Rusia are timp și pentru destabilizarea Israelului, nu doar a țărilor occidentale. Și pentru devastarea Ucrainei și acutizarea foametei în lume. Ori pentru întreținerea unui război intracreștin și bombardarea porturilor de la granița României cu tot cu avarierea de nave românești.
La care diplomația dâmbovițeană a răspuns mult prea ezitant și, în fapt, extrem de anemic, de parcă n-ar fi la curent cu beneficiile disuasiunii, ca și cum ar ignora importanța descurajării unor tirani agresivi și teroriști, pe care slăbiciunea îi animă la noi și noi violențe, acte teroriste și crime.
Israelienii nu par a fi în același pericol, deși s-au arătat prea prudenți în susținerea Ucrainei, în raport cu propriul interes al Ierusalimului. De a rămâne ferm cantonat în tabăra capitalelor libere și democratice.
Or, mai nou, potrivit ziarului israelian Yediot Ahronot, statul evreu ”a avertizat Rusia” să nu se implice în acutizarea, prin rețelele sociale, a conflictului intern, israelian, cu privire la reforma justiției.
Istoricul unor raporturi dificile
Relațiile ruso-israeliene sunt complexe și contradictorii. Statul evreu a fost pe drept criticat pentru reticența cu care ajută sau mai precis nu ajută Ucraina militar, din pricina delicatei balanțe de putere din Siria, țară în care rușii sunt putere protectoare, iar Israelul are interesul legitim să-i țină la oarecare distanță (și să-i poată la nevoie bombarda fără interferență rusă) pe teroriștii iranieni, aliați cu satrapul lui Putin de la Damasc, Bashar el Assad.
Pe de altă parte, Rusia cleptocrat-kaghebistă și imperialistă a lui Putin, o triplă prelungire abjectă a antisemitului țarism, a și mai antisemitei Uniuni Sovietice staliniste, precum și a extermiatorului hitlerism are o dublă istorie lungă: de ură antievreiască și de vrăjmășie antiamericană (sau antioccidentală).
Pe amândouă le manifestă Moscova, în răstimpuri, irepresibil, deși regimul Putin încearcă în mod clar să-și țină sub control naturala iudeofobie, plenar afișată în epoca în care KGB-ul răspândea asiduu, în lume, nu doar în cea arabă și islamică, antisionism și antiudaism, în variantele lor cele mai toxice.
Or, Putin și sluga sa preaplecată, patriarhul Kiril, din KGB provin.
Ar fi greu de crezut că și ei și organizația secretă și criminală din care se trag s-au dat de trei ori peste cap și au devenit imuni la ostilitatea împotriva ”cosmopoliților”, a ”iudelor” și ”dezrădăcinaților” trădători ai ”societății sovietice” și ”multilateral dezvoltate”, cum le plăcea securiștilor lui Ceaușescu să numească dictatura personală a ”proletariatului”. Cu atât mai mult cu cât și Ceaușescu și Putin au grefat pe sistemele lor bazate pe un trup comunist cu cap securist și o doză de nazism și de ortodoxism, în care zace deopotrivă multă ură dură, adesea nimicitoare, pe evrei.
La fel de greu de crezut e că Putin și regimul său terorist și genocidar nu privesc Israelul din perspectiva șacalului, care abia așteaptă să-și vadă hrana sfârșită și fără de viață, întinsă la pământ, ca să se poată repezi să sfâșie cu poftă ceea ce e, sau a fost un aliat important al detestatei Americi. La urma urmei, Rusia n-a avut nici un fel de probleme să se alieze cu Iranul ayatolahilor islamiști, nu mai puțin criminali și ostili Israelului decât fasciștii și comuniștii.
Încât e inimaginabil că statul evreu, o parte cheie a lumii libere, a făcut bine să încheie înțelegeri de orice natură cu liderul acestui stat expansionist, terorist, totalitar și genocidar. Ori să dea cu tifla Statelor Unite și aliaților Americii, refuzând ajutor defensiv consistent Ucrainei, care e prima victimă și pe moment cel mai redutabil inamic militar al acestui stat infernal, numit Federația Rusă.
Pe de altă parte, Rusia e o mare putere, iar Israelul un stat mic, care nu se poate măsura cu giganții. Și care are motive serioase să se înspăimânte de perspectiva unui Iran nuclearizat, înarmat de ruși cu un arsenal hipersofisticat.
Cum e, deci posibil, ca statul evreu să fi lansat un ”avertisment” Rusiei, în loc ”s-o roage sau să-i ceară respectuos”, vă rog frumos, vă rog frumos să vă abțineți de la a face, etcetera, etcetera? – se întreba mai nou, pe bună dreptate, ziarul israelian Jerusalem Post. Care i-a întrebat pe autorii articolului inițial, din Yediot Ahronot. I s-a răspuns că n-ar fi fost vorba de o amenințare israeliană în toată puterea cuvântului. S-a definit termenul de avertisment ca ”mesaj agresiv”.
Serviciile secrete israeliene (în speță Mossadul și serviciul de contraspionaj, Shin Beth) au refuzat să comenteze, dar un fost membru al comunității de intelligence, generalul maior Yaakov Amidror a furnizat context, afirmând că Israelul nu s-ar teme de Rusia, dar încearcă să evite fricțiunile inutile cu Moscova. Pentru că, potrivit lui Yaakov Amidror, reluat de Jerusalem Post, statul evreu consideră că întreprinderile Rusiei din Siria n-ar avea legătură cu Israelul.
Halevai! De-ar fi așa! Dar atunci ce-ar ajuta?
Amidror și alți israeliani născuți și crescuți în libertate, departe de ”raionul de reședință” permis evreilor de Rusia țaristă ca zonă draconic restrânsă, pentru locuit și trăit în mizerie, la îndemâna pogromurilor ordonate cu regularitate de ceasornic elvețian de regimul de la Moscova, n-au habar. Știu ei ce-i poate pielea Rusiei, dar nutresc despre ambițiile liderului ei cam aceleași naivități ca realpoliticienii occidentali de la Brandt la Angela Merkel și de la Obama și Biden la Henry Kissinger.
Amidror și oamenii de la Shin Beth și Mossad știu, evident, de programele de destabilizare derulate de KGB în Vest, timp de decenii. Le-au descris persuasiv Pacepa și fostul ofițer KGB defectat, Iuri Bezmenov, în anii 80.
Rezultatul acestor eforturi kaghebiste de bulversare și alimentare a sedițiunilor revoluționare în Occident se vede azi clar. E lesne de observat în anemia, în impotența și în duhul maoist al unei bune părți a elitei universitare occidentale, mediu academic masiv infiltrat de KGB și de Securitate, din care s-au recrutat elitele politice, securitare și militare ale Americii actuale.
”Buna” lor pregătire s-a vădit în eficiența cu care au provocat dezastrul retragerii din Afganistan, ca și în neglijarea criminală a datoriei descurajării, care a permis inițial invadarea și anexarea Crimeei, iar apoi cotropirea Ucrainei.
Și da, e foarte posibil, ba chiar probabil, ca o bună parte din revolta de dimensiuni fără precedent iscată de reforma justiției în Israel nu doar stângii, din opoziție, ci și unor segmente de centru și de centru-dreapta, să fi fost puternic stimulată de ingerințele sistematice ale Rusiei prin intermediul fabricilor ei de boți, de troli, propagandiști cu și fără patalama și de dezinformatori regește plătiți. Depistarea amprentei kaghebiste dindărătul acestei scandalizări israeliene fără egal, pe tema reformei justiției, este certă, după cum reiese din avertismentul israselian transmis Rusiei.
Mă îndoiesc sincer, însă, că mesajele, oricât de puțin duioase, mai ajută. Ceea ce ar susține cu adevărat statul evreu și i-ar promova în chip autentic interesele securitare ar fi înțelegerea, la Ierusalim, a faptului că prietenul dușmanului meu de moarte nu-mi poate fi prieten. Și nici partener credibil de înțelegeri militare. Și că securitatea și pacea statului evreu nu sunt și nu vor fi garantate, cât timp se perpetuează alianța dictaturilor totalitare. Și cât durează ele însele, între care una a jurat să șteargă Israelul de pe hartă.