Schimbare de paradigmă? Fața din umbră a războiului antiterorist

Cine i-a ucis cu zecile pe iranienii care participau la comemorarea generalului Soleimani, șeful teroristelor Gărzi Revoluționare iraniene ale regimului islamist, totalitar și teocratic de la Teheran? Și de ce serviciile secrete israeliene se comportă oarecum bizar, în raport cu modul de a opera al comunităților de informații?

Aceste servicii și agenții lor secreți sunt stofa din care se compun vise și materialul care generează legende. Cine n-a auzit de marile performanțe ale Mossadului? Dar la 7 octombrie, serviciile israeliene au luat-o rău pe coajă. Acum vin tare din urmă. Se vor putea redresa?

Masacru în rândul ideologilor, politrucilor și teroriștilor iranieni

Cel puțin 211 morți – iată bilanțul provizoriu al deflagrațiilor de la mormânul șefului Gărzilor Revoluționare iraniene, teroristul-șef Soleimani. Explozibilele fuseseră plasate în două valize situate în proximitatea mormântului generalului terorist, comandant al forțelor Al Quds, ucis acum patru ani de americani.

A doua bombă, detonată și ea de la distanță, dar cu oarecare întârziere, a explodat în stil al Qaida, astfel încât să ucidă cât mai mulți agenți de securitate veniți să examineze locul faptei după prima deflagrație. Președintele iranian Raisi s-a grăbit să învinuiască Israelul pentru atentat și să amenințe statul evreu cu ”plata unui preț piperat”.

Or, Iranul ayatolahului Khamenei are mulți dușmani. Interni și externi. De la saudiți și suniții din Yemen, terorizați de pirații șiiți, pro-iranieni, Houthi, la opoziția persană internă, și de la iraniencele silite să poarte basma și violate sau ucise în închisori dacă refuză, la statul evreu, pe care Teheranul îl amenință de decenii cu genocidul. Și pe care grupări teroriste, islamiste, înarmate, instruite și finanțate de iranieni l-au atacat mișelește, cu violuri în masă, tortură și masacre, în mega-atentatele teroriste, genocidare, ale jihadiștilor Hamas de la 7 octombrie.

Dar nu toți dușmanii regimului iranian au posibilitatea de a pune la cale atentate precum cel de la mormântul lui Soleimani. Și de a detona bombele plantate lângă mormântul lui, prin telecomandă, la momentul oportun. Pe de altă parte, nu e prea greu, pentru niște teroriști suniți, să detoneze două bombe de la distanță cu telecomanda, spre a ucide cât mai mulți militari șiiți, sugerând că de vină ar fi Israelul, astfel încât să orchestreze provocarea unui război total între Iran și Israel.

Comportament atipic al serviciilor de intelligence israeliene

Serviciile secrete acționează de regulă din umbră. La fel, cele israeliene. Mai nou, tind să se expună, să nu se mai ferească de lumina reflectoarelor, ba să preia chiar prim-planul scenei războiului dintre tiranii și teroriștii lor, pe de o parte, și lumea liberă, pe de alta.

În timp ce IDF acționează, când se poate, în Gaza, în Liban, în Siria și în Marea Roșie, în proximitatea piraților Houthi, mai degrabă discret, serviciile secrete israeliene operează mai nou atipic, cu surle și cu trâmbițe. Uciderea la Beirut a comandantului terorist islamist Saleh al Arouri, fondator al Brigăzilor Qassam, brațul militar al Hamas și ”numărul 2” în organizație, a fost urmată, deși Israelul n-a asumat-o oficial, de bătăile de tobă ale dezbaterilor despre rolul serviciului secret intern, Shabak (Shin Bet) în lichidarea teroriștilor islamiști palestinieni de la 7 octombrie.

Or, până acum, Shabak-ul a fost și a rămas un serviciu secret eminamente domestic. Nu e clar cărui scop îi servește public anunțata ambiție a extinderii externe a rolului său intern. În mod straniu, și Mossadul, serviciul secret extern al statului evreu, s-a articulat relativ strident.

Șeful Mossadului, David Barnea, a luat cuvântul la înmormântarea predecesorului său, Zvi Zamir, intrat în eternitate la 98 de ani, și a reliefat textual că ”fiecare mamă arabă, al cărei băiat a participat (în Israel) la masacrul (terorist, islamist, palestinian) de la 7 octombrie, trebuie să știe că fiul ei și-a semnat condamnarea la moarte”.

În timp ce vorbea Barnea și se aștepta reacția șefului Hezbollah, Nasrallah, la rușinea pe care au pățit-o teroriștii șiiți din Liban, în al căror fief, suburbia Dahiyeh din capitala libaneză Beirut, au fost uciși Al-Arouri și alți comandanți teroriști ai Hamas, congresmenii din Comisia pentru Servicii Secrete a SUA se îndreptau spre Israel.

Uciderea lui Salah al Arouri

În mod evident, una din temele pe care o vor aborda va fi rolul serviciilor israeliene în bombardamentul chirurgical care a pus capăt vieții celor 7 dregători ai Hamas, de la Salah al Aoruri (declarat terorist și de americani, în 2015, când s-au pus 5 milioane de dolari preț pe capul său) la comandanții militari Samir Findi și Azzam Al-Aqraa, precum și de la dregătorii jihadiști Mahmoud Shaheen și Muhammad Bashasha, la tovarășii lor, Muhammad al-Rayes și Ahmed Hammoud.

În plus, congresmenii americani se vor interesa de intențiile de viitor ale comunității de informații israeliene și de colaborarea ei cu omologii din SUA. O problemă spinoasă, pentru americani, e prezența în Qatar, teoretic un important aliat al SUA, dar și un bastion al Frăției Musulmane, a trei din multimiliardarii lideri ai Hamas: Ismail Haniyeh, Moussa Abu Marzuk și Khaled Mashal. Cei trei dețin împreună 11 miliarde de dolari, mai mult de trei miliarde pe cap de șef al Hamas. Ai cărei fruntași bogătași trăiesc bine mersi și în Turcia. Unde și-a avut domiciliul, vremelnic, și Salah al-Arouri, înainte ca numărul doi al Hamas să considere că e sub demnitatea lui să se ascundă și să trăiască departe de casă, astfel încât s-a hotărât să se mute la Beirut.

În mod semnificativ, între cei 7 uciși în atacul asupra lui Al Arouri nu e niciun membru al Hezbollah sau al altei grupări în afară de Hamas.

Ceea ce înseamnă că autorii loviturii chirurgicale asupra apartamentului de la etajul trei al unui bloc din Beirut au așteptat mult și bine. Au așteptat, atenți, să plece din zonă, ca să rămână teferi, toți inșii care nu erau membri ai Hamas, astfel încât Hezbollah să nu aibă vreun motiv evident de extindere a conflictului, iar americanii să nu se supere. Administrația Biden a cerut în repetate rânduri Israelului să evite orice acțiuni ar putea duce la o escaladare și extindere pe noi fronturi a războiului anti-terorist purtat de IDF (și de servicii ca Shin Bet) în Gaza.

Așa că israelienii au investit eforturi mari nu doar în a semnala că sunt în spatele eliminării lui Al Arouri, ci și că ținta loviturii a fost Hamas, nu Hezbollah. Care a anunțat ”pedepsirea” pe măsură a Israelului, dar nu pare foarte belicoasă și pe cale de a dezgropa definitiv securea războiului.

Dar ceea ce disting și discriminează cu atâta grijă SUA și Israelul nu e chiar atât de clar disociat în realitate. În fond, și Hamas și Hezbollah sunt, în mare măsură, deși nu exclusiv, interpușii Iranului. Iar în Iran a bubuit la 3 ianuarie cum nu părea posibil.

Așa cum și în Turcia (țară foarte critică la adresa Suediei pentru că nu ar ”combate destul terorismul”) a bubuit în ajun mai puternic decât oricând, pentru că Ankara a hotărât să apere teroriștii Hamas, arestând dintr-o lovitură ”34” de presupuși ”spioni” sau ”colaboratori ai Mossadului”.

Mesajele cheie ale șefilor serviciilor

La rigoare, Nasrallah, șeful Hezbollahului, a clarificat în mult așteptata sa alocuțiune de la 3 ianuarie că gruparea sa luptă în alianță cu Iranul și cu ceilalți interpuși coordonați de Teheran, precum Hamas și milițiile Houthi. Dar Nasrallah nu a ”declarat” nici de această dată ”război” Israelului, cum sperau cei mai virulenți suporteri antisemiți ai teroriștilor islamiști.

Ceea ce înseamnă că mesajul serviciilor secrete israeliene și americane și-a atins ținta: descurajarea și mistificarea au funcționat.

Descurajarea – principala țintă a forțelor israeliene

Fiindcă marea catastrofă abătută asupra statului evreu n-a constat doar din masacrarea, violarea și răpirea a enorm de mulți civili la 7 octombrie, ci și din pulverizarea disuasiunii militare, a capacității Israelului de a proiecta spre inamicii săi o imagine a forței, apte să-i descurajeze.

Ieșirea în față a serviciilor secrete are deci rostul de a semnala că ele nu și-au pierdut capacitatea de a acționa acasă și în lume, oriunde s-ar ascunde inamicii. Apoi, că șefii lor, ca Salah al Arouri, nu sunt tabu. În fine, că Israelul e în stare să navigheze prudent și abil în operațiunile sale antiteroriste, traversând ape chiar foarte riscante, între stânci ultra-periculoase. Și, la adresa SUA, că poate evita războiul simultan pe mai multe fronturi, de care Biden se teme mai mult decât oricând în acest an electoral, în care președintele deține cărți foarte rele înainte de scrutin.

Nu mai puțin important e mesajul intern care se transmite publicului israelian, speriat de aducerea acasă a unei părți a rezerviștilor din Gaza. Nu puțini evrei știu că Israelul luptă pentru supraviețuire și e silit, în acest scop, să distrugă efectiv Hamas, în Gaza. Or, israelienii sunt conștienți de presiunile ticăloase pe care, din motive politicianiste, sau pecuniare, lideri corupți și lași, din vest, posibil cumpărați de Qatar, le exercită asupra Ierusalimului, ca să-și restrângă operațiunile în Gaza, să accepte o încetare a focului și să-și retragă trupele din fâșie.

Americanii au numit aceste presiuni ”sfaturi” de intrare într-o ”nouă fază” a campaniei antitero din Gaza și de ”reducere a intensității” luptelor din fâșie. Alții le-au calificat drept măsuri de păstrare a ”sprijinului internațional” de care ar mai beneficia și s-ar mai bucura statul evreu.

Pare că Netanyahu s-a conformat întrucâtva. Ceea ce nu-l face mai popular în Israel și în rândul evreilor lucizi din Diaspora. Care așteaptă ca Israelul să înceapă să-și edifice în fine istoria proprie și pe a poporului evreu, nu să-i lase pe alții, fie ei americani sau antisemiți s-o întoarcă, s-o învârte și s-o chinuie cum vor ei.

În compensație, premierul israelian se preface că americanii nu-i întorc mâna la spate și și-a trimis serviciile secrete să semnalizeze forță, capacitate de acțiune, inteligență, intransigență și inebranlabilă hotărâre.

Iată de ce se manifestă cu surle și trâmbițe, cu bombe și tiribombe, în loc să-și facă treaba eficient, dar liniștit, mut și tăcut, în și din umbră. Mesajul pare a fi că statul evreu ăși face singur istoria și își va putea duce la bun sfârșit misiunea decapitării și demantelării Hamas chiar și din culise, fără multe trupe la vedere, indiferent ce vor și ce spun alții.