Trump și Vance contra Zelenski. Ce-a însemnat confruntarea? Și cui să i se ceară scuze?

Regele Charles le-a dat un semn inconfundabil americanilor și rușilor, invitându-l sâmbătă pe liderul ucrainean, în timp ce lui Zelenski, America energumenilor îi cere să prezinte scuze. I le solicită imperativ, după scandalul de la Casa Albă cu Trump și Vance, și șeful diplomației americane Rubio. Zelenski să facă bine să-i ceară iertare președintelui. pentru că n-ar fi fost ”recunoscător”. Și n-ar fi ”mulțumit”.

Dar oare chiar trebuie să i-o ceară?

Confruntarea lor publică, înscenată sau nu, e semn de sfârșit de epocă. Semn că Vestul se prăbușește, iar NATO e muribund. E vina actualei administrații americane? Fără îndoială. Trump și ai lui poartă partea leului din vina dirijării Occidentului în declin spre un dezastru pe care Putin, Xi și teroriștii islamiști care au demarat și susținut invaziile în Ucraina și Israel nu pot decât să-l aplaude euforic. Pentru că America lui Trump s-a poziționat în conflictul din Ucraina, oficial, ”la mijloc de drum între Rusia și Ucraina”.

Or, nu poți să te plasezi echidistant între un agresor imperialist, genocidar, pe de o parte și, pe de alta, o țară care se apără. Nu poți, dacă ții la valori, la adevăr, la dreptate și la domnia legii (internaționale), valori pe care se bazează NATO.

În realitate America s-a poziționat mult mai rău

Administrația Trump a preluat narativul panicard al Rusiei cu ”al treilea război mondial”. S-a pus în scenă public printr-un vicepreședinte care protocolar trebuia să tacă, dar a stăruit să preia inept un rol de ”polițist rău”. A încercat să-și umilească victima căreia i s-a cerut o recunoștință și mulțumiri exprimate repetat pentru fapte pentru care Vestul ar trebui, în fapt, să mulțumească Ucrainei. Căci militarii ucraineni își apără nu doar țara, ci și Occidentul. Or, în loc să-i mulțumească lui Zelenski, administrația Trump l-a presat în grup de bătăuși, la Casa Albă, să se comporte docil ca proprietarul de magazin căruia mafia îi cere bani în baza unui prezumtiv acord de protecție.

Victima se arată dispusă să achite suma, după care se vede anunțată că i se vor lua banii, prin acordul pe minereuri, fără să i se dea niciun fel de protecție, pentru că după ce bătăușii au lăsat o altă bandă să-i spargă magazinul și să-i violeze nevasta, de vină pentru toate cele întâmplate ar fi proprietarul, nu violatorii.

Să i se ia în nume de rău că s-a enervat? Magazinul în cauză e o țară, iar comportamentul de gangsteri, care au inventat extorcarea de bani pentru protecție fără să mai dea protecția, este al conducerii superputerii, garantul din ultimele sute de ani al ordinii mondiale bazate pe lege și dreptate, păstorite de Vest. Mai întâi de Marea Britanie. Iar apoi de America.

Această ordine, distrusă de Putin prin invadarea Ucrainei în 2014 (și a Georgiei, după summitul NATO de la București, din 2008) a fost, aparent, pusă definitiv pe butuci de spectacolul imund livrat lumii în fața camerelor de luat vederi de președintele SUA și vicele său cam isteric, parcă, deși cu caș la gură.

Rușine să le fie. Dar, detaliind natura și consecinței acestei culpe istorice, e bine, oricât am vrea să-l apărăm pe Zelenski, să notăm că e o vină împărțită. Liderul ucrainean a jucat și a pierdut, întrucât s-a inflamat¹. Nu era cazul să se lase enervat de infamiile cu care ceilalți l-au luat la mijloc. Nu era cazul să se ducă la Casa Albă, fără să fi primit, în prealabil, lumina verde pentru garanții de securitate americane. A crezut, ca și gazda sa de la Casa Albă, de altfel, că-și va putea convinge interlocutorul fașă la față. Amândoi s-au înșelat. E de înțeles vreunul dintre ei?

Ce are Trump cu Zelenski

Doar Zelenski e de înțeles, pentru că e disperat. Pentru că Ucraina are vitală nevoie de ajutorul militar american. Pentru că miza pentru Ucraina e un război pe viață și, mai ales, pe moarte. Pentru că eroicul lider de la Kiev nu înțelege că nu-l poate convinge pe Trump să-i dea ce are nevoie, câtă vreme președintele american are cu el două probleme majore. Îl invidiază pentru că e cel puțin la fel de curajos ca el și clar mai deștept și cultivat. Iar Trump nu suportă alături nici măcar rivali cel puțin la fel de dotați și viteji ca el. Și îl detestă pentru că se află în calea unei antante cu Rusia, în condițiile în care ambiția lui este să fie un ”mesia” aducător de pace, nu un președinte care să pună în pericol viețile de militari americani în războaie și pe fronturi de care prea puțin le pasă lui Trump, Vance, Musk, Gabbard et comp.

Iată de ce trebuia umilit Zelenski în fața camerelor de luat vederi: ca să se modifice narativul și percepția unui lider eroic, ca președintele ucrainean, care-și apără temerar nevoile și neamul. Această imagine de Churchiil trebuia făcută ferfeniță, pentru ca Zelenski să fie perceput că un prezumtiv ”obstacol în calea păcii”, iar narativul putinist să înceapă să aibă tracțiune într-un Occident ostil tiranilor și terorii și sensibil la morală și victime, la lupta împotriva agresiunii, la domnia dreptului.

Alte surse ale greșelilor

Nu e clar cât la sută din spectacolul rezultat e consecința incompetenței și a lipsei de experiență diplomatică și politică a noii echipe de la Casa Albă, și cât a inepției și amoralității ei, sau trădării intereselor aliaților occidentali în ideea imbecilă că niște oceane ar apăra America. Le apără doar în războiul ghioagelor de după unul nuclear, dar nu în lumea globalizată și informațională actuală. Zelenski a avut deci dreptate că America va resimți cândva pe propria ei piele ce înseamnă Rusia. Dar nu trebuia să facă justa predicție la Casa Albă în situația lui de-acum.

Însă și americanii ar face bine să ia seama. Disprețul pe care-l manifestă SUA acum față de aliații ei (din tâmpenia de a nu ști că toate încercările precedenților lui Trump de a ”reseta” relațiile cu Rusia, enunțată de madam Clinton și încercată anterior, cu rezultate catastrofale, de Obama) se vor întoarce să bântuie o Americă izolată, care a abandonat valorile occidentale comune, tocmai când Vance le reclama imperativ la München, de la europeni.

Aici ar trebui să ne doară cel mai rău. Dacă progresismul european, aflat încă la putere la Berlin, Paris, Madrid și Londra, n-ar fi susținut din răsputeri demența de extremă stânga a revoluției maoiste a progresiștilor de peste ocean, cu tot cu schimbări de pronume, cu acces al bărbaților în sportul feminin și la toaletele femeilor, cu dictatură medicală, cu rasism anti-alb, cenzură, cancel culture și militanță anti-creștină, n-am fi azi aici. Americanii nu s-ar fi văzut nevoiți să trimită la Casa Albă contra-revoluționari hotărâți, dar prea puțin capabili, morali și competenți. Iar Trump, care a reușit un come back fără egal în istoria președințiilor americane, n-ar fi fost cuprins de atâta trufie, încât să nu observe că a trimis la gunoi, cu apa din copaie, pe copilul valorilor lumii iudeo-creștine, pe care pretinde s-o apere, dar care pur și simplu nu suportă aderarea la cauza unui tiran și criminal în masă.

Pe moment, contează ce-i drept prea puțin că vina situației actuale le aparține nu doar lui Trump și Vance, ci și unor Merkel, Bush, Obama și neghiobiei monumentale cu care Biden a dat lumină verde lui Putin și invaziei ruse în Ucraina la Geneva, în 2021. Sau faptului că s-au speriat într-atât de Putin, încât l-au proptit la putere, nedând Kievului suficiente arme bune la timp și cu permisiunea folosirii lor în Rusia, când ucrainenii ar fi putut da peste cap apărarea rusă.

Contează că președintele actual n-a învățat nimic din München 38, din cataclismul iscat de împăciuitorismul lui Merkel, Sarkozy și Obama, din appeasmentul lui Biden față de un lider totalitar cu fumuri mesianice care vrea dominația mondială, de vreme ce Trump împinge acum spre buza prăpastiei nu doar Ucraina, ci și Europa, care nu-i încă în stare să înlocuiască ajutorul american pentru Kiev. Mai grav pentru ”America măreață”, Trump i-a șifonat ireparabil imaginea Americii nobile, generoase și ospitaliere, iubitoare de libertate, și pregătește ca atare o viitoare catastrofă Statelor Unite. Americanii nu-l vor ierta, când vor realiza cum li s-a prescris divorțul de valori americane și de aliații lor naturali, europeni și canadieni.

Iată cui trebuie să se ceară iertare. Nu Zelenski lui Trump. Ci președintele și vicepreședintele SUA compatrioților lor și aliaților lor din NATO. Dar nici asta nu ne-ar mai încălzi.

E purcica moartă în coteț? Încă nu știm. Dar știm că trebuie să ne pregătim să acționăm ca și cum ar fi.

---

1. (Update 2 martie – 09.15 )Partea de culpă a polarizării americane și a lui Zelenski pentru scandalul de la Casa Albă pare a fi mai mare decât s-a crezut inițial. Înaintea întrevederii din Oval Office cu președintele Trump și cu adjunctul său, J.D.Vance, președintele Zelenski se întâlnise cu senatori democrați virulent anti-Trump. Aceștia l-au sfătuit să nu semneze acordul pe minereuri pregătit pentru iscălire, așa cum fusese programat, după cum reiese din declarațiile senatorului democrat Chris Murphy (D-Conn.) și aflăm via New York Post. Ulterior, liderul de la Kiev s-ar fi întors pe călcâi, refuzând din nou un acord pe care-l mai acceptase și refuzase, în diverse forme, anterior. Ceea ce nu șterge declarațiile aberante articulate de Trump în ultima vreme. De pildă sugestia că Zelenski ar fi un ”dictator” sau că Ucraina ar fi ”început războiul”, declanșat, în realitate, de agresiunea și invazia rusă. Stânga democrată profită masiv de conflictul actual, întrucât îl poate înfățișa din nou, pe Trump, ca spion rus, cum a mai făcut în primul lui mandat, fără să furnizeze probe. Pe de altă parte, Zelenski nu a primit esențialul, în schimbul unui astfel de acord, și anume garanții de securitate americane. Fără de care nicio înțelegere de pace cu Rusia lui Putin nu face nici cât o ceapă degerată. Administrația sugerase că existența de interese de afaceri americane în Ucraina ar constitui, după un acord de pace, o descurajare pentru Moscova. Ucrainenii și europenii, care-l cunosc ceva mai bine pe Putin, se îndoiesc. Scandalul de la Casa Albă a izbucnit când, în răspuns la întrebarea unui reporter, J.D. Vance a reluat mantra occidentală de dinainte de invazia rusă, care afirma că nu ar exista ”decât o soluție diplomatică la conflictul dintre Ucraina și Rusia”. Zelenski și-a permis să contrazică această mantră, amintind de încălcările repetate ale acordurilor încheiate de Rusia, după invadarea Crimeei, în 2014. Când Franța și Germania au mediat acorduri violate apoi, tot mereu, de Putin. ”Despre ce diplomație vorbești, J.D.”? l-a întrebat în context Zelensky pe Vance. Căruia i-a sărit țandăra și l-a acuzat pe oaspete de o presupusă ”lipsă de respect”. Apoi a intervenit și un dialog în contradictoriu cu Trump, iar Vance a mințit, afirmând că Zelenski n-ar fi ”mulțumit niciodată Americii”. ↩︎