Prigojin. Și despre neașteptata utilitate a propagandei

Perspectivele Ucrainei -de ziua ei – în acest război: Victoria? Dar la ce-i trebuie? La ce? Și cum s-o obțină?

Îi trebuie victoria și ei și omenirii care apreciază libertatea pentru ca să nu fie ca puștiul dezarmat din clasă. Pentru ca să nu fie și Ucraina ca școlarul terorizat, călcat în picioare și desființat de bătăușul clasei, cam așa cum, mult mai grav, au fost nimiciți 6 milioane de evrei în Holocaust, exterminați pentru că n-a avut nimeni voința să-i apere de bătăușii exterminatori naziști și nu s-au apărat ei înșiși, destul.

Dar e realizabilă victoria pe care o contestă oficiali americani la Washington Post, pentru ca apoi consilierul lui Biden, Jake Sullivan, să-i admită șmecherește și cu juma’ de gură posibilitatea?

Nu avansează ucrainenii în sud prea lent? N-au sugerat specialiștii de peste ocean că ucrainenii nu vor reuși să cucerească Melitopol, ”obiectivul strategic cheie al contraofensivei”, cerând Kievului să suplimenteze forțele din sud, pe care să le ia din est, ceea ce l-a silit pe președintele Zelenski să reacționeze și să explice că Ucraina nu poate lăsa fără efective suficiente trupele care apără țara în estul ei?

Nu și-a exprimat mai nou și un militar european de rang înalt, oficial al UE, scepticismul cu privire la perspectiva recuceririi întregului teritoriu ucrainean ocupat? ”Rusia”, a spus el, e capabilă ”să poarte război în Ucraina pe timp indefinit. Deci e mai degrabă greu să se prezică momentul în care Ucraina își va fi recuperat întreaga suveranitate cu mijloacele aflate la dispoziția ei”, a adăugat generalul Robert Brieger, președintele Comitetului de Afaceri Militare al UE.

N-are el dreptate să considere că Ucraina nu dispune de un număr mare de militari, în vreme ce Rusia dipune de ”vaste rezerve de soldați și de uriașe mase de arme”?

Ba are. Și n-are. Pentru că au rezistat asediului lor în istorie și și-au înfrânt inamicii și alte state împresurate de forțe cu resurse aparent nelimitate și mult mai numeroase decât ale asediaților. Ceea ce face și Ucraina cu succes de 19 luni.

De ce Putin nu se va bucura mult de omorârea lui Prigojin

Acum că a dispărut Prigojin, singurul care a obținut cu mercenarii lui o victorie reală în ultimul an, pe frontul ucrainean, iar regimul Putin va încerca, în van, să-i recupereze pe mercenarii trădați, pe care încă nu i-a omorât, de ce să nu fie posibilă victoria? Ce forță ofensivă mai are Rusia?

În această țară, iată, se mai cade, cum scriam: ”nu doar de la fereastră, ci și cu avionul. Ai prioritate la ceai cu Poloniu, la alint cu Noviciok, la tratamentul ciuruitului cu plumbi și la defenestrare, sau la explozia în avion dacă există segmente în rândul poporului rus care te consideră un ”erou”, sau dacă reprezinți (în viață) un pericol obiectiv pentru regim și, mai ales, pentru Putin personal. Șeful mercenarilor Wagner nu mai risca să comită un nou puci, după ce-l suspendase prematur pe primul, dar îi submina autoritatea dictatorului zi de zi. Cât timp Prigojin continua să trăiască era, deci, nu doar o vie problemă nerezolvată pentru agitpropul ruscist, ci, mai grav, un pericol pentru regimul de la Moscova. Iar un lider de lașitatea și slăbiciunea lui Putin nu putea tolera mult timp o astfel de provocare la adresa tot mai șubredei sale autorități. Rămâne de stabilit ce vină au avut ceilalți, de pe lista de pasageri ai avionului prăbușit la nord de capitală”, mai ales stewardesa, care le scrisese în fața morții iminente alor ei, că avioanul fusese ”reparat” cu puțin timp înainte de a decola. Bine mai fusese ”reparat”.

Alături de ea a murit și mâna dreaptă a fostului ”bucătar al lui Putin”, locțiitorul șefului mercenarilor Wagner. Încât, o dată cu moartea la bordul avionului Embraer Legacy, prăbușit la nord de Moscova, în regiunea Tver, a lui Prigojin și a șefului său de securitate, locotenent colonelul Dmitri Utkin, agent GRU, a avut loc o veritabilă decapitare a grupului Wagner.

Zvonuri nu întru totul lipsite de plauzibilitate afirmă că șeful lor adjunct, generalul Averianov, om de bază la GRU și la ministerul rus al apărării și ucigașul care a încercat să elimine familia Skripal cu Noviciok, ar fi elaborat, cu puțin înaintea prăbușirii avionului, planuri de înlocuire a mercenarilor Wagner în Africa. Prigojin s-ar fi opus.

Poate că lucrurile au stat așa. Poate că nu. Într-un stat mafiot ca Rusia, adevărul, care e oricum ”prima victimă a războiului”, n-are nicio șansă de a ieși la iveală integral și curat înaintea demontării regimului. Vor înflori, deci, legic, de acum încolo, teoriile conspirației, între care mai ales zvonul că Prigojin și-ar fi ”înscenat” propriul accident, ca să scape de necazuri. Nu sunt de crezut, până la proba contrarie. Cum nu e de crezut propaganda de război, oricine ar emite-o.

Dar rușii au aflat în fine un adevăr pentru ei dureros, până ieri bine camuflat. Oricât ar fi de smintiți de agitprop, rușii știu acum că, însetat de sânge și de putere cum e, lui Putin nu i-a păsat de viața oamenilor nevinovați și neimplicați în conflictul său cu Prigojin din aparatul prăbușit la nord de Moscova. Doborând avionul, Putin i-a omorât nu doar pe șefii Wagner. Le-a vărsat sângele celor văzuți de mulți ruși ca ”eroi”, amestecându-l cu cel curgând în venele unor inocenți, în ciuda angajamentelor sale solemne, ”patriotice” și a promisiunii de a nu se atinge de puciști.

De ce i-ar cruța pe alți ruși? Cine să-și mai facă vreo iluzie privind patriotismul lui? De acum încolo, însingurarea lui Putin, ca și a satrapului său din Belarus, pe care l-a trădat, va fi totală. La fel, ura pe care le-o va inspira multor ruși, cândva adepți fideli. Iar armata rusă va fi și mai demoralizată de soarta ”eroului ei”, decât era oricum. Căci va înțelege cât valorează în ochii dictatorului curajul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă la Bahmut soldații lui Prigojin.

Propaganda și cum se autodemască la Tucker Carlson

Debusolați după izbânzi punctuale, de felul recuceririi de către ucraineni a unor localități ocupate și feroce apărate de ruși ca Urojaine sau Robotyne, trollii ruși își revin însă iute. Plătiți gras s-o facă, își reiau agitpropul și dezinformarea, râzându-le în nas celor care împărtășesc opinia, potrivit căreia Ucraina va învinge, după multe bătălii pierdute, în acest război. Opinie pe care am exprimat-o în prima zi de război. Iar dezinformările lor dezorientează, adesea, grav. Căci lipsa informațiilor rapide și concludente de pe front îi poate sminti pe mulți. La fel, avalanșa manipulărilor.

Adevărul e că acest conflict militar e aprig, e crud și, pentru mulți, cumplit de neîndurător. Durează mai mult decât ne-am imaginat, de vreme ce adevărul a sucombat în primul rând în Rusia și în mare parte din instituțiile ei de forță.

Dar tot se va găsi în ele cineva să preia ștafeta de la Prigojin, să-l răzbune, să-l debarce pe tiran, să se instaleze ca lider interimar și să pună capăt actualului măcel, reedificându-și țara pe baze noi și compatibile cu normele de conviețurie ale familiei națiunilor civilizate. Ca să se preîntâmpine acest deznodământ greu evitabil, se omoară-n Rusia sistematic orice cunoaștere a realității autentice.

Uciderii adevărului în Rusia îi corespunde tentativa putinistă de a-l omorî prin măsuri active de dezinformare și spălare de creiere și în Vest. Și în special, în Statele Unite.

Îndoctrinarea are loc peste ocean prin intermediul unor agenți de influență mai vechi sau mai noi, între care jurnaliști talentați, nu lipsiți de oarecare șmecherie, dar relativ lesne de prostit și înregimentat din cauza obsesiilor lor extremiste, de dreapta sau stânga, ca Tucker Carlson.

Cândva trumpist inflexibil și necondiționat, Carlson a devenit, o dată cu războiul, un putinist zelos și devotat. Fumegă în contra ajutorării militare a Ucrainei, susține orice aberație, oricât de hilară, a agitpropului rusesc și participă silitor, entuziast și fanatic la denigrarea eroilor lumii libere de felul liderului ucrainean Zelenski. Întrucât și-a irosit în foarte mare parte credibilitatea, Carlson recurge frecvent la ajutorul unor agenți de influență, recrutați în calitate de martori.

Or, l-a convocat în acest scop pe discreditatul colonel Douglas MacGregor, mizând, ca toți propagandiștii totalitari, pe proasta ținere de minte a publicului. Ca și pe abilitatea de a o întoarce, ca la Ploiești, a putinistului colonel care, nota bene, s-a ”distins”, la început de război, prin repetate predicții false, potrivit cărora Ucraina va ”cădea imediat”, în ”câteva ore”, în ”câteva zile”, în ”câteva săptămâni”, într-o ”lună”.

Când trollul se dă singur de gol

Am ezitat să-mi irosesc vremea asistând la o lungă punere în scenă, involuntar hazlie, a comicului cuplu Tucker Carlson – Douglas MacGregor. M-am bucurat, totuși, că am investit-o.

Am realizat, cât de bine stau de fapt forțele ucrainene, trecând în revistă minciunile sfruntate ale militarului trecut de mult în rezervă și pretențiile sale scremute penibil, de a acredita că situația militară a Ucrainei și a SUA (despre care rușii ar fi aflat, dixit colonelul, că ”sunt inamicii Rusiei”) ar fi pasămite ”dezastruoasă”. Că ucrainenii n-ar mai avea ”cu cine și cu ce lupta”. Că armele Rusiei ar fi ”imbatabile” și că ”singura șansă” pentru americani, care, mantră putinistă veche, ”luptă până la ultimul ucrainean”, ar fi să realizeze că trebuie ”oprită vărsarea de sânge” că trebuie să i se pună capăt acestui ”măcel”, înainte ”de a fi (pentru americani) prea târziu”.

Cam așa argumentau și pro-naziștii la începutul anilor 40: ”ce ne-a făcut Hitler nouă? De ce să-i ajutăm pe englezi?”

O asemenea desfășurare de forțe retorice în enunțarea de aberații pe cât de colosale pe atât de străvezii despre o Rusie bătută în realitate repetat pe câmpul de luptă de o armată inițial de strânsură, ca a Ucrainei, denotă disperarea trollului. O disperare care e imaginea în oglindă a deznădejdii stăpânilor săi de la Moscova.

În devoalarea ei și în demascarea involuntară a adevărului ocultat se ascunde neașteptata utilitate a propagandei. Care nu poate, când intră în delir, să nu se contrazică fatal. MacGregor afirmă, pe de o parte, că Rusia ar avea o sută de mii de scoși din luptă (50.000 uciși) dar pe de alta, ridicol, că ar fi ”mai puternică”.

Or, chiar dacă s-ar admite numărul prea mic avansat de MacGregor, număr care-n realitate, poate fi de patru ori mai mare, se poate calcula cât de puternică e Rusia cu adevărat. Suficient să se ia cei 33.333 de militari ruși care, potrivit cifrelor prea mici ale putinistului, mor anual în Ucraina, și să se compare cu cei 9.000 de soldați sovietici care au murit într-un deceniu de război în Afganistan, obligând Moscova (condusă ce-i drept mai rezonabil atunci) să pună capăt conflictului. În aceste condiții e evident că Rusia putinistă va pierde, știut fiind că stă demografic net mai rău decât URSS.

Dar disperatul agent de influență nu e plătit să se lase. Așa că îi cere Americii să pună capăt vărsărilor de sânge, pentru că ”prea puternica” Rusie ar fi ”înțeles”, chipurile, cât de impacabil de ”dușmănoase” i-ar fi SUA, rușii fiind hotărâți să le combată manu militari. Or, dacă așa ar fi: ce motiv ar avea SUA să oprească războiul în care nu mor militarii ei, în loc să arunce tot ce are în luptă spre a opri inevitabila agresiune militară rusă?

Unde greșește administrația americană. Și de ce va învinge cine va învinge

Dincolo de dobitocia trollului, e clar oricărui spirit lucid că nu din cauza Americii sau a Ucrainei nu se sistează masacrul. Nici pentru că o lume întreagă ar aștepta cu sufletul la gură ca intelectualii rusofili și putiniști din București să ”înțeleagă”, în fine, ce se întâmplă și să condamne agresiunea și crimele Rusiei. Ci pentru că Putin nu poate.

Dictatorul rus nu se poate opri din măcel de frică. Îi e frică să nu-și piardă mai întâi fotoliul și puterea, pe care o iubește mai presus de orice, apoi viața, pe care, dacă e posibil, și-o adoră mai mult. Sigur, de ce ți-e frică nu scapi. Dar înainte de a le pierde pe amândouă, ucrainenii vor trebui să facă dovada că sunt în stare să împingă armata rusă spre capitulare.

Americanii trebuie să interiorizeze, la rândul lor, că ”nudgingul” aplicat Ucrainei nu ajută pe nimeni. Nici sfaturile militare idiotice, de genul mutatului de trupe ucrainene, de care e imperioasă nevoie în est, în sudul care, cu timpul, va cădea ca o prună coaptă și răscoaptă în fața forțelor Kievului.

Ucrainenii știu, în majoritatea lor, că luptă pentru supraviețuire și nu vor putea deci accepta manipulări imbecile, generate de lașitate sau neghiobie, care le sugerează să amorseze negocieri imposibile și să renunțe la singurul obiectiv realist, sănătos și viabil: înfrângerea și capitularea Rusiei.

Americanii ar face bine să priceapă o realitate evidentă și înainte de a 19-a lună de război. Și-anume, că SUA dispun de un comandament politic și militar deficitar, spre deosebire de Kiev. La Washington e la lucru o conducere care nu (mai) înțelege impactul combinației dintre diverși factori ai războiului fierbinte, hibrid, psihologic, cum ar fi necesitatea apărării teritoriului propriu (americanii nemailuptând pe teritoriul propriu cu străini din 1848), precum și interacțiunea dintre valoarea simbolurilor și al moralului trupelor angrenate în luptă, pe viață pe moarte.

SUA și-ar face deci un mare serviciu dacă oficialii și militarii americani s-ar ocupa cu demontatul dezinformării ruse, dacă ar recomanda Casei Albe și Congresului să aprobe armele de care are nevoie Ucraina, ar furniza Kievului informațiile secrete pe care nu le pot procura britanicii și s-ar abține, pe viitor, să le dea forțelor militare ucrainene sfaturi proaste. Sau sfaturi, în genere.

Ucraina va învinge. În ciuda metamorfozelor și pertractărilor americane. Tocmai pentru că se bucură de o conducere dovedit competentă. Iar sacrificiile n-o descurajează. Articularea convingerii sincere că-și va dobândi, prin luptă, victoria, chiar dacă nu se va bucura de multe scurtături, este cadoul meu de Ziua Independenței Ucrainei. Cadoul meu pentru ea și pentru forțele ei armate luptând, iată, exemplar.

---

Urmăriți-ne și pe canalul de Telegram al blogului pentru a primi cele mai noi știri, informații și analize: https://t.me/petreiancublog