Mare impas într-un război care dă semne să se intensifice masiv

Hai să nu ne mințim. Și să nu ne îmbătăm cu apă rece. E un moment extrem de greu pentru ucraineni și, prin urmare, pentru întreaga suflare iubitoare de libertate din lume.

Care n-a fost șocată doar de războiul de agresiune, terorist, al Rusiei totalitare, ori de genocidul cultural pe care-l încearcă după tentativa eșuată de a cuceri întreaga Ucraina, eșuată probabil pe veci. E și trădată de liderii occidentali care ar fi trebuit să ajute Ucraina și lumea liberă să reziste acestui asalt nazist.

Iael și Iudit azi

Singura figură cu adevărat luminoasă rămasă în Vest? Mirabila, dulcea și curajoasa Giorgia Meloni.

Lidera primei Rome s-a ridicat cu obișnuita ei vigoare. S-a înălțat, ca Iael și ca Iudit peste capetele contemporanilor ei cu fapta și vorba, să apere pământul atacat, credința și spiritul luptătorului popor ucrainean. În ziua care a urmat distrugerii, Meloni a anunțat că Italia va prelua refacerea Catedralei Schimbării la Față. Și i-a scuipat în fața pe infamii putinofili din grețoasa mișcare zisă ”5 stele”.

Spre eterna lor rușine, amețiții populiști de obediență putinistă din Italia celor 5 astre îi sugeraseră guvernului Italiei să oprească livrările de arme date celor care-și apără neamul și libertatea și pe aliații lor de ”a treia romă”, iar Ucrainei îi ceruseră să se supună. Căci ar fi, potrivit lor, mai bine, chipurile, ”să trăiești sub dictatură, decât să mori”. Nu, serios?

Dar atunci la ce s-au sacrificat eroii Italiei? De ce s-au jertfit oameni ca Paolo Borselino și Giovanni Falcone, (căzuți eroic în lupta contra mafiei)? – i-a întrebat ea pe italieni. Și și-a anunțat poporul pe care cu onoare maximă îl guvernează, că ea crede ferm, că ”trebuie să muncim pentru ca oamenii să poată să trăiască liberi”. Cred la fel. Chiar dacă unii mai sofisticați s-ar putea să strâmbe superior din nas. Și să repudieze patetismul pe care neîndoielnic îl vor descoperi în reacția mea: mă înclin adânc în fața ta, stimată Giorgia Meloni. Mă faci să fiu mândru că sunt om. Mă faci să te iubesc. Și să mă rușinez de poltronii de la Washington, Berlin, București și de aiurea.

Și tu, Brutus?

Din cauza lor și, mai ales, din pricina uitucului și incompetentului, dacă nu și coruptului Joe Biden, ofensiva ucraineană s-a împotmolit rău. Pentru că SUA și NATO nu sunt în stare să descurajeze Rusia. Pentru că Vestul se teme irațional de ea, Ucrainei îi lipsește superioritatea aeriană. Pentru că nu are destule avioane. I-ar trebui de asemenea, net mai multe arme și obuze de artilerie.

Încât recucerirea teritoriului din sudul ocupat progresează greu și lent, iar Moscova își prăjește în continuare, în ofensive în genere futile, bărbații dislocați pe frontul de est al Ucrainei, rămas sau redevenit, din cauza încetinelii înaintării din sud, un tocător de carne a Rusiei vechi și ”noi”.

Pentru ca să refacă efectivele decimate ale plutoanelor, companiilor și batalioanelor ei, Rusia se pregătește de o a treia mare mobilizare, extinzând cu peste cinci ani vârsta maximă la care bărbaţii pot fi mobilizaţi pentru a sluji în armată. Totodată, regimul, mare consumator de carne de tun pe fronturile ucrainene, a extins până la 65 de ani (dacă nu chiar 70 pentru rezerviști) limita rechemării în serviciu activ a ofiţerilor superiori.

Ce fac toate aceste mobilizări și coasa morții care, nemiloasă, rade suflarea bărbătească a “celei de-a treia Rome” din demografia oricum precară a Rusiei se poate lesne imagina. Dar ”patrioții” ruși din Federaṭie și aiurea, imbecilizați de un secol de propagandă, par în parte dispuși să continue să țină cu dictatorul. dacă nu se numesc Navalnîi. Și dacă nu ajung, ca Prigojin și Girkin, să descopere ce se întâmplă cu adevărat pe câmpul de luptă, ba chiar să rostească și adevărul nemachiat despre situația reală și își plătesc îndrăzneala de a aschimba tabăra cu viața sau cu libertatea.

Situația reală e extrem de grea și pentru ucraineni.

Căci războiul a devenit unul de drone și de dueluri de artilerie, în care ajutorul Chinei comuniste și al Coreei de Nord pentru Rusia lui Putin ar putea deveni decisiv și, în ciuda promisiunilor optimiste ale președintelui Zelenski, ar putea forța epuizarea militară a Ucrainei. Cu atât mai mult cu cât bombardamentele cu rachete ale Rusiei asupra siturilor religioase și culturale, asupra infrastructurii civile și depozitelor de alimente cuplate cu refuzul imbecil și laș al Vestului de a primi Ucraina în NATO, slăbesc substanțial moralul, rezistența, reziliența și dârzenia populației ucrainene.

Acest proces de anemiere e intensificat de poltroneria americană care, pe de o parte, refuză Ucrainei întregi categorii de arme cu care ar putea ataca armata rusă în interior, ca rachetele cu rază lungă de acțiune ATACMS, pe de alta îi interzice folosirea altor arme pe teritoriul rus. Ca atare, războiul e asimetric. E inegal, fiind purtat pe spinarea populației ucrainene. Ceea ce nu e cinstit. Și din unghiul valorilor occidentale la care a aderat Ucraina înainte de a fi atacată de ruși, e sinucigaș.

Zelenski încearcă să mențină ridicat moralul Ucrainei și al susținătorilor ei, dar realitatea e sumbră. Rusia profită de vădita anemie a campaniei ucrainene de recapturare a teritoriului ocupat, intensificându-și substanțial ofensiva în est și nordest.

Tactici și strategii necesare

Ar fi nevoie ca, în pofida lipsei aviației, militarii ucraineni să dezvolte metode imaginative de spargere netelefonată, surprinzătoare, șocantă, în special prin unități de comando, a liniilor inamice și curățarea tranșeelor astfel încât să nu rămână piatră pe piatră din liniile de apărare edificate eșalonat de ruși, în sud.

Cu muniția specializată, primită de la americani, e de sperat că se vor putea lua peste tot dinții câmpurilor de mine extinse, amplasate de ruși în apărarea pozițiilor lor.

E necesar să fie scoși din luptă cât mai mulți inamici, indiferent unde se află, astfel încât rezervele ruse să se consume, iar mobilizările rusești succesive să devină perfect inutile. E esențial să fie distruse cât mai mult depozite de arme și muniții rusești, oriunde s-ar afla. Nu mai puțin importantă este dezvoltarea de arme proprii, adaptate situației de pe front, în special drone și artilerie precisă, și intensificarea presiunilor asupra partenerilor occidentali, să-și sporească și să-și grăbească ajutoarele. În acest scop, diplomații Ucrainei ar face bine să elaboreze noi planuri de abordat cu necesara fantezie pe guvernanții, parlamentele țărilor prietene, presa și pe influencerii lor.

În fine, în timp ce se continuă actuala operațiune metodică, e ineluctabil ca șeful armatei și strategii săi să gândească și ei mai imaginativ și să nu se limiteze să bifeze încăpățânat o listă de obiective lesne recognoscibile de către inamic. Loviturile nu trebuie neapărat date (doar) la Bahmut și la Robotyne, în Zaporijjea, ci făcute una cu pământul concentrările de militari ruși oriunde s-ar afla, nu doar dacă se găsesc direct în calea contraofensivei. În acest scop ajută operațiunile de recunoaștere, nu însă obiceiul de a preda inamicului sarcina de a determina el unde anume să se lanseze asaltul împotriva sa, în funcție de ceea ce pare a fi slăbiciunea lui.

Pare de altfel că Zalujni n-a avut nevoie să aștepte aceste sfaturi. Foarte capabilul comandant al armatei ucrainene a început, se pare, să recurgă la unități de comando foarte mobile, în stare să ia cu asalt poziții inamice, fără să le anunțe că vin să le curețe rușilor tranșeele. Așa se face, probabil, că pierderile de tancuri și blindate de luptă ucrainene au scăzut semnificativ în cursul lunii iulie față de luna iunie, în care contraofensiva a debutat cu semnificative pierderi de oameni și material.

Dar nu ajunge

Comandamentul rus are moment de stupoare. În condițiile în care războiul dă clare semne să se intensifice, acest comandament trebuie derutat.

Războiul de uzură trebuie transformat într-un amețitor război de mișcare, dacă și oriunde e posibil. Nu în ultimul rând pe mare. De unde Rusia lansează regulat rachete de croazieră și atacuri cu drone kamikaze.

Concomitent, ar fi extrem de util să se amplifice forța destructivă a atacurilor din Rusia însăși, inclusiv și mai ales asupra fabricilor ruse de armament, astfel încât ministerul de război al lui Șoigu să fie silit să retragă forțe semnificative pentru a le contracara.

Și noi? Noi ce putem face?

Să nu capotăm. Să contracarăm tendința noastră de a ne întoarce cu spatele, de a ne muta și cantona definitiv atenția în dragul de poze cu pisici ale duduii, cu sânii și picioarele bronzate ale Dulcineei, la mare, cu Barbie și cu Oppenheimer.

Nu suntem neputincioși. Nu e cazul să alunecăm în fatalism. Dimpotrivă. Hai să spunem adevărul ori de câte ori putem, cât de curajos și răspicat putem. Hai să-i susținem din toată inima pe ucraineni, tocmai acum, când ne e greu la toți.

Să le fim alături luptătorilor și celor ce-i ajută. Să excercităm presiuni tot mai ample asupra guvernanților noștri să-i sprijine cu net mai multă solidaritate pe Zelenski și pe luptătorii lui. Și să le cerem imperativ să nu se mai rezume la obosite declarații de condamnare a bombardamentelor de la Dunăre, la o aruncătură de băț de frontiera NATO și a României, ci să înceapă să riposteze. De pildă prin instituirea unei zone de interdicție de survol în Ucraina.

Și prin declarații clare și precise privind capacitățile de apărare și contraatac ale României și ale NATO în zonă.