”Toate opțiunile sunt pe masă, dacă Rusia a lansat un atac chimic la Mariupol”, au spus britanicii. O schimbare epocală se anunță nu doar la Londra. Ci și la Berlin.
Spaima Vestului de Rusia pare, cel puțin în Europa, că începe să se stingă rapid. Exponențial crește, în schimb, furia iscată de atrocitățile militarilor lui Putin, cu tot cu crimele lor de război și violurile lor în masă, utilizate de ruși ca în Orientul Mijlociu și în Serbia, drept armă de război.
Fără să vrea încă să fie tabără beligerantă și fără să renunțe pe moment la importuri de gaze rusești, Germania trece cu arme și bagaje în tabăra ucraineană. Unde britanicii se află de mult. Nu doar la nivelul șefei diplomației londoneze, Liz Truss. Ori al actualului șef al Statului Major britanic, James Heappey, pe care presa din Regat l-a citat afirmând, textual, că ”toate opțiunile” (deci, n.m., și expedierea de militari NATO în Ucraina) ”sunt pe masă, dacă Rusia a utilizat arme chimice”. Pe aceeași pagină e și premierul britanic Johnson. Și tot mai mulți dregători nemți.
Schimbarea, la șapte săptămâni de la debutul ”războiului lui Putin”, cum i s-a spus în Vest agresiunii ruse, politica germană începe, încetul cu încetul, să priceapă ce ar fi trebui să înțeleagă cu ani înainte. Sau măcar cu două luni înainte. Și ceea ce președintele Ucrainei, Zelenski, n-a obosit să sublinieze în toate luările sale de poziție în parlamentele lumii, în mesajele sale video nocturne, în discuțiile sale telefonice zilnice cu liderii Comunității Internaționale. Și anume, că nu e vorba doar de un război de agresiune, ci de nimicire a Ucrainei. Și că războiul acesta nu e doar unul de nimicire al Rusiei lui Putin, purtat (în numele rușilor și al rusimului) în contra Ucrainei, ci și unul de lichidare a valorilor europene și occidentale, care, prin urmare, privește NATO direct.
Germania trece cu arme grele și bagaje contondente în tabăra ucraineană
Altfel decât pentru victimele ucrainene, pentru o țară ca Germania și un neam la care mai totul se schimbă lent și prudent, cele șapte săptămâni nu reprezintă defel un răstimp interminabil.
Marți, președintele Germaniei, Steinmeier, s-a deplasat nu la Moscova, precum ineptul cancelar austriac Nehammer, în ziua precedentă, când liderul de la Viena a spart solidaritatea apuseană și izolarea dictatorului, vorbind cu Putin, la Kremlin, fără să înțeleagă ce comite, ci la Varșovia. E o vizită simbol. Ea marchează cum nu se poate mai clar schimbarea de macaz operată de nemți.
În centrul discuțiilor se situează ceea ce în Germania încă se mai numește ”războiul de agresiune al Rusiei”, știut fiind că un război de agresiune nu are justificări. Și reprezintă, în sine, o barbarie.
Potrivit președinției germane, Steinmeier ”vrea să lanseze semnalul că, în această situație ”Germania și Polonia se află împreună, de partea Ucrainei”. Polonia, căreia Germania vrea să-i mulțumească și s-o cinstească și pentru preluarea multor refugiați – sunt aproape trei milioane – e unul dintre cei mai fervenți avocați ai Ucrainei și critici ai Rusiei în Comunitatea Europeană și Internațională. A te afla alături de Varșovia în fața agresiunii ruse înseamnă, implicit, chiar dacă Steinmeier nu a spus-o, a înțelege că Rusia lui Putin a rupt punțile cu civilizația și a devenit un bastion al barbariei, care trebuie combătut masiv, manu militari, până la înfrângere.
Deloc de mirare, ca atare, că șeful Comisiei de politică externă a Bundestagului, Michael Roth, a spus textual că ”Președintele Rusiei, Putin, e un criminal de război și un măcelar”.
Semn, de asemenea, că la Berlin se manifestă o schimbare politică de 180 de grade, tot mai mulți demnitari germani cer trimiterea de arme grele, ofensive, Ucrainei. În favoarea acestui export s-a pronunțat nu doar social-democratul Michael Roth, care l-a criticat dur pe cancelarul austriac Nehammer pentru vizita sa legitimatoare de tiran criminal la Moscova și discuția lui cu Putin. Și șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a declarat că favorizează expedierea în Ucraina a acestor arme.
Mai bine mai târziu decât niciodată. Dar nu sporește, astfel, pericolul unui conflict între Rusia și NATO? De pildă, dacă rușii bombardează un convoi de tancuri destinat Ucrainei într-una din țările alianței nordatlantice? Și ce anume a generat această modificare de optică?
Crește riscul unui război direct între Rusia și NATO?
Întrebat dacă Germania nu riscă să fie privită ca tabără beligerantă, generalul Egon Ramms, fost șef al Allied Force Command al NATO până în 2010 a spus-o marți, 12 aprilie, clar. Întrebarea, mult discutată, e prost pusă, dacă nu ține cont de faptul că ”Ucraina apără libertatea Europei și că, dacă învinge în Ucraina, Putin își va extinde războiul, astfel încât e necesar ca Ucrainei să i se dea orice sprijin, iar prin livrarea de arme, inclusiv grele, ca tancurile, nu înseamnă că o țară a devenit tabără beligerantă”.
Alianța a încercat și va mai încerca, în mod salutar, să evite o confruntare directă. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să se ferească să ajute activ și suficient apărarea ucraineană. Una care s-a dovedit și potrivit generalului capabilă și luptătoare, dispune de un moral ridicat, dar nu și de armele necesare, pe care ”trebuia să le primească din capul locului” (deci acum 7 săptămâni).
Prevăzând prelungirea ”război murdar” din orașele ucrainene, Ramms nu crede că se va ajunge la mari bătălii de tancuri, de tipul celor din al Doilea Război Mondial, cum s-a prezis, dar a confirmat că ucrainenii nu pot face față conflictului doar cu arme defensive ușoare, gen aruncătoarele de grenade, rachete portabile și drone. Ramms a criticat, deci, pe bună dreptate, întârzierea adoptării deciziei exportării de tancuri și a recomandat expedierea lor ca sprijin pentru ucraineni care s-au dovedit capabili să mânuiască arme și au nevoie de blindate ca să-și recucerească orașele ocupate.
Ceea ce Ramms n-a spus, dar e o inferență valabilă, e că Rusia, care și-a văzut respins atacul asupra Kievului de o mână de soldați prost înarmați nu mai e de mult, militar, pe cai mari.
Moscova încearcă, prin urmare, să-și consolideze și să-și extindă prudent cuceririle din estul și sudul Ucrainei și se va feri cu mare grijă de orice poate supăra excesiv NATO. Chiar și posibilul atac chimic de la Mariupol poate genera o schimbare de proporții în Alianță, care nu poate asista pasiv la orice nouă barbarie și crimă de război, ori împotriva umanității, comisă de ruși.
Motivele Germaniei…
E schimbarea din Germania una tactică, dictată de interese? Sau mai degrabă una axiologică, determinată etic? Altfel întrebat: se încearcă, la Berlin, evitarea izolării iscate de insistența perpetuării importurilor de gaze rusești la care a renunța ar fi extrem de dureros, economic? Sau, mai probabil, Bucea i-a deschis ochii și Germaniei?
În acest caz a înțeles că realitatea de pe teren contează (inclusiv pentru propria identitate și libertate), că e mai importantă decât ideologia, că, timp de câteva decenii, s-a mizat pe consilieri răi și politici perdante și că trebuie, deci, ascultată și ”altera pars”, părerea celorlalți. Opinia celor care, din capul locului, au avertizat împotriva lui Putin și a modului său de a gândi totalitar și nu s-au lăsat îmbrobodiți de repetatele lui șuierături șerpești, promițând nebeligeranța, pacea, dialogul.
Din toate acestea se deduce, clar, că președintele american Biden a avut dreptate, mai nou, și din unghi german. Și că nu mai e cale de întoarcere. Președintele Putin trebuie debarcat. Germania nu militează încă, oficial, pentru schimbarea de regim la Moscova. Dar e clar că mizează, tacit, pe o astfel de schimbare. Și la fel de clar e că, în acest caz, n-avea cum să nu priceapă, într-un târziu, ceea ce acest blog susține de la debutul acestui război. Și anume că armata rusă trebuie înfrântă.
Căci rezistența ucraineană la invazie e net mai importantă decât orice fel de sancțiuni. Chiar și decât unele, de impus pe viitor, cu adevărat eficiente, care să includă un embargo al exporturilor ruse de hidrocarburi, de petrol și gaze, nu doar de cărbuni, precum și decuplarea tuturor băncilor rusești (dar și a băncilor statelor aliate cu Rusia, la nevoie) de la sistemul bancar SWIFT.
…și viitorul Rusiei
Fapt e, că Rusia lui Putin trebuie înfrântă. Vizibil. Militar. Pe câmpul de luptă și în narativul cazărmii ruse, mai mult decât în buzunarele oamenilor. Căci doar așa se poate miza pe o revoltă (a militarilor și oligarhilor) într-un sistem altfel prea represiv ca să se poată spera într-un puci sau o revoluție. Înseamnă toate acestea că trebuie trecut apoi și la democratizarea Rusiei?
Unii preopinenți afirmă că nu. E, poate, tactic inteligent să i se făgăduiască elitei rusești marea cu sarea. Să i se promită ca debarcarea lui Putin și extrădarea lui spre a fi judecat de Curtea de la Haga pentru crime de război să fie o condiție suficientă ca să se anuleze sancțiunile și să se netezească drumul revenirii Rusiei în familia națiunilor civilizate. Ideea e ca, astfel stimulată, elita rusă, nemulțumită de turnura evenimentelor și de cotitura din conturile ei, să-l smulgă, în fine, de pe tron pe tiran și să-l arunce după gratii spre a fi judecat și condamnat.
Pe termen mediu și lung însă îmi pare clar că orice în afara unei democratizări și lustrări riguroase ale Rusiei ar fi o rețetă sigură pentru o viitoare tiranie, un sistem totalitar și o confruntare globală.
Căci prea adânc înrădăcinat e, în rândul multor ruși, complexul de superioritate etnică, religioasă și rasială. Prea solid inculcată, de propagandă, se arată prejudecata naționalistă rusească pentru ca Rusia viitorului să poată să-și depășească emoțiile și sentimentele gregare și să fie aptă, în majoritatea ei, de o coexistență pașnică și civilizată în mijlocul unor popoare iubind libertatea.