La 2 ani de război: revizitând ajunul marii invazii ruse, cauzele și urmările ei (II)

Doi ani de război. Cum se puteau vedea, în ajunul cotropirii întregii Ucraine de către ruși, regimul Putin, intențiile lui și urmările apocalipsei ordinii europene și mondiale pe care a inaugurat-o atunci dictatorul? Republicăm astăzi și în următoarele zile comentariile și analizele apărute pe blog și la Deutsche Welle, în cele 3 zile care au schimbat fața lumii în urmă cu doi ani.

---

Vocea lui Putin și iezii occidentali (22 februarie 2022)

Pare că, șocat în fine de vocea adevărată a mincinosului Putin, vestul încearcă să-i replice cu un glas unic, printr-un pachet de sancțiuni care să-și merite numele. Bine ar fi. Dar dezmeticirea numai lesnicioasă nu e.

Ciocnesc un pahar de votcă în cinstea perspectivei ca sancțiunile anunțate de Statele Unite și vestul Europei (la care s-au raliat și Australia și Japonia) să aibă un impact real asupra lui Vladimir Putin și a camarilei sale. Dar mai e mult până atunci. Iar sancțiunile hotărâte până acum sunt clar prea anemice, în fața unor răufăcători multimiliardari, cu ample rezerve valutare la dispoziție.

În plus, Germania cancelarului Scholz încă n-a înțeles că e și imoral și politic nechibzuit și istoric împovărător să-i refuze arme defensive Ucrainei amenințate, atacate și dezmembrate.

Dar orice început e greu. Până una alta, le-a trebuit liderilor occidentali peste două decenii ca să înțeleagă ceea ce li s-a spus în repetate rânduri, ceea ce unii dintre noi au scris ad nauseam, tot mai disperați, de la începutul anilor 2000 încoace și ceea ce ar fi putut să descopere ei înșiși dacă stăteau strâmb să gândească drept.

Și-anume că Vladimir Putin nu e de încredere, că e mafiot și expansionist.

Acum au descoperit în fine că fostul kaghebist din Dresda admite, practic, că vrea să refacă imperiul țarist. Care conține nu doar Ucraina, ci și republicile baltice. Și Republica Moldova.

În ce gaură s-au ascuns atâția ani la rând liderii de la Washington, Berlin, Paris și Bruxelles?

Unde au fost până acum? Unde au fost când Putin le-a anunțat programul său real la Conferința de Securitate de la München din 2008? Unde au fost când Angela Merkel i-a prostit pe toți și au acceptat, spre bucuria Moscovei și nenorocirea Europei, ca Ucraina, Georgia și Republica Moldova să nu fie primite în NATO? De ce n-au ascultat de Politkovskaia, de Hodorkovski, de Litvinenko, de Nemțov, de martirul Navalnîi?

Unde au fost când li s-a spus, scris și s-au văzut implorați de știutori ca Gary Kasparov să renunțe la împăciuitorismul stimulând tirania, să nu mai dea crezare minciunilor regimului Putin și să nu-l mai cocoleșească, să nu-l mai considere un partener demn de dialog, căruia să i se mai acorde încredere în ideea că diplomația n-ar avea alternativă, deși realitatea era clară de mult: omul nu înțelege decât limbajul brut al forței?

De ce au fetișizat ”dialogul” lor, al surzilor, cu un ins mai puțin receptiv decât un idol de lemn cu inimă de piatră, urechi care nu aud și ochi care nu văd, dându-l drept un dialog autentic și ”fără alternativă”?

Poate pentru că își doreau fierbinte nu doar pacea și sfârșitul istoriei (anunțat de Francis Fukuyama) cu ei în postura de învingători și semizei falși, care să contrazică demodatul narativ iudeo-creștin și să legitimeze mitul care îi dă pe ei extraordinar de deștepți?

Poate că n-au realizat ce știau și iezii din poveste: că nu e bine să fii direct și franc cu un asasin agresiv; că nu e tocmai avantajos să-l informezi cinstit, asigurându-l că nu trimiți trupe în Ucraina să apere o țară amenințată pe nedrept. Poate că n-au înțeles aceste adevăruri elementare, pentru că nu voiau să vadă evidența.

Greșeli pe pâine și cât de simplu era să fie evitate

Unde au fost când mi s-a cenzurat, în vest, un articol din iunie 2014, valabil și azi, în care reluam opinia lui Bernard Henry Levy, potrivit căruia Putin e o amenințare (nu doar pentru Kiev) și un fascist periculos ce trebuie descurajat?

Și cât de simplu era! Trebuiau doar citiți latinii: si vis pacem para bellum. Dar detracații erau obsedați să-și reeduce națiunile în spirit woke și să le ia șansele și libertățile propriilor popoare, mai degrabă decât să le apere de lupii cei răi. Și de ursul rus.

Unde au fost iezii germani când li s-a spus că renunțarea, de frică, în plină nevroză și angoasă Fukushima, iar apoi din obsesii ecologiste, la energia nucleară, va spori catastrofal dependența Germaniei și Europei de Rusia? ”Mama capră” Merkel a tăcut chitic.

Unde au fost ea și iezii ei când li s-a explicat ce efecte devastatoare de impulsionare a tiraniei și agresiunii au gesturile de umilire și deferență și politicile de appeasement față de mafiot-kaghebiștii ruși ori de sclavagiștii comuniști de la Beijing?

Un trecut infam, dar elocvent și perspective de viitor

Vor învăța acum lecția ultimilor 20 de ani și vor trata Rusia oare așa cum merită, în speță ca pe un paria, cât timp refăcutul imperiu țarist are un mafiot criminal la conducerea sa?

Vor avea reziliența, rezistența, voința și inteligența de a se confrunta sistematic cu pericolul dat? Vor admite ca reale realitățile care au adus în Europa la o reeditare a situației în care nazismul revendica Sudetele cu exact aceleași justificări de apărare a minorității din Cehia cu care a legitimat Putin, acum, luarea ”heim ins Reich” a rușilor din Donbas?

Cât timp se vor mai iluziona unii că, altfel decât Germania nazistă, Rusia putinistă s-ar sătura chipurile, cu Donețk și Lugansk, după ce a mistuit Crimeea, și va mai dura mult înainte să poftească din nou la teritoriile altora, cum a poftit Hitler nu doar la Polonia, ci și la Rusia și la exterminarea tuturor evreilor?

Cât timp le va lua până vor investi suficient în armele necesare să-i facă față balaurului? De cât timp vor avea nevoie ca să introducă adevăratele sancțiuni de natură să-l doară pe Putin?

Cât, ca să întărească flancul estic al NATO? Dar Republica Moldova? Cât, până vor realiza că un președinte ca Biden e parte a problemei, nu a soluției, de vreme ce sub impredictibilul său predecesor nenorocirile militare și diplomatice din Afganistan și acum din Ucraina nu s-ar fi întâmplat, probabil, date fiind tocmai impredictibilitatea și grija lui pentru imaginea unei Americi puternice, negată monoman de narativul ultraprogresist al stângii, al mișcării woke, al islamogauchismului?

Iată întrebările relevante. Bănuiesc că imprudenților iezi veșnic tentați să-i deschidă ușa lupului-urs le va trebui mult până când se vor conecta la realitate și vor adopta măsurile defensive și punitive necesare, după ce i-au demonizat ani și decenii la rând pe conservatorii care se pronunțau pentru o Americă puternică și un Occident viguros. Nu cred că moldovenii ori alți esteuropeni mai dispun de acest timp.