Lumea întoarsă pe dos a revoluției antisemite: Israel, CPI și acuza de genocid

Egalitatea tuturor în fața legii și interdicția osândirii fără probe constituie temeiul statelor de drept. Ca și al dreptului internațional. În condiții de justiție funcțională, nedreptatea nu e admisă nici măcar dacă beneficiarul injustiției se bucură, ca victimă, de simpatia generală.

Sau dacă, dimpotrivă, pe banca acuzării a fost plasat un ”monstru” unanim detestat.

Evreii nu sunt încă unanim detestați, deși stânga globală face eforturi deosebite să mobilizeze globul, pe progresiști, extrema dreaptă și întreaga lume islamică, să-l urască din rărunchi pe ”evreul națiunilor”, care este  Israel, singurul stat de drept și unica democrație din Orientul Apropiat și Mijlociu. Nu sunt unanim detestați, dar nici departe de acest statut. După milenii, secole și decenii de asiduă îndoctrinare mai întâi religioasă, apoi nazistă și ulterior comunistă, o substanțială parte a omenirii se vede contaminată de maladia antisemitismului. Și profund debusolată.

”Meritele” acuzei de genocid

Iată de ce a ajuns să fie posibil faptul halucinant ca Israelul, care se apără cu mijloace mai omenoase decât orice altă armată din lume de repetarea unui atac terorist genocidar, precum cel săvârșit la 7 octombrie de teroriști islamiști, să fie tradus în justiție la Haga, pentru un prezumtiv ”genocid” de care e acuzat aiurea în tramvai nu de azi de ieri.

Or, în cele trei sferturi de secol de existență a statului evreu modern, numărul locuitorilor din Gaza, despre care e vorba la CPI, în acuza de genocid avansată, spre deliciul Hamas și al tuturor antisemiților, tiranilor și teroriștilor din lume, de Africa de Sud, a crescut semnificativ, în loc să scadă. Cum ar fi normal într-un genocid. Cît de notabil a sporit numărul palestinienilor din fâșie? S-a înzecit. Azi trăiesc în Gaza de zece ori mai mulți palestinieni decât acum 75 de ani.

Halal ”genocid”. Ceea ce nu înseamnă însă că nu sunt victime și între ei. Ori că n-ar fi vrednici de compătimire, spălați pe creier cum au fost, în mare parte, devreme ce sondajele afirmau că aproape 75% dintre palestinienii din Gaza aprobau masacrul săvârșit de Hamas la 7 octombrie.

Totuși, Israelul nu se consideră în război cu populația civilă palestiniană. Doar cu terorismul. Și bine face, deși, în răstimp, au dispărut, din această parte a Țării Sfinte, toți evreii. Toți. Fără excepție.

Pentru că vrăjmașii lor insistă ca ”teritoriile palestiniene” (”from the river to the sea”) să fie, vorba naziștilor, ”judenrein” și ”judenfrei”. Fără evrei. ”Curățate” de ei.

Așa e Gaza din 2005 și acum, dacă se face abstracție de prezența în fâșie a IDF și ostaticilor capturați de Hamas și de Jihadul islamic la agresiunea lor de la 7 octombrie 2023, când și-au demarat genocidul. Unul, de care regimul sudafrican, un mare prieten al lui Putin și al islamiștilor de pretutindeni, nu-i învinuiește pe adevărații genocidari, ci, vai, doar țara victimelor lor. Căci așa operează întotdeauna antismitismul: răstoarnă legic raportul dintre victime și făptași. Cei dintâi sunt prezentați ca ”făptași”, iar ci din urmă ca ”victime”.

Răsturnarea lumii: o revoluție antisemită

Reiese că la Haga, pe banca acuzării, a fost silită să se așeze victima unui genocid, în timp ce făptașul lui veritabil își freacă mâinile de bucurie, văzându-se îndreptățit chiar și numai de obrăznicia Curții, de a accepta să judece o speță delirantă. O speță care întoarce lumea pe dos.

O năruie începând cu limbajul și înțelesul cuvintelor. De pildă cu sensul și semnificația termenului de ”genocid”. De acum încolo, noțiunea va figura între exemplele orwelliene de ”newspeak”, de limbaj totalitar, menit să ne îngrădească, să ne încețoșeze gândirea și judecata critică, să legitimeze samavolnicia, arbitrariul, fărădelegea: adevărul e dat drept ”minciună”, pacea drept ”război”, dragostea drept ”ură”, libertatea în chip de ”cămașă de forță”. Și invers.

Căci inversarea raportului dintre vicitmă și făptași reclamă și răsturnarea adevărului. În speță întoarcerea lui pe dos. Convenția contra genocidului? E redusă, astfel, la absurd. China și Rusia exultă. Au prin urmare perfectă dreptate unii dintre cei mai avizați dintre criticii acestui infam proces, care l-au comparat cu afacerea Dreyfus, celebra învinuire nedreaptă, din antisemitism, a unui ofițer francez acuzat fals, la finele secolului al XIX-lea, de trădare, doar pentru că era evreu.

Are dreptate și liderul opoziției israeliene de centru, Yair Lapid, potrivit căruia ”nu Israelul e azi pe banca acuzării, ci integritatea Comunității Internaționale. Fiindcă dacă o țară care se apără de un atac brutal și asasin poate fi tradusă în justiție pentru ”genocid”, convenția împotriva genocidului a devenit o răsplată pentru antisemitism și terorism”.

Au dreptate, de asemenea cei ce observă aberația și ipocrizia traducerii în justiție a taberei care încearcă să reducă la minimum numărul victimelor civile ale unui conflict militar, în timp ce inamicii ei scapă de justiție, deși includ maximizarea acestui număr și al numărului de copii transformați în scuturi umane și uciși, între principalele lor active, atuuri, resurse și strategii.

Ar trebui să ne îngrijoreze rău o asemenea lume întoarsă pe dos.

Ar trebui să ne alarmeze la culme răutatea și ipocrizia unor organizații și instituții internaționale, care acceptă cu răutate, lașitate și ipocrizie, să joace acest joc murdar, al răsturnării ei. Chiar dacă nu ne plac evreii. Chiar dacă nu înțelegem faptul elementar că, după dorita eliminare din peisaj și de pe hărți a statului evreu, căruia i se erodează, prin procese precum cel intentat de sudafricani, dreptul la autoapărare, creștinii și țările lor vor deveni rapid următoarele victime ale coaliției islamisto-stângiste, ale teroriștilor și ale aliaților lor de la Moscova, Teheran și Beijing.

Nu întâmplător, creștinii sudafricani au reacționat critic la inițiativa de la Haga a Pretoriei, evidențiind, într-un editorial, că regimul Congresului Național African ”încearcă să se dea erou” pe plan extern, ca să distragă de la ”eșecul său intern”. Și nu e doar atât.

Miza revoluției antisemite și urmările nedreptății

Fiindcă nicio nedreptate nu rămâne fără urmări asupra celor care o aprobă sau o tolerează. În ultimă analiză, chiar dacă se face în numele protejării unor presupuși ”oprimați”, plasarea în cap a adevărului, a valorilor, a legii și dreptății și încălcarea normelor civilizației se răzbună crunt asupra tuturor. Inclusiv, și mai ales asupra prezumtivelor victime ”apărate” prin nedreptate. În interesul lor vital ar fi să se înfiereze antisemitismul și terorismul, nu să se condamne combaterea lor.

Iată, dincolo de aberanta acuză de genocid la adresa Israelului, ce se află în dezbatere la Haga: cât de antisemite au devenit organismele și instituțiile internaționale? Cât de puternică e complicitatea lor cu terorismul, cu islamismul, cu politicile identitare ale mișcării woke, cu neonazismul și rasismul de stânga, cu tiraniile totalitare care le țin hangul antisioniștilor?

Mă întreb dacă este oare ireversibilă revoluția globală, antisemită?

În cele din urmă, în cauză nu e doar dreptul de a se apăra al democrației israeliene, ci viitorul tuturor democrațiilor, luate cu asalt nu doar de islamism și putinism, ci și din interior, de neomarxismul elitelor din presa și clasa politică și de eșafodajul instituțional creat de ele.