Pe cine a dezolat victoria lui Trump?

Lista celor devastați e lungă. Triumful republican i-a propulsat în colaps pe ideologii mișcării woke și radical ecologiste. Pe corifeii și pedestrașii stângii fasciste. Pe noii rasiști și doctrinari-activiști ai politicilor identitare și ai non-biologiei deconstructiviste. Și, mai ales, mânuitorii de foarfeci, care cer acum cenzurarea internetului, pentru că nu aun jurnaliști ca Joe Rogan, un autor de podcast care le-a oferit Kamalei Harris și lui Donald Trump o audiență de cca 50 de milioane. Dar madam Harris a pus condiții inacceptabile și în final a refuzat, sperând ca etichetarea lui Trump drept ”fascist” s-o salveze și să-i dea cheile Casei Albe. S-a înșelat. Acum, adepții ei urlă după cenzură. N-ar fi prima dată.

Mizând pe trezirea bunului simț al electoratului, pe încrederea lui că, în loc să se ocupe de îndoctrinat și cenzurat, ca democrații, vor rezolva înainte de orice problemele economiei și imigrației, ca și crizele majore, externe, (prin reintroducerea forței în discursul diplomatic american, cantonat exclusiv, sub Biden și Harris, în frica de dușmani și ”escaladare” și în cererile monomane de ”încetare a focului”) republicanii au câștigat tot. Și-au adjudecat toate statele ”balama”, și președinția, și votul popular, și Senatul și, probabil, și Camera Reprezentanților. în afară de noi posturi de guvernator. Și de procurori generali.

Ceea ce le conferă învingătorilor o legitimitate mai mare decât oricând, în ultimii cel puțin 20 de ani, dar poate chiar din 1930 încoace.

Tocmai această legitimitate, care le anulează progresiștilor radicali una dintre cele mai obsesive pseudojustificări ale propriului eșec (sistemul electorilor americani) îi nefericește rău și pe cenzorii aflați în solda celor de mai sus, veritabili inchizitori ai culturii anulării și ai distrugerii oricărei judecăți și opoziții critice în numele apărării unei pretinse ”democrații”, în fapt protectorii unui sistem lipsit de libertățile fundamentale ale autenticelor democrații liberale (cum e libertatea de opiunie și de exprimare).

Pe cine mai deprimă debaclul democrat?

Catastrofa provocată la urne de Kamala, de Biden, și nu în ultimul rând de consilierii predecesorului lor, Obama îi scoate groaznic din sărite și îi înfricoșează teribil, între alții, pe aliații islamiști ai progresiștilor radicali.

Dezastrul stângii și extremei stângi americane îi înspăimântă pe oficialii Partidului Democrat care sunt siliți, pentru prima dată de foarte multă vreme, să muncească, să-și analizeze naufragiul și să înțeleagă că și-au lăsat formațiunea pe mâna radicalilor, comuniștilor, pro-teroriștilor și iudeofobiei, astfel încât vor pierde de acum încolo toate alegerile, dacă nu-și reformează din temelii partidul.

Și îi neurastenizează pe antisemiți. Îi umple de groază pe teroriștii palestinieni și pe colegii lor din Liban, Yemen, Irak și Siria. Neconsolat e și patronul lor, liderul islamist iranian, Khamenei, aliatul lui, Vladimir Putin, aflați ambii în război personal sau prin interpuși, cu lumea civilizată, ca și dictatorii aliați cu ei din Extremul Orient, Xi și Kim Jong Un.

În fine, îi nemulțumește grav și durabil pe unii lideri europeni, canadieni, asiatici și africani, ori sudamericani, ca și pe dregătorii ONU și ai altor instituții internaționale, precum CPI, cumpărați de tiranii, sau prea lași ca să li se opună. Ori pe influencerii din slujba lor.

Dar de ce să-i enumerăm acum, pe toți? N-am mai făcut-o, indirect, acum patru ani? Când, după victoria lui Joe Biden, am scris:

”Alianța fericiților” (un text din 10 noiembrie 2020)

”Ministrul american al justiției a permis procurorilor anchetarea eventualelor fraude electorale, acuzate de președintele Trump.

De vor găsi probe suficiente să răstoarne rezultatul, teribilă ar fi mahmureala celor fericiți peste măsură de victoria lui Biden. Cine sunt ei? Cine sunt pontifii acestor zile de sărbătoare a cenzurii, celebrată mai nou, alături de Twitter, până și de mult vituperatul – căci insuficient de progresistul – Fox News, știut fiind că postul lui Rupert Murdoch s-a molipsit de la presa progresistă și i-a tăiat microfonul purtătoarei de cuvânt a președinției americane, pentru că menționa fraude, ce-i drept, încă neprobate? (Dar de ce să nu i-l fi tăiat? Nu e normal că i l-a tăiat? N-are ea o meserie câh, să apere ea valorile americane, între care alegeri corecte?)

Fericiți și bucuroși de nu-și mai încap în piele de victoria lui Biden, sunt, să admitem, nu puțini tirani sângeroși. De pildă genocidalul ayatolah, care, în aplauzele prietenului său Erdogan, tot amenință cu extincția statul evreu și poporul său israelian. Sau patronul genocidului la care sunt supuși uigurii, acest Mao redivivus numit Xi, care a îngropat și libertatea Hong Kongului, amenințând deschis Taiwanul cu proxima cotropire.

Cot la cot cu ei aplaudă aprig dorita înfrângere a lui Trump o alianță eteroclită. Fac parte din ea nu doar liderii politici vesteuropeni, ci și o serie de intelectuali subțiri, între care unii cu care eu, proaspăt trecut pe o listă neagră înregistrându-i pe prezumtivii ”susținători” ai monstrului Trump, sunt prieten (1).

Cum să nu compătimesc această cremă a elitei spirituale românești? Să-i stric nesfârșita bucurie, îndemnând-o să facă un reality check?

Să le evidențiez cât de bizare sunt niște alegeri, pe care un președinte nu le poate câștiga, deși obține mai multe voturi decât a luat el însuși, când a triumfat cu patru ani în urmă, ori decât Obama, când un entuziasm mesianic l-a purtat pe aripi de vultur către Casa Albă, în 2008?

Să am cruzimea de a-l evoca pe Danton murind în piesa lui Büchner, nu înainte de a deplora, anticipându-și tristul sfârșit, că ”revoluția își devorează proprii copii”?

Să le amintesc celor care se felicită în aceste zile copios, împreună cu domnii Khamenei și XI, de proverbul multinațional și multicultural: ”spune-mi cu cine te-nsoțești ca să-ți spun cine ești”?

Sau mai bine să tac, sperând, ca Chamberlain și Daladier, că ”am salvat pacea în timpurile noastre” și că, vorba lui Churchill, voi fi ultimul devorat de crocodilul liberticid pe care, alături de politicieni niciodată oportuniști, ci mereu principiali, ca Joe Biden Robinette și Kamala Harris, l-am hrănit abundent, rămând mut?”

Notă (1) Am fost. Am așteptat mult să aud vocile lor de intelectuali publici deplângând măcar excesele antisemite de la Columbia sau Maryland, unde predau. Degeaba.