Civilizația, în război cu teroarea. Și cum se va face pace

Cum e atacată ea? De teroriști? de Putin? Desigur. În varii bătălii. Și, mai ales, din interior. Prin minciuna și defetismul unor aparent nevinovate știri de ”presă”, în fapt de propagandă descreierată și smintită, amnezică și antisemită, înveșmântată în faldurile pacificismului.

Înainte de a se descărca în pogromuri tip Daghestan – dovadă că Rusia nu-și mai controlează teritoriul propriu – ori în manifestații antisemite mamut, pe străzile metropolelor apusene, bombele bătăliei interioare, din Vest, explodează fără zgomot. De pildă, în anunțul, pasămite inocent al postului tv canadian CTV, care a răspândit, în rețele, următoarea ”informație” dezinformatoare: ”As the war between Israel and Hamas escalates, demonstrators across the world have taken to the streets to demand an end to the violence.”

Ceea ce vrea să spună că, ”în timp ce războiul dintre Israel și Hamas ia proporții, demonstranții din întreaga lume ies în stradă să ceară sfârșitul violențelor”.

Or, ce revendică, în realitate, demonstranții pro-palestinieni?

”Drepturi palestiniene”? Un ”teritoriu pentru două state”? Ei, aș! ”From the River to the Sea” înseamnă lichidarea statului evreu cu tot cu populația lui. Încât nu ”sfârșitul violenței” îl reclamă suporterii terorismului Hamas, o grupare despre natura căreia nu aflăm nimic din pseudoinformația livrată de CTV, decât sugerata, dar falsa ”echivalență” dintre singura democrația din regiune, pe de o parte, și islamiști, pe de alta. Minciuna nu e crasă, nu e sfruntată, ci abia discernabilă. E subtilă. Și nu e decât un titlu, care omite să spună adevărul.

Adevărul e că suporterii terorismului de pe străzile metropolelor apusene revendică, precum șeful ONU, Guterres, sfârșitul violenței ripostei israeliene împotriva teroriștilor care conduc fâșia Gaza. Un ajutor ”umanitar” pentru teroriști. În teritoriul prefăcut de ei în entitate teroristă. Și nu în orice entitate teroristă. Ci într-una genocidară, antisemită, de tip nazist, dar mai crudă, cât timp s-a putut manifesta, la 7 octombrie 2023, decât hitlerismul în Șoa.

Agresiunea Hamas a declanșat actualul război în acea zi sfântă de sâmbătă a sărbătorii Bucuriei Torei. Pentru că așa a vrut, se pare, führerul iranian al grupării. ONU și progresiștii din media pro-Hamas ar vrea oprit acum acest război, astfel încât agresorii să evite să dea socoteală. Să nu mai fie combătuți, să ocolească înfrângerea totală și, ca atare, să învingă, pe ideea că nu sunt (doar) ucigași de bebeluși și violatori, ci luptători ”onorabili” care au repurtat o triunfătoare izbândă doar pentru că au supraviețuit, ca David lui Goliat, deci unui inamic mult mai puternic.

Nimic din aceste aspecte nu se află din dezinformarea aparent pacifistă, în fapt subtil pro-teroristă, practicată de televiziunea de stat canadiană. Care sugerează că statul evreu ar ocupa o poziție nedreaptă, de vreme ce demonstranții ”din întreaga lume” se opun măsurilor lui de apărare. O fi știind, deci, ”omenirea”, de ce micul stat evreu ar trebui să înceteze să se mai apere prin ”violențe”. Ca și cum dacă ar lăsa arma jos înainte de a birui, Israelul n-ar fi anihilat imediat.

Revizionismul față cu adevărul istoric

La mijloc nu e doar neștiință. E o atitudine hrănită abundent, de un veac, de varii propagande totalitare, care au intoxicat lumea liberă cu mistificări istorice antisemite și un revizionism grotesc, care ignoră tot ce a fost și este Israelul: o țară din timpuri imemoriale evreiască; o continuă prezență evreiască în ciuda Diasporei- majoritară până în epoca modernă și apoi după crearea statului evreu, prin imigrarea sutelor de mii de evrei expulzați din țările arabe, înainte și după înființarea, prin decizie ONU, a ”entității sioniste”, cum îi zic antisemiții.

Una care n-a pornit în epoca modernă niciun război de agresiune, alcătuiește o societate liberă, deschisă, care se apără încă de la înființare și, totuși, nu e acceptată de masa inamicilor ei. Cărora nu le-a luat nimic, dar le-a oferit repetat un stat în practic întregul teritoriu disputat din 1967-n încoace. Și care invocă obsesiv o ”Palestină” ce n-a existat niciodată ca stat independent, numele filistinilor fiind dat Țării Sfinte de romani, în vechime, ca să se răzbune pe evreii statului luptând în contra colonialismului Romei printr-o denumire ofensatoare.

La marile mituri antisemite antice, medievale și rasiste s-a adăugat în ultimii 75 – 80 de ani mitul antisionist. Care pretinde că evreii n-ar avea, chipurile, dreptul la propria lor țară. Care ar fi parte a ”califatului”. A ”umei”. Se vehiculează astfel sinistra minciună, incontestabil antievreiască, potrivit căreia oricine are dreptul la o țară, în afară de evrei.

Nu mai puțin mistificatoare e sugestia imaginarei agresivități israeliene față cu populația civilă palestiniană. Cea din urmă e avertizată repetat de Israel, pe toate căile, să se salveze, pentru că nu e dușmana statului evreu, dar e împiedicată de liderii proprii, palestinieni, să se refugieze. Această populație civilă servește teroriștilor drept scut și e doar vag mai puțin victimizată de jihadiști, decât israelienii martirizați de Hamas și luați ostatici, între altele la 7 octombrie 23.

Și totuși, liderii occidentali, care știu perfect toate acestea, îi ”recomandă” tot mereu, ipocrit și viclean, Israelului, să ”respecte dreptul internațional umanitar”. Ca și cum statul evreu nu l-ar prețui și respecta mai mult poate decât orice alt stat. Și ca și cum n-ar fi dovedit-o de ani și ani. Și ca și cum statul evreu ar trebui strunit, pentru că abia ar aștepta să se repeadă în civilii palestinieni pe care, în fapt, în loc să-i vâneze, cum sugerează aceste recomandări, îi tot salvează de Hamas și de bombele proprii prin telefoane și sms-uri, ca și prin manifeste în arabă, parașutate cu sutele de mii în Gaza, explicând în detaliu unde sunt în pericol oamenii și unde să plece spre a fi în siguranță.

Marea absentă la apel: claritatea morală

Dar pofta politicianistă de voturi e mare. Mare și antisemitismul importat, în Vest. Iar ideologia face ravagii, prostește și smintește până nu mai rămâne din creier nimic.

Altfel n-ar fi posibil ca inși care luptă pentru drepturile homosexuale să manifeste pentru Hamas. Ceea ce, potrivit lui Claudio Casulo, un comentator german sagace, e ca și cum ”vitele ar demonstra pentru un lanț de măcelării și restaurante care oferă mușchiuleț de vacă la grătar”, de vreme ce islamiștii i-ar omorî cu mâna lor pe tinerii elgetebiști progresiști ce-i adoră pe jihadiști.

Așa se surpă mințile. Și claritatea morală. Așa se duc de râpă valorile telespectatorilor din Canada, din Occident, din lumea liberă. Așa se prăbușește civilizația. Și exact pe această erodare etică, axiologică, din interior, a lumii libere și a voinței oamenilor de a rezista barbariei și de a-i recunoaște adevărata natură, au mizat din capul locului teroriștii și stăpânii lor islamiști de la Teheran, ori aliații lor nu mai puțin totalitari și imperialiști de la Moscova și Beijing.

Bătălia se dă, prin urmare, nu doar pentru supraviețuirea evreilor în fața unei tentative de genocid de tip nazist și ISIS, ci și pentru etica universală, pentru adevărul ei și, deci, pentru claritate morală. Importanța războiului anti-terorist dus de Israel în Gaza și, cu frâna de mână trasă, în sudul Libanului, e, prin urmare, greu de subapreciat. Nicio analiză realistă, rămasă la adăpost de propagandă, care nu ignoră interesele civilizației, nu o mai poate subestima.

Fiindcă pare că doar democrația israeliană demonstrează, pe teren, disponibilitatea de a lupta, efectiv și fără mascarade împotriva alianței totalitar-genocidar-teroriste, care a aruncat Statelor Unite și Vestului mănușa, mai întâi la 24 februarie 2022, iar apoi, după mai bine de un și jumătate, la 7 octombrie 2023. Sunt abundente dovezile, indiciile, mărturiile și analizele credibile care probează că și invazia rusă în Ucraina a fost, dincolo de obiectivul ei genocidar, colonialist și imperialist, o agresiune anti-occidentală.

Una inspirată de aderarea Ucrainei la valorile democratice apusene, ca și de spectacolul slăbiciunii endemice, proiectate de America progresistă a lui Joe Biden și de aliații ei europeni în varii instanțe, între care, mai ales, în timpul retragerii lor din Afganistan.

Nu că SUA n-ar înțelege, între timp, mult din cele ce se petrec. Și importanța disuasiunii

Rostind un rarisim discurs programatic, din Biroul Oval, președintele SUA, Biden, a spus, recent, multe lucruri bune. Că teroriștii Hamas și tirania rusă a lui Putin intenționează fiecare să ”anihileze complet democraţiile vecine”. Și că, pentru ca Statele Unite să fie în siguranță ”pentru generaţii“, el, Biden, va cere Congresului urgenta ajutorare a celor două națiuni atacate, Israel şi Ucraina, cu un pachet de 100 de miliarde de dolari, din care circa 14 să fie alocate statului evreu, de celelalte beneficiind mai ales Ucraina, dar și Taiwanul amenințat inadmisibil de China comunistă, aliata Rusiei și a Iranului.

”Istoria”, a mai reliefat Biden, pe drept, ”ne învață că teroriștii trebuie să plătescă un preț pentru terorism”, altfel ”continuă pe drumul lor”. Mai mult, SUA au dislocat în Mediterană două portavioane. Au mai expediat flote aferente, precum și, mai nou, un submarin nuclear.

Iar America l-a trimis și pe Antony Blinken (după ce șeful diplomației americane, ca și președintele Biden au mai efectuat varii vizite în zonă) să transmită diverselor regimuri arabe și islamiste din regiune, în special Iranului, avertismente. Blinken le-a cerut din nou iranienilor și teroriștilor șiiți libanezi din Hezbollah să nu intre în război de partea Hamas, iar milițiilor șiite, pro-iraniene, să pună capăt repetatelor lor atacuri din Siria și Irak asupra trupelor americane. Blinken a spus, Blinken a auzit. De la 17 octombrie încoace au avut loc aproximativ 30 de atacuri asupra forțelor americane din regiune.

Astfel că Biden s-a văzut nevoit să avertizeze o dată în plus Iranul și gruparea teroristă șiită Hezbollah, care controlează Libanul, să se abțină de la intrarea în război. Și să amenințe cu intervenția militară americană. Ajunge?

Nu e clar. America e infiltrată adânc de dușmanii ei din Rusia, China, Iran și, mai ales, Qatar, un fief extrem de prosper și de capabil să corupă americani, al islamistei și teroristei Frății Musulmane, a cărei filială palestiniană este Hamas.

De prea multe ori s-au lăsat SUA, apoi, călcate în picioare, pentru ca disuasiunea pe care încearcă s-o realizeze, să mai fie pe deplin credibilă. În ciuda submarinelor și portavioanelor. Care sunt bune și frumoase, dar nu spun nimic, persuasiv, despre apetența pentru a lupta până la victorie, într-un nou război, cu militari proprii pe teren.

Ca atare, războiul antiterorist israelian și o victorie militară ucraineană sunt singurele probe concrete, în măsură să restabilească în mod realmente credibil capacitatea Vestului și a lumii libere de a-și descuraja inamicii.

Condițiile victoriei

Dar această victorie (ca și cea ucraineană) va fi obținută pe baza unui preț de sânge scump. Se aude că în Gaza primejdia nu emană doar din tunelurile, din care răsar combatanți înarmați până în dinți cu arme ultramoderne, ci și din sute, poate mii de case masiv fortificate, din care teroriștii organizează ambuscade anti-israeliene. În timp ce sub pavajul străzilor explodează bombe, tancurile avariate sau distruse blocând retragerile.

Ambuscadele, mai afirmă cunoscătorii, sunt organizate pe modelul jihadiștilor irakieni, talibani, sirieni și libanezi. Mai mereu, dindărătul scuturilor umane. Mai mereu cu pierderi considerabile pentru inamicul forțat să lupte din casă în casă și din stradă în stradă. Cu conștiința că e chemat să-i apere pe civilii dușmanului, în timp ce taberei vrăjmașe îi sunt necesare pentru agitprop hecatombe de necombatanți uciși, teoretic, de inamic. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine pentru teroriști și pentru propaganda lor, menită să-i zugrăvească pe israelieni ca niște feroci monștri hidoși.

Vor reuși israelienii să le distrugă pozițiile și să-i nimicească? Nu mă îndoiesc. Adepții unui cult al morții, precum cel practicat de Hamas, nu înving niciodată.

Da, Israelul va învinge pe câmpul de luptă. Dar și conflagrația? Doar dacă Ierusalimul nu pierde războiul psihologic și bătălia cu propagandiștii. Iar cei islamiști sunt înspăimântător de eficace. Sunt școliți la școala agitpropului kaghebist și nazist.

E o bătălie net mai grea (și mai îndelungată, cu multe decenii) decât cea de stradă, din Gaza, care se câștigă cu inteligență, curaj și tehnică modernă, de felul detectoarelor termice, dronelor și bombelor de adâncime, capabile să penetreze buncăre.

Pentru că această bătălie pentru narativ nu se mai dă cu mințile needucate ale unor primitivi, ci împotriva masei de creiere durabil spălate și parcă pentru veșnicie intoxicate ale postmodernei elite apusene.

Abia când se va învinge în această încleștare pentru minți și inimi se va putea face pace.