Ucraina pare în Donbas la cheremul Rusiei. Armata lui Putin înaintează. A cucerit Luganskul, iar acum va încerca să repete succesul militar al invadatorilor în Donețk, avansând, după cum, suspectează și serviciile secrete britanice, lent, prin utilizarea extinsă a artileriei.
Pe scurt, Rusia va continua să bombardeze și să piseze până la aneantizare localitățile ucrainene. Metoda Groznîi și Aleppo e cam tot ce știe să facă bine, în sfera militară, crudul, barbarul, sângerosul imperialism rusesc.
În acest ritm și în acest mod, războiul va mai dura mult și se va termina, inexorabil, cu înfrângerea și distrugerea completă a Ucrainei, a vieții, a economiei, a culturii ucrainene. În răstimp, va suferi de foame globul, iar Vestul își va pierde răbdarea și atenția. Se va rediviza, se va certa, se va încăiera.
Consecințele occidentale ale succeselor lui Putin
O parte din ce în ce mai mare din lumea liberă își va manifesta, prin împăciuitorism, pofta de a-și întinde mâinile spre a fi legate de lanțul lui Putin și grumazul pentru a găzdui jugul Kremlinului.
Cealaltă parte a opiniei publice occidentale se va întoarce, scârbită, cu fața spre perete, rugându-se, ca Moise în deșert, să nu fie silită să vadă cu ochii proprii nenorocirea pe care tirania rusă o pregătește Ucrainei. Nu puțini vor băga capul în nisip, ca struțul, crezând că evazionismul, escapismul, evadarea din realitate a toxicomanului dependent de droguri tari ar putea fi un răspuns potrivit situației date.
E adevărat că toate acestea îi costă pe ruși mulți soldați. Și nu-i vor putea înlocui la nesfârșit. Dar în bătălia pierdută pentru Lugansk și Ucraina a sacrificat o parte substanțială din floarea oștirii ei.
Un război lung
E adevărat că e vorba de un război probabil lung. Care, înainte de a se sfârși prin moartea tiranului și epuizarea uneia din părți, presupune o rezistență dură și îndelungată. Iar Ucraina a perceput o taxă ridicată Rusiei, care a pierdut multe mii de militari, o grămadă de blindate, ca și controlul în nord-vestul Mării Negre, la Insula Șerpilor, ori în zone de pe frontul sudic, în vreme ce apărătorii și-au salvat 21 de mii de militari amenințați de încercuire, precum și o serie întreagă de arme grele extrem de prețioase, între care tunuri, tancuri și obuziere livrate de Vest.
Și în al Doilea Război Mondial, forțele antinaziste au înregistrat în primele faze ale războiului reculuri și înfrângeri semnificative. Hitler a cucerit Europa și s-a lansat în aventura antisovietică înainte ca, în conjuncție cu armele americane și cu rezistența de la Stalingrad, generalul iarnă să-l oprească decisiv. Ucraina și Vestul au, poate, de învățat din acest parcurs.
E posibil ca retragerile tactice fără de sfârșit să nu fie chiar panaceul în fața unei armate cu resurse încă foarte importante, chiar dacă se vede nevoită să-și procure muniție din Belarus, pentru că industria de armament proprie dă semne să nu mai facă față necesităților înaintării prin nimicirea sub bombe a localităților, bazei economice și a populației decretate de tiran ca ”inamice” .
Exemplul israelian și retragerile tactice
Președintele Ucrainei, Zelenski, a evocat în repetate rânduri treptata prefacere a țării sale într-o putere militară de tip israelian. Dar când firava comunitate israelită din Țara Sfântă s-a văzut în anii 1947, ’48, ’49 confruntată cu amenințarea existențială a unei invazii a armatelor regulate ale mai multor state arabe, oamenii din așezările evreiești, populate în bună parte cu scheletele supraviețuitoare ale lagărelor de concentrare și exterminare naziste, au rămas pe loc.
În unele s-a luptat până la ultimul om și glonț, cu conștiința ca nu există scăpare și spațiu de retragere decât în valurile mării, unde cotropitorii ar fi vrut să-i arunce pe evreii repatriați după 2000 de ani. Costul uriaș, prohibitiv al oricărei popsibile cuceriri i-a descurajat masiv pe agresori.
Ucraina are fericirea de a fi incomparabil mai mare decât infimul stat evreu ivit pe ruinele mileniilor de stăpânire colonială romană, musulmană, cruciată, otomană, britanică. Dar geografia generoasă implică și capcana unei mentalități care crede că-și poate permite retrageri în cascadă. Nu e cert că lucrurile stau întocmai. În fond, aceste replieri succesive implică, dincolo de beneficiile lor, un cost poate prea ridicat în materie de moral, capitalul probabil cel mai important al Ucrainei.
Kievul afirmă că Rusia își vede forțele decimate și legate în proporție de 60% în regiunea cucerită (sau de cucerit) din estul Ucrainei și mizează, ca atare, pe o contraofensivă în sud, dacă Ucraina obține în timp util suficiente arme din vest. Dar vorbele și intențiile sunt o floare cu care, în materie de moral, nu se face primăvară. Pentru moral e nevoie, cu precădere, de fapte.
Riposte adecvate
Pe acest teren se dă, acum, cea mai importantă bătălie. Una cu urmări mai ample decât cuceririle Rusiei din Lugansk. În luptele ei poate interveni benefic, prin ajutoare net mai consistente, Vestul, salvând de colaps și militar și economic Ucraina atacată. Care are nevoie ca de aer de arme grele, cu tot cu muniție, în flux constant, dar și de un izvor puternic și statornic de investiții substanțiale.
În Vest și la Lugano, în Elveția s-a vorbit și se mai vorbește mult de un plan Marshall pentru Ucraina, de girat de către UE, plan care ar trebui corelat de condiționarea lui de măsuri riguroase de luptă a Kievului împotriva corupției.
E indiscutabil că Ucraina va trebui să combată sistematic și în forță corupția. Dar acum? Acum, prioritatea zero trebuie atribută necondiționat contracarării succesului teritorial al Rusiei! Și operațiunilor care să-i sporească Moscovei la un nivel insuportabil prețul aventurii ei militare ucrainene, astfel încât populația naționalistă rusă, în loc să exulte, să se revolte. Și pentru opinia publică ucraineană și în folosul celei occidentale e nevoie de măsuri eficiente în contra ispitei fugii, a evazionismului, a capcanei demoralizării.
Dacă Ucraina își pierde unul după altul orașele, șterse de pe fața pământului ca Lisiciansk și Severodonețk, unde forțele de ocupație n-au mai lăsat, în vaste porțiuni, piatră pe piatră, a venit timpul, probabil, ca și infrastructura (militară) a Rusiei să sufere pierderi devastatoare similare. Și acțiuni multiple, intense și eficiente de comando în adâncimea teritoriului inamic, care să-i demoralizeze trupele cotropitoare și pe cei care susțin invazia, terorismul și crimele ei în masă.