Dezbaterea decisivă: Vance își desființează adversarul și schimbă istoria

A contat oare dezbaterea tv de la CBS dintre potențialii vicepreședinți ai SUA? Mai mult decât își închipuie mulți. Pentru scena politică americană, a fost una care o va marca pe ani, sau poate chiar pe decenii. Și nu tocmai în rău. Dimpotrivă.

Spre deosebire de cea dintre Kamala Harris și Donald Trump, dezbaterea vicepreședinților a atins toate temele fierbinți ale campaniei electorale, între care imigrația, economia, avorturile.

Or, în toate domeniile abordate, J. D. Vance l-a distrus pe adversarul său, demonstrând o măiestrie extraordinară ca orator. Vance l-a pulverizat, pur și simplu, pe Tim Walz. A șters cu el pe jos, păstrându-și însă permanent jovialitatea, politețea, zâmbetul, privirea caldă și atitudinea de recunoștință față de poporul american care i-a permis ascensiunea.

Mulți împotriva unuia

Încât, din confruntarea sa cu ”bunicelul blând, din vecini”, ales de Kamala Harris să-i fie vice, în locul guvernatorului Pennsylvaniei, Josh Shapiro, un vorbitor strălucit, un democrat competent și credibil, dar prea ”evreu” pentru Partidul Democrat, J.D. Vance a ieșit un megastar mediatic.

Cu atât mai mult cu cât, în timpul dezbaterii, a reușit să pună la punct strălucit chiar și propaganda CBS, un post de stânga, cu moderatoare care și-au încălcat promisiunea de a evita agitpropul verificărilor false, zise ”fact-check”, deși nu sunt ce pretind.

Or, ele însele s-au trezit că sunt demascate ca mincinoase. De un Vance politicos și prevenitor, dar necruțător. Pus la colț de realitățile spuse de Vance, CBS i-a tăiat, la un moment dat, microfonul. Canalul a ilustrat astfel tendința spre cenzură, recomandată, implicit, de cuplul Harris-Walz. Pe care a condamnat-o, din nou extrem de persuasiv, candidatul republican, cerând democraților să apere cu adevărat democrația, cum pretind că ar face, nu s-o submineze, așa cum se întâmplă în realitate, prin restrângerea tot mai severă a libertății de exprimare.   

Deloc de mirare că, în finalul confruntării, n-a rămas mare lucru din Walz. Guvernatorul din Minnesota, un entuziast prieten al regimului comunist chinez, nu putuse explica una din frecventele sale minciuni. În speță, penibila gogoașă cu privire la prezența sa în China (unde a efectuat zeci de vizite în ultimele decenii) în vara în care regimul totalitar marxist de la Beijing masacra cu miile studenții proprii, la Beijing, în piața Tiananmen. Ulterior, Walz avea să ia apărarea socialismului, afirmând că ar fi pentru mulți ”o bună vecinătate”.

Incapabil să explice contradicția dintre afirmațiile sale privind prezența sa în China în 1989 și realitatea descoperită de jurnaliști de investigație competenți, Walz a dat din colț în colț și a sfârșit prin a admite că a ”vorbit rău”. Încă o dată. A nu se știe câta oară.

Căci la fel de ”rău” a vorbit el și când a sugerat că ar fi luptat cu arma în mână, dar s-a constatat că pretenția lui mincinoasă fusese o impostură.

Era prea puțin pregătit? Excesiv de pregătit?

Gafele, erorile și minciunile scoase pe gură de veșnic șovăitorul sau excesiv euforicul Walz s-au ținut lanț. Tim Walz s-a bâlbâit repetat, oricare ar fi fost tema, în vreme ce rivalul său s-a afișat simpatic, suveran, articulat și la obiect. Vance s-a prezentat credibil, ca descendent al unei familii de muncitori și fost pușcaș marin american în Irak, mândru de țara lui și recunoscător pentru șansa extraordinară care i s-a dat, de a se ridica și de a sta în fața poporului american.

În politica internă, de pildă în chestiunea imigrației, Vance a reușit să se impună inclusiv în fața moderatoarelor evidențiind repetat neajunsul cheie al Kamalei Harris: faptul că s-a aflat la putere în ultimii aproape patru ani și n-are cum să nu fie vinovată pentru starea deplorabilă a lumii și a Americii.

Și în politica externă, pe subiectul fierbinte al conflictului israeliano-iranian și al sprijinului american pentru o ripostă israeliană la agresiunea iraniană, Vance l-a surclasat pe Walz. Care, când n-a mințit (de pildă, flagrant, că imigrația ilegală ar fi în prezent ”mai redusă” decât în epoca fostului președinte) a bălmăjit-o și n-a fost în stare să respingă convingător apărarea bilanțului politic extern foarte convingător al fostului președinte, Trump.

La analiza prestațiilor, s-a văzut silit să-l laude pe Vance chiar și ziarul de casă al Partidului Democrat și al administrației Biden-Harris, New York Times. Până și moderatoarea postului leftist, ABC s-a simțit obligată să releve că prestația (catastrofală, n.m) a lui Walz i-a amintit de cea a lui Joe Biden în dezbaterea cu Trump, care a dus la debarcarea președintelui american în exercițiu din postura de candidat la un nou mandat.

Alte reacții și semnificații

Unii comentatori conservatori (de pildă de la Sky News Australia) estimează că dezbaterea l-a lansat pe J.D. Vance ca stea, în felul în care o apariție publică din anii 2000 l-a ridicat pe cerul politicii pe Obama. Au dreptate. I-am citat cartea, Hillbilly Elegy.

E un bestseller despre una din cele mai sărace zone ale Americii. E regiunea defavorizată din care provine Vance, cel cu o mamă dependentă de droguri, cu o mulțime de tați vitregi și o soră nevoită, împreună cu bunicii lor, să-l crească, recurgând la ajutor social.

Sfidând talpa ostilă unei educații veritabile și visului american a unei lumi parțial infernale, s-a ridicat din ea cel care, ieri, a demonstrat cu asupra de măsură că i-ar sta bine ca președinte.

Mai bine, chiar, decât lui Trump. Fiindcă oricare va fi deznodământul scrutinului prezidențial din noiembrie 2024, J.D. Vance are toate datele, mai ales morale și intelectuale, să conteze enorm pe scena politică și în viitoarele competiții pentru Casa Albă, din 2028 încolo.

Mai mult, succesul său de la 1 octombrie are toate șansele să schimbe din temelii și datele confruntării Harris-Trump de la 5 noiembrie. Pentru că în luna restantă nu vor mai avea loc dezbateri prezidențiale, triumful său de la CBS și eșecul monumental al rivalului său de stânga se vor imprima și vor adăsta în memoria telespectatorilor.

Ambele vor avea un impact cu atât mai puternic asupra scrutinului, cu cât vor atârna greu în procesul decizionar al independenților și nehotărâților. Or, lor le revine rolul hotărâtor într-un proces electoral strâns, mai ales în statele ”balama”, unde confruntarea Harris-Trump e pe muchie de cuțit.