Ce n-a înțeles Biden despre Iran? Dar liderii israelieni?

Prietenii și liderii internaționali ai islamismului și terorismului iranian solicită Israelului ”reținere maximă”. Turcia se arată foarte ”îngrijorată” de pericolul unei ”escaladări”. La fel, alți protectori diplomatici, europeni și americani ai Hamas, mari specialiști în împăciuitorism față de agresori, care s-au distins plenar în ultimele luni oprind statul evreu din a intra în Rafah și a termina cu ultimele minimum patru batalioane ale teroriștilor Frăției Musulmane.

Unii observatori lucizi se iau cu mâinile de cap. Nu puțini își amintesc că a fost o vreme în care președinți americani ca Washington, Lincoln, Wilson, Roosevelt sau Reagan înțelegeau bine o situație de război. Ori treburile politice ale lumii. Dar pe-atunci aveau Biblia pe noptieră. Și cartea generalului Pacepa. Iar nu pe doctorița Jill Biden ca sfetnic.

SUA au ajutat Israelul să respingă marele atac iranian. După care președintele Biden a determinat cabinetul de război israelian să se supună revendicărilor lui de a amâna la calendele grecești necesara ripostă imediată după marele atac.

Ministrul de război israelian, Yoav Gallant, a bâiguit în reacție, în semn de scuză, că el crede că Israelul ar avea posibilitatea formării unei ”alianțe internaționale anti-iraniene”. Dar nu puțini cetățeni informați și cultivați știu mai bine. Și îi urează ”mult noroc” la forjarea ei.

Ce-a făcut Joe Biden?

Liderul Casei Albe, s-a folosit de convorbirea lui cu șeful executivului israelian pentru a-l opri să autorizeze necesara și promisa ripostă israeliană împotriva Iranului după agresiunea islamiștilor de la Teheran cu sute de rachete balistice și de croazieră, precum și cu 100 de drone. Cu un astfel de atac masiv încerci să provoci un genocid, nu să te joci.

Era deci clar timpul ca Israelul să riposteze judicios, să treacă la represalii și să distrugă pe loc amenințarea nucleară iraniană și întreaga infrastructură totalitară, militară și teroristă a statului islamic al ayatolahului Khamenei. Spre bucuria iranienilor, care s-ar fi răsculat și s-ar fi eliberat, probabil, de tirania islamistă. Și era timpul, pentru că Iranul e la o aruncătură de băț de producția primei sale arme nucleare, care ar complica enorm o virtuală intervenție.

Or, liderii israelieni, net mai slabi de înger decât o Golda Meir, un Ariel Sharon sau un Itzhak Shamir, și-or fi spus că opoziția americană la o ripostă a statului evreu e regretabilă și greșită, (nu în ultimul rând și din unghiul intereselor de pace ale Ucrainei și ale lumii arabe și europene), dar e bine de luat în serios. Căci SUA acordă un prețios ajutor militar Israelului. Și va veni timpul ripostei, poate, după plecarea din funcție a anemicului Joe Biden, poate cel mai slab, abulic și lipsit de credibilitate șef de stat american din istorie, după Jimmy Carter.

Purtătorul de cuvânt securitar al Casei Albe, Kirby, a dat glas sentimentelor șefului său exprimând, indirect, ceea ce pare a fi dorința supremă a stângii guvernamentale, americane, dincolo de realegerea lui Biden în funcție, care li se pare a fi periclitată de o eventuală ”escaladare” și de un ”război regional” extins: menajarea arsenalului, instalațiilor nucleare ale islamismului iranian și, mai ales, a existenței regimului de la Teheran. Ca atare, Kirby și-a îmbrăcat doleanța în frumoasele cuvinte împăciuitoriste, potrivit cărora  ”SUA” nu ar fi ”interesate în escaladarea războiului cu Israelul”.

De parcă riposta la un belicos mega-atac condamnabil și unanim condamnat ar reprezenta ”o escaladare”. Ce n-a înțeles?

Sau: ce nu vrea să înțeleagă Biden?

Președintele SUA nu l-a reținut doar pe Netanyahu sâmbătă seara, oprindu-i elanul vindicativ. Biden a frânat elanul întregii lumi libere și civilizate, în fața terorii islamiste. El a blocat o șansă poate unică de eliminare a amenințării iraniene, știind că Iranul e principalul aliat al Rusiei și Chinei din Orientul Mijlociu, pe care l-a destabilizat și îl terorizează de mulți ani, timp în care a devenit, datorită împăciuitorismului american, și un iminent pericol nuclear.

I-a scăpat persistența și acutizarea acestui pericol lui Biden? Nu știe el că Iranul e capabil să finalizeze relativ rapid accesul la bomba atomică și, după eșecul catastrofal al atacului în valuri cu sute de drone, rachete balistice și de croazieră, se va grăbi să-și procure arma ultimativă ca să aibă o șansă de extirpa vreodată obsesiv evocatul ”cancer sionist”?

A uitat el că statele arabe tremură de nerăbdare să vadă pus la punct Iranul, care a demarat masacrul din Israel spre a torpila acordul de pace al statului evreu cu Arabia Saudită?

Ignoră Joe Biden faptul că războiul din Gaza l-a pus în umbră pe cel din Ucraina, în care țara care se apără eroic, de doi ani, de invazia rusă și de un genocid, se află în fața unui colaps militar evitabil, poate, și cu ajutorul eliminării primejdiei unui aliat militar extrem de prețios al Moscovei?

Dacă Biden știe că Iranul e o amenințare nu doar regională, ci și globală, oare de ce a irosit el o ocazie probabil unică? De ce a ratat o șansă fără egal de eliberare a iranienilor, de restabilire a păcii în Liban și Yemen, de refacere a libertății circulației maritime și a comerțului mondial, de punere pe butuci a fabricii de drone pentru Rusia și de extracție de țiței pentru China comunistă, care amenință Taiwanul? La ce geopolitică cotizează?  

Dacă i-ar mai merge mintea, Biden ar ști că, “pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer./Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit./ Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti./ Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti./ Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare./ Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci./ Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti./ Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.” Dar Biden nu pare să fi citit Eccleziastul.

Ce n-au înțeles mai-marii guvernului de la Ierusalim?

Nici unii lideri israelieni nu par a da mult mai mulți bani pe sfaturi bune decât liderul Casei Albe. Altfel Bibi Netanyahu și colegii săi ar fi pus la inimă pățania regelui Saul.  Care, împreună cu oştirea sa, a încălcat comandamentul lui Dumnezeu și l-a cruţat pe amalekitul rege ”Agag şi cele mai bune oi, vite, viţei graşi şi miei – tot ceea ce era mai bun”. Căci ei ”n-au dorit să nimicească decât lucrurile care erau de dispreţuit şi fără valoare”.

La rândul lor, premierul Netanyahu și cabinetul său de război n-au vrut să-l contrarieze și să-l contrazică pe liderul SUA, Joe Biden, când președintele i-a comunicat la telefon lui Netanyahu că ”ai câștigat, ia câștigul și du-te”.  

În replică, a venit atunci Cuvântul Domnului la Samuel şi i-a zis: ”Îmi pare rău că l-am pus pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine şi nu a împlinit poruncile Mele.“ (1 Sam, 15,10) Saul află despre decăderea sa și se arată uluit. I se explică: deși crezuse despre sine că ar fi mic neînsemnat, Saul fusese plasat în funcția ”de căpetenie a seminţiilor lui Israel. Domnul îl unsese rege al lui Israel/şi îl expediase într-o misiune”. Pe care însă n-o îndeplinise, ascultând, populist, de alții. Or, ”ascultarea e mai bună decât jertfele/şi luarea-aminte la Cuvântul Lui mai bună decât grăsimea berbecilor”/

Ajutorul american e gras și important, desigur. Și Israelul face bine să evite izolarea. Dar acum e într-un război cu dușmanii literalmente de moarte ai statului evreu. Cu inamici nu mai puțin genocidari decât biblicul Amalek. Iar războiul, care are legile lui, se sinchisește prea puțin de calendarul electoral al lui Joe Biden. Era, deci, bine, să se țină seamă de toate acestea, când aviația israeliană a fost oprită la sol.