Cele mai noi articole · România

Azilele groazei, Firea și România – o dictatură de famiglie?

Gabriela Firea a demisionat. Și din funcții zice că s-a ”suspendat”. Problema însă nu s-a rezolvat.

De ce mai era Gabriela Firea ministru vineri, la prânz, când, revoltat la culme, mă întrebam: cum e posibil ca ministrul familiei să mai fie în funcție după ce li s-a făcut familiilor românești în azilele groazei, azile, situate, între altele, în fieful familiei Firea-Pandele din localitatea Voluntari?

De ce abia vineri, după aproape două săptămâni de scandal, a demisionat ea din funcția guvernamantală și s-a ”auto-suspendat” din cea de președinte al PSD București și de prim-vicepreședinte al PSD pe țară?

Da, prezumția nevinovăției continuă să fie valabilă și în condițiile în care toți știu că toți știau. Da, prezumția nevinovăției mai funcționează până ce magistrații își vor fi îndeplinit sarcina mai bine decât la revoluție, mineriade, în crima săvârșită de securiști când l-au asasinat cu mâna proprie și a unor delincvenți de drept comun pe Babu Ursu, în crimele comise de cleptocrați la Colectiv și de guvernul Dragnea-Carmen Dan la 10 august 2018. Dar una e justiția. Alta, vina morală și politică. Aceasta era clară de mult și asumarea ei nu are legătură cu delictele penale pe care ea s-ar putea să le fi comis.

Antecedente tulburătoare

Cazul ei amintește de cele petrecute în august 2018. Pe atunci, antenista era, ca primar general al Capitalei, fără milă. Firea afirma atunci, în siajul barbariei jandarmilor-găzari, că ministrul de interne, Carmen Dan, (care a scăpat până azi, vai, nepedepsită) fusese prima pe lista liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru funcţia de prim-ministru.

Doamna ministru” (Dan), a spus atunci Firea, cu fiere, ”a scos dintr-un dosar nişte foi şi a spus…că o să arate ea care e adevărul. Ne luptăm cu statul paralel, dar noi avem statul paralel lângă noi, cu doamna ministru…“, mai declarase Gabriela Firea.

Care i-a reproşat liderului PSD, Liviu Dragnea, că nici măcar nu a luat cuvântul în timpul şedinţei CEx în care ea i-a cerut demisia ministrului Carmen Dan…”Eu ştiu relaţia dintre ea şi Liviu Dragnea”, a adăugat Firea, acuzând-o pe Dan că a pasat responsabilitatea violențelor jandarmilor de la 10 august 2018 asupra prefectului Capitalei.

Și acum?

Crede Gabriela Firea că ea nu pasează responsabilități? Că numai ea știe de relațiile de o vădită apropiere și intimitate ale unor cleptocrați? Crede ea că e de ajuns ca televiziunea fostului ei patron, turnător și infractor, Dan Voiculescu, să-i ia ei, fostei salariate a Antenei 3, apărarea, ucigându-l în efigie pe succesorul ei, Nicușor Dan?

În răstimp, site-ul Antenei 3 omitea, în caracteristicul stil al caracatiței politico-mediatice, perfect instruite să linșeze escamotând, totodată, adevărul, să-l numească, în chestiunea azilelor groazei, pe primarul Pandele. Și să releve că patronul azilului groazei din Voluntari, Godei, i-a fost angajat nu doar la cabinetul senatorial, ci și la Primărie Gabrielei Firea. Iar nu lui Nicușor Dan, pe vremea căruia n-a mai venit 6 luni la serviciu, înainte să fie dat afară.

Ce crede Firea, în narcisismul ei, despre români? Că ar iubi-o într-atât, pentru lozincardele ei adulări de icoane și faptul că se fălește cu donații de mituit Providența, încât o vor ierta?

Speranțe și deznădești

Își imaginează ea că românii sunt atât de naivi încât să-și închipuie că ”statul paralel”, de care se plângea ea (și de altfel și inamicul ei Dragnea) când se simțea marginalizată de garnitura dragniotă a PSD, a dispărut odată cu descălecarea ei la minister? Această ”descălecare” nu i-a împiedicat pe bătrânii din localitatea ei de reședință să flămânzească groaznic, torturați, în azile, în așteptarea morții, că altă speranță nu puteau avea în Gulagul din Voluntari, localitatea soțului ei iubit, Pandele.

În schimb, uriașe trebuie să fi fost nădejdile și încrederea Gabrielei Firea nu ”în oameni”, cum spune ea, ci în dictatura de famiglie cleptocrato-pesedistă, de i-au trebuit ministrului familiei și vicepreședintei PSD zece zile de scandal ca să înțeleagă că trebuie în fine să demisioneze!

Și de ce să nu-i fi fost mari nădejdile? Nici garnitura Dragnea-Dan n-a fost pedepsită pentru 10 august 2018. De 34 de ani încoace, românii tot emigrează, pentru că nu mai au încredere în autorități, justiție și sistem, pentru că și-au pierdut orice urmă de optimism văzând că marii criminali ai României comuniste și postcomuniste scapă sistematic de justiție și pedepse!

Testul decisiv

Juridic situația nu s-a ameliorat. Politic, Ciolacu era obligat să intre în acțiune și să-i ceară colegei sale de cabinet demisia, ca să nu deconteze o catastrofă electorală. Căci bătălia pe narativul prevalent începuse de mult, în condițiile în care, la anul, urmează alegeri decisive.

Firea e clar, prin urmare, că nu putea fi ținută în funcție, deși tonomatele securismului s-au dezlănțuit în apărarea ei și a sistemului, înfierând cu furibundă mânie proletară (și masivă concentrare a tirului retoric) nu pe vinovații pesediști din Voluntari și Afumați ai sistemului concentraționar de jefuit și schingiuit bunicii României, ci pe adversarii lor politici de la USR sau de la primăria Bucureștilor.

Firea a demisionat, poate fără să înțeleagă ce i s-a întâmplat, de vreme ce se consideră pupila Maicii Domnului, a cărei imagine și-o imprimase pe pantalonii lângă care dansa, transportat, iubitul ei soț primar. Budăi a demisionat și el. Dar ceilalți? Dar Pandele? Dar Ciolacu? Ei de ce mai sunt în funcții?

Se crede Ciolacu ușă de biserică, pentru că a cerut ajutorul ”Bisericii și ONG-urilor” și vrea, mai nou, să se ascundă în spatele demisiilor lui Budăi și Firea? Dar el până acum unde a fost? Era prea ocupat să se cațere fără CV în vârful puterii?

Și ce e cu justiția? Din două una. Ori reușesc procurorii și judecătorii să-i pedepsească fără rest pe criminalii și complicii vinovați pentru moartea de groază, cu zile, din azile. Ori România, departe de a fi doar o republică bananieră sau ”un stat eșuat”, cum l-a declarat președintele Iohannis fără să miște un deget ca să nu mai fie eșuat, ar putea fi calificată drept o veritabilă dictatură de famiglie.

7 gânduri despre „Azilele groazei, Firea și România – o dictatură de famiglie?

      1. Intradevar e cam antipatic cu alura lui de cavaler teuton a tot stiutor. Dar inafara de asta mai are bube-n cap de care nu stiam? Pare ca nu doar dvs il dezagreati.

Scrie un comentariu