Ce-i de făcut? Ecuadorul se află în război civil. De ce? De prea multă mafie.
Dar a ajuns așa și pentru că agenda marilor puteri și a organizației mondiale se rezumă la a acorda aproape 100% din atenție și resurse minusculului petic de teren terorist care e Gaza. De nevoia de apărare eficientă a democrațiilor, luate cu asalt de mafia globalizată, nu prea par să mai aibă timp.
Crime, violențe și infamii în serie au aruncat de la 7 ianuarie Ecuadorul în haos și dezastru. Țara se află, practic, în stare de război civil, după ce José Adolfo Macías Villamar, liderul filialei locale a unui cartel mexican al drogurilor, a profitat de corupția unor gardieni și a evadat, cu puțin timp înainte de a fi mutat la o închisoare de maximă securitate.
Au fost asasinați polițiști, iar tâlharii și narcotraficanții ”au luat cu asalt un post public de televiziune în timpul transmisei live”, după cum scrie ziarul spaniol El Pais. Potrivit cotidianul de la Madrid, ”stabilitatea Ecuadorului e în pericol”.
Dar oare de ce? Și ce face tânărul șef al statului, Noboa?
Președintele Noboa, un om politic de centru, se vede pedepsit de crima organizată și globalizată, în țara sa latinoamericană, pentru că a încercat să-i facă democrației ecuadoriene un inestimabil serviciu: s-o protejeze cum trebuie de fărădelege, de narcotraficanți și de marii corupți, manevrați de cartelul ecuadorian al drogurilor, zis ”Los Choneros”.
Sub guvernarea marxistă, Ecuadorul a devenit un rai al traficanților de droguri locali și mexicani. Bandele profită de pe urma înmuierii perceptibile a eforturilor americane de a combate narco-cartelurile latinoamericane, ca și de lipsa controalelor adecvate la granița mexicano-americană.
Îmbogățiți peste măsură, în țări altminteri sărace, bandiții au început, după cum scrie presa spaniolă, ”să preia conducerea închisorilor, să intimideze populațiile, să corupă autoritățile, să submineze instituțiile și să pună în pericol statele de drept”.
Reacția tânărului președinte ecuadorian, care a preluat puterea la Quito acum o lună și jumătate, e potrivită. Noboa a ripostat just viiturii de violențe provocate de bandele de negustori ai morții albe prin decretarea stării de urgență. Pe termen scurt, e bine.
Dar ce poate face pe termen mediu și lung președintele unei țări ai cărei inamici de moarte interni sunt marionetele unor vrăjmași ai statului de drept din străinătate, precum șefii cartelului drogurilor Sinaloa, din Mexic, o țară guvernată dezastruos, de stânga?
Flagelul mafiot îl înlocuiește sau îl prelungește pe cel comunist
Profitând de administrații jalnice, de inspirație socialistă, mafioții au învățat din lozinca marxistă a Manifestului Partidului Comunist: ”Proletari din toate țările, uniți-vă”. Lozinca are în spate o fabuloasă carieră, după ce bolșevicii au adoptat-o și au vârât-o în stema URSS și a sateliților ei socialiști și comuniști din Europa și Asia.
Mai nou, sloganul Manifestului Comunist s-a adaptat timpurilor moderne și îi cheamă la integrare pe narcotraficanți: ”Mafioți din toate țările, uniți-vă”! Ceea ce asasinii, tâlharii, dealerii și distribuitorii morții s-au grăbit să facă.
A face față banditismului internațional, comercianților de moarte albă, traficanților de carne vie, marii corupții transfrontaliere și destabilizării Americii Latine nu poate fi doar sarcina șefului unui mic stat sud-american ca Ecuador. Sau numai a poliției sale, oricât de redutabilă ar fi.
Ar trebui să fie și o misiune comună. Ar trebui să fie și tema de casă a unora mai bogați, mai puternici și mai numeroși: a superputerii, a Interpol, a Organizației Statelor Americane, a ONU, a paznicilor ordinii mondiale, chiar dacă înțelepciunea convențională pretinde, eronat, că n-am mai avea nevoie de un jandarm mondial.
Dar mai există acești paznici?
Dar mai există superputerea? SUA mai există, da, în neîncetatele turnee efectuate de șeful diplomației americane, Blinken, în Orientul Apropiat și Mijlociu, la Cairo și Ierusalim, la Ramallah, la Ankara, în Arabia Saudită și te miri unde.
America mai există și în Marea Roșie, grație unui portavion și a navelor americane și britanice din apropiere, care doboară, din fericire, dronele și rachetele Houthi, fără să-i combată însă pe pirați și teroriști, așa cum ar trebui, în regiunile lor de baștină, yemenite.
Dar la granița americano-mexicană și în jungla ecuadoriană, America lipsește, vai. Așa cum lipsește din vaste păduri și terenuri tropicale, controlate de traficanți în sudul lumii noi.
Iar Europa nici n-a existat vreodată ca actor pe scena internațională, decât ca semnatar de cecuri pentru islamiști și ca teren de joacă al Turciei, Rusiei, Iranului și Chinei comuniste.
Și ce mai face oare ONU? Mai face oare altceva decât să încerce să-i ajute pe teroriștii musulmani, suniți, din Gaza, dacă nu și pe tovarășii lor șiiți, de obediență iraniană, din Liban și Yemen?
În timp ce America, dezabuzată și demoralizată, și-a dat demisia din funcția de jandarm global și se arată, parcă, obsedată doar de protejarea civililor palestinieni, lumea, care are nevoie ca de aer de un polițist mondial corect, deștept și eficient, tocmai ce s-a globalizat, cu tot cu bandiții ei. Mafioții mexicani fac averi uriașe nu doar pe străzile metropolelor californiene sau la New York și în cluburile de fițe europene, asiatice și africane, ci și în Ecuador. Sau aiurea.
Iar lucrurile n-au șanse mari să se amelioreze, cât timp conducerile politice din cancelariile relevante nu-și bagă mințile în cap, nu renunță la ochelarii de cal ideologici și nu se adecvează realității globale. Ori nu sunt substituite, prin alegeri, de guvernanți mai deștepți.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
