Să nu uităm norocul dindărătul ghinionului de la 7 octombrie 2023

Sau despre șapte adevăruri mult ocultate

Nimic n-a traumatizat poporul evreu, în ultimii 80 de ani, mai mult decât masacrul antisemit comis de jihadiști, în sudul Israelului, acum exact un an. Când, pentru prima dată după Holocaust, evreii au părut a fi lipsiți de apărare în fața genocidului, chiar în țara creată pentru ca vulnerabilitatea perpetuă a credincioșilor mozaici să înceteze odată pentru totdeauna. Or, la 7 octombrie 2023, Hamas și-a declanșat operațiunea ”masacru, violuri și răpiri” de israelieni. Au asasinat circa 1200 de oameni. Au torturat sălbatic și bebeluși, dimpreună cu mamele lor. Au violat sistematic, prefîcând violul și sexul în armă de război. Au răpit sute de nevinovați. Din care mențin peste o sută în captivitate.

Dar jihadiștii din Gaza și-au demarat acțiunea ucigașă fără să-i fi înștiințat pe iranieni și pe colegii lor teroriști din Liban. Spre marele ghinion. Și, totodată, cum se va vedea, spre marele noroc al israelienilor.

Ghinionul

Dacă le-ar fi dat de știre, s-ar fi putut bloca infiltrarea lor dincolo de granița fâșiei Gaza. Și în orice caz, s-ar fi împiedicat eficient baia de sânge pe care au izbutit oamenii lui Sinwar s-o facă în Israel, sprijiniți fiind de Jihadul Islamic, de UNRWA, de armele iraniene vârâte în fâșie prin contrabandă cu Egiptul, de banii Qatarului și ajutați de nepăsarea sau împăciuitorismul Vestului. Ca și de o serie de erori politice și militare israeliene.

Pentru că nici Hezbollah nici, probabil, Iranul nu erau terra incognita pentru Mossad. Dimpotrivă. Oștirile ayatolahului Khamenei fuseseră adânc infiltrate de agenții secreți externi ai Israelului. După cum reiese din relatările furnizate de surse interne, israeliene, presei americane, despre modul genial în care au fost păcăliți interpușii islamiști, libanezi, ai Iranului. Timp de un deceniu. Căci debutul ”operațiunii pagere” a avut loc în 2015.

Potrivit Washington Post, Mossadul ar fi introdus atunci, în Liban, emițătoare-receptoare manipulate, conținând baterii neobișnuit de mari, explozibil și un sistem de interceptare telefonică a convorbirilor. Israelienii s-au mulțumit ani la rând să asculte conversațiile teroriștilor Hezbollah. Abia din 2023, Mossadul ar fi început să exploateze plenar frica teroriștilor de interceptare electronică printr-un plan elaborat de furnizare de ”aparatură sigură”, mult râvnită de interpușii extremiști, șiiți, ai regimului iranian. În căutarea acestei aparaturi, impenetrabile de către serviciile de ascultare israeliene, Hezbollah i-a ”găsit” pe fabricanții taiwanezi de pagere de la firma Apollo printr-un intermediar care, fără să știe, lucra pentru Mossad. În Israel, pagerele au fost produse și transformate în bombițe ambulante, cu explozibilul ascuns atât de abil, încât teroriștii care le-au deschis, demontat sau controlat, eventual cu raze X, n-au reușit să-l detecteze.

În plus, pagerele conțineau și un mecanism sofisticat de detonare, mai nota WP. Mecanismul, acționat de la distanță la 17 septembrie, a scos din luptă circa 3000 de teroriști, ofițeri și pifani ai Hezbollah. Americanii nu fuseseră informați nici de prepararea pagerelor, nici de controversele interne legate de detonarea lor, aprobată, pare-se, finalmente, de către premierul israelian, Beniamin Netanyahu.

Reiese, deci, faptul indubitabil, că, dacă Hezbollah ar fi aflat de planurile șefului militar al Hamas, Sinwar, de a invada Israelul cu mii de combatanți, Israelul ar fi fost informat la timp și s-ar fi apărat.

De ce n-a făcut-o? Ce-a știut ”omniscientul” Mossad?” Despre cele mai mari erori israeliene de până la 6 octombrie

Israelul nu s-a apărat eficient, inițial, nu pentru că ar fi conspirat să se autolezeze, cum afirmă conspiraționiștii, ci din trufie și prostie. Mossadul nu e omniscient și n-a știut, pentru că s-a amăgit că va afla de la adânc penetrații teroriști șiiți. Or, Iranul și interpușii lui libanezi nu știau mare lucru.

În plus, așa cum am explicat repetat de acum un an, premierul israelian și întreaga birocrație de sub el, cu tot cu serviciile secrete intern și militar, au înghițit gălușca narațiunii progresiste, potrivit căreia s-ar putea trata cu oricine și negocia până și cu teroriștii, pentru că și fanaticii ar avea interese raționale, iar Hamas ar fi fost ”descurajat”.

Or, nu era. Dimpotrivă. Atacul jihadist fusese masiv stimulat de uriașa gâlceavă internă declanșată de elita așkenază din Israel, spre a împiedica reforma unei puternice justiții israeliene, capabile să controleze sfera politică, o justiție aflată sub controlul politic al stângii, în condițiile în care electoratul, în majoritate sefard, sau conservator, se mutase cu arme și bagaje spre dreapta spectrului politic. Și nu mai înțelegea să nu poată guverna la adăpost de ingerințe politice ale Curții Supreme și ale procuraturii generale, gestionate de progresiști.

Și Hamas nici n-avea cum să fie descurajat, de vreme ce țelul genocidului antievreiesc le-a devenit islamiștilor ADN, le-a intrat în sânge, le determină și modul în care înghit sau respiră.

Dar pentru raționaliștii occidentali, aflați la cârmă și în Israel, acest fapt tenebros e insuportabil. Mai grav, guvernanții israelieni n-au înțeles din timp, înainte de 7 octombrie, factorul slăbiciunii și appeasementului administrației americane. Care condiționaseră și facilitaseră cu un an și jumătate înaintea de ”sâmbăta neagră” invazia rusă în Ucraina.

Marele noroc paradoxal: fanatismul

De ce a reușit Hamas să păstreze secretul operațiunii de la 7 octombrie 2023, nedivulgându-l colegilor lor teroriști, islamiști, din Liban și patronilor tuturor, din Iran? Simplu. Din ură, trufie și ambiție nemăsurată. Și, mai ales, din fanatism. Pentru că jihadiștii din Gaza sunt suniți. Iar cei libanezi și comandanții lor iranieni sunt șiiți.

Or, Yahyia Sinwar ar fi vrut să intre în cărțile de istorie ca ”eliberator al Palestinei” în numele islamului sunit.

Un studiu al Centrului pentru Afaceri Publice din Ierusalim, efectuat de colonelul în rezervă Jonathan Dahoah Halevi, pe bază de transcripte și date capturate de la Hamas, relevă că operațiunea de la 7 octombrie 2023 prinsese contur, sub formă de plan, încă din 2021.

Dar șeful jihadiștilor din fâșie, Sinwar, avusese ambiția ca Israelul, slăbit de gâlceava și dezbinarea  societății israeliene, să fie cucerit de musulmani suniți, iar nu de șiiți, ca iranienii și libanezii din Hezbollah.

Iată de ce Sinwar a vrut să acționeze independent, dând peste cap statul evreu cu o acțiune multicefală, împănată cu surprize, precum recursul la o invazie simultan terestră, aeriană și maritimă, care să implice și o răscoală în Cisiordania. Pregătirea a inclus întărirea falsei percepții israeliene, progresiste, potrivit căreia Hamas ar fi devenit o grupare rațională. Una descurajată și incapabilă să monteze o operațiune militară de amploare.  

Pare că proiectul original al invaziei jihadiste elaborat de Sinwar includea și gruparea Hezbollah. Dar apoi Sinwar a schimbat planul. Se poate lesne imagina ce s-ar fi întâmplat dacă pe Căpitanul Hamas nu-l apuca hybrisul, dacă nu era cotropit de trufie, dacă nu era invadat de zelul său fanatic, de islamist sunit, precum și de gelozia pe camarazii lui șiiți.

Nordul Israelului ar fi fost inundat de mii de teroriști șiiți, concomitent cu acapararea chibuțurilor de la granița cu fâșia Gaza de către jihadiștii din fâșie.

Localitățile din nord și toată Galileea ar fi avut de confruntat obstacolele, în mare parte imposibil de trecut, întâlnite simultan de apărătorii israelieni din sud. Alte mii de israelieni ar fi fost uciși, torturați și violați și sute de oameni adiționali ar fi fost răpiți. Catastrofa ar fi avut o dimensiune dublă sau triplă. Și s-ar fi putut solda cu prăbușirea capacității de apărare organizată a statului evreu.

Mai ales dacă, totodată, izbucnea și preconizata răscoală teroristă din Iudeea și Samaria.

Reiese că, date fiind semeția și fanatismul inamicului, precum și proasta pregătire și incompetența liderilor politici și militari de la Ierusalim, Israelul a scăpat, la 7 octombrie, ca prin urechile acului, de o parte din cel mai amplu pericol care l-a confruntat din 1973 încoace. Sau poate chiar de la reînființarea sa modernă, în 1948.

Această reînființare promisese siguranță și protecție evreilor prin intermediul proiectului sionist, o apărare de care nu beneficiaseră, pe glob, copiii lui Israel, în ultimele două milenii. Promisiunea n-a fost, vremelnic, ținută. Ceea ce a devenit sursa celei groaznice traume evreiești de la Holocaust încoace.

Dar caracterul limitat al dezastrului a permis armatei și serviciilor secrete israeliene să-și revină relativ rapid și să refacă mai întâi suveranitatea asupra propriului teritoriu, iar apoi, frânați constant de administrația americană și de ostilitatea lumii, să contraatace, astfel încât să-și reclădească, treptat, capacitatea de a-și descuraja inamicii.

I se mai poate spune deci sâmbetei ”negre” de la 7 octombrie 2023, ”sâmbăta neagră”? O salvare miraculoasă a avut loc atunci, în miezul catastrofei. Să nu uităm.

Realități versus cecitate ideologică. Șapte adevăruri fundamentale, frecvent ocultate:

În anul care s-a scurs, israelienii au învățat mult din ceea ce li s-a întâmplat. Dar narativul progresist continuă să se depene atât în presa mainstream, apuseană, cât și cea de extremă stânga, israeliană, alăturea cu drumul.

Acest narativ uită că:

1) nu e bine să învinuiești victima unei agresiuni ca s-o prefaci în imaginar ”făptaș”;

2) că războaiele din Orientul Apropiat nu sunt defel consecința ”victimizării” palestinienilor de către israelieni, ci a neacceptării evreilor de către fundamentalismul islamic și grupările lui teroriste, islamiste, sunite ori șiite;

3) că teroriștii n-ar fi atacat la 7 octombrie și nu și-ar fi săvârșit masacrele, dacă n-ar fi mizat pe ajutorul progresismului occidental, pe antisemitismul lui funciar și pe slăbiciunea și împăciuitorismul administrației americane, care preferă să înghită oricâte umilințe, mai degrabă decât să-și confrunte inamicii, spre a-i descuraja pe toți agresorii. Știind că Israelul nu-și prea poate permite, în izolarea sa actuală, să riște pierderea sprijinului SUA, această jalnică administrație Harris-Biden a optat pentru a juca la ruletă viitorul statului evreu, mai degrabă decât să pună în pericol șansele electorale ale Kamalei printr-un conflict necesar cu Iranul, dar de natură să scumpească petrolul, supărându-i pe alegătorii americani;

4) că patronul iranian al teroriștilor e aliat cu Rusia și China comunistă într-o coaliție revizionistă, care a atacat la rădăcină ordinea mondială (anglo-saxonă) și că e posibil, sau probabil, ca Moscova să fi fost informată înaintea băii de sânge, cerându-i-se să atace comunicațiile israeliene;

5) că religia anti-Netanyahu, pretinzând că debarcarea premierului israelian ar rezolva, chipurile, toate problemele regionale, e o vedenie, o fantasmagorie, un delir ideologic, la fel de puțin conectat la realități cum a fost demonizarea similară a fostului președinte american, Donald Trump;

6) și, last but not least, că nu există diplomație eficace fără flancarea ei militară, distrugerea manu militari a terorismului fiind cât de poate de realizabilă, dacă se transpune inteligent și într-un interval de timp suficient, de vreme ce trebuie inclus în calculul combaterii extremismului și factorul psihologic al succesivelor înfrângeri șocante și vizibile ale terorii.

7) Cireașa de pe tort e adevărul unei vorbe a lui David Ben Gurion. Potrivit primului premier al proaspăt renăscutului stat evreu, ”nu e realist cine nu crede în minuni”.