maritim în Marea Roșie sau aiurea.

Sigur, scutul israelian antirachetă e extraordinar și, pe moment, de neînlocuit. La 4 mai a clacat jalnic pentru prima dată în actualul război, început la 7 octombrie 2023. Nu contează excesiv dacă vina e a sistemului israelian Arrow 3, sau a celui american Thaad. Contează întrebarea: ce-ar fi fost dacă racheta Houthi ar fi transportat o ogivă nucleară înaintea impactului ei pe aeroportul de la Tel Aviv?

N-ar face Houthi așa ceva? Dar cine sunt acești teroriști șiiți? Nu sunt ei de un antisemitism feroce? Eliminatoriu? Nu sunt ei interpuși ai Iranului? Nu propagă regimul teocratic islamist de la Teheran genocidul în Israel? Nu e neagră ura mortală a islamiștilor (și a aliaților lor extremiști de stânga din VEST) împotriva evreilor? Ba da.

Precedentul istoric

Și în genocidul antisemit numit Holocaust, căruia i s-a pus capăt acum 80 de ani, marele criminal l-a reprezentat același sentiment. Aceeași ură pe evrei.

Care n-a fost doar apanajul lui Hitler, al naziștilor, al aliaților lor fasciști. Popoare întregi au acceptat sau au colaborat în Europa voluntar și entuziast la exterminarea totală sau parțială a minorităților lor evreiești.

Și, cum am scris repetat, masacrul terorist comis în acea zi de sărbătoare evreiască de la 7 octombrie 2023 de jihadiștii islamiști din Gaza, n-a fost o baie de sânge ca altele. A fost săvârșită cu mai fățișă ardoare, cu mai vădită încântare și cu net mai mult savoare și exaltare chiar decât exterminările efectuate de naziști. Care și-au ascuns, jenați, crimele în masă, fără să le celebreze deschis.

Disecția suveranismului

În ce privește trădarea putinistă, rusofilă și tiranofilă seculegionară, numită georgilism, degeaba se miră mulți că milioane de români, mai ales din Diaspora, ștampilează așa ziși suveraniști, de vreme ce sunt net mai prosperi decât oricând în trecut, iar bunăstarea lor nouă depinde în mare măsură, ca și securitatea și libertatea țării, de integrarea României în structurile euro-atlantice. În UE și NATO. Așa e. O știu și ei. Și totuși cotizează la extremism.

Nu, românii nu mai sunt de mult ”manipulați” doar în sens clasic, comunist și nazist. Sunt manipulați net mai vârtos și eficient prin rețelele sociale, de influenceri nihiliști, ca frații Tate, de propaganda putinistă și maoistă, de comunismul, nazismul și naționalismul cel de toate zilele. Dar ar putea, dacă ar vrea, rezista cântecelor de sirenă care-i ademenesc spre Rusia.

Votanții extremiștilor muncesc, au bani și acces la informații. S-ar putea educa. Le-ar putea da cu tifla suveraniștilor, propagandiștilor, nihiliștilor, tuturor celor care i-au vârât în mașina de spălat creier.

Dar nu vor. Abia prosperitatea le oferă siguranța materială necesară să experimenteze o libertate nouă și să protesteze ascuțit, riscant, extremist. Frisonul radicalizării, la care-i mână și smintirea prin rețelele sociale, îi excită. Le-am arătat eu! Abia noua bunăstare le dă îndrăzneala de a adera la revoluția la care visează de mult, pentru că-și închipuie că le-ar furniza sensul existenței, care le lipsește, altfel, depeizați și atomizați cum sunt.

Își permit și le place să fie frustrați, supărați, furioși, să urască, așa cum le dictează invariabil și rețelele, și propaganda totalitară. Le place, deci, să urască prezentul. Și democrația. În care, în condiții de libertate, se compară cu mai competenții și constată că nu le ajung celor din urmă nici până la genunchi. Pentru acest eșec personal n-au explicații acceptabile vanității lor. Se lasă deci cu desfătare masificați, înregimentați, rinocerizați. Căci în acest fel scapă, cum just observa Eric Hoffer, de ei înșiși. Ratarea lor nu mai pare, subit, să fie a lor, ci a altora, a celorlați. E vina ”sistemului”, culpa informațiilor ”fake” ale presei, a unei societăți ”rele”, jid…vite, securiste, sexomarxiste, capitaliste, globaliste.

Problema cea mai spinoasă nu sunt însă ei

Ci noi. Pentru că noi continuăm să ne legănăm în iluzii extrem de pernicioase despre ei și programatorii lor totalitari și teroriști. Cât timp există cei din urmă, vor exista și cei dintâi.

Societatea liberă, capitalistă, iudeo-creștină, produce sistematic și vrăjmășiile care-i doresc moartea. Acestea mobilizează lesne militanți care se manifestă, conștient sau nu, antisemit, antiamerican, nihilist, extremist.

Înseamnă toate acestea că ar trebui să renunțăm la societățile noastre occidentale, ca să ne asumăm putinismul, islamismul, maoismul și anti-cultura woke?

Defel. Dimpotrivă. Înseamnă că trebuie să ne apărăm mai lucid și mai bine, intern și extern, de inamicii noștri mortali.