Ce-i de făcut? De stat strâmb și de votat drept. Pe Nicușor Dan, care, în ciuda tuturor neajunsurilor lui, are meritul de a nu reprezenta, ca Simion, electoratul putinist și secu-legionar. Căci despre asta este, până la urmă, vorba. E despre direcția înspre care o va lua, în viitor, România. Dacă va continua să navigheze în apele euroatlantice, sau se va mai rătăci odată în stepele euroasiatice, în apropierea mormintelor soldaților uciși la Stalingrad.
Cât despre Simion, am scris în repetate rânduri despre el și despre electoratul său. Nu pot fi crezute pertractările lui cu privire la Rusia. Faptele sale, precum asocierea cu un Kremlin Georgescu, îl acuză clar și fără echivoc. Succesul său din acest prim tur de scrutin a fost exagerat de susținători frustrați ai lui Crin Antonescu, care, dat fiind eșecul lor pe mâna expiratului reprezentant al USL, își varsă obida, afirmând că ascensiunea presupușilor ”suveraniști”, care sunt de fapt slugile Rusiei, ar fi, chipurile, irepresibilă și de nefrânat.
Realitatea este cu totul alta. Liderul AUR nu e de fel invincibil nici măcar în actualele condiții sumbre. Simion a luat în scrutinul precedent, câștigat de Călin Georgescu, circa 14%. Georgescu, scos din cursă de CCR, se impusese cu aproape 23%, după ce fusese masiv proptit de PSD. Împreună, 37% din alegătorii români cu drept de vot ștampilaseră suveraniști. Lor li s-au adăugat acum alte trei procente, alcătuind zestrea lui Simion de 40%.
Întrebarea de o mie de puncte e: de ce?
De ce de o mie de puncte? Pentru că, de rapiditatea cu care Nicușor Dan va găsi răspunsul corect la misterul înmulțirii voturilor lui Simion în răstimp de șase luni, depinde victoria sa în scrutinul de balotaj. Ratarea replicii l-ar putea costa victoria în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și ar fi o catastrofă pentru România și pentru europeni.
Hai, deci, să-l ajutăm. Hai să-i atragem atenția asupra împrejurărilor care au făcut din alegerile prezidențiale românești o bătălie electorală insolită, în care Diaspora l-a ajutat masiv pe Simion, de vreme ce aproape 60% – și mai ales vest-europenii – au optat pentru suveranist.
Unde au fost toți acești alegători acum o jumătate de an, când l-au ștampilat pe Simion doar 12%, în Diaspora?
Unde se află și acum, când liderul AUR și-a adjudecat acele procente, plus cele 43,35% pe care le luase Călin Georgescu, plus alte circa 4%.
De unde surplusul de nemulțumire și protest, reflectat în augmentarea cu 3 sau 4% a voturilor suveraniste?
Răspunsul la această întrebare ține atât de natura masei votanților partidelor suveraniste, ca oameni speriați de propunerile extremiste, neo-marxiste, anti-creștine ale progresismului occidental, cât și de nefăcutele din ultimele luni ale adversarilor pro-europeni ai tiranofiliei naționaliste.
Scriam ieri, în ”Când problema nu sunt doar ei. Versiuni de ”oameni noi”: suveraniștii, teroriștii”, că, în ce privește trădarea rusofilă și tiranofilă seculegionară, numită georgism, ”degeaba se miră mulți că milioane de români, mai ales din Diaspora, ștampilează așa ziși ”suveraniști”, deși ”sunt net mai prosperi decât oricând în trecut, iar bunăstarea lor nouă depinde în mare măsură, ca și securitatea și libertatea țării, de integrarea României în structurile euro-atlantice.”
Reliefam că românii ”manipulați” și în sens clasic, dar și, ”eficient, prin rețelele sociale, de influenceri nihiliști, ca frații Tate, de propaganda putinistă și maoistă…ar putea, dacă ar vrea, rezista (cântecelor de sirenă care-i ademenesc spre Rusia). Sirene care-l zugrăvesc pe aliatul rusofilului Georgescu, Simion, perdantul unui proces cu Anatol Șalaru, ca pasămite ”unionist”.
Notam că votanții extremiștilor muncesc, au bani și acces la informații. S-ar putea educa. Le-ar putea da cu tifla suveraniștilor, propagandiștilor, nihiliștilor, tuturor celor care i-au vârât în mașina de spălat creier. Dar nu vor.
Abia prosperitatea le oferă siguranța…necesară să experimenteze o libertate nouă și să protesteze ascuțit, riscant, extremist. Frisonul radicalizării, la care-i mână și smintirea prin rețelele sociale, îi excită. ”Le-am arătat eu!” Abia noua bunăstare le dă îndrăzneala de a adera la revoluția la care visează de mult, pentru că-și închipuie că le-ar furniza sensul existenței, care le lipsește, altfel, depeizați și atomizați cum sunt.” Mai scriam că ”acestor inși… le place să fie frustrați,…furioși, să urască, așa cum le dictează invariabil și rețelele, și propaganda totalitară. Le place, deci, să urască prezentul. Și democrația. În care, în condiții de libertate, se compară cu mai competenții și constată că nu le ajung celor din urmă nici până la genunchi. Pentru acest eșec personal n-au explicații acceptabile vanității lor. Se lasă deci cu desfătare masificați, înregimentați, rinocerizați. Căci în acest fel scapă, cum just observa Eric Hoffer, de ei înșiși. Ratarea lor nu mai pare, subit, să fie a lor, ci a altora, a celorlați. Ar fi vina ”sistemului”, culpa informațiilor ”fake” ale presei, a unei societăți ”rele”, securiste,…sexomarxiste,… globaliste”.
Or, masa acestor oameni a făcut joncțiunea cu parte din cei la care a ajuns în fine mesajul necesității schimbării, după 35 de ani, a unui sistem postcomunist românesc corupt, hoțesc, imobil. Li s-au adăugat mulți din cei speriați de moarte de antidemocrația impusă, sub eticheta salvării democrației, de către extrema stângă occidentală.
Mulți votanți ai AUR sunt oameni simpli, dar care, ca muncitori, sau ca rude ale lor, au văzut în Vest, mai ales din epoca pandemiei încoace, dezastrul concret generat de elita de extremă stânga: erodarea libertății, îngrădirea celei de mișcare, amplificarea imigrației și drepturilor islamiștilor, inamici ai Vestului, o cenzură tot mai dură, școli, grădinițe, facultăți îndoctrinate woke, biserici transformate în partide progresiste, neomarxiste. Reacția la dimensiunile pentru mulți înspăimântătoare ale acestui derapaj spre marxism și anticreștinism i-a speriat și pe americani astfel, încât, în ciuda tuturor rezervelor, i-au propulsat pe republicani și pe Donald Trump la putere.
Europa confruntării cu dreapta naționalistă se răsfrânge asupra votului românesc
Așa se explică votul de dreapta al multor europeni, între care și al electoratului german. Or, în ciuda tuturor protestelor electoratelor și în pofida semnalelor lor clare, elitele politice europene (germane și române) s-au prefăcut a fi surde și inabordabile. Cele germane au menținut zidul ”ignifug” despărțind partidele clasice de AFD, dar n-au operat decât cosmetice schimbări, nu și reformele de fond, solicitate, tot mai apăsat, de popor.
Mai grav, au neglijat confruntarea politică onestă, cu viziera deschisă, cu adversarul de la dreapta naționalistă, semnalizând astfel dispreț față de națiune și de capacitatea ei de a judeca. În schimb, au acceptat ca serviciul secret intern, BfV, să se politizeze și să ștampileze ca ”extremist în mod cert” un partid în parte populist și în parte conservator, spre a redeschide discuția interzicerii lui prin lege.
Or, într-o democrație veritabilă, nu se scoate în afara legii un partid de protestatari. Protestul nu e interzis decât în dictaturi. Și nimic nu-l sporește mai mult decât amenințarea, cuplată cu refuzul schimbărilor cerute de poporul suveran, acel refuz care denotă sau dă impresia că denotă desconsiderarea lui.
Exact același fenomen are loc în România. Iată de ce în parte din Diaspora, martoră a declinului democratic din Vestul progresist, Simion a luat, ca în Germania, aproape 75% din voturi. La fel ca în Spania, condusă de extrema stângă. Ori în Italia lui Meloni, în care progresiștii s-au unit și reîntărit, recucerind recent două regiuni.
În România, puterea, reprezentată de Marcel Ciolacu, a potențat la maximum bătaia de joc. În locul schimbării cerute de poporul român imperativ și la unison, puterea a trăsnit națiunea cu leuca anulării unor alegeri pe motive insuficient de clar lămurite și a discursului viclean despre ”stabilitate”. Respectiv, de necesitatea prezervării ei (în dauna reformelor, se înțelege). În locul unui candidat reformist, batjocoritorii românilor l-au împins în față pe expiratul Crin Antonescu, cel mai somnolent și nedemocratic adept de farniente din istoria politichiei române.
Iar în opoziție, granzii partidului anti-corupție, USR, s-au lăsat ademeniți într-un puci intern. Încât triumful suveranist nu poate să nu fie urmat instantaneu de asumări ale eșecului, de reglări de conturi și nopți ale cuțitelor lungi. Căci USL (monstrul bicefal PSD-PNL) e clar la capăt de drum, după ce i s-a prăbușit candidatul comun, cel respins, ca epuizat și ca om al trecutului securisto-pesedist al țării, de către electorat. USR a ieșit complet discreditat din debarcarea, în plină campaniei, a propriei șefe.
Încât e nevoie de o resetare de amploare a scenei politice românești. Și de angajamente clare, conservatoare, din partea candidatului pro-european, care să semnalizeze respect față de electorat și propensiunea spre schimbare, asanare și reformă, dar și spre rezistența la progresism și prezervarea celor mai importante și sacre valori naționale românești.
Abia în acest caz, Nicușor Dan ar putea spera la o victorie în turul doi.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nicusor Dan nu a fost deloc convingator pana acum, nici in candidatura asta si nici ca primar general. Nu sunt in niciun caz simpatizant al lui Simion, dar ridic doua obiectii la text:
1) Nicusor Dan e un soi de „apa sfintita”, un soi de mormoloc in balta statuta a politicii din Romania. Nu are niciun partid in spate, urmeaza sa faca intelegeri cu USL si nu cred ca asta e o solutie. Majoritatea de astazi din Parlament NU este o solutie nici macar pe termen scurt.
2) Nu e convingator (sau credibil) aproape nimic din ce se scrie despre Simion. Ideile despre putinism si filo-rusism sunt extrem de subtiri. Nu mi-e clar nici ce vrea sa faca, dar (spre deosebire de Nicusor) are un partid foarte mare in spate si poate schimba majoritatea din parlament.
Una peste alta: daca facem aceleasi tampenii, e greu sa obtinem rezultate diferite. Cu USL in majoritatea parlamentara nu ne asteapta nimic bun, nici pe plan intern, nici pe plan extern. O sa mai citesc ce vrea sa faca Simion si doar in situatia in care e clar un pericol ma duc sa-l votez pe N.D. Deocamdata situatia de la noi din tara nu-i deloc diferita de alte tari: orice ce e mai la dreapta e imediat exclus din orice intelegere politica si tarnosit prin toata media. Sigur ca o sa avem de tras cu EU, daca iese Simion, dar asta nu-i musai din vina lui: asa e ordin, vedem in toate tarile din EU, nu e nimic nou.
Mă tem că nu e nevoie de căutări prea ample ca să se descopere caracterul pernicios și periculos al georgismului simionist. Asocierea pe față a lui Simion cu seculegionari clar antisemiți (și, în fond, antiamericani, chiar dacă se dau trumpiști) spune cred totul despre veritabila orientare a liderului AUR. Sunt de acord, ce-i drept, că ND nu e defel candidatul ideal, am spus-o și argumentat-o repetat. Dar în clipa de față pericolul nu e (doar, sau mai ales) stagnarea uselistă ori nicușoristă, ci bascularea în putinism, antisemitism și tiranie. Eu sunt convins că ND trebuie neapărat votat.
Daca Simion castiga, este urmarea directa a tiraniei (interzicerea candidaturi lui Sosoaca, renumararea tuturor voturilor, anularea turului I, interdictia de a candida pentru Georgescu, marlania USL, bataia de joc a comasarii alegerilor s.a.m.d.). Nu e vina alegatorilor, ci a asa-zisului sistem (botezat ironic „pro-european”). Cetateanul roman este filo-american si pro-european, s-a vazut si se vede in fiecare zi. Nu neg antisemitismul, exista un filon bogat antisemit in Romania (pentru ca romanii urasc visceral succesul). Nu Simion s-a distantat de US (si a fost penalizat pentru asta), ci USL. Asta este realitatea si nu avem alta.