Izbăvirea de crizele în care ne zbatem global nu presupune defel votatul de partide extremiste, ci revenirea la adevăr. E nevoie, înainte de orice, de reforme care să restabilească și priza presei apusene la realitate și la soluții autentice.
Pe moment, miturile care ne-au aruncat în dezastrul global actual continuă să fie asiduu vehiculate de comentariatul progresist, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Ca și cum Putin n-ar fi invadat Ucraina.
Mitologia progresistă și fantasmele ei
Ca și cum teroriștii islamiști teleghidați de iranieni n-ar fi lansat asupra Israelului un mega-atentat care, comis în SUA și raportat la populația Statelor Unite, ar fi însemnat asasinarea a 50.000 de americani (nu 3.000, ca la 9/11) și răpirea altor 8.500. Și ca și cum națiunile occidentale nu ar fi constatat falimentul politicilor de stânga transpuse de administrația Biden și de guverne precum cel german, soldate cu inflație și luarea cu asalt, de către migranți, a țărilor apusene, cu recrudescența fără precedent a antisemitismului și cu punerea pe butuci a visteriilor Vestului, icnind sub povara alocațiilor sociale reclamate de susținerea maselor de nou-veniți.
Dar mare e lipsa de idei și definitivă deconectarea de realități a acestui comentariat. Care nu știe să iasă din paradigma neomarxistă a ultimelor decenii.
În acest fel se alimentează iluzia că nu migrația debordantă ar alimenta, în Vest, pericolul terorist, islamist, planând asupra domului din Köln și a târgurilor de Crăciun din Europa.
Sau amăgirea, potrivit căreia Israelul nu-și va putea atinge obiectivele de război antiterorist, iar Hamas va supraviețui, în Gaza, la putere, transformând străzile fâșiei în capcane ale morții pentru militarii IDF, supuși unor presiuni internaționale tot mai ample, s-0 lase mai moale în Gaza.
Cui i se face jocul cu astfel de mistificări
Acesta a fost, din capul locului, calculul Hamas. Care, încercând la ordin iranian să pună capăt apropierii dintre Israel și saudiți, a mizat de la bun început nu doar pe violența extremă, genocidară, a atentatelor de la 7 octombrie 2023, ci și pe niște constante progresiste și antisemit-antisioniste ale politicilor administrațiilor de stânga din capitalele principalelor puteri și ale presei arondate lor.
Aceste politici s-au articulat, în ultimele două decenii, cu ajutorul mediilor de informare în masă progresiste, tot mai antireligios, globalist și anti-național, Israelul fiind nu doar o democrație ci și un stat național, detestat tocmai pentru dorința sa de a rămâne ceea ce este și de a nu se dizolva într-o entitate anti- sau multinațională, atee sau islamistă.
În scopul obținerii unui câștig de cauză global, forțele antinaționale, occidentale, conducând stânga globalistă n-au ezitat să se alăture celor mai radical anti-occidentale, fundamentaliste și totalitare forțe teroriste ale ”sudului global”, în speță ale lumii a treia și ale regimurilor și mișcărilor islamiste. Așa s-a realizat joncțiunea antisemită dintre globaliștii de stânga și islamiști.
Socoteala de acasă nu se potrivește chiar mereu cu cea din târg
Iranul și Hamas par să fi calculat greșit. Administrația Biden și guvernul german au dat dovadă de o neașteptată luciditate. SUA nu au întors Israelului mâna la spate după câteva zile sau săptămâni de conflict, în ciuda activării, de către propaganda antisemită și antiamericană globală, a tuturor pârghiilor și instrumentelor de presiune existente, între care minciunile BBC, Washington Post, UNRWA, ONU, OMS și Crucii Roșii.
Concomitent, americanii se arată a fi sătui până peste cap de actualul lor președinte și de politicile antiamericane ale partidul său democrat. Toate sondajele îl dau câștigător de o manieră categorică pe Trump în fața lui Biden, în alegerile prezidențiale din 2024.
Multe alte predicții și sondaje dau câștig de cauză partidelor de dreapta și în alegerile europene.
Problema unor segmente din aceste partide este greșita analiză a Rusiei lui Putin. Or, Kremlinul nu e mai puțin periculos pentru democrațiile liberale decât terorismul islamist.
În cel privește pe acesta din urmă, cocoloșirea lui, propusă de turci, de islamiștii din Qatar și de stânga progresistă din Vest, n-ar pune capăt primejdiei ”califatului”, ci ar spori-o exponențial.
A venit momentul ca și ”fulgii de nea” woke, din Apus, să înceapă să învețe că există și o soluție prin violență a problemei violențelor teroriste, totalitare și revoluționare.
Riscuri în războiul anti-terorist
Dar nu ar fi exclus ca, expus presiunilor americane, datorate spălării mediatice pe creier și inadecvării administrației Biden la realități, Israelul să fie nevoit de la un moment dat să-și suspende războiul anti-terorist din Gaza, spre a pregăti reluarea lui, în forță, o dată cu accesul la putere, la Washington, a unui guvern de dreapta, mai puțin dispus să se plieze șantajelor islamiste decât cel actual.
În prezent, președintele SUA se arată prietenos față de statul evreu, în ciuda amplelor presiuni exercitate la Washington de sudul global și de guverne aliate, precum cel britanic și cel german. Dar nu e imposibil ca obsesia multilateralistă să se impună, la Washington, în detrimentul intereselor americane și israeliene și în avantajul nemeritat al grupărilor islamiste.
Revolta anti-occidentală a sudului global, vizibilă în reticența cu care țări conduse de extrema stângă ca Brazilia și Africa de Sud au reacționat la insistentele cereri occidentale de condamnare a invaziei ruse în Ucraina și cu care lumea a treia susține acum, aproape in corpore, terorismul islamist în contra democrației israeliene, va da mult de furcă de acum încolo cancelariilor apusene.
Pe ce se bazează revoluționarii din sudul global. Și de ce s-ar putea să li se înfunde
Ce anume alimentează această revoltă a lumii a treia? Propaganda antioccidentală din interior și exterior. Cot la cot cu ea funcționează peste tot percepția anemiei americane. Nimic nu-i încurajează pe anti-occidentali mai mult decât prăbușirea descurajării apusene, în speță impresia că SUA (și aliații lor) suferă de o endemică slăbiciune, astfel încât, spre deosebire de ruși, iranieni, islamiști suniți și chinezi, nu mai sunt dispuse să pună mâna pe arme spre a-și apăra interesele naționale, americane, ori pe cele regionale și globale.
Această impresie, doar parțial corectă, a compromis mare parte din capacitatea disuasivă a SUA, alimentând sentimentul lui Putin și al ayatolahului Khamenei, că se pot juca mult și bine cu propensiunea spre părelnice ”acorduri diplomatice” și împăciuitorism a Americii.
Dar nici acest ulcior nu merge de nesfârșit de multe ori la apă.
Nu va mai merge de la anul de multe ori la apă, pentru că și administrația americană va sfârși la un moment dat prin a înțelege că, nereacționând ferm și tranșant la actualele provocări globale, actualul executiv din Washington va compromite irevocabil șansele realegerii lui Biden în funcție.
Mutații diplomatice majore vor produce, chiar înainte de a avea loc, alunecările puternice spre dreapta anti-imigraționistă care se întrevăd își se prevăd în alegerile programate să aibă loc în SUA și în Europa, în 2024.
Fiindcă, spre a se preveni accesul la putere al unor formațiuni de extremă dreapta, va fi nevoie de schimbări politice interne și externe de mare anvergură. Aceste modificări vor trebui, dacă e să aibă un sens, să semnalizeze clar și fără echivoc capacitatea democrațiilor liberale occidentale de a se apăra eficient, intern, extern și militar, în fața provocărilor și agresiunilor Rusiei și ale unei părți a lumii islamice.
Argumentul progresist vehiculat în presa de extremă stânga împotriva acestor schimbări invocă presupusa ”pierdere a compasului moral”, prezumtiv implicată de efectuarea lor. De pildă de zăgăzuirea imigrației.
În realitate, Vestul și-a pierdut busola morală din cauza dogmelor woke pe care și le-a asumat, spre paguba sa, în ultimele decenii, astfel încât a ajuns în buza cataclismului actual. E timpul să și-o recupereze și elita lui politică, și comentariatul unei prese americane și vest-europene, care, dus cu pluta, pretinde a deține cheia eticii universale, pe care în realitate a rătăcit-o definitiv.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Dom Iancu, se termina anul asta care e de cacao. Aici ploua ca-n Parisul lui Verlaine. Deprimant an! Stiri de azi:
https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia-si-india-vor-sa-produca-in-comun-armament-lavrov-a-discutat-la-moscova-cu-ministrul-indian-de-externe-2629025
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26783341-crede-ucraina-despre-disponibilitatea-lui-vladimir-putin-negocia-armistitiu.htm
https://www.reuters.com/world/russia-warns-japan-over-providing-patriot-air-defence-systems-ukraine-2023-12-27/
https://www.bbc.com/news/world-us-canada-67808808
https://news.sky.com/story/israel-gaza-latest-hamas-war-updates-sky-news-blog-12978800
Va vad mai agresiv, subliminal si ma bucur! De-ar fi mai multi de Iancu, ce bine ar mai fi. Mai multi Pastorei deasemenea.
Sarbatori Fericite!
In România e un soare de vară. Și o căldură de primăvară târzie. Doar când apune soarele se răcorește. Am impresia că încep să-mi revin după operație și redevin bătăios. Am convingerea că nu ne lasă Dumnezeu pe mâna sceleraților, dragă dom Robert!
Sunteti bataios Dom Iancu, precum David.
Recuperare rapida va doresc. E nevoie de Davizi prin imprejurime.
Cred ca stiti dar tot va dau linkul asta:
https://www.politico.com/news/magazine/2023/12/27/biden-endgame-ukraine-00133211
Foarte amplu articol și interesant, dar și plin de inadvertențe. Merită recitit, analizat și comentat. Mersi pentru semnalare!