Taberele războiului anti-terorist, în clar. Și răsfățul antisemitismului asasin(1)

Cine se confruntă cu cine din tuneluri și până pe străzile din Los Angeles, unde a fost omorât mai nou un domn, evreu, doar pentru că era în calea unui manifestant pro-palestinian cu megafon? Din SUA și Franța afluiesc tot mai mulți evrei spre Israel. Farurile libertății s-au întunericit. Democrația le e pe ducă sub impactul urii pe evrei și pe Vest a unor gloate de islamiști antisemiți imigrați și a maoiștilor impenitenți din facultăți, redacții și rețele sociale, care le țin isonul în masă, justificându-le complice tot mai numeroasele apeluri la genocid, violență și asasinate antievreiești.

Puțini, dar buni. Versus mulți și răi

Vârful vizibil, de la suprafață, al unei din tabere este, în protestele din Occident, cercul restrâns, serios, dar calm, clar, tenace și spălat al demonstranților pro-israelieni. Care flutură steagurile țărilor gazdă și ale Israelului în speranța unei lumi mai puțin sălbatice și barbare. Și care cântă melodii ale păcii și ale speranței, unele suave, dar grave, de pe meleaguri moldovene, dar și ale încăpățânării rămânerii în viață, a insolenței de a da cu tifla morții.

Fața de deasupra tenebrelor a celorlalți manifestanți e gloata revoluționară. O masă violentă, turbulentă, doldora de pizmă, de gregare impulsuri barbare, plină de furie și admirație pentru asasini de bebeluși, ca și de antisemitism asasin. Cu fețe patibulare, schimonosite de ură, scuipând fiere, arborează steagurile Hamas, drapele palestiniene și înscrisuri genocidare ale trupelor islamiste, pe care jură cu spume în timp ce speră să preia cancelariile occidentale, să distrugă constituțiile democratice și să le substituie Șaria. Ca să fim puși la locul nostru toți: femeile, cu baticul pe cap și la „locul lor”, în bucătărie. Ori în harem. Fiecare fetiță eliminată de la școală, ca să poată deveni nevasta de o oră a vreunui combatant terorist. Fiecare evreu, fixat de naziști la locul său, în cimitire, cuptoare și munți de cenușă. Fiecare om ascultând în fostele democrații din Vest orbește de șeful clanului, de porunca Hamasului, de fatwa ayatolahului, de ISIS, de biciul emirului și de cizma pe grumaz a șeicului.

Și păstorii lor din presă și politică

Acestor fețe de la sol și de pe străzi li se adaugă ceata imensă a publiciștilor-arbitri. Ei pun semn de egalitate între primii și ultimii, condamnându-i divers, echitabil și inclusivist pe toți, pe democrații israelieni, ca și pe teroriștii palestinieni, ca și cum o apă și-un pământ ar fi. Marile televiziuni și ziare americane și vesteuropene trec deliberat sub tăcere realitatea atacurilor asasine asupra evreilor.

Ce scria NBC în urma uciderii antisemite, în bătaie, a unui om în vârstă, de către un demonstrant ”pro-palestinian” din Los Angeles, atât de înfuriat pe victima lui, Paul Kessler, fiindcă apăra un steag cu steaua lui David, încât l-a lovit cu megafonul în cap și l-a ucis? ”Om moare fiindcă a dat cu capul de caldarâm în timpul unor adunări pro-israeliene și pro-palestiniene”. Uite așa. Moare săracul că ”s-a” lovit la cap. Nu mai puțin falsificator s-a descris în presă atacul asupra unei instituții evreiești din Brooklyn, atentatul asupra unei grădinițe mozaice, coliziunea cu o casă a unei antisemite care, la volanul bolidului ei, credea că va omorî evrei, dar a avariat clădirea unei secte de negri antisemiți pretinzându-se ”evrei”.

Cine-i la cheremul acestei prese metrese pentru interese islamiste și teroriste? Politicienii, care susțin respectivele interese. Și speră să fie ridicate pe scut de presa extremistă de stânga. A cărei politică și ideologie este identitară nu altfel decât era ideologia nazistă. Ce politicieni? De felul șefului UNRWA, al ONU, al Vaticanului, al Autorității Palestiniene. Anticapitaliști, antiamericani, antioccidentali, pro-islamiști și, la rigoare, putiniști.

Cazul Josep Borrell

Și șeful diplomației europene, un socialist spaniol care, în fața ambasadorilor europeni a descoperit într-o cuvântare recentă că ei toți s-au înșelat, iar conflictul israeliano-palestinian nu mai e unul naționalist și politic. Că a devenit, dar numai după 7 octombrie 2023, (când, nota mea, islamiștii de obediență iraniană din Frăția Musulmană, intitulată Hamas și-au declanșat operațiunea numită ”viitura al Aqsa” – e vorba de moscheea de pe muntele templului evreiesc) ”unul religios și civilizațional”. Dixit Borrel. Uite așa s-ar fi dat conflictul de trei ori peste cap și-ar fi devenit subit altceva.

Brusc, dar nu deodată. Nenorocirea s-ar fi întâmplat – cine, dacă nu evreii? – pentru că evreii ”au colonizat cu impunitate Cisiordania”, iar palestinienii, niște miei nevinovați, ar fi ”devenit prada extremiștilor”. Pentru că ”Vestul n-a reușit” să rezolve conflictul după cum ar vrea el, Josep Borrell, și alții ca el. Cum ar vrea?

Cu două state? Oficial, da. Dar în fapt? În adâncul subconștientului său ”filosemit”? Te pomenești că punându-i pe evrei în cămăși de forță, să nu se atingă nici cu o floare de animatorii cu Kalașnikov ai lui ”From the River to the sea, Palestine will be Free”.

Soluția preconizată de politicieni de genul Borrell, care nu încetează să ceară armistiții menite să videze de conținut dreptul Israelului de a se apăra? Un stat evreu redus astfel, încât să nu mai poată în veci să-și exercite acest drept și să riposteze la o ”viitură al Aqsa” altfel, decât implorându-l în genunchi pe el, socialistul-spaniol-diplomat-șef, să salveze el viețile bebelușilor evrei aliniați să fie decapitați, îngrămădiți lângă cuptoare, să fie arși de vii. Iar el să-i explice Sionului elocvent și prolix, cum au greșit pruncii, născându-se evrei. Și israelieni.

Nu e clar cum a ajuns Borrell la concluzia potrivit căreia conflictul ar fi devenit subit unul religios și civilizațional. Dar oare ce-a fost înainte? Pentru teritorii? Dar atunci de ce s-a supărat Hamas, care stăpânea fâșia Gaza ”judenfrei”, pe israelieni? Nu le-a oferit statul evreu în repetate rânduri palestinienilor, un stat independent în teritoriile disputate – Iudeea, Samaria, Gaza și estul Ierusalimului – unde n-a existat niciodată ”Palestina?” Oare n-a auzit Borrell de revoluția islamică a republicii islamice Iran? Oare nu e islamul o religie?

N-are oare șeful diplomației europene noțiuni elementare de istorie despre masele totalitare dedate barbar oricărui asasinat în masă hotărât de Führerul lor, religios sau nu?

Crede Borrell că statul ayatolahilor ar fi un soi de Cehie mai mare? Că evreii n-au început, ca națiune, să aibă o religie, decât de la 7 octombrie 2023 încoace?

N-a citit el ”Clash of Civilisations”, cartea lui Samuel Huntington, politologul al cărui articol pe acest subiect s-a recenzat în 1993? Nici cartea lui voluminoasă, care a făcut epocă în anii 90? Crede el oare că teroriștii islamiști care au încercat să arunce în aer, în 1995, turnurile gemene de la New York și cei care, la bordul avioanelor de pasageri, le-au dărâmat la 11 septembrie 2001, erau in corpore atei? Că războiul lor nu era religios și civilizațional? O fi fost Bin Laden un Socrate raționalist, iar talibanii agnostici în căutarea unui califat ”laic”, de tip republica franceză, care să le ofere drepturi egale tuturor, indiferent de crez și de religie și n-am știut noi?

Dar asasinii al Qaida și ISIS de la Charlie Hebdo, jihadiștii care au aruncat în aer trenurile spaniole și metroul londonez, omorând sute de oameni, înainte ca alți camarazi islamiști nu mai puțin feroci, frați de concepție cu Hamas și Jihadul Islamic, să însângereze Bataclan, Nisa, Berlinul și Bruxelles-ul: ei ce-or fi fost? Toți niște Voltaire în devenire? A citit Borrell carta Hamas? Știe el cu câți ani înainte de 7 octombrie 2023 a fost adoptat imundul, barbarul, antisemitul text fundamental al teroriștilor islamiști? Că înaintașii lor spirituali își răspândeau ura antioccientală în anii 20 ai veacului trecut, iar apoi în anii 40, când muftiul (muftiul, nu premierul) Ierusalimului se pupa cu Hitler, vizita fericit Auschwitz și îi făcea rost Führerului de trupe de SS-iși musulmani din Bosnia-Herțegovina?

Nu? Aunci de ce deschide gura? De ce sunt el, Guterres și alții ca ei atât de iresponsabili încât să se țină cu dinții de fotolii, în timp ce-și dovedesc tot mereu, fie inepția întemeiată pe lipsa de informații, fie voința de a trăda înalt țările și popoarele pe care le reprezintă?

Nu, nu sunt din fericire toți politicienii occidentali o apă și-un pământ. Mai există și dregători competenți și responsabili. Ca Nikki Haley, peste ocean. Candidata republicană la președinția SUA și-a manifestat limpede claritatea morală și a pus degetul pe rană. Care e, potrivit ei,” cea mai gravă criză a secolului 21”. Una, iscată de invazia Rusiei în Ucraina și de mega-atentatul antiisraelian al teroriștilor de obediență iraniană, în timp ce China salivează după Taiwan. Și toți vor nu doar distrugerea celor două țări agresate, ci öi pe-a Americii.

Dar despre toate acestea în episodul următor.

– Va urma –