De ce va învinge Israelul, iar Ucraina ar putea să piardă, cu și fără Trump

Ce-au de învățat esteuropenii din faptul că Ucraina tocmai își pierde războiul?

Îl pierde, nota bene, sub Biden și Scholz, nu sub Trump și republicani.

Israelul și-l va câștiga, mai degrabă mai devreme decât mai târziu, pe al său, cel anti-terorist și anti-islamist, ajutat, probabil, de administrația Trump. Care ar putea fi, culmea, un mare noroc și pentru Kiev, dacă președintele Zelenski își va juca ultimul atu înțelept.

Dar Israelul era și sub Biden departe de a fi învins, ba chiar, în mare măsură, încununat de succes atât în Gaza, cât și în Liban, în ciuda uriașelor constrângeri auto-asumate, pentru protejarea cât mai eficientă a populației civile, arabe.

De unde oare diferența dintre războiul Israelului și al Ucrainei? Doar de la faptul că inamicul Ucrainei e o putere nucleară, ca Rusia?

Origini comune, reacții similare, deznodăminte diferite?

Implicarea ambelor state în războaie care se îndreaptă, pe moment, în direcții cu totul diferite, are o origine comună. Puterile agresoare care au invadat cele două democrații de tip occidental din răsăritul Europei și Orientul Mijlociu, în speță Ucraina și Israelul, la un an și jumătate distanță una de cealaltă, sunt aliate. În afara avantajelor teritoriale și imperiale pe care ambele dictaturi, rusă și iraniană, au încercat să le obțină prin amintitele agresiuni, scopul comun, antioccidental și antidemocratic al Moscovei, Teheranului și al aliatului lor chinez este dinamitarea ordinii mondiale și refacerea ei fără Statele Unite la cârmă, dar cu Rusia, China și Iranul în fruntea bucatelor.

Reacția defensivă la această tentativă a Ucrainei și Israelului s-a dovedit salutară, vitează, și pe alocuri extraordinară, de o bravură și de-o eficiență cu totul neașteptate pentru inamicii ucrainenilor și pentru teroriștii antisemiți și patronii lor. Ba și, în mare parte, și pentru aliați, care, ca Biden, dăduseră Ucraina pierdută încă înainte de războiul generalizat.

Nu întâmplător le e comun celor două războaie curajul armatelor care se apără de agresori. Pentru că aceștia din urmă nu vor doar să cucerească teritorii, ci au misiunea de a comite genocide. Eventuala înfrângere israeliană s-ar solda cu aneantizarea statului evreu și a populației sale, așa cum o biruință putinistă în țara vecină, martirizată cândva de Stalin, meșterul lui Putin, în Holodomor, ar însemna dispariția Ucrainei, prin exterminarea națiunii și rusificarea resturilor ei.

Acestea fiind spuse, cele două războaie sunt pe cale să se îndrepte în direcții diferite.

Grevată de insuficientul ajutor american și occidental, de neatenția, lașitatea și retractilitatea SUA și de reticența Vestului în ajutorarea ei, Ucraina îl pierde pe al ei, în timp ce statul evreu, deși masiv frânat de aliații săi americani și de considerente umanitare, care-l împiedică să acopere fâșia cu bombe, dă semne să se îndrepte, încetul cu încetul, spre o victorie clară, nu doar în Gaza și Liban, ci și asupra patronului iranian al teroriștilor islamiști.

Ce-a condiționat deznodămintele posibil diferite ale celor două conflicte militare?

Frica Vestului de ”escaladare”, în speță de bombele atomice rusești a jucat un rol considerabil în construcția pretextelor avansate de liderii SUA și Germaniei, Biden și Scholz, spre a sugera de ce n-au ajutat îndeajuns, militar, Ucraina.

Alt factor, desigur, e știința militară a inamicilor democrațiilor din nord și din sud. Nu se poate compara stăpânirea artei militare de către ruși, cu inventivitatea inițială, urmată de rudimentele de război de gherilă și de terorism ascuns permanent îndărătul bebelușilor și civililor, afișate de islamiști.

Mai sunt și alți factori. La loc de frunte e diferența dintre un neam care s-a văzut nevoit și s-a reobișnuit să poarte războaie în ultima sută de ani, pe de o parte, și pe de alta, o țară post-comunistă care re-deprinde practica artei militare abia de un deceniu.

Pe lângă experiența militară joacă un rol și inventivitatea tehnologică a oamenilor unui stat de mare succes tehnic, științific și economic, precum cel israelian, un succes la care Ucraina abia acum aspiră.

Deloc de neglijat e calitatea aparent mai bună a serviciilor secrete israeliene, după ce li s-a luat de pe ochi vălul progresist al presupusei ”raționalități” și prezumtivei ”apetențe pentru pace” ale teroriștilor Hamas și ale patronilor lor iranieni. Serviciul secret intern, Shin Bet, pare să se fi deșteptat după ce s-a lăsat grevat de trufia generată de propriile succese, dar și de prostiile conducerii politice, de imbecila dezbinare națională evreiască a ultimilor ani și de necesitatea sau imprudența de a oferi informații confidențiale SUA. Or, elitele din Comunitatea de Informații americană nu sunt mai puțin progresiste decât cele politice și culturale. Peste ocean s-au divulgat, ori s-au lăsat să se scurgă secrete, ajunse în posesia islamiștilor, cu care părți ale stângii occidentale s-au aliat, în nebunia lor. Care le determină să-și urască mai degrabă propria țară, decât inamicii ei interni și externi. Motiv pentru care nici nu pot admite ca Statele Unite să câștige clar și fără echivoc războaie. Și cu atât mai puțin să învingă aliații Americii în ale lor.

Alt factor important e atenția presei internaționale. Care, de stânga și ea, suferă de aceleași metehne. Partea bună a acestui neajuns este că atenția excesivă a presei a forțat tabăra israeliană la maximă precizie și acuratețe în operațiunile militare, spre a evita orice umbră de justificare pentru acuza, aberantă, a comiterii de crime de război sau genocid, când statul evreu n-are rival în ameliorarea raportului dintre civili și teroriști uciși. Raport care a ajuns la 2 sau 3 la 1, în actualele conflicte anti-teroriste, fiind net mai bun decât bilanțul american din Irak sau Afganistan.

Imperativul exactității a silit armata israeliană să obțină informații secrete dintre cele mai fiabile înainte de a efectua un raid sau de a demara o operațiune terestră.

De cealaltă parte, Ucraina suferă din pricina nepăsării extinse cu care presa apuseană și societățile occidentale tratează crimele de război rusești, folosirea de către forțele Moscovei a armelor chimice, uciderile de prizonieri, bombardările sistematice de infrastructură civilă și de locuințe. Nu e clar ce e mai rău. Excesiva atenție acordată israelienilor. Sau indiferența crescândă, guvernând raportarea occidentalilor la tragedia prin care trece Ucraina.

La toate acestea se adaugă factori geografici, financiari și demografici. Întinderile uriașe ale frontului rus și ucrainean avantajează net oștirea care are bani să importe mercenari din Coreea de Nord și de aiurea, în fața unei armate europene dintr-un stat mult mai mic, cu o populație ucraineană din care o parte, fie și mică, a fugit și care n-are cine știe ce rezerve pecuniare, comparabile cu ale Moscovei.  

Frica de Kremlin. Și de debarcarea lui Putin

Extrem de importantă nu e doar condiția Rusiei, de mare putere nucleară, în stare să profite plenar de ”frica” obsesivă a Vestului de-o ”escaladare”, ci și, asociată ei, teama de debarcarea lui Putin, potențial de natură să ”destabilizeze” imperiul: aceste frici combinate, au redus serios și restul elanului prezumtiv al stângii occidentale în a-i susține pe ucraineni. În a-i ajuta să obțină victoria.

Am spus ”restul elanului”, căci nu e sigur că acest elan a existat. În fond, așa cum am subliniat repetat, Vestul, măcinat de ura de sine a elitelor sale trecute prin generații de îndoctrinare marxistă, postmodernă și islamistă, s-a dezvățat să mai câștige războaie. Ori să le descurajeze.

În locul năzuinței firești spre biruință, elitele progresiste apusene au plasat preferința pentru ”gestionarea” lor. Motiv pentru care invocă perpetuu ”pacea, încetarea focului, diplomația”. Ceea ce, dimpreună cu auto-umilirea în fața tiranilor pe care le alintă, în speranța că balaurii îi vor înghiți pe ei la urmă, stimulează puternic agresiunile.

Se vor schimba toate acestea sub Trump? Și cum anume?

Precedentele istorice i-au învățat și pe americani că metodele diplomatice izvorând din poltronerie, inepție, ori amnezie nu țin. Căci e notoriu că diplomația nu face doi bani fără flancarea ei militară eficientă. Și că, vorba romanilor, ”dacă vrei pace, e bine să te pregătești de război” (ori să-l duci la victorie brutal, dar rapid, ori de câte ori ești silit să-l porți). E absolut improbabil ca Pete Hegseth, fost militar de elită, care s-a și exprimat în acest sens, ori consilierul de securitate al președintelui Trump, Mike Waltz, și el fost combatant al Beretelor Verzi, să nu fie de acord cu principiul ”pace și securitate prin forță”, care este cuvântul de ordine al viitoarei administrații republicane.

Sub Trump, schimbarea cheie va fi dispariția fricii de victorie a elitelor politice. Dar problematice vor rămâne unele numiri în funcții esențiale (precum cea extrem de riscantă a lui Tulsi Gabbard la cârma Comunității de Informații).

Până acum, israelienii, cărora aliații din administrația Biden le-au cerut imperativ să nu intre în Rafah, să reducă masiv intensitatea ofensivei antiteroriste din Gaza și să-și hrănească dușmanii, reținându-le și varii categorii arme, ca să-i poată șantaja eficace în timp ce-și purtau războiul antiterorist, au fost avantajați față de ucraineni. Pentru că israelienii s-au obișnuit de mult să se asigure că nu depind excesiv de ajutorul aliaților. Care i-au părăsit în repetate rânduri la greu. Ca de pildă Franța gaullistă, după războiul din iunie ’67.

Sub Trump, vor avea posibilitatea de a se impune categoric.

Și ucrainenii ar face bine să-și reducă rapid dependența de ajutorul occidental. În răstimp, Zelenski ar trebui să țină cont de situația de pe front (marcată de cădere după cădere de localități cucerite de ruși în estul Ucrainei) și să fie sfătuit de bine să accepte un eventual ultimatum american, cerând ambelor tabere, sub amenințarea unor drastice pedepse, înghețarea ostilităților și un acord negociat.

Sunt șanse mari ca Putin să nu-și poată schimba năravul de a încălca orice înțelegere și de a supăra grav America lui Trump, un președinte care nu poate accepta o prea mare victorie rusă și o umilitoare înfrângere proprie. În acest caz, Rusia își va plăti în fine, probabil, mare parte din nesăbuințele și crimele comise sub Putin.

Dacă Moscova, clar obosită de război, va accepta ultimatumul american, Ucraina va avea timpul necesar să își restructureze forțele armate și industria de armament, poate chiar adăugându-i una nucleară, astfel încât, la următoarea rundă de ostilități, care va urma negreșit, să obțină o victorie rapidă.