Istoria joacă Europei feste regretabile: la moartea lui Wolfgang Schäuble

Dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă. Istorie contrafactuală? Când n-am meritat mai mult, ne ducem de râpă din pricina liderilor noștri nedemni. Lideri pe care i-am avut în locul celor care ne-ar fi trebuit.

O Germanie responsabilă și democratică, la adăpost de trufie și de sminteli ideologice decurgând din nevoia bolnavă de a epata lumea chiar și după Holocaust, ba chiar mai ales după Holocaust, ar fi meritat lideri (mai) buni.

Lideri ca Wolfgang Schäuble, iar nu ca Gerhard Schröder sau Angela Merkel. Europeni, dar nu antiamericani, ori oportuniști avizi de putere și de câștiguri, gata să închine steagul patriei și al continentului tiraniilor de la răsăritul lor, fie din sete de putere, fie din lăcomii inavuabile.  

Dar ”cel mai bun cancelar pe care Germania nu l-a avut niciodată”, cum l-a denumit pe creștin-democratul Wolfgang Schäuble un ziarist, n-a fost să fie.

Cultivat ca niciun alt om politic german, om al muzelor, al cărților, al reflecției serioase, al gândirii logice, om credincios, protestant și familist, Wolfgang Schäuble n-a ajuns la putere. Merkel a profitat de greșelile liderului CDU din anii 90. Schäuble, care avea să ajungă după un atentat într-un scaun cu rotile, se lăsase convins să ia, pentru partid, nu pentru buzunarul său, un plic conținând ceea ce avea să reiasă că a fost finanțare politică ilegală.

Dar cu însușirea sa rară de a învăța din istorie, Schäuble ar fi fost imposibil să ajungă în buzunarul vestei lui Putin, un jalnic complice al dictatorului Rusiei neostaliniste. Și poate n-ar fi declanșat, ca Merkel, cu deciziile ei aberante, crize europene în lanț, provocate ba de căciulirea ei în fața Moscovei, care a lăsat Ucraina și Moldova în afara NATO, ba față de islamiști și extrema stângă, de natură să scindeze continentul, umplându-l cu imigranți.

Conservator până în vârful unghiilor, cât timp l-a dus capul, Wolfgang Schäuble știa ce dezastru aduc cu ele politicile socialiste. Știa de consecințele fatale ale risipei incontinente a banului public, ale gestiunii economice și financiare pe bază de iluzii, speranțe nerealiste și promisiuni neonorabile, ale încălcării sistematice a principiilor austerității și economiei de piață.

Dar i-a luat locul o fostă utecistă, plină de șmecherii și viclenii. Ea a înțeles rapid că nimeni nu o va mai îndepărta de la putere, dacă de la șefia CDU, a singurului partid conservator al Germaniei, va îmbrățișa până la sufocare stânga și extrema stângă, preluându-le programele și dându-le drept ”fără alternativă”.

Așa s-a transformat CDU într-o anexă a mișcării woke, a ecologismului radical și a ultraprogresismului. Așa și-a abandonat Germania energia nucleară și s-a cuplat la gazele rusești, ajungând energetic aproape în sapă de lemn, astfel încât și-a periclitat și băgat în pământ, parțial, industria și economia.

Cu Schäuble la butoane, altfel ar fi arătat fața Germaniei și a Europei. Dar n-a fost să fie. Cineva acolo sus, unde se trag sforile istoriei, o fi vrut, mai știi, să pedepsească lipsa de smerenie a Bătrânului Continent. Sau o fi vrut să condamne subtil și Germania, și figura de proră a politicienilor ei protestanți, care a greșit, investind încredere în Angela Merkel. A comis greșeala de a-i oferi postul de secretar general al CDU, precum și eroarea, impardonabilă, de a o păstra în funcție după ce ea a ales să-l trădeze pe binefăcătorul ei, Helmut Kohl. N-a mai durat mult, iar Schäuble s-a văzut marginalizat și păstrat ca decor, în planul secund al vieții politice germane. Apoi s-a defectat ceva în mod ireparabil în capul său. Altminteri ar fi luat distanță de Merkel. Altfel s-ar fi disociat radical de politica ei imigraționistă. Care, departe de a constitui ”o deschidere benefică”, așa cum a vrut el să afirme în 2016, a adus Germaniei riscuri teroriste sporite, antisemitism recrudescent la nivelul anilor 30 și alte nenorociri dezintegratoare ”made in Germany and the Middle East”.

Nu știu ce poate fi mai dureros pentru finalul vieții unui om politic conservator, cu stofă de om de stat, decât imaginea finală de pe retina sa. Ea ar putea fi epitaful Germaniei scufundate în dezbinare și radicalismul revoluționar al demonstrațiilor antisemite, pro-teroriste, de pe străzile nemțești, luate cu asalt de hoardele lăsate să intre în țară prin ”benefica deschidere” din 2015.

De nimic n-are nevoie azi Europa mai mult decât de lideri cu statură morală, dar și cu facultățile intelectuale și competențele inițiale ale lui Schäuble, care să adere ferm la valorile autentice ale Bătrânului Continent, spre a-l scoate din crizele pricinuite de abandonarea lor.