Anularea alegerilor: sentința CCR iscă un seism la București

Neo-legionarii, putiniștii, securiștii, spionii Rusiei și cozile de topor ale Moscovei au intrat în fibrilații. CCR le-a luat jucăria înainte de a pune, cum credeau ei, mâna pe ea.

Or, n-ar fi pus. Deși mulți români se pregăteau să voteze duminică, plini de entuziasm, participarea lor la ultimele alegeri românești. Ar fi votat din tot sufletul pentru ceea ce nu li se părea aiurea că va fi ”schimbarea”. Ar fi fost una radicală, așteptată cu fierbinte elan revanșard și cu uriașă voie bună de întreaga suflare înfricoșată de intrarea în război cu Rusia lui Putin, dar și de cea furioasă, antidemocratică, antiamericană și antisemită din România și din Diaspora ei. Ar fi deschis larg poarta unei noi dictaturi.

Ea urma să îngroape România democratică, luminoasă, născută din sacrificiul tinerilor revoluționari anti-ceaușiști și anticomuniști din decembrie 89 și din alianța cu America.

Și cu statele occidentale. Restul trist, prostit și sărăcit, rămas după înhumarea ei, urma să fie închinat Rusiei lui Putin și aliaților ei chinezi și iranieni, căci de NATO și de alianța cu Statele Unite n-ar mai fi putut fi vorba, cu adevărat. Conflictul cu Vestul ar fi urmat negreșit.

Pentru că, așa cum am subliniat: Trump și republicanii lui nu sunt nici antidemocratici, nici antisemiți.

Ce înseamnă, politic, sentința Curții

Anularea alegerilor de către CCR, la doar două zile înainte de scrutinul prezidențial, pare, deci, o idee bună. Fiindcă s-a oprit derapajul imediat spre un dezastru politic și economic.

S-a frânat rapida alunecare spre catastrofă cu mâna și ștampila unui electorat imbecilizat de prea bine, de proasta sa creștere, de lipsa lui de educație, de TikTok, de ingerința rusească din rețele în procesul electoral românesc. Și idiotizat și înrăit de ură vindicativă. Una care începuse se ne amenințe contondent, pe actori ca Rebengiuc, pe noi, jurnaliștii independenți, pe oricine nu era de acord cu delirul incontinent al lui Kremlin Cretinescu.

Pe extremistul pro-rus nu puțini clerici ortodocși îl adulează mai mult decât pe Hristos, deși neo-legionarul fără ocupație, dar cu mari și suspecte averi, numai creștin adevărat nu e.

Îl susțin și alți români de rând, prea puțin în stare să înțeleagă ce fac. În răstimp, oamenii cei mai apropiați de el anunțau în ultimele zile lichidarea democrației românești și amenințau zilnic cu pușcăria și cu moartea, cu eliminarea și desființarea fizică, ori cu judecarea de către ”tribunale ale poporului”. Acestea erau promise te miri cui, nu doar românilor de centru, de stânga, de dreapta și minoritarilor aflați în dezacord cu utopia salvaționistă și ”viitorul” ”luminos” și, cine știe, poate vegan, promis de cuplul Georgescu și de fanii lui contaminați de dezaxarea lui.

Da, e bine când unui derbedeu care bagă mâna în buzunarul omului de lângă el i se pun cătușele, în loc să i se mulțumească pentru că l-a furat, cum face extrema stângă cu delincvenții din California.

E bine să se oprească ascensiunea unui candidat manciurian și al unui Arturo Ui, care se ferește de duelul televizat cu rivalul său, luptând, ca Elena Lasconi, cu viziera deschisă. Un candidat care fuge laș de contactul deschis cu alegătorii și cu ziariștii români. Și care are prea multe de ascuns de un public manipulat grav și mințit sfruntat și repetat.

Iar această ascensiune părea irepresibilă, de vreme ce candidații extremiști mobilizează frecvent categorii și segmente ample de alegători altminteri dezabuzați, care nu se duc, de obicei, la alegeri. Nu e clar dacă de frica dictaturii, a unui derapaj totalitar, fascist și securist al României, partida democrată ar fi putut mobiliza la fel.

Ce nu rimează la sentința CCR

Dar ar fi fost bine ca frâna de mână să fie trasă de alegători. De o majoritate consistentă, care să arate clar că direcția României e spre libertate, demnitate și Vest, iar nu spre Est, crimă în masă și o nouă îngenunchere în fața Kremlinului cum i-o rezervase Georgescu.

Așa că decizia CCR nu e, la drept vorbind, decât un cadou de moș Nicolae problematic. Se datorează faptului că vechiul consens din anii 90 al partidelor și serviciilor post-comuniste, indicând că drumul României e spre Vest, continuă să aibă tracțiune.

Nu e prea greu de anticipat nici furia, nici mitologia nouă, pe care le iscă și le va perpetua în rândul multor români debusolați de propagandă, această problematică și discutabilă sentință a CCR.

Una fără egal în istoria defectei democrații românești. Care denotă disperarea și neputința slabelor instituții ale României postcomuniste și marea lor neîncredere (din unghiul prea multora întemeiată) în discernământul poporului român.

Ce perspective pozitive deschide

Nu, statul român nu e, pe moment, o republică bananieră. Nu, democrația nu s-a făcut neapărat de râs pentru că statul român și instituțiile lui au tras frâna de mână într-un proces electoral profund viciat și capturat de serviciile secrete rusești, în cursul unui puternic război hibrid declanșat de Kremlin cu ajutorul acoliților Legiunii. Și cu complicitatea frustraților din Securitate, din Partidul Comunist, din serviciile secrete.

În ce mă privește, am mizat din capul locului pe Elena Lasconi. Chiar și când unii din prietenii mei de centru-dreapta l-ar fi preferat pe bietul general Ciucă, partenerul de blaturi al lui Marcel Ciolacu, am stăruit că ea reprezenta, în complicata conjunctură dată, unica speranță reală de schimbare. În speță de schimbare democratică, iar nu utopică, totalitară, neocomunistă sau neo-legionară.

Rămân pe poziție, dacă nu apare un candidat mai bun. Alegerile se vor relua, la un moment dat. O parte din susținătorii neo-legionarului se vor trezi, desigur, după dezvăluirile care vor pune pe tapet măcar o parte din nefăcutele încă inedite ale lui Călin Georgescu. Și ale stăpânilor lui din afara țării. Și ale aliaților lui interni. Ar fi esențial ca serviciile secrete și justiția să-și facă datoria și să facă lumină în aceste tenebre.

Dar altă parte mare a electoratului riscă, vai, să-și păstreze speranțele și opțiunile extremiste. A o vota pe Șoșoacă ori pe Simion (care are, aparent, interdicție de călătorie în Moldova și Ucraina) suspectați a fi și ei agenți de influență sau chiar spioni ai Rusiei, n-ar face lucrurile mai bune decât sunt acum.

Oricine va dori să aibă șanse în scrutinul prezidențial va trebui să promită credibil o schimbare autentică.

Lupta pentru sufletul, viitorul politic și destinul României continuă. S-o ajute Dumnezeu.