Demagogia, ipocrizia și împăciuitorismul au reînceput să intoxice în valuri societatea germană, europeană și occidentală. La lucru, din nou, sunt intelectuali publici germani de stânga și extremă stânga.
În cauză, între altele, e scabroasa recidivă intelectuală a unor gânditori și scriitori de stânga germani. Câțiva intelectuali publici progresiști (și, ca de obicei, în bună parte antiamericani și antisioniști) ai Germaniei s-au grăbit zilele trecute să semneze o scrisoare deschisă publicată de săptămânalul german Die Zeit, sub titlul imperativ de ”Armistițiu acum”.
Misiva e o mostră tipică de propagandă deșteaptă. Textul ei reia revendicări în fond putiniste mai vechi, împachetate, ca de obicei, în formule sugerând o imaginară ”grijă pentru pace” și meditații menite, chipurile, să ”dea diplomației o șansă”.
Scrisoarea se axează pe susținerea principalei idei a agitpropului Kremlinului în Europa și Statele Unite: să nu se prelungească ”iresponsabil” și primejdios războiul, dându-i-se Ucrainei arme.
E vorba, nota bene, de instrumentele necesare spre a se apăra unei țări agresate și supuse rapturilor teritoriale repetate, precum și unei tentative de genocid. Până acum, Ucrainei, care nu le are în arsenalele proprii, nu i s-au dat din Vest arme în cantitate suficientă și de o calitate adecvată ca să oprească succesele militare rusești din estul Ucrainei și să răstoarne mersul războiului.
Semnatarii scrisorii pretind că n-ar vrea să dicteze nimănui nimic (nici Ucrainei să accepte cuceririle Rusiei). Dar exact asta fac. Pentru că solicită Occidentului ”să realizeze” că recucerirea de către ucraineni a teritoriului capturat de cotropitorii ruși ar fi pasămite ”nerealistă” și periculoasă.
Vestul ar trebui deci să-și calibreze astfel sancțiunile și exporturile de arme încât să obțină un ”armistițiu acum”. Inutil de precizat că ”armistițiul acum” ar însemna victoria Rusiei, consfințirea rapturilor ei teritoriale și îngroparea unei ordini mondiale bazate pe drept internațional. Dar atât pot gânditorii stângii neocomuniste, neomarxiste și postmoderne din Occident. Să întărească și să sporească nedreptatea împărțirii inechitabile a arsenalelor, care avantajează net Rusia colonialistă, fascistă și neoimperialistă, prin revendicări de sistare chiar și a exportului de arme cu țârâita, practicat de guverne apusene grav alăturea cu drumul, în această privință, precum cel german. Care nu pare în stare să se desprindă efectiv de pro-rusismul său îndelungat și parcă inconturnabil.
Ca și cum acești intelectuali publici ar fi complet naivi. Sau demenți. Ca și cum n-ar ști că Rusia e un imperiu terorist. Care a profitat din plin (în cucerirea Luganskului) de rezervele sale mari de arme. Sau, cum scrie ziarul britanic The Times, ”de industria sa mai mare de armament, cu fabrici de muniție lucrând la turație maximă”, decât ale Ucrainei, ca și de ”superioritatea artileriei” rusești.
Ca și cum intelectualii publici cu pricina n-ar avea habar că ”Ucraina depinde total de generozitatea guvernelor străine în materie de procurare a armamentului de ultimă generație necesar”, după cum notează același cotidian londonez. Or, filosofii, gazetarii, juriștii germani numai naivi nu sunt.
Ori dezinformați. Ei știu bine ce solicită. Infamia lor e clară: vor să pună statul agresat în genunchi, astfel încât să fie silit să cerșească pacea. Una, în fapt imposibilă, pentru că Rusia nu pacea o vrea, ci imperiul și anularea orientării spre vest a ucrainenilor, deci, înghițirea întregii Ucrainei.
Ce mai vor? Să silească statul cotropit să trateze din genunchi, frământându-și căciula în mână în fața unui țar kaghebist, pe care-l iubesc probabil nespus în virtutea faptului că, în calitate de fost polițist politic comunist, e produsul raiului muncitorilor și țăranilor care a fost cândva Uniunea Sovietică. O Uniune, pe care a o idolatriza marxist le-a fost multora din acești inși duși cu capul religia tinereții.
Nu mai puțin îl adoră pe liderul fascist de la Kremlin extremiștii de dreapta și fundamentaliștii creștini. Și discursul lor e doldora de cuvinte de pace picurate, ca mierea, în urechile credulilor, ca să-i determine să aprecieze drept admisibilă ideea că responsabili pentru varsările de sânge ar fi nu agresorii ruși, ci ucrainenii care-și apără de asasini, violatori și jefuitori nevoile și neamul.
Și ei știu, cu o expertiză impecabilă, egală cu a extremiștilor de stânga, să-i atribuie neobosit victimei mereu terorizate de sadicul și sângerosul mafiot criminal întreaga vină pentru crimele făptașului, mai ales dacă nevinovatul agresat îndrăznește să aibă curajul, demnitatea și înțelepciunea de a se apăra.
Ce li se cuvine acestor intelectuali, cărora li se potrivește de minune vorba lui Julien Benda despre ”trădarea cărturarilor”? Oprobriul veșnic. Și, în măsura în care le reproduc ideile infecte, boicotul cărților lor.
Un gând despre „Infamia unor intelectuali publici europeni”