România și lumea liberă în 2024: anul ultimei șanse

Putem vorbi oare deschis despre pariurile existențiale care confruntă România, Moldova și Europa în următoarele douăsprezece luni?

2023 ne părăsește, lăsând Ucraina, Israelul și lumea liberă într-o situație critică, potențial dezastruoasă. Putin și teroriștii islamiști, care se bucură de sprijinul milioanelor de musulmani extremiști și de ultraprogresiști din Vest, exultă.

De vină pentru catastrofa actuală sunt, evident, înainte de orice, criminalii de război de la Moscova și din Gaza, dar și susținătorii lor financiari de la Teheran, din Doha, de la Ankara, de la Beijing și Phenian. Ori din sudul global acaparat sau controlat demult de extremiști de stânga, precum regimurile de la Pretoria, Caracas, Managua și din Brasilia. Dar nimeni, în Rusia și în Gaza, n-ar fi mișcat în flanc înainte de accesul la putere al lui Joe Biden.

Și nici sudul global nu s-ar fi revoltat împotriva Occidentului.

Slăbiciunea endemică a președintelui american, a Americii și a Vestului, ca și a arhitecturii instituționale create de americani după război, prin ONU și NATO, iar de europeni prin UE, i-a încurajat, împuternicit și impulsionat pe criminali să-și comită agresiunile. Și pe partizanii lor actuali să-și manifeste deschis sprijinul pentru vrăjmașii de moarte ai lumii libere.

Anul 2024 va fi unul al refacerii grabnice a capacității disuasive a Vestului și a masivei și credibilei descurajări a inamicilor săi, inclusiv și mai ales prin ajutorarea militară a Ucrainei și a Israelului. Sau va fi anul catastrofalei și irecuperabilei prăbușiri a Occidentului.

De modul în care se va comporta America lui Biden în contextul alegerilor prezidențiale din acest an, riscând să-l determine pe președinte să se ferească într-atât de implicarea în vreun război, încât să stimuleze izbucnirea altor conflicte militare și capitularea Ucrainei, depind, în mare măsură, toate acestea.

Dar ce se va întâmpla în Europa nu doar de americani depinde, ci și de propensiunea spre autoapărare a europenilor. Ce se va întâmpla cu Moldova în cazul prăbușirii (improbabile) a frontului ucrainean și de România depinde.

Infantilizarea românească și lipsa răspunderii

În ultimii ani, România a jucat un joc cețos, dubios, sulfuros și auto-păgubitor în războiul fierbinte anti-ucrainean și în cel hibrid și parțial fierbinte, purtat de Moscova prin drone și mijloace politice și propagandistice împotriva Republicii Moldova.

În esență, România ar fi putut și ar fi trebuit să declare Moldova zonă de interes special. Ar fi trebuit să pregătească și să înarmeze de mult, până în dinți, republica vecină, astfel încât să-i taie Rusiei definitiv pofta de a încerca s-o dea peste cap și de a o reîngloba în imperiul neostalinist al dictaturii actuale.

Dar, ca tactica elevului prost care, ca să nu fie scos la tablă, se ascunde în clasă îndărătul pulpanei școlarilor mai mari și mai curajoși, toată politica externă a României e ascunsul îndărătul Germaniei și Americii. Singura ei diplomație e bizuirea exclusivă pe NATO și pe UE. Împodobită de tăcerea prezidentului mut și complăcut în silenzio stampa.

O atare politică nu e doar riscantă, ci potențial falimentară, în condițiile în care alianța condusă de americani n-a putut descuraja Rusia să invadeze Ucraina și e grevată serios de Ungaria și Turcia, în stare s-o paralizeze și să împiedice Suedia să adere. Ori să se decidă, ca alianță, exprimându-se cu un singur glas.

Europa în pericol

Iar UE e un uriaș cu picioare de lut. De care râd și curcile, după ce regimuri africane, puciste, de doi lei, i-au dat afară din nenumărate state pe combatanții anti-islamiști ai Franței și Germaniei, ca să lase Rusia și China comunistă să le ia sub control și stăpânire.

Cum a ajuns UE în acest hal? Simplu. Semețindu-se. Lăudându-se infect și mincinos, la orice colț, că UE ar fi chipurile un paradis al păcii veșnice, un istoric instrument de ”soluționare de conflicte”, apt să evite războaiele prin divorțul de orice ”militarism” și prin îmbrățișarea drepturilor omului.

În realitate, UE a compromis, din nefericire, cauza drepturilor omului, prin complicitate cu mișcări și regimuri tiranice lăsându-se pradă inamicilor de la răsărit ai drepturilor și libertăților civice, pentru ca nu cumva să pară ”militaristă”.  Și exact la fel cum s-a prezentat UE, ba chiar și mai nerușinat, se înfățișează ONU, care din organizație de evitare a unor exterminări în masă precum Holocaustul, a ajuns o organizație antisemită de facilitare a genocidului teroriștilor islamiști.

Alte falimente morale și organizaționale

Modul în care ONU, organizația ei pentru femei, OMS, UNRWA și alții, precum Crucea Roșie sau Vaticanul, ori marile universități americane au reacționat la atrocitățile fără egal și fără precedent de la nazism încoace săvârșite de teroriști islamiști de obediență iraniană la 7 octombrie e nu doar umilitor. Nu e doar rușinos.

E profund alarmant, pentru că semnalizează că extremismul, antisemitismul, totalitarismul au ajuns mainstream în Vest. Iată lecția anului care s-a scurs. Că nu mai putem avea încredere nici în elita americană și occidentală, necum în organizații infiltrate și întoarse pe dos de dușmanii libertății.   

Iată pe ce s-au bazat Rusia când a atacat Ucraina în 2022, iar teroriștii în 2023. Dacă lumea liberă vrea să se salveze din pericolul acut care o paște va trebui nu doar să ia măsuri draconice de reînarmare și de depășire a ”oboselii” de război, care a apucat-o încă înainte de a intra în război. Va trebui de asemenea să-și reformeze din temelii propriile elite și, concomitent, alianțele și organizațiile în stare s-o apere și să-i protejeze valorile. 2024 e ultima ei șansă.

.