Azilul morții pesediste și statul foarte eșuat

Ce ne spun despre țărișoară azilele groazei din Voluntari și Afumați? Ele nu sunt, evident, unicat. Stabilimente similare în care boierimea parchează ființe indezirabile, își bate joc de sărmani și profită de pe urma lor nu îngrozesc de azi de ieri. Ne amintim de Cighid, orfelinatul morții care a marcat ani și decenii la rând sinistra imagine occidentală a României.

Sunt azile (sau dacă preferați aziluri) de bătrâni, de copii, de oameni cu dizabilități, de ospicii. Balamucul vizează însă și mare parte din ce e în afara zidurilor lor.

Cum se numește casa al cărei stăpân știe tot ce mișcă în ea (aproape la fel de bine ca edilul Voluntariului sau prezidentul Cotroceniului) dar dacă e prins cu tăinuitorii și furăciunea în ea se pretinde habarnist și tace mâlc?

Dacă nu e casă de nebuni, ce e? Peșterea lui Ali Baba? A lui Pandeliba? Țara întreagă riscă să devină în curând un fel particular de ospiciu. Unul cu pacienții în halate albe și director impostor, iar cu medicii legați de pat, dacă nu începe să se deretice urgent prin casă. Începând cu premierul. Care ia în gură cuvinte mari despre corupție.

Dar în maxima lui duplicitate și în scabroasa lui ipocrizie solicită ajutorul creștinesc al te miri cui, dar nu i-a cerut persoanei din cabinetul său către care conduc toate firele sistemului concentraționar din azile să părăsească de urgență guvernul. Și știe că nu i-a cerut. Și știe că această omisiune îl discreditează. Dar se bate cu pumnii în piept.

La fel de discreditat e principalul partid guvernamental. Care-și zice social-democrat, dar mai bine își spunea famiglial-cleptocrat. Dimpreună cu partenerul său principal, zis liberal. Când de fapt e bestial de uselist și pestilențial de fripturist. Fiindcă împărtășește ceea ce ambelor partide le este, pe veci, purulenta conștiință de sine. Și-anume scandalosul principiu: ”noi nu ne arestăm între noi”. Și, dixit Felix: “NU avem toată puterea până nu luăm și JUSTIȚIA”.

Nu mai puțin decredibilizat ar fi putut fi președintele care patronează această comedie sinistră. Căci tace mâlc de zile despre niște cămine horror amintind de lagărele de prizonieri sârbești din timpul războiului iugoslav. Sau mai rău. Tace inexplicabil despre azile care înnegresc iar imaginea României. Ar fi putut fi. Dar numai dacă schiorul și golfistul, dacă dulapul taciturn care, sub lozinca ”fără peee-seee-deee” a înscăunat în a sa ”Românie educată”-”stat eșuat” mai mulți premieri-pesedei decât oricine în istorie, ar mai avea rușine, fapte bune la activ și ce anume discredita.

”Norocul” demn de o cauză mai bună al lui KlaUSL e că nu mai are. Căci și-a epuizat de mult orice rest de credibilitate. Nu mai are ce pierde. Nu i-a mai rămas, prin urmare, după ce va pleca de la Cotroceni, decât să se retragă cuminte și fără să stârneasca panica la un azil de bătrâni girat de ciracii cuplului Firea-Pandele.

Asta dacă va mai pleca de la Cotroceni. În speță, dacă USL nu-i va inventa țării, cu sprijinul cancelarului Scholz și poate a președintelui Chinei, Xi, o nevoie eternă de salvare prin Klaus cel Mare, un imperativ iohannist definitiv. Iohannis, unsul uselismului etern, în chip de ”mesia”. În acest caz uselimea va suspenda, precum partidul comunist chinez, Constituția statului eșuat (afirmând că vrea să-l reedifice) și-l va numi pe KlaUSL președinte pe viață. Nu se poate?

Să-i întrebăm pe tibetani dacă se poate. Pe locuitorii din Hong Kong. Să-i întrebăm pe chinezi. Pe rușii din anii 30. Pe cubanezi, venezueleni și nicaraguanii de sub comunistul Daniel Ortega și soția lui vrăjitoare. Pe francezii din epoca Regelui Soare. Pe rodezieni sub marxiștii lui Mugabe. Șocați toți de rapiditatea cu care mătura corupției pune de un stat mafiot. Sau pe nemții lui Hitler. Nici ei nu credeau că democrația se poate duce pe apa sâmbetei în doi timpi și trei mișcări. Dar uite că s-a dus.

Cine să-l împiedice pe șeful bolnav al balamucului și pe ucenicii lui useliști să le retragă medicilor transformați în pacienți dreptul de a hotărî soarta personalului administrativ al ospiciului?

Dacă românii, care orice s-ar zice au mai păcătuit și în trecut, refuzând lustrația spre a accepta viitorul minat al unei pseudo-democrații cleptocrato-securiste, continuă să se supună principiului divide et impera, vor continua să se certe între ei. În loc să se unească și să fie solidari cu compatrioții lor asasinați cu zile în azile. Și cu aparținătorii lor.

Toți vor fi, din nou, vinovați. Se vor feri cetățenii, deci, să exercite presiuni, să se facă în fine curățenie în cocina politică? Profitorii ucisului de bătrâni, siliți să-și mănânce, de foame, nasturii, pentru ca devalizatorii lor să se căpătuiască pe veci, vor evita, ca securiștii de acum 33 de ani, să fie trași la răspundere.

Iar dreptatea de la sine nu se va face nici de această dată.

Ci, călcată în picioare și lăsată să putrezească, justiția purulență va produce. Iar și iar. Din care robie politică se ivește. Din nou și din nou. Până la următoarea vărsare de sânge, zisă ”revoluție”. Până la loc comanda. Căci dacă istoria reguli are, iată-le. Sunt simple. Fără adevăr, dreptate nu se poate. Iar fără dreptate, adio libertate. Și ultimul rest de demnitate.