Magistrații Curții Constituţionale au anunţat azi că au exclus candidatura Dianei Iovanovici-Şoşoacă de la alegerile prezidențiale, admițând, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate privind înregistrarea ei.
Decizia e definitivă, Șoșoacă fiind singura exclusă din competiție, restul candidaturilor fiind validate. Or, acest demers e extrem de problematic, deopotrivă politic, etic și juridic.
În mod cu totul bizar, CCR nu și-a motivat decizia. Care, probabil, n-ar convinge, oricât de abil ar fi formulată, dată fiind compoziția complet dezechilibrată a Curții. Or, absența motivației hotărârii, dă cu atât mai mult senzația de a fi complet arbitrară. Căci, dacă e funcțională, democrația presupune ca toți să fie egali în fața legii. Și Șoșoacă. Toți trebuie să fie obligați să strângă același număr de semnături, – mult prea multe, oricum, în România.
Or, se afirmă că potentații pesediști n-au treabă cu această sarcină, fiindcă există pentru ei baze de date și procedura copy paste, scutindu-i de ieșitul cu pixul și hârtia în stradă.
În plus, orice om cu cetățenie română care a strâns semnăturile și nu încalcă dispozițiile legale trebuie să poată candida la orice funcție publică a statului român. Iar Șoșoacă mai deține, după știința mea, cetățenia română. Și nu se știe să fi comis vreo ilegalitate flagrantă. Care să-i invalideze după lege candidatura. Fiindcă n-a fost condamnată în justiție.
E acceptabilă politica ei? Defel. Din unghiul meu, programul ei filoputinist e total grețos și antipatriotic. Numai puțin vomitiv (dar și comic)e antisemitismul declarației ei, (menite s-o transforme în presupusă ”victimă” nu a CCR și a PSD, ci a iudeilor) potrivit căreia ”evreii” ar fi ”acționat împotriva României”.
Dar e exclusiv treaba electoratului să decidă cum îi e programul. Care și așa toxic cum e, nu poate fi validat sau respins decât de către alegătorii români. De nimeni altcineva. Nici de CCR.
Și nu despre programul ei ar trebui să fie vorba aici. Ci despre nedreptatea și deserviciul care li se fac nu doar ei și alegătorilor ei, ci statului român și democrației sale. În care ori se respectă egalitatea cetățenilor în fața legii, ori democrația nu există și statul eșuat e de fapt o republică bananieră. Sau, cum am scris, un stat feudal, în care dictează oligarhia.
Despre ce e vorba, în fapt? Despre ceea ce tare pare a fi dorința CCR, un for pesedizat și politizat până în vârful unghiilor, de a face pe plac stăpânilor Curții și de a o scoate din cursă pe o concurentă care i-ar putea lua în primul tur de scrutin prezidențial un pic cam multe voturi liderului PSD, Ciolacu. În fond, Ciolacu ar mai pierde voturi și la Ciucă și la Geoană, fiul de general de securitate compromis de legăturile sale cu Rareș Mănescu, aparent partenerul de afaceri al unui oligarh și propagandist rus, după cum a reieșit din uimirea lui Hodorkovski, cel șocat, recent, că NATO acceptă asemenea oameni în posturi cheie.
Pentru dregătorii sistemului uselist, dispariția din competiție a candidatei Șoșoacă ar fi mană cerească. Dimpotrivă, scoaterea ei din cursă e o veste proastă pentru orice candidat realmente reformist și pro-democratic, care vrea ca statul român să dispună de o justiție ca lumea. Așa că pare că s-a procedat ca în Iran. Șeful suprem a indicat candidaturile admisibile revoluției islamice și pe cele periculoase sistemului și Gărzilor lui Revoluționare.
Dar nu e acuzat PSD-ul, sărăcuțul de el, pe nedrept? Ne-am interesat. Și, ce să vezi? Mare surpriză, mare! Conform surselor G4Media, majoritatea judecătorilor numiți de PSD la Curtea Constituțională a votat pentru respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă.
Aceasta este, după toate aparențele, România de azi. Un stat pesedizat, cu instituții pesedizate, cu o Curte Constituțională pesedizată, care numai cu justiția veritabilă n-are treabă. Un stat rămas fixat în condiția securisto-feudală și în sistemul oligarhic, feudal, în care l-au țintuit acum vreo 35 de ani regimul Iliescu și mineriadele sale.
Ieșirea din acest marasm va avea loc numai dacă românii se vor mobiliza să aleagă un președinte realmente capabil să-l asaneze.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Cred ca au scos-o ca Georgica sa aj7nga in turul 2 cu Ciolacu, dupa modelul Iliescu – Vadim.
Daca la asta se ajunge, pe cuvant ca votez cu Georgica si asa ar trebui sa faca toata opozitia pt ca deja nu mai e democratie si trebuie spart buboiul.
Voteaza cu Georgica si o sa-l ai presedinte pe Georgica, iar pe suveran pe Putin.
Asa cum aveam inainte un voda care se inchina la sultan.
Cum se inchina si Ghitza Gheorghiu la Stalin.
Si vei fi spart buboiul.
Big deal!
Părerea mea este că trebuie ăsteptată publicarea în MO a deciziei. Acolo va fi și motivarea deciziei. Nu plecați pe fentă, că Șoșoacă sau oricine altcineva are dreptul, în orice condiții, de a candida la această poziție (Constituția României art.16, alin.3: „… demnităţile pot fi ocupate în condiţiile legii”.
Eu zic să mai avem puțintică rabdare.
Nu stiu de ce, dar mi-e tare greu sa plang scoaterea din competitie a Sosoacai.
Nu cred ca se cer prea multe semnaturi pentru prezentarea candidaturii la prezidentiale, ci prea putine. Fapt este ca sunt 10-11 candidati, majoritatea din partea partidelor care nu au obtinut minimul electoral. Partidul a luat 0.4% la europarlamentare, liderul candideaza hodoronc-tronc sa fie presedinte al tarii.
Aici încalca dispozițiile legale?
https://www.reddit.com/r/Romania/comments/1fx0uga/sosoaca_derapaj_antisemit_live_dupa_ce_a_aflat_ca/
Nu. Antisemitismul nu este în sine un delict penalizabil, după câte știu. Și chiar dacă ar fi, l-ar fi comis după excluderea ei probabil ilegală din competiție.
Sosoaca a comis antisemitism si inainte si dupa excluderea din competitie.