Noul președinte al Taiwanului și raporturile sino-americane

Nu toate enormitățile diplomatice americane s-au comis în mandatul lui Joe Biden. Trump a luat de pildă fatala hotărâre de retragere a trupelor americane din Afganistan, înainte ca Biden să aleagă această imbecilitate a administrației precedente ca unica opțiune a executivului precedent pe care nu a invalidat-o: a transpus-o și încă într-un mod dezastruos, nu doar cu efecte catastrofale.

Între aceste efecte: stimularea Rusiei să lanseze reinvadarea Ucrainei și a Iranului să încurajeze Hamas să atace Israelul la7 octombrie 2023.

Tot administrația sa de stânga a dat ordinul scoaterii teroriștilor și piraților Houthi de pe lista grupărilor teroriste. Și tot ea s-a umilit în fața Chinei comuniste, încercând să-și netezească relațiile cu Beijingul în ciuda baloanelor de spionaj chineze, a polițiștilor politici chinezi care controlează metropole occidentale vânând disidenți, a banilor pompați de China, cot la cot cu frăția Musulmană din Qatar, în universități și îndoctrinarea elitei americane.

Nu e deci de mirare, că, deși administrația l-a felicitat pe noul președinte al Taiwanului, Biden s-a grăbit să oblojească și supărarea Chinei comuniste, iscate de palma celui de-al treilea mandat acordat de taiwanezi independentiștilor Partidului Democratic Progresist. Liderul de la Casa Albă a afirmat că ”SUA nu sprijină independența” insulei.

Anterior, oficialitățile din Washington au declarat că ingerința oricărei țări în treburile politice ale Taiwanului este inacceptabilă.

Această frunză de smochin diplomatică e nedemnă de superputere și stimulează regimul totalitar sclavagist și comunist de la Beijing. America și mapamondul știu bine că o singură țară se amestecă în treburile Taiwanului. Nu e cazul să fie protejată prin eufemisme. Prin declarații neavenite. Sau printr-un laș balet diplomatic.

America și mapamondul mai știu că democrația taiwaneză e una de enorm succes. Iată ce-i deranjează la culme pe potentații chinezi de la Beijing. Tirania lui Xi nu poate suporta niciun model chinezesc de succes care să nu-i fie înrobit. Ca atare, a nivelat ilegal și în răspăr cu dreptul internațional democrația din Hong Kong. Și-ar vrea mult s-o ucidă și pe cea taiwaneză.

Departe de a fi un demnitar belicos, noul președinte al Taiwanului, Lai, a lansat Chinei un apel la negocieri, conviețuire pașnică și la păstrarea păcii în strâmtoarea Taiwan.

În replică, regimul comunist nu s-a arătat impresionat, ori grăbit să dea asigurări de prezervare a păcii în strâmtoarea Taiwan. Zonă de care, conform președintelui ales azi la Taipeh, ”depinde pacea globală”.

Simultan, Lai a promis să apere insula democratică de amenințările și intimidările executivului totalitar chinez.

Or, potrivit comuniștilor de la Beijing, ”reunificarea” (la nevoie cu de-a sila) a celor două Chine ar fi ”inevitabilă”, iar Beijingul nu ar ”tolera activități separatiste pe insulă”. Concomitent, imperialiștii comuniști-sclavagiști au afirmat că partidul Democratic al Progresului, al cărui candidat a câștigat clar alegerile prezidențiale în fața unor contracandidați care și-au admis înfrângerea, ”nu” ar reprezenta ”opinia publică”.

Halal. Te pomenești cu o ”reprezintă” dictatura totalitară chineză.

În fața acestor insolențe, America nu trebuie să-și manifeste, complet aiurea, teama că niște alegeri vor exacerba conflictul dintre Washington și Beijing. Trebuia, dimpotrivă, să ceară dictaturii genocidare a Chinei să înceapă să organizeze în fine propriile ei alegeri libere, astfel încât să-i dea poporului chinez să decidă el însuși, liber, ce anume și pe cine vrea.  

America și întreaga lume liberă și democratică ar face bine să avertizeze clar și fără echivoc Beijingul. Fiindcă nimic (în afară de succesul asediatei democrații israeliene) nu se compară cu izbânzile ieșite din comun ale Taiwanului.

Care a ales în 1996 calea democrației și purcede neabătut pe acest drum de reală ispravă, inclusiv tehnologică, fiind o piesă de rezistență a lumii libere, imposibil de înlocuit economic. În plus, SUA ar trebui să ajute mai consistent Ucraina să-și câștige războiul și să semnalizeze fără echivoc că va interveni în forță dacă regimul chinez își transpune amenințarea invadării Taiwanului. Căci nimic nu ar descuraja o astfel de invazie chineză mai mult decât o victorie a Ucrainei în fața invaziei rusești și o declarație clară și fără echivoc de asistență militară americană pentru Taiwan.

Problemele micii insule democratice din Marea Chinei, riscând să ajungă pariuri existențiale pentru Vest, au decurs din inepta decizie a administrației Carter de a-și comuta în 1979 relațiile diplomatice cu China, preferându-i Taiwanului pe comuniștii din Beijing. Ceea ce a euforizat regimul chinez, impulsionându-i speranțele de a recupera fie și prin forță Taiwanul.  

A venit momentul ca SUA să-și reconsidere politica externă nu doar față de Rusia, ci și față de aliații ei și puteri, precum a părelnicilor prieteni din Qatar. Ca și față de China comunistă.