Umflat cu steroizi: Bluto și oprirea ascensiunii clanului Georgescu-Simion-Șoșoacă

Pe Bluto, Popye îl caftește invariabil, așa cum șoricelul Jerry îl înfrânge perpetuu, fără drept de apel, pe motănelul Tom. Și câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale românești se dădea călăreț, ca Putin, ori înotător în ape înghețate, un veritabil Bluto. A fost el definitiv înfrânt? Așa pare.

Cine l-a învins pe Călin Georgescu?

Georgescu s-a bătut și singur, nu l-a zdrobit doar CCR. Dar l-au făcut șah-mat propriile ziceri stupefiante, delirante, aberante? Defel. Urma să fie ales. Atunci de ce n-au ieșit oamenii în stradă pentru Călin Georgescu, (așa-zisul ”trimis al D-zeului” lui Macedon Petrescu, alias arhiepiscopul de Tomis, Teodosie) în ciuda anulării alegerilor de către Curtea Constituțională?

Și de ce garda lui pretoriană, compusă din mercenari de două ori legionari, provenind din Legiunea Străină și nu doar din ideile Gărzii de Fier, n-au reușit să pună de o răzmeriță și o lovitură de stat, după cea a CCR, care să-l înscăuneze pe alesul pro-rușilor din România?

Nu sunt mulți români furioși din pricina anulării alegerilor?

Cum să nu? Și nu sunt bisericile pline de credincioși care, la îndemnul unor preoți și călugări legionari, ar fi optat în scrutinul de balotaj pentru extremistul de extracție național-ceaușistă Călin Georgescu? Ba bine că nu. Și atunci? E Călin Georgescu nu doar în delir, ci și un netot, un nătărău, un neghiob extrem de slab?

Așa e. Dacă ar fi fost mai tare și convingător, ar fi reușit să-i scoată pe români în stradă, cum a dat semne că a vrut. Între altele, ducându-se duminică la secția de vot de la Mogoșoaia ”să voteze”, în răspăr cu decizia CCR, în timp ce legionarii lui erau în mașini, înarmați cu arme diverse, în drum spre București, când au fost interpelați, într-un târziu, de poliție. Dar timidul său puci s-a dus naibii imediat.

A vrut, dar n-a putut

O fi fost el tare și mare, speriind CCR și pe cei dindărătul Curții, la 6 decembrie. Dar cum i se explică impotența, contrastând cu popularitatea lui de-o zi, sau două, datorate în mare măsură falselor conturi rusești conectate pe TikTok? Și cum s-a prevenit haosul? Cum s-a evitat o rebeliune și o tentativă de pucilegionar?

Mai e oare intactă popularitatea lui? Deloc nu pare. Dar cum i s-a atenuat aproape subit? Poate pentru că a intervenit Patriarhul. Intervenția lui, punându-le în vedere ierarhilor să se abțină de la susținerea extremistului, a ajutat cu siguranță, fiind remarcată în străinătate. Între altele de nemți. La postul național de radio german, Deutschlandfunk, au vorbit observatori de la Viena ai fenomenului românesc, între care specialistul elvețian în BOR, Oliver Jens Schmitt.

Situația risca, la finele săptămânii, să escaladeze, e de părere autorul cărții ”Biserica De Stat Sau Biserica In Stat?”. Jens crede că Georgescu plănuia o lovitură de stat, în numele apărării democrației. Planurile lui, care urmau să fie transpuse cu ajutorul legionarilor din jurul său, ar fi fost oprite de autorități, în speță de poliție, întrucât ”statul român și decidenții lui au vrut să intervină pentru prima dată, cu adevărat, împotriva extremei drepte românești”, estimează expertul elvețian. La eșecul unui posibil puci ar fi pus însă umărul, potrivit lui Jens, și preafericitul întâi-stătător al autocefalei biserici române. Patriarhul Daniel le-a semnalizat preoților că frizează ilegalitatea, dacă-l susțin pe extremistul Georgescu.

Iar disciplina bisericească s-ar fi impus. DLF evidențiază, pe acest fundal, ”victoria la puncte” repurtată de Daniel în ”războiul” intern din scindata Biserică Ortodoxă Română, împărțită între Patriarh și ai lui, care insistă asupra neutralității Bisericii, pe de o parte, și oamenii lui Teodosie, cel dojenit recent de Preafericit pentru opțiunea lui politică, pe de alta.

Or, oamenii tomitanului sunt, potrivit DLF, majoritari în clerul din BOR

Ei, pro-legionarii și pro-rușii din BOR, par să fi contribuit enorm la succesul electoral al unui candidat împins înainte, potrivit ex-ambasadorului american la București, Adrian Zuckerman, citat de asemenea de DLF, de o ofensivă propagandistică rusă ”enormă” și de ”o virulență fără precedent”. Înaltul diplomat american, născut în România, care a reprezentat prima administrație Trump, la București, a evocat în context documente încă nedeclasificate. În aceste informații încă secrete ar fi vorba de un atac ”absolut enorm” și de ingerințe uriașe de ”dimensiuni șocante” în treburile democrației românești.

Unde au fost ambasadorii europeni și cel american, actual, în toate acestea? Dar guvernele occidentale? Nu știe nimeni. Poate la schi și la golf cu președintele României?

DLF crede că autoritățile occidentale sunt, pe moment, prea absorbite de propriile lor probleme, ca să mai aibă timp pentru români. Și postul german are perfectă dreptate.

Iată încă o probă a neajunsurilor majore ale unor executive de stânga, ca și a mecanismelor menite să vegheze la respectarea principiilor și valorilor euroatlantice, pe care Călin Georgescu și aliații lui din AUR și, mai ales din POTși SOS le demonizează ”suveranist”, la orice ocazie, uitând că, dacă planurile legionare ar fi fost transpuse, ar fi fost nenorocire.

Glonțul economic ”Călin Georgescu” care a trecut pe lângă urechea românilor au fost planurile lui de naționalizare, zise ”suveranist-distributiste”, în fapt colectiviste. Care, dacă ar fi fost puse în aplicare, iar multinaționalele își luau adio, plecând din România, aproape două milioane de români și-ar fi pierdut locurile de muncă. Ce-ar fi făcut ei?

Ar fi trebuit, probabil, să emigreze în căutare de pâine, îngroșând armatele de români care și-o câștigă în Vest și aleg, iresponsabil, extremiști.

Cum a ajuns Bluto să fie atât de umflat, electoral?

De ce și-au pus mulți dintre ei ștampila pe Georgescu? Pentru că ar fi pro-ruși? Ori speriați de eventualitatea unei cu totul improbabile atrageri a României în război împotriva Rusiei, invocată absurd și contrafactual de extremiștii lui Georgescu? (Care, călcând în picioare faptele, neagă până și evidența: realitatea existenței acestui război, fără ca oamenii, astfel dezinformați, să-l abandoneze îngrețoșați).

Defel. Puțini dintre ei sunt chiar pro-ruși. Mulți, în schimb, sunt șocați, speriați și înfuriați de revoluția de extremă stânga din Vest care promovează isterii ideologice maoiste, ecologiste, rasist și anti-creștine, cu tot cu agende agresiv elgebetiste, complet anapoda în raport cu tradițiile românești și europene.

Șocul, sperietura și furia provocate de progresiști Diasporei românești au lansat acum câțiva ani AUR, din care s-a desprins versiunea net mai radicală, mai antisemită și pro-legionară a Dianei Șoșoacă.

Doritorii alinierii României la un imaginar ”trumpism”, care, în realitate, nu poate fi compatibil cu ideologia unor Georgescu sau Șoșoacă, par să fi fost enervați de moderarea lui George Simion. I-au întors pe dos și poveștile homosexuale care, dimpreună cu blatul său cu PSD, i s-au pus lui Simion în cârcă, astfel încât nu puțini alegători din Vest, ahtiați după o ”schimbare radicală”, ar fi optat pentru obsesiva antisemită.

Or, a eliminat-o din cursă, probabil la ordinele PSD, Curtea Supremă.

Aceasta a fost prima sursă puternică de voturi (șoșociste) pentru Călin Georgescu. A doua, partizanii legionari și filo-ruși din biserici. A treia, din nou, PSD. Sunt notorii manevrele disperate ale PSD din duminica alegerilor, menite de sforarii principalului partid guvernamental să-i augmenteze șansele lui Ciolacu, prin transferut de sufragii, acordate rând pe rând lui Simion, iar apoi, după prânz, lui Georgescu, ca să fie eliminată din cursă Elena Lasconi, iar premierul să se confrunte confortabil, în scrutinul de balotaj, cu un extremist. Aceste manevre se dovediseră un bumerang și-l eliminaseră în final pe detestatul Ciolacu.

Cine l-ar putea umfla la loc pe Bluto cu pompa? Absența lui Popeye și a curățirii scenei politice și ideologice

Călin Georgescu a mai fost și se va mai ivi, sub altă formă, probabil, dacă nu i se face, politic și retoric, vânt spre lada de gunoi a istoriei.

Pe Bluto (cu mutra vreunui pro-legionar din AUR, SOS sau POT) l-ar întări la loc politicianismul, care ar vrea să facă de petrecanie schimbării autentice a Țării Românești. I-ar relansa ascensiunea lipsa reformelor în justiție; neînlocuirea cu oameni competenți a șefilor serviciilor secrete; eșecul traducerii în justiție a legionarilor și extremiștilor antisemiți și al demantelării oștirii de putiniști și filoruși din siajul celor trei partide extremiste intrate în Parlament; o mare coaliție, care să lase opoziția la cheremul extremelor; frica de ele; greșeala de a nu le rupe rândurile prin alianțe fie și doar conjuncturale ale dreptei cu părțile moderate ale AUR; cearta intestină a partidelor pro-europene, care s-o taie de la porție pe singura șefă de partid cu șansa de a semnaliza că reprezintă o schimbare reformistă reală în România; plasarea la cârma statului a unor inși ai sistemului ca Crin Antonescu și ex-șeful SRI, Hellvig.

Alte semnale de alarmă

Dar avertismentele mele riscă să pățească, precum cele fără efect, descrise de Nicolae Manolescu, în 2022, în România literară, într-un articol (”Cum poate fi oprită ascensiunea lui Arturo Ui”) trimițând la Brecht și la ridicarea politică a unor gangsteri cu opțiuni totalitare, din piesa intitulată ”Ascensiunea represibilă a lui Arturo Ui”.

Manolescu își scrisese textul sub impresia șocantă a amenințărilor lui George Simion care anunțase acum aproape 3 ani autoritățile că va organiza pe 27 februarie o manifestație ”cu zeci de mii de participanți, chemați să vină în Capitală cu trenul, cu mașinile personale, cu autobuze și camioane,…și nu la distracție, ci ”ca să dăm de pământ cu ăștia“.

În contextul anunțatei mineriade auriste, Manolescu remarca, just, mizatul liderilor pro-ruși din România pe ”circul mediatic” și pe ”o doctrină de extremă dreapta, antisemită și xenofobă, virulent naționalistă, în genul național-comunist din finalul regimului trecut (ceaușist, nota mea)”.

Criticul literar era prea bătrân ca să mai frecventeze internetul și n-avea cum să știe că algoritmii rețelelor sociale favorizează masiv discursul extremist, dar intuise că, îndărătul încântării pentru ”circul mediatic”, se ascunde recursul la metodă. Și, mai ales, la ”metoda speculării emoțiilor și frustrărilor populare”.

Culmea, experimentatului observator nu-i scăpaseră ideologii dindărătul ideilor mai degrabă fasciste, decât doar golănești ale lui Simion, ca Claudiu Târziu, Sorin Lavric și Călin Georgescu, insul care urma pe-atunci să fie președinte de onoare al AUR, dar fusese trimis in extremis la plimbare, pentru că era prea jenant. Și Manolescu mai pusese degetul pe o rană: complicitatea propagandei unei părți a ”presei” de felul Realității lui Gușă, cu extremismul ultranaționalist și putinist.

Eva Galambos amintește în Observator Cultural de articolul lui Manolescu, cere transparență maximă a responsabililor politici, pedepsirea exemplară a celor vinovați pentru derapajul actual, dar și luciditate, în speță ”schimbarea scenei politice, găsirea de oameni noi, credibili, activarea unor intelectuali care, speriați de atmosfera în care se desfășoară luptele politice, au preferat să se retragă sau a unora noi, care să înlocuiască personaje vechi, compromise”.

Dar ea cere și un pic de cinste în raport cu neolegionarismul: ”să nu ne ascundem în spatele cuvintelor „n-am știut”. Poate că nu am vrut să știm, dar, de multă vreme, avertismentul se afla scris pe zid: mene, tekel, ufarsin, adică „numărat, cîntărit și împărțit”, (cuvintele profetului Daniel, anunțând osândirea de către Dumnezeu a regelui babilonian Belșațar din cauza nelegiurilor comise de el față de evrei).”Mișcările…neolegionare au proliferat în România de după 1989, fiind susținute din umbră chiar de unele structuri ale Statului român, reprezentanți de-ai lor regăsindu-se chiar și în Parlament. Astăzi ”descoperim” cu ”uluire” manifestările de la Tîncăbești, care se organizează an de an…”

Îmi amintesc de ura aprigă, suscitată în România de Institutul „Elie Wiesel”, doar pentru că insistă asupra trecutului criminal și monstruos al unor inși ridicați în slăvi de pegra național-comunistă care s-a înfrățit cu legionarii și mă întreb cât a contribuit la ascensiunea lui Bluto explozia de ură antisemită care a aruncat în aer civilizația globală, după 7 octombrie 2023?