Anul care începe în precarele condiții de război în Europa și la porțile continentului, în Orientul Apropiat, e un bun prilej să începem să nu ne mai amăgim. Cu atât mai mult cu cât în România, Europa și America este un an electoral.
De revelion ne recalibrăm adesea planurile și intențiile și ne asumăm ”rezoluții” de an nou. Ce-ar fi să ne folosim de prilej pentru a îngropa cele mai pernicioase himere pe care Vestul, spălat pe creier de extremiști kaghebiști, stângiști și islamiști, le-a interiorizat de decenii.
Există două feluri de abordare a realității. Una ideologică, falsificând-o. Și alta realistă, care admite fapte și adevăruri oricât de incomode, jenante și de greu de recunoscut ar fi.
Prima amăgire inculcată politologiei occidentale de sovietici, încă din anii 60-70 ai veacului trecut este ideea că vrăjmașii de moarte ai capitalismului și democrației n-ar fi chiar atât de răi cum par, ci, din contra ”băieți buni”, pe care trebuie doar să știi cum să-i iei și să-i cumperi, ca să se dea pe brazdă și să ”dispară” din ei orice urmă de pericol și de amenințare.
Preluarea unei variante acestei amăgiri ost-politicianiste de la Egon Bahr și Willy Brandt citire, de către Benjamin Netanyahu a plonjat la 7 octombrie 2023 poporul evreu și, odată cu el, civilizația iudeo-creștină, în cea mai amplă criză de la Holocaust încoace.
Luându-și dorințele drept realități, premierul israelian a cotizat la părerea parțial fantezistă, potrivit căreia Hamas e o grupare politică nu doar neplăcută, respingătoare și extremistă, ci și coruptibilă și rațională, astfel încât e manevrabilă și controlabilă prin concesii materiale.
Altfel spus, a crezut-o, pe de o parte, suficient de descurajată de puterea militară israeliană, încât să nu riște aneantizarea, iar pe de alta, destul de deșteaptă să vrea să rămână la putere în Gaza pe timp nedefinit, cu ajutorul Israelului și al banilor primiți de la Qatar și alții.
De ce s-a amăgit altminteri lucidul premier israelian? Pentru că i-a convenit. Netanyahu e arhitectul unui uriaș succes economic israelian. Succes care nu se obține în condiții de izolare. Stânga occidentală voia să creadă în ”mișcările de rezistență anticolonialistă” și ”antiimperialistă” palestiniene. Progresiștii apuseni n-au fost în stare să-și găsească mulți alți aliați anticapitaliști mai valoroși decât teroriștii islamiști ziși ”luptători pentru libertate”.
În realitate, Hamas e nu doar o grupare politică. Și ideologică. E și o religie cu ambiții teocratice, totalitare. Cu o astfel de grupare care vrea să te omoare, îți și spune că vrea să te omoare, își înscrie în Carta fondatoare că vrea să te omoare, e bine s-o crezi, nu să te joci.
De unde ar fi putut și ar fi trebuit să se dumirească și premierul israelian despre adevărata natură a Hamas și că nu e bine să-și coboare garda față de teroriștii islamiști din Gaza? Căci ar putea obiecta unii că Netanyahu n-avea de unde să știe ce și cum, reproșurile de acum fiind o socoteală retrospectivă, o chibzuială post-festum, o înțelepciune a posteriori. Iar după război sunt mulți eroi.
Dar lucrurile nu stau defel așa. Netanyahu ar fi putut și trebuit să știe. Dacă ar fi învățat principala lecție evreiască a Holocaustului. Și anume, că, dacă vine cineva ca Hitler să te amenințe că te omoară: crede-l.
Dar Bibi n-a vrut în ruptul capului să creadă, deși propriul său ministru, Avigdor Lieberman, l-a avertizat în repetate rânduri, ba a și demisionat când s-a văzut ignorat. N-a vrut și pace bună. Uite că pacea n-a fost bună. Și se pune întrebarea: de ce n-a vrut Bibi să creadă?
Pentru că e mai simplu să te autosugestionezi că toate se vor aranja pașnic, iar împăciuitoriștii au dreptate, decât să demarezi o luptă grea, cu riscuri personale și naționale mari, în condițiile în care americanii vor interveni rapid și vor obliga statul evreu să aleagă între izolare și autoapărare.
Așa că Netanyahu s-a amăgit și el, ca alți zevzeci, de la nătărăul Jimmy Carter la frivolul Bill Clinton și de la antiamericanul Obama la calcă-n străchini-Joe-Biden, sau de la nefericitul Itzhak Rabin, găgăuță Ehud Barak și impulsivul Ariel Sharon până la coruptul Ehud Olmert.
Amăgirea lor maximă a vizat ideea că se poate găsi o soluție de pace israeliano-palestiniană care să implice edificarea altor două state în Țara Sfântă, împărțită deja înainte de al doilea Război Mondial, prin crearea, pentru clienții hașemiți ai Londrei, a ”Transiordaniei”.
Or, arabii din Țara Sfântă au refuzat repetat ofertele și soluțiile de pace avansate de evrei și de organismele internaționale sau de mediatorii americani. De ce? Pentru că nu-i acceptă pe evrei și dreptul lor la un stat propriu în patria lor istorică. Și probabil nici altundeva.
După atentatele de la 7 octombrie, un sondaj a reliefat că (cel puțin) 72% dintre locuitorii din Gaza susțin masacrul, violurile, decapitările și asasinatele comise de Hamas în Israel, reliefa Israel Hayom recent. Cum s-ar putea încheia pacea în aceste condiții?
Cum ar putea coexista oare două state, câtă vreme poporul unuia refuză categoric să accepte existența și drepturile celuilalt? Cu toate acestea, circulă nestingherit în mediile politice și în presa occidentală mirajul ”soluției celor două state”, invocat de toți zevzecii politichiei occidentale contemporane, de la responsabilii UE, până la dregătorii de peste ocean.
Utopia ei ar trebui să fie de domeniul evidenței. Dar ne aflăm în plină ideologie. Ce nu e voie să fie, din unghiul doctrinei progresiste, pur și simplu nu se consideră a exista. Cantonat în ea, Vestul ratează adecvarea la realitate și cotizează la perpetuarea răului de evitat.
Poate ar fi recomandabil, la început de an, să-și dea jos ochelarii de cal. Va constata că problemele pendinte sunt net mai ușor de rezolvat decât se crede îndeobște.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ati vazut asta Dom Iancu?
https://www.digi24.ro/stiri/externe/reforma-judiciara-sustinuta-de-netanyahu-care-a-scos-mii-de-israelieni-in-strada-a-fost-anulata-de-curtea-suprema-2634605
Curtea Suprema a anulat legea privind „restrangerea doctrinei nerezonabilitatii” cu o majoritate la limita 8-7 si astfel si-a proclamat suprematia, deasupra legii si suveranitatii populare reprezentative.
Curtea Suprema a Israelului a devenit astfel o reincarnare a Camerei Lorzilor a Angliei feudale, o oligarhie auto-perpetuata care uzurpa puterea legislativa din mainile Knessetului ales democratic pe baza sistemului proportional.
Decizia este o bataie de batjocura la adresa separarii judiciarului de legislativ si executiv, luata cu lasitate in momentul cand tara e infundata intr-un razboi existential.
Decizia odioasa se va dovedi o victorie pyrrhica pentru ca momentul rafuielii cu insolenta si pofta de putere nemarginita a judecatorilor Curtii Supreme va veni negresit dupa incheierea luptelor.
Israelul nu are o costitutie. Discutie lunga Dom Stefan. Sunt deschis la lectii, nu ca as avea ceva de spus, ci doar de invatat.
Adevarat. Nici Marea Britanie nu are.
In Israel nu exista consens minimal pentru adoptarea unui preambul, dar-mi-te al unei intregi constitutii.
Daca vrei sa afli despre farsa procesului lui Netanyahu nu ia mult, citeste aici:
https://inliniedreapta.net/articole/israel-de-la-blocajul-parlamentar-pana-la-anarhia-institutionala/
25 iulie 2023
Crede-ma, nimic nu s-a schimbat de asta vara.
Urmaresc procesul zi de zi, sunt voluntari care redau on-line pe youtube ce se spune in sala de judecata.
Procesul s-a reluat acum, in timpul razboiului si in fiecare zi martorii acuzarii(!) aduc noi marturii zguduitoare despre comportarea criminala a procuraturii israeliene.
Citeste articolul, nu-i chiar asa greu. Toate sursele sunt citate, totul e documentat.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/liderul-hamas-din-liban-a-fost-ucis-de-o-drona-israeliana-la-beirut-sua-pusese-o-recompensa-de-5-milioane-de-dolari-pe-capul-sau-2635473
Am văzut. Excelent.
Netanyahu nu numai „s-a amagit pentru ca i-a convenit” dar a fost amagit de toti specialistii din Consiliul pentru Securitate Nationala” si de ierarhia Marelui Stat Major al Armatei, de la Seful Marelui Stat Major Hertzi Halevy si comandantul Informatiilor Militare, Aharon Haliwa.
Acesta din urma nu numai ca a fost bine informat de pe teren despre pregatirile de atac ale Hamasului in ultimele luni, ci a fost alarmat in noaptea atacului, dar a preferat sa se intoarca la somnul dulce in hotelul de lux unde-si facea vacanta la Marea Rosie.
Colac peste pupaza, ofiterimea superioara a hotarat cu de la sine putere sa ascunda informatiile si sa-l izoleze pe Netanyahu de realitate.
Toate astea nu-l scutesc pe Netanyahu de responsabilitatea ministerala, dar nici nu vor scuti de demitere, cel putin, pe responsabilii directi din structura armatei.
Aruncarea vinovatiei exclusiv pe spinarea lui Netanyahu este pretext pentru evadarea de la responsabilitatea publica si chiar penala a vinovatilor din prezent si din trecut.
Benny Gantz, Gadi Eisenkot, Gabi Ashkenazi, cu totii actuali politicieni si fosti comandanti ai armatei, cu totii partasi la castrarea armatei terestre si la „conceptia” care a dus la catastrofa din 7 octombrie nu vor putea sa se catere la putere prin inabusirea anchetei care trebuie sa vina.
Furia opiniei publice este prea mare pentru ca ancheta sa fie musamalizata si tot putregaiul sa fie ascuns sub mantaua indepartarii tapului ispasitor Netanyahu.
Dom Stefan, sunt departe de a sti lucrurile ascunse de Bibi. Ce pot sa spun, ca un carutas pe ulita e ca au fost lucrurile lasate sa acceada masa critica. E grav ce spun si stiu.
Uneori e nevoie de sange la radacina unui copac.
Dumnezeu sa ma ierte!
Sper să nu fi fost așa.
De acord că sunt și alți vinovați. Dar Netanyahu nu e fitecine, iar prezența premierului la cârmă e intolerabilă, în condițiile în care nu doar că a greșit, ci s-a privat de orice posiilitate de a adopta decizii bune. Dacă oprește campania antitero din Gaza, cum dă semne să vrea, e catastrofal, iar dacă perpetuează războiul se va spune c-o face pentru a rămâne la cârmă. Nu are deci opțiuni bune, independente: tre să plece. Iar restul establishmentului securitar e vinovat și și-a asumat culpa: va trebui de asemenea să plece, dar demisia lui Bibi e vitală și urgentă, a lor se mai poate amâna.
Eu nu vad acele semne ca Netanyahu vrea sa opreasca, nici sa perpetueze razboiul.
Scopul razboiului pe frontul din Gaza e bine definit: distrugerea Hamasului.
Cine vrea sa-l opreasca inainte de atingerea scopului trebuie indepartat imediat.
Ma refer la conducatori israelieni; pe Biden sau consilierii sai este peste puterea mea.
Am auzit si eu gogoritza cu Netanyahu care vrea sa perpetueze razboiul, dar ea vine de la acei israelieni care vor ca Hamasul sa ramana in picioare si ca 7 octombrie sa se repete inca, si inca, si inca o data.
Ma refer la Ehud Barak si Dan Halutz, cei pentru care „imaginea victoriei” consta in indepartarea lui Netanyahu si vor sa verse sange israelian intr-un razboi civil pentru atingerea scopurilor lor infame, vezi minutele 25-27:
https://www.youtube.com/watch?v=X_gvYqSZvJU&ab_channel=yigalki
Trebuie sa va amintesc ca razboiul din 1973 a inceput in octombrie, iar demisia lui Golda Meir a survenit de-abia in aprilie 1974, dupa prezentarea concluziilor comisiei Agranat care a anchetat cauzele catastrofei de-acum 50 de ani.
Aceasta este ordinea normala in care trebuie sa se desfasoare lucrurile si sfarsitul nu poate fi pus inaintea inceputului.
Hamas, Hezbollah trebuie distrusi, no mater what!
Si sunt catolic dupa botez. O opinie de om de pe trotuar, ca sa spun asa.
De acord 100%
Nichita Stanescu, citez din el:
„Un strigat dintr-o limba moarta”
Israel trebuie sa existe.
Absolut. Și Israelul nu va muri.
Golda Meir greșise grav, deși Comisia n-a găsit-o vinovată. Dar ea avea un bun simț care lipsește azi cu desăvârșire politicienilor de top. Știa că poporul n-o mai vrea și a plecat. Bibi va trebui silit să plece.
Comisia Agranat din ’73 a analizat numai ce au stiut sau n-au stiut Armata si a Mosadul si responsabilitatea comandantilor, nu a ministrilor alesi.
De aceea Comisia „n-a gasit-o vinovata” pe Golda. Vinovatia ei politica a decurs implicit dezvaluirile comisiei. In orice caz ea a fost alarmata pe deplin si la timp de catre serviciile de informatii. Golda a fost in deplina cunostiinta de cauza cand a hotarat sa NU mobilizeze rezervistii pina in ziua de Yom Kippour.
Situatia e diferita complet azi. Comandantii armatei au discutat situatia telefonic in noaptea dinaintea atacului si au ASCUNS PREMEDITAT informatiile fata de Netanyahu.
Pe mine nu ma intereseaza persoana lui Netanyahu, nici nu am votat pentru el.
Ma intereseaza insa ca Netanyahu este supus de 7 ani unei inscenari judiciare odioase, de sorginte stalinista, duse prin metode criminale de catre o procurori si politisti criminali, care ar trebui sa fie acum dupa gratii, nu la carma serviciilor. Cititi articolul https://inliniedreapta.net/articole/israel-de-la-blocajul-parlamentar-pana-la-anarhia-institutionala/
Zilele trecute Curtea Suprema, cu membri auto-numiti, a abolit abuziv o lege fundamentala, pregatind astfel posibilitatea ca o functionara, Consiliera Juridica a Guvernului sa-l demita pe ea pe Netanyahu acum, in timpul razboiului.
Casa Alba si-a declarat interesul direct pentru dizolvarea imediata a coalitiei actuale si inlocuirea ei cu una care sa-i serveasca scopurile lui Biden, adica sa NU distruga Hamasul, sa lase Hizballah intacta pe linia granitei cu Libanul si sa lase intacta amenintarea nucleara a Iranului.
De aceea ma intereseaza CAND si CUM Bibi va pleca, pentru ca Likudul trebuie sa-i aleaga un succesor dupa 28 de ani de la prima sa alegere si 14 ani de conducere neintrerupta.
Poporul nu va accepta ca guvernul sa fie schimbat acum pentru ca Hamasul sa fie salvat si ancheta dezastrului sa fie musamalizata.
Poporul nu va accepta nici ca serviciile sa organizeze un nou protest-mineriada care sa aboleasca Knessetul prin violenta si teroare, deschizand perspectiva unui razboi civil.
Bibi e vinovat, politic, moral și intelectual. E răspunzător și vinovat pentru că era și este și a fost șeful executivului în timpul celui mai amplu dezastru securitar din istoria statului modern Israel și în anii în care a fost pregătit, un dezastru predictibil, derulat după un scenariu care i s-a adus la cunoștință de către Avigdor Liberman, după 2016, iar apoi din nou, în 2018, când Liberman a demisionat tocmai din cauza îngăduinței manifestate de Bibi față de Hamas. Era un scenariu pe care putea să-l prevadă el însuși când a întrerupt prematur campaniile militare în Gaza în 2009 și 2014, dar pe care el, ca premier, a preferat să-l ignore. La fel l-au ignorat subalternii săi care au amenințat-o cu traducerea la Curtea marțială pe observatoarea avertizând în legătură cu activitățile Hamas de la granița fâșiei Gaza. Și contraperformanța acestor ofițeri și analiști ai serviciilor cade tot sub răspunderea premierului, nu doar a vinovaților din armată și comunitatea de informații. Sunt de acord că justiția israeliană se cere reformată și că nu e de justifiat această revoltătoare acaparare a puterii politice și legislative de către cea judecătorească. Nu mă pronunț cu privire la acuzele de corupție la adresa premierului, dar în sfera securității mi se pare clar că acest premier a greșit gravisim, inclusiv și mai ales pentru că n-a eliminat pericolul iranian.