Amânarea ofensivei terestre și ce implică victoria Israelului

Un sondaj de opinie relevă că aproape cinci din zece israelieni sunt dispuși să mai aștepte ofensiva terestră din Gaza. Ar fi vorba, potrivit unui sondaj publicat de Maariv, de 49%, când acum o săptămână erau 65% în speță o majoritate consistentă care cerea o ofensivă majoră imediat. De ce s-a evaporat ea?

Ce se întâmplă cu israelienii? Cât de bine informați politic și militar sunt ei?

Evreii se informează prin tradiție foarte consistent. Dar în lumea informațională globală, supusă propagandelor teroriste din cele mai diverse tabere, aliate pe față sau pe ascuns cu Hamas, nici israelienii nu sunt toți imuni. Sunt, mai ales, vulnerabili la sfaturile aparent ”bune” din tabere realmente sau aparent aliate, cum sunt cancelariile occidentale.

Care, teoretic, ar trebui să fie umăr la umăr cu Israelul, de vreme ce mega-atentatele teroriste de la 7 octombrie și rachetele care plouă cu miile din sud și din nord în Israel, nu sunt și nu au fost o declarație de război adresată doar statului evreu, ci și Comunității Internaționale, popoarelor creștine, democrațiilor apusene.

Islamismul nu acceptă decât Islamul, Sharia și jihadul, nu și coexistența în pace, în numele căreia stânga occidentală s-a aliat, în mare parte, cu jihadiștii, cerând ”armistiții umanitare” și renunțarea la o ofensivă terestră în Gaza. Nu în ultimul rând, ”în interesul ostaticilor”.

Viclenii dezinformatoare

Soarta celor din urmă e plasată în prim plan nu doar, comprehensibil, de către familiile victimelor civile deportate în fâșie de teroriștii Hamas și ai Jihadului Islamic. Pentru care e normal să fie prioritară. Sau de aliații și sponsorii teroriștilor din Qatar. Care, după ce i-au finanțat din răsputeri pe teroriști, pozează acum, vicleni, în mediatori care dau pe dinafară de ”preaplinul” lor de ”omenie”.

Acestora din urmă le țin isonul și dregătorii progresiști, până de curând fățiș sau disimulat pro-palestinieni, de la Madrid, Dublin și Washington, sau din alte orașe ori centrale islamo-gauchiste vesteuropene.

Insistența asupra destinului ostaticilor – care, potrivit demnitarilor din Qatar ar ”putea fi eliberați în câteva zile în schimbul unui armistițiu”, ( dar, nota mea, numai dacă Hamas, care pretinde că le-ar fi pierdut urma, i-ar ”găsi” în Gaza, controlată integral de ei) – are un skepsis. Extragerea de profit de pe urma destinului israelienilor captivi se potrivește de minune planurilor jihadiste, de a se înteți la maximum fervoarea umanitară și în Vest, și în Israel, (inclusiv prin exagerea masivă a pierderilor palestiniene proprii) astfel încât șantajul umanitar să funcționeze, iar Israelul să fie forțat să negocieze. Să fie silit să-și oprească actuala campanie. Și să-și accepte înfrângerea.

E cert că înfrângerea statului evreu ar veni la pachet cu renunțarea de facto, de către Israel, la distrugerea structurilor militare ale Hamas și a capacităților organizației teroriste de a mai guverna fâșia. Obiectiv care, fapt știut în rândul experților, nu se va putea atinge în veci, indiferent de soarta ostaticilor, fără ofensiva terestră. Și fără reocuparea fâșiei. Precum și fără capturarea sau lichidarea teroriștilor.

După genocidarele atentate teroriste de tip nazist de la 7 octombrie, ar trebui, de asemenea, să fie notoriu, peste tot, inclusiv și mai ales în Israel, că nu există un modus vivendi și posibilitatea unor înțelegeri raționale, negociate cu teroriștii și sponsorii lor. Fiindcă e limpede: cu ”Hitler” nu se negociază. Nici cu teroriștii. Căci obiectivul declarat și transpus in nuce, la 7 octombrie, a fost și este genocidul. Desăvârșirea Holocaustului. Nimicirea fizică a evreilor și a lichidarea statului evreu, înainte ca jihadul să fie continuat în Europa, cot la cot cu ofensiva rusă, ori fără ea.

Oprirea acestei campanii de cuceriri islamiste amintind de a almohazilor, dar mult mai periculoasă, presupune refacerea de către Israel a capacității sale de a-și descuraja militar inamicii.

Și pentru că atacurile lansate de interpușii Iranului, Hamas, Jihadul Islamic, Hezbollah și milițiile șiite Houthi, din Yemen nu se rezumă la obiective israeliene, ci și americane, descurajarea e un obiectiv vital și pentru Statele Unite.

E absurd și contraproductiv, din unghiul disuasiunii, ca după cel puțin 19 atacuri prin interpuși ale Iranului asupra trupelor SUA, Pentagonul să autorizeze în fine, mai nou, două bombardamente cu rachete asupra Gărzilor Revoluționare Iraniene și a grupurilor afiliate, iar apoi să pretindă, pudic, că aceste lovituri aeriene ar fi separate de conflictul din Gaza. Care tot de iranieni a fost pornit.

Nu știu israelienii toate acestea?

Ba le știu. Și nu le trebuie, în principiu, sfaturi din afară. Cu atât mai puțin sfaturi militare. Dar nimeni nu e invulnerabil la momeala speranței. Și la posibilitățile manipulării prin rețele sociale, sentimente, presiuni colective, poze, apeluri umanitare, apeluri oficiale.

Iar cămașa ostaticilor le e mai aproape, multora, decât haina poporului evreu. Înaintea supraviețuirii generale, oamenii plasează, natural, pe lista lor de priorități, supraviețuirea celor dragi lor. Și nu li se poate lua acest fapt în nume de rău.

Dar răspunderea conducerii israeliene e mai amplă. Ea nu se limitează la salvarea inocenților schingiuiți ori omorâți de teroriști în Gaza, ci vizează supraviețuirea întregului popor.

La fel, responsabilitatea liderilor americani și europeni nu vizează doar solidaritatea lor insistent afirmată și repetat declarată cu statul evreu și aderența la idealuri abstracte. Statul evreu luptă, ca și Ucraina, pentru supraviețuirea sa în fața unui atac nu doar genocidar, ci și antioccidental și antidemocratic, îndreptat împotriva valorilor lumii libere.

A le apăra, protejând propriile națiuni democratice și civilizația construită de ele, implică prioritar și altceva decât soarta ostaticilor. Presupune a ajuta efectiv Israelul și Ucraina nu doar să supraviețuiască un timp, ci să obțină victoria clară a celor două țări contra agresorilor lor.

Ceea ce înseamnă, implicit, ajutorarea Israelului să-și lanseze și să-și ducă la bun sfârșit ofensiva terestră în Gaza, apoi să-i pedepsească usturător și pe sponsorii terorismului, astfel încât să nu mai îndrăznescă nimeni, multă vreme, să încerce să distrugă lumea liberă.