Scholz, Putin și adevărata față a stângii occidentale

De ce-a găsit cu cale cancelarul să-l sune, vineri, pe președintele Rusiei Putin, după ce liderul de la Kremlin îi refuzase un apel în octombrie? Din motive politice interne.

A obținut oare lumea civilizată ceva de la Putin? Nicidecum. A avut discuția lui Scholz cu el vreun rost geopolitic? Defel. Altul decât a-l stimula pe dictatorul rus și pe toți agresorii. A ajutat Scholz ordinea mondială sau diplomația?

A obținut ceva, cât de puțin?

În principiu, nimic bun. N-a ajutat decât să-i arate lui Putin că mai are dragi prieteni (ușor de ridiculizat) la stânga și extrema stângă a spectrului politic german și european. Apoi, să arate Germania din perspectiva ei cea mai urâtă, iar pe acest cancelar ca întruchiparea celei mai oribile, egoiste, intelectual înguste și lașe versiuni de cancelar din istoria Republicii Federale.

Prima lor convorbire în răstimp de doi ani a iscat, pe drept, revolta președintelui Zelenski. Care, informat în prealabil de intenția cancelarului de a pupa la telefon papucul dictatorului, a făcut tot ce-a putut să avertizeze împotriva unui apel care a ”deschis”, potrivit lui, ”cutia Pandorei” și n-a făcut, în rest, desigur, decât să mai slăbească un pic izolarea perfect justificată a agresorului imperialist și genocidar rus. Izolare, puternic torpilată anterior de papă.

Și de țări precum China și Africa de Sud, ori de secretarul general al ONU, Guterres, care s-au înclinat până la pământ în fața lui Putin la summitul BRICS. Și atunci?

Nu știe cancelarul că victoria Ucrainei în fața Rusiei e singura garanție reală a unei viitoare securități europene și occidentale la granița de răsărit a Europei? Ba știe.

De ce atunci acest surprinzător apel din partea unui lider european care ar trebui să se ascundă în gaură de șarpe?

Care ar trebui să intre în pământ  de rușine pentru maniera în care a dat, sau mai degrabă n-a dat ajutor militar Ucrainei. Pentru modul în care i-a refuzat arme esențiale pentru apărarea de a agresiune și genocid, de felul rachetelor Taurus. Ca și pentru faptul că se mândrește, cu maxim tupeu, cu refuzul lui de a asista eficient Ucraina pentru că, auziți, auziți, n-ar fi ”contribuit la escaladarea războiului”. Ce lamentabil. Ce jenant.

Presupusul mister se dezleagă rapid dacă se ia în considerație faptul că politicile inepte ale acestui cancelar slab, un irespirabil ins ignorant, dar cu aere de știutor, antipatizat în mod firesc de virtual întreaga sa națiune, de întreaga suflare germană, au împins coaliția guvernamentală spre ruptură.

Scholz ar fi vrut, apoi, să guverneze mult și bine fără majoritate guvernamentală. Când opoziția, șocată de obrăznicia și antidemocrația cancelarului, nu l-a lăsat, Scholz s-a înduplecat ”generos” să permită într-un târziu, la mijlocul lunii decembrie, necesara moțiune de cenzură pentru anticipate, iar alegeri la anul, la 23 februarie 2025.

Or, întrucât, în sondaje, partidul lui social-democrat pierde grav, SPD fiind cotat la doar cca 15%, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât acum 4 ani, oglindă a notelor pe care le primește cancelarul de la un popor mințit, sărăcit și dezabuzat de politicile lui economice progresiste și de o politică externă abulică, Scholz trage cu ochiul la voturi extremiste.

Și la asumarea rolului de ”lider al lumii libere”, ”titlu” pasat cancelarei Merkel de către Barack Obama, la 1 februarie 2017, după primul acces la Casa Albă al lui Donald Trump, în siajul lui Timothy Garton Ash. Mamă, ce orgoliu nemăsurat.

Lider al unui SPD mutat de mult, cu arme și bagaje, de la centru spre stânga pură și dură, Scholz a pierdut întregul bun simț care i-a caracterizat pe unii din predecesorii săi și vrea să colecteze voturi de la național-comuniștii putiniști și xenofobi ai Sahrei Wagenknecht, care au divizat și apoi pulverizat la urne fostul partid comunist zis ”Die Linke”.

Partidul lui Wagenknecht e cu atât mai interesant pentru Scholz, cu cât a cucerit recent, de la zero, o mulțime neașteptată de mandate în alegerile regionale din estul Germaniei, cu un procentaj similar celui atribuit acum SPD în toată Republica Federală.

Iată cărui scop i-a servit apelul telefonic prin care Scholz s-a căciulit oribil în fața lui Putin: mimării unui presupus ”lider al păcii și al dialogului” (cu Rusia lui Putin) pentru ca alegătorii pro-ruși să-l prefere pe actualul cancelar lui Wagenknecht, dacă nu și pentru ca să pregătească eventual, după alegeri, o coaliție cu național-comuniștii putiniști.

Pe scurt, cel mai jalnic și lipsit de caracter cancelar din istoria postbelică a Germaniei, unul care, în ciuda tot mai crasei sale impopularități, refuză să facă loc ca viitor candidat de vârf al SPD celui mai popular om politic german, ministrul german al apărării, Pistorius, pescuiește în ape tulburi după voturi extremiste, putiniste. Atât și nimic mai mult.

Profilul real al stângii occidentale

Rămâne de sperat ca electoratul să fie mai inteligent decât îl crede liderul guvernului său minoritar și să-i servească la alegeri o notă de plată la fel de usturătoare, precum cea pe care o are de achitat în SUA Partidul Democrat, pentru nesimțirea de a defila (fără alegeri preliminare, prin ordre de mufti), cu Kamala Harris, o decizie luată mai puțin de Joe Biden, cât mai degrabă de Barack Obama, din culise.

Superbia și elitismul acestor decizii ale unei stângi trufașe, care și-a abandonat de mult muncitorimea și o desconsideră, de când a devenit formațiunea birocrației, oligarhiei snoabe și ideologilor extremiști, avansând agende radicale de politici identitare, neo-marxiste și neo-rasiste, iată ce distruge fără drept de apel stânga occidentală.

Turiferarii politici ai acestei extreme stângi n-au înțeles că, în ciuda eforturilor lor de a aburi electoratele, dezinformându-le printr-o tot mai drastică cenzură, care aruncă pe alocuri în pușcărie, în Vest, în numele combaterii ”urii” sau ”dezinformării”, oameni care doar își exprimă protestele în rețele sociale, popoarele lor nu se mai lasă duse lesne de nas. Știu ce animă, de fapt, această stângă occidentală. Pofta de putere. Și de a rămâne la cârmă în ciuda dezastrului politic pe care-l lasă intern și pe plan global în urma lor.  

Nu-i nimic. Vor înțelege după ce vor mai pierde niște rânduri de alegeri.